Răstignit şi înviat

Într-un articol din luna octombrie 2011, cotidianul britanic The Independent întreba dacă cineva era dispus să-şi doneze corpul pentru ştiinţă. Se spunea, mai departe, că oamenii de ştiinţă studiau metoda egipteană de mumificare şi căutau un voluntar, suferind de o boală terminală, care era pregătit să îşi doneze corpul după moarte. Aceşti oameni de ştiinţă credeau, susţinea reclama, că au descoperit secretul egiptenilor şi că trupul mort „va fi conservat, probabil, pentru sute sau chiar mii de ani”.

Noi, creştinii, nu trebuie să ne îngrijorăm în ce priveşte conservarea trupului după moarte. Dumnezeu ne-a promis ceva cu mult mai bun. Moartea lui Isus, prin care a plătit pedeapsa pentru păcatele noastre, şi apoi învierea Sa, ca „pârga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:20), sunt o garanţie suficientă că trupurile noastre vor fi transformate în trupuri care nu vor putrezi niciodată, pentru că vom trăi veşnic.

În această săptămână, când am ajuns la capitolele finale din Evanghelia după Matei, vom studia despre moartea şi învierea Domnului nostru şi despre speranţa pe care ne-o oferă aceste două evenimente.

1. Citeşte Matei 27:11-26. De ce au făcut iudeii această alegere şi care au fost implicaţiile ei?

Tâlharul Baraba era cel care ar fi trebuit crucificat pe crucea din mijloc. Este posibil ca tâlharii crucificaţi de o parte şi de alta să fi fost asociaţii lui. Baraba nu era prenumele, ci numele lui de familie. Bar însemna „fiul lui”, aşa cum Simon bar Iona însemna „Simon fiul lui Iona”, sau Bartolomeu însemna „fiul lui Tolomeu”. Baraba însemna „fiul lui aba”, adică „fiul tatălui”. Multe manuscrise timpurii menţionează prenumele lui Baraba ca fiind Yeshua (Isus). Yeshua era un nume obişnuit la vremea aceea, care însemna „Yahweh mântuieşte”. Astfel, numele lui Baraba mergea pe linia „Yahwe mântuieşte, fiul tatălui”.

„Acest om pretinsese că este Mesia. El îşi arogase autoritatea de a stabili o nouă ordine a lucrurilor pentru a îndrepta lumea. Amăgit fiind de Satana, el pretindea că tot ceea ce obţinea prin furt şi jaf era proprietatea lui. Prin mijloace satanice, el făcuse lucruri extraordinare, îşi câştigase simpatia poporului şi stârnise revolta împotriva conducerii romane. Sub masca entuziasmului religios, era un tâlhar gata de orice şi împietrit, dedat la răscoală şi cruzime. Dându-le oamenilor ocazia de a alege între acest om şi nevinovatul Mântuitor, Pilat a crezut că le trezeşte simţul dreptăţii. În opoziţie cu preoţii şi mai-marii norodului, el spera să le câştige simpatia pentru Hristos.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 635 (733)

Pilat a greşit. Dacă nu se află sub influenţa Duhului Sfânt, care convinge de păcat, oamenii vor face în mod inevitabil alegeri spirituale greşite, aşa cum a făcut mulţimea aici. În cele din urmă, toţi avem de ales între Hristos şi Baraba, între Hristos şi lumea coruptă, între viaţă şi moarte. „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3:19).

Analizează cu seriozitate alegerile pe care le faci şi încearcă să sesizezi care îţi este tendinţa – spre Hristos sau spre Baraba?

2. Citeşte Matei 27:45-46. Care este semnificaţia strigătului de pe cruce al Mântuitorului?

Aici, Îl putem vedea pe Isus simţindu-Se abandonat de Tatăl Său. Întunericul care a învăluit ţara în acel moment simboliza judecata divină (Isaia 13:9-16; Amos 5:18-20; Ieremia 13:16). Isus simţea în fiinţa Sa consecinţele îngrozitoare ale păcatului, ale despărţirii totale de Tatăl. Pentru noi, El a suportat pedeapsa divină împotriva păcatului, pe care ar fi trebuit să o suportăm noi. „Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă (Evrei 9:28; vezi şi 2 Corinteni 5:21). Pe cruce, Isus a folosit limbajul din Psalmii 22:1, deoarece, într-un mod unic, El a trăit ceea ce trăiesc oamenii: despărţirea de Dumnezeu cauzată de păcat. „… Ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte” (Isaia 59:2).

Isus a suportat cu adevărat mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului; pedeapsa pentru nelegiuirile noastre a căzut asupra Lui şi I-a umplut sufletul de groază, deoarece El a luat asupra Sa toată greutatea vinovăţiei noastre. Cât de rău trebuie să fie păcatul în ochii lui Dumnezeu, încât a fost nevoie ca una dintre Persoanele Dumnezeirii să sufere vina şi pedeapsa păcatului, pentru ca noi să putem fi iertaţi!

Şi totuşi, chiar cuprins de această groază, Isus a putut să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu!” Prin tot ce a trecut, credinţa Lui a rămas intactă. El a rămas credincios până la sfârşit, în ciuda suferinţei, în ciuda sentimentului că fusese părăsit de Tatăl.

De ce făgăduinţe ne putem prinde când ne simţim singuri şi abandonaţi?

Fiecare scriitor al Evangheliei a relatat istoria vieţii lui Isus pe pământ dintr-o perspectivă proprie, dar toţi au scris pe larg despre moartea Sa. Totuşi Matei este singurul dintre ei care vorbeşte despre sfâşierea perdelei şi despre mormintele deschise.

3. Citeşte Matei 27:49-54. Care este semnificaţia acestor evenimente? Către ce speranţă ne îndreaptă ele privirea?

Isus a murit chiar după ce mulţimea, neştiind care au fost adevăratele cuvinte ale lui Isus, L-a batjocorit, spunând că îl cheamă pe Ilie să-L salveze. Batjocura aceasta a fost un alt exemplu, grăitor şi trist, al faptului că Isus a fost înţeles greşit de mulţi dintre cei care făceau parte chiar din poporul Său.

Apoi, Matei relatează că perdeaua din templu s-a sfâşiat de sus până jos. Simbolismul aici este inconfundabil: începuse o nouă eră în istoria mântuirii. Serviciile sacrificiale, care atâta vreme arătaseră spre Isus, nu mai erau necesare, fiind înlocuite acum de ceva cu mult mai bun.

4. Citeşte Evrei 8:1-6. Ce spun aceste texte şi cum ne ajută să înţelegem ce s-a întâmplat cu sistemul sanctuarului pământesc?

Matei aminteşte nu doar de sfâşierea perdelei, ci şi de stânci despicate, de morminte deschise şi de morţi înviaţi – evenimente care au putut avea loc doar în virtutea a ce realizase Isus, murind pentru păcat în locul nostru, ca înlocuitor al nostru. Aşadar, aici vedem că au loc anumite evenimente care nu s-ar fi putut produce niciodată, „căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele” (Evrei 10:4). Doar Isus poate să îndepărteze păcatele, iar dovada este învierea din morţi, fără de care totul ar fi în zadar (vezi 1 Corinteni 15:13,14,19). În aceste învieri timpurii (nu ştim câte au fost), vedem speranţa şi promisiunea învierii noastre la sfârşitul veacului.

5. Citeşte Matei 28:1-15. Ce îţi atrage atenţia în acest pasaj? De ce le spune Isus femeilor să se bucure? (vers. 9)

Credinţa creştină are în centrul ei nu doar răstignirea Domnului Isus, ci şi învierea Sa. Adevărul este că foarte mulţi oameni, inclusiv necreştini, cred că un om numit Isus din Nazaret a murit răstignit pe o cruce. Găsim referinţe istorice datate nu mult după timpul vieţii lui Isus, precum aceasta, din istoricul roman Tacitus: „Nero… a expus la cele mai cumplite torturi o anumită clasă de oameni, urâţi de ceilalţi şi respingători, numiţi creştini. Christus, de la care şi-au luat aceştia numele, a suferit pedeapsa extremă în timpul domniei lui Tiberius, de mâinile unuia dintre procuratorii noştri, Pontius Pilatus.” – Tacitus (57-117 d.Hr.)

Nici atunci şi nici acum nu contestă prea mulţi faptul că o figură istorică, pe nume Isus, a fost condamnată şi crucificată.

Partea greu de acceptat este învierea Sa: ideea că Isus din Nazaret, care a murit într-o vineri după-amiază, a revenit la viaţă duminică dimineaţă. Aici întâmpină mulţi dificultăţi. Un iudeu crucificat de romani în Iudeea era ceva cât se poate de obişnuit. Dar un iudeu înviat din morţi după ce a fost răstignit? Aceasta este cu totul altceva.

Şi totuşi, dacă nu am crede în Isus cel înviat, nu am avea o credinţă creştină. Pavel scria: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră… Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii” (1 Corinteni 15:14,19). Moartea lui Isus trebuia să fie urmată de înviere, deoarece prin învierea Lui avem certitudinea învierii noastre.

Când este vorba de învierea lui Isus, avem două opţiuni. Prima – s-o considerăm o propagandă sentimentală scrisă de câţiva adepţi singuratici ai lui Isus, ca să-I păstreze amintirea vie, aşa cum şi în zilele noastre încercăm să le păstrăm amintirea vie personajelor proeminente care mor. A doua opţiune este să o luăm literal, ca pe relatarea la prima mână a unui eveniment extraordinar care are implicaţii pentru orice om care a trăit vreodată.

Tu pentru ce optezi? Explică-ţi alegerea!

Pentru mulţi oameni, lucrul cel mai greu de înţeles cu privire la Isus a fost acela că S-a întors în cer şi le-a încredinţat oamenilor lucrarea Evangheliei. Dar, atât de adesea, noi Îl dezamăgim şi ne dezamăgim pe noi înşine, iar, după cum citim în evanghelii, nici primii Săi ucenici nu au făcut excepţie în această privinţă. Şi totuşi, încredinţându-ne această lucrare, Hristos Şi-a arătat dragostea faţă de noi şi ne-a arătat cât de mult avem nevoie de El.

6. Citeşte Matei 28:16-18. Compară cuvintele lui Isus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (vers. 18), cu Daniel 7:13,14. Ce legătură există între cele două texte?

7. Citeşte Matei 28:19,20 – versetele finale ale acestei evanghelii. Ce spune Isus şi care este relevanţa cuvintelor Sale pentru noi, astăzi?

Ellen G. White sugerează că, atunci când Isus S-a înălţat la cer, pe Muntele Măslinilor se adunaseră aproape cinci sute de oameni. (Vezi 1 Corinteni 15:6.) Misiunea de a proclama Evanghelia, sau Marea Trimitere, nu a fost doar pentru ucenici, ci pentru toţi credincioşii. „Este o mare greşeală”, scrie ea, „să crezi că lucrarea de mântuire a sufletelor depinde numai de predicatorul întărit prin binecuvântare pentru acest lucru. Însărcinarea de a predica Evanghelia le este dată tuturor acelora care au simţit chemarea cerească. Toţi cei care primesc viaţa lui Hristos sunt sfinţiţi pentru lucrarea de mântuire a semenilor lor. Biserica a fost întemeiată pentru lucrarea aceasta, şi toţi aceia care iau asupra lor sfânta ei răspundere se leagă prin aceasta să fie conlucrători cu Hristos.” – Viaţa lui Iisus, p. 713 (822)

Te gândeşti frecvent la tine ca la un colaborator al lui Hristos? Cum ai putea să fii mai activ în transmiterea Evangheliei în lumea în care trăieşti?

La fel ca toţi ceilalţi evanghelişti, şi Matei a scris despre învierea lui Isus. Şi tot ca ei, nu a scris aproape nimic despre semnificaţia acestei învieri. Deşi au descris evenimentul, Matei, Marcu, Luca şi Ioan nu ne-au dat nicio explicaţie teologică, în ciuda locului central pe care îl ocupă în credinţa creştină. De abia în scrierile lui Pavel găsim o explicaţie detaliată a semnificaţiei învierii. „Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci, dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15:20-22). De asemenea, Pavel a scris că noi am fost „îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi” (Coloseni 2:12). Şi Petru are ceva de spus cu privire la acest subiect crucial: „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu prin învierea lui Isus Hristos” (1 Petru 3:21). Deşi nu ştim de ce scriitorii evangheliilor nu au dat o explicaţie detaliată, unii cercetători biblici au văzut în aceasta o dovadă în plus a autenticităţii şi a veridicităţii relatărilor lor. Ei au scris la mulţi ani după trecerea evenimentelor relatate. De ce nu au folosit această ocazie pentru a prezenta în mod amănunţit ce voiau ei să creadă oamenii despre înviere? Dacă totul a fost o înşelătorie sau o invenţie, de ce nu au profitat de ocazie pentru a-i da semnificaţia pe care o doreau? Dimpotrivă, ei au relatat evenimentele în mod simplu, fără să încerce să le împodobească sau să le încarce cu explicaţii teologice în legătură cu presupusa însemnătate a celor petrecute.

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Împăraţi 22 – 1 Cronici 3
1. Cum lucrau cei însărcinaţi cu repararea stricăciunilor de la Casa Domnului?
2. Ce a făcut Nebuzaradan Casei Domnului?
3. Cine a fost întâiul născut al lui Ismael?
4. Câţi ani a domnit David la Hebron?

Viaţa lui Iisus, capitolul 78
5. Care a fost cea mai mare teamă a lui Isus, când Satana îi frământa inima cu ispitele lui?

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!

Cuvinte cheie: descarcă, download