Încă o dată, în cartea Numeri, întâlnim această temă predominantă: poporul lui Dumnezeu, condus în mod clar şi cu putere de El, încă ia decizii greşite, încă dovedeşte lipsă de credinţă, încă mai cade într-o neascultare făţişă. De la început, Dumnezeu Şi-a dorit să-i ducă pe israeliţi în Ţara Făgăduinţei, dar ei, prin deciziile şi faptele lor, au îngreunat mult împlinirea acestei dorinţe.
Nu mai încape nicio îndoială că providenţa lui Dumnezeu a biruit atunci şi va birui şi în viitor. El a dus poporul legământului în Ţara Făgăduinţei şi va face tot la fel şi pentru noi, la vremea sfârşitului. Ce bine ar fi să cooperăm cu El, în loc să ne împotrivim planurilor Sale!
Săptămâna aceasta, vom studia una dintre cele mai mari căderi de la credinţă din istoria Vechiului Testament: apostazia de la Sitim. Deşi a avut loc cu mii de ani în urmă, într-o cultură şi în condiţii cu totul diferite de cele în care trăim noi, există unele asemănări spirituale şi o putem socoti o avertizare pentru biserica lui Dumnezeu de azi, care se află şi ea la hotarul Ţării Făgăduinţei.
În Numeri 25,1, ni se spun următoarele: „Israel locuia în Sitim; şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab.” Este doar o pură consemnare a unui fapt şi nimic mai mult. Versetul ne spune că Israel „locuia” la Sitim, adică nu mai călătorea, se odihnea. De fapt, se relaxa după o serie de lupte încununate cu succes: îi învinsese pe canaaniţi (Num. 21,1-3), pe amoriţi (vers. 21-31) şi pe popoarele de sub stăpânirea Împăratului Og din Basan (vers. 33-35). Acum se afla la hotarul Ţării Făgăduinţei, pe malul celălalt al râului Iordan.
Cu alte cuvinte, după numeroase greşeli şi piedici, copiilor lui Israel le mergea destul de bine. Nu-i ameninţa niciun pericol iminent din partea vreunei armate, fiindcă lichidaseră repede toate ameninţările de acest fel. Prin urmare, puteau şi ei să se liniştească.
1. Care au fost paşii căderii? Cum de a fost posibilă o apostazie atât de teribilă? Numeri 25,1-3
Toate elementele sunt prezente pe malul Iordanului: senzualitatea, mâncarea, idolatria. Potrivit ordinii în care textul prezintă evenimentele, primul pas a fost făcut prin relaţiile sexuale cu femeile păgâne, lucru care a înlăturat barierele dintre ei. După aceea, aceste femei i-au invitat pe bărbaţi să aducă jertfe zeilor păgâni, iar în final, ei s-au plecat înaintea acestor zei şi s-au închinat lor.
Şi de data aceasta ne este dificil să înţelegem cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Aşteptam altceva de la ei. Probabil că, la început, relaţiile nu au fost numeroase, dar odată cu trecerea timpului s-au înmulţit. Treptat, „au lăsat garda jos” şi, înainte să-şi dea seama, au căzut în ispita poftei trupeşti şi a patimilor. Odată căzuţi, orice era posibil.
Ne înşelăm dacă ne considerăm mai puţin vulnerabili la amăgirile păcatului, indiferent de forma lui.
2. Cum putem să aplicăm la noi lecţiile din 1 Corinteni 10,1-14, indiferent de situaţia în care ne aflăm? Cu ce ispite asemănătoare ne confruntăm azi? Ce făgăduinţă putem să ne însuşim din acest pasaj?
3. Cum ne ajută Scriptura să înţelegem ce s-a întâmplat cu Israel la Sitim? Cum a căzut în această apostazie? Apoc. 2,14; Num. 31,16
Fiindcă nu au reuşit pe o cale, vrăjmaşii lor au încercat o altă cale şi au avut rezultate mai bune. Principiul este evident: atâta timp cât trăim în credinţă şi în ascultare, multe uşi ale păcatului, ale amăgirii şi ale pierzării sunt închise. Însă, în momentul în care ne abatem de la ceea ce ar trebui să facem, orice se poate întâmpla. Aşadar, cât de vital este să ne străduim să rămânem pe calea ascultării!
„La îndemnurile lui Balaam, împăratul Moabului a pus la cale o mare petrecere în cinstea zeilor lui şi i-a dat în grijă lui Balaam să-i determine pe israeliţi să ia şi ei parte. Întrucât era privit de ei ca profet al lui Dumnezeu, nu i-a fost greu să-şi aducă la îndeplinire planul. O mare parte din popor s-a dus cu el să vadă sărbătorile. S-au încumetat să umble pe calea oprită şi s-au prins în laţul lui Satana. Ademeniţi de muzică şi de jocuri, aţâţaţi de frumuseţea vestalelor păgâne, s-au lepădat de credincioşia lor faţă de Dumnezeu. Îndată ce au luat parte la ospăţ şi veselie, când au băut vin mintea li s-a întunecat şi barierele stăpânirii de sine au fost date la o
parte. Pornirile fireşti au ajuns să-i stăpânească şi, odată ce conştiinţa li s-a mânjit prin aceste fapte de destrăbălare, s-au lăsat înduplecaţi şi să se închine înaintea idolilor. Au adus jertfe pe altarele păgâne şi au luat parte la cele mai înjositoare ceremonii.
N-a trebuit mult timp ca otrava să se întindă ca o molimă ucigătoare prin toată tabăra lui Israel. Aceia care ar fi trebuit să-i înfrângă în luptă pe vrăjmaşii lor au fost înfrânţi prin şiretenia femeilor păgâne. Poporul părea că este vrăjit. Mai-marii şi fruntaşii poporului au fost printre cei dintâi care s-au abătut, apoi mulţi alţii din popor, încât apostazia a ajuns generală. ’Israel s-a alipit de Baal-Peor’ (Numeri 25,3). Când, în cele din urmă, a văzut şi Moise ce se petrece şi ce prăpăd a venit peste ei, atacurile vrăjmaşilor lor izbândiseră în aşa măsură, încât israeliţii nu numai că au luat parte la serviciile destrăbălate ale închinării idolatre de la muntele Peor, ci se ajunsese ca obiceiurile păgâne să fie ţinute chiar şi în tabără.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999), pag. 466, 467.
Observăm în nenumărate rânduri acelaşi principiu în acţiune: Dumnezeu lucrează în mod minunat pentru copiii Săi, le dă multe făgăduinţe, iar ei se distrug singuri. Care este starea ta? Ce făgăduinţe ţi-a dat Dumnezeu şi care este atitudinea ta faţă de ele?
Faptul că aceşti bărbaţi au căzut într-o cursă nu a fost o scuză pentru purtarea lor. În primul rând, dacă ar fi ascultat de Domnul, dacă ar fi păzit poruncile Sale, dacă ar fi făcut ceea ce ştiau că este bine şi dacă nu s-ar fi expus ispitei, niciodată nu s-ar fi întâmplat această apostazie şi nenorocire teribilă. Fără îndoială că, la început, nu şi-au dorit să ajungă atât de departe.
S-au dus numai la o petrecere, unde, de altfel, i-a invitat Balaam, profetul Dumnezeului lor! Ce era rău în aceasta? Însă cât de repede au scăpat lucrurile de sub control!
4. Ce alte personaje din Biblie au permis ca păcatul să intre în inima lor şi au ajuns apoi să îndure nişte consecinţe teribile, la care nici nu s-au gândit vreodată?
În toată Biblia găsim iar şi iar astfel de exemple. De la Eva, în Grădina Edenului, şi până la Iuda, în Ierusalim, cei de la care ne-am fi aşteptat la mai mult, cei care au fost avertizaţi, cei care au avut o mare lumină au ales totuşi să nesocotească lumina, să-şi justifice faptele şi să se dezvinovăţească şi au căzut în nişte păcate care au adus asupra lor consecinţe devastatoare. Care dintre noi nu a trăit niciodată această experienţă în viaţa lui? Dumnezeu ne cheamă să-L ascultăm, nu pentru că ar fi un tiran aspru, ci fiindcă ne iubeşte şi ştie ce este mai bine pentru noi.
5. De ce o pedeapsă atât de dură? Ce lecţii învăţăm de aici? Numeri 25,4.5; vezi şi vers. 8 şi 9.
Gândeşte-te cât de dureros a fost pentru israeliţi să îi omoare pe fraţii lor. Într-adevăr se pare că fiecare seminţie a avut răspunderea de a-i ucide pe aceia care au participat la această apostazie. Prin urmare, probabil că unii au trebuit să-i omoare pe membrii familiei lor! Faptul că execuţia a avut loc „în faţa soarelui” trebuie să fi fost o experienţă teribilă pentru toată adunarea.
Ce faci atunci când cineva apropiat are un obicei păcătos care poate avea un efect dăunător asupra ta şi asupra altora? Ce răspundere şi datorie ai tu în această situaţie? Cui îi poţi cere să te ajute să ai o atitudine corespunzătoare?
Este greu să ne imaginăm haosul, confuzia şi durerea prin care au trecut israeliţii atunci. Numeri 25,6 descrie astfel starea lor: „plângeau la uşa Cortului întâlnirii”. Desigur că plângeau din cauza apostaziei, a suferinţei şi a fraţilor lor care muriseră. În acelaşi timp, în tabără izbucnise o urgie şi probabil că plângeau pentru ei şi pentru familiile lor, neştiind la ce să se aştepte. Faptul că se aflau la Cortul întâlnirii înseamnă că Îl rugau pe Domnul să pună capăt nenorocirii.
6. Cum înţelegem evenimentele descrise în Numeri 25,6-18? Ce lecţii învăţăm de aici?
Deşi textul nu ne spune acest lucru explicit, putem deduce că bărbatul israelit, Zimri, avea o relaţie intimă cu femeia madianită atunci când Fineas a venit la cort şi i-a străpuns pe amândoi. Oricât de dure ni se par aceste evenimente, să ne gândim mai întâi la context. Toată tabăra plânge şi Îl roagă pe Domnul cu privire la cele întâmplate, iar acest bărbat – atât de insolent şi de sfidător în păcatul lui – aduce o femeie madianită în tabără, de faţă cu toţi, apoi o duce în cortul lui. Şi aceasta în timp ce urgia făcea ravagii în tabără! Lucrul cel mai rău este că Zimri era din familia unei căpetenii, era de viţă nobilă şi, prin urmare, oamenii aveau alte aşteptări
de la el. Probabil că era atât de amăgit, atât de mistuit de poftă, încât plânsul adunării înaintea Cortului întâlnirii nu l-a impresionat deloc.
În toată Biblia, avem exemple cu privire la modul în care păcatul le întunecă oamenilor raţiunea şi îi determină să facă lucruri inimaginabile şi iraţionale. Să ne gândim la Cain, la David şi Batşeba, la Iuda, care L-a trădat pe Isus. Nu este de mirare că Biblia ne avertizează în mod repetat să nu păcătuim. Motivul nu este acela că Dumnezeu nu ar putea să ierte păcatul, ci acela că păcatul ne poate deforma percepţia în aşa măsură, încât să nu-l mai considerăm păcat.
Ai trecut vreodată, în umblarea ta cu Domnul, printr-o experienţă din care ai înţeles că obiceiul de a păcătui te împiedică să vezi cât de grav este păcatul în
realitate? Ce poţi face ca să ieşi din această capcană spirituală fatală?
După nenorocirea de la Sitim, Domnul nu terminase cu madianiţii, cei care i-au provocat atâta suferinţă poporului Său, prin vicleşugurile lor. Trebuia să se facă dreptate. Grupul acesta de madianiţi se dedase cu totul la idolatrie şi la toate relele care o însoţesc. La fel ca amoriţii, ei „umpluseră paharul nelegiuirilor” – Ellen G. White, Review and Herald, 2 mai 1893. Iar Domnul a poruncit să fie nimiciţi.
7. Citeşte istoria nimicirii madianiţilor. Care aspecte din această relatare sunt greu de înţeles pentru noi? Numeri 31
Faptul că au fost omorâţi toţi oamenii, inclusiv copiii, este greu de înţeles pentru noi. Trebuie pur şi simplu să ne încredem în descoperirea pe care o avem despre Dumnezeu prin Fiul Său Isus Hristos, să acceptăm că există anumite lucruri pe care nu putem să le înţelegem astăzi, fiindcă nu ne-au fost descoperite.
Mulţi oameni sunt, pe bună dreptate, deosebit de tulburaţi de relatarea din Numeri 31,13-18. Dar trebuie să ţinem cont că multe dintre aceste femei madianite participaseră la amăgirea care a dus la moartea a mii şi mii de oameni din Israel; prin urmare, ele îşi primeau pedeapsa pentru păcatele lor. Dar ce putem spune despre fetele tinere, virgine, care erau probabil nevinovate?
Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu poruncea doar ca ele să fie cruţate? Aceste femei tinere şi neajutorate ar fi rămas singure, părinţii lor ar fi fost morţi şi întregul lor sistem social ar fi fost distrus. Ce ar fi putut să li se întâmple în lumea crudă şi primejdioasă în care trăiau? Prin primirea lor în tabăra lui Israel, femeile acestea aveau să fie ocrotite de eventualele pericole la care ar fi fost expuse, dacă erau lăsate singure; în acelaşi timp, israeliţii aveau să le trateze bine, căci aşa le cerea legea.
8. Ce ni se spune în Deut. 21,10-14 despre modul în care trebuiau să le trateze israeliţii pe femeile care erau luate prizoniere de război? Ce idei din acest pasaj ne ajută să înţelegem mai bine Numeri 31?
Citeşte din Patriarhi şi profeţi capitolul „Apostazia de la Iordan”.
„Israeliţii au fost ispitiţi să păcătuiască într-un moment în care se aflau într-o stare de tihnă şi siguranţă. […] Au uitat să se mai roage şi s-au lăsat în voia unei deosebite încrederi în sine. […] Un lung proces pregătitor, necunoscut lumii, se desfăşoară în inimă înainte ca un creştin să săvârşească făţiş păcatul. Sufletul nu coboară dintr-odată de la curăţie la sfinţenie, la viaţa de rând, la patimi şi fărădelege. E nevoie de timp, pentru ca aceia care sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu să ajungă ca
nişte brute sau cu chipuri demonice. Noi suntem schimbaţi prin privire. Omul care nutreşte în inimă cugete necurate, ajunge în cele din urmă să aibă plăcere de păcatele pe care altădată le privea cu scârbă.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999), pag. 472.
Întrebări pentru discuţie
1. Unul dintre cele mai mari daruri pe care i le-a dat Dumnezeu omului este darul legăturii intime dintre bărbat şi femeie. Însă acesta este şi darul de care se abuzează cel mai mult. Satana îl foloseşte cu mult succes pentru a-i prinde în cursele sale şi a-i duce la pierzare pe cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi doresc să-I slujească. Cum putem să ne ajutăm unii pe alţii în această privinţă? Ce decizii putem lua cu privire la îmbrăcămintea noastră, la limbajul pe care îl folosim, la modul în care ne comportăm, la lucrurile la care ne uităm şi la comportamentul nostru în general, aspecte care pot înlătura pietrele de poticnire şi ispita în ceea ce priveşte un păcat care a adus atât de multă suferinţă printre noi?
2. Gândeşte-te la nenorocirea pe care a produs-o păcatul în tabără, la durerea întregului popor. Cum ar trebui să tratăm noi păcatul?
3. Israeliţii nu au căzut în păcat peste noapte. A fost un proces gradat. Ce putem spune despre noi, ca biserică? Am coborât noi ştacheta în anumite aspecte care ne pot duce, imperceptibil chiar, direct în cursele întinse de Satana? Ce importanţă au standardele creştine în acest domeniu? Cum pot să ne ocrotească de alunecarea treptată şi constantă în apostazie şi pierzanie? Cum trebuie aplicate?
Rezumat: Decăderea morală a lui Israel, care a avut loc la hotarul Canaanului, este pentru noi un exemplu al metodei pe care o va folosi Satana pentru a-i duce pe copiii lui Dumnezeu la apostazie în vremea sfârşitului. „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Mat. 26,41)