Un creştin iniţiază o conversaţie cu un biolog. Căutând să aducă vorba despre religie, creştinul l-a întrebat: „Observaţi mâna Creatorului atunci când studiaţi natura?” Fără să se arate surprins în vreun fel, biologul a replicat: „Oriunde priveşti, fie în natură, fie înăuntrul nostru, observi o anumită ordine.”
Deşi a fost afectată în mare măsură de păcat, lumea naturală ne mai vorbeşte încă despre lucrarea Creatorului nostru, prin organizarea şi ordinea ei. Chiar şi un adept fanatic al lui Darwin a fost constrâns să admită că natura ne dă „impresia unui plan făcut mai înainte”. Impresie? Planul şi ordinea sunt reale şi ne vorbesc despre mâna Creatorului nostru. Dar Dumnezeu nu a imprimat o anumită ordine numai în natură. Ordinea este o trăsătură a relaţiei Sale cu poporul legământului, cu israeliţii care călătoreau prin pustie. Săptămâna aceasta, vom studia modul în care Dumnezeu Şi-a organizat poporul pentru chemarea sfântă şi vom extrage câteva învăţături pentru noi, cei de astăzi.
După ce au scăpat în mod minunat din Egipt, mulţimile lui Israel s-au oprit în pustia Sinai. S-au aşezat în jurul muntelui şi au auzit glasul lui Dumnezeu care le descoperea voia Sa (Exod 20). În ciuda faptului că au fost martorii acestei manifestări incredibile a puterii lui Dumnezeu, unii au apostaziat şi s-au închinat viţelului de aur (Exod 32). După această apostazie, poporul s-a pocăit şi s-a dedicat construirii Sanctuarului „portabil” (Exod 25,8). Lucrarea a fost încheiată în prima zi a lunii întâi, în al doilea an al călătoriei (Exod 40,17). Luna următoare, Domnul a trecut la organizarea poporului (Num. 1,1) până în cele mai mici detalii. În acest moment, după stabilirea noului mod de organizare, cartea Numeri reia istoria lucrării lui Dumnezeu cu poporul legământului.
1. Ce fel de recensământ a cerut Domnul să facă Moise şi Aaron şi de ce? Num. 1,2.3
Israeliţii nu erau un popor de războinici. Ei se ocupau cu creşterea oilor şi a vitelor (Gen. 47,3). Mai mult, în momentul acela, ei de-abia fuseseră eliberaţi din sclavie şi nu aveau arme şi nici instruire pentru război. Poate părea ciudat faptul că Domnul îi organizează acum în trupe. Dar trebuie să ne amintim că sarcina lor includea alungarea din Orientul Apropiat a câtorva dintre naţiunile cele mai nelegiuite şi mai corupte, printre care se numărau şi amoriţii şi canaaniţii. Israeliţii trebuiau să îndeplinească rolul de executori ai acestor popoare care umpluseră paharul nelegiuirilor (Gen. 15,14-16). Israel era acum un popor teocratic (condus de Dumnezeu Însuşi) şi o mare armată aflată în călătorie.
2. Ce ne spun Geneza 15,14-16 şi Deut. 9,5 despre războaiele cu amoriţii?
În timpul vieţii lui Avraam, Dumnezeu nu a îngăduit ca amoriţii să fie nimiciţi. Aceasta ne arată că Dumnezeu este îndelung răbdător. „Amoriţii se opuneau Legii Sale; ei nu credeau că El este Dumnezeul viu şi adevărat; dar între ei mai erau şi câţiva oameni buni şi, de dragul lor, El i-a răbdat multă vreme.” – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul Biblic AZŞ, vol. 1, pag. 1093.
Mulţi oameni sunt descumpăniţi, pe bună dreptate, de faptul că israeliţii au nimicit aceste popoare. De ce în astfel de situaţii, în care există multe lucruri pe care nu le cunoaştem este mai bine să mergem prin credinţă şi să avem încredere în bunătatea lui Dumnezeu, care ni S-a descoperit prin Domnul Isus? Ioan 14,9
3. Ce misiune le-a fost încredinţată leviţilor? Num. 1,50-54
Moise a ridicat Sanctuarul în mijlocul taberei lui Israel. Leviţii şi-au aşezat corturile de jur împrejurul lui. În felul acesta, ei îndeplineau rolul de barieră, protejând locul în care Dumnezeu Îşi manifesta prezenţa. De ce s-au aşezat în această formă? Biblia nu ne explică direct motivul, dar putem învăţa de aici câteva lecţii importante. Iehova, Dumnezeul cel viu, Se afla în mijlocul lor. Creatorul locuia printre ei. Dacă rămâneau credincioşi, ar fi putut cineva să-i biruiască? Totuşi ei şi-au aşezat corturile la o oarecare distanţă de tabernacul (Num. 2,2), fiindcă Dumnezeu era sfânt şi, în felul acesta, arătau că ei, păcătoşii, fiinţe căzute, nu puteau să se apropie de El mai mult. De aceea, pe de o parte, ei au înţeles că Dumnezeu este aproape şi le poartă de grijă plin de îndurare şi, pe de altă parte, li se aducea aminte de măreţia şi sfinţenia Sa şi de faptul că ei, păcătoşii, se puteau apropia de Dumnezeul cel sfânt numai printr-un mijlocitor.
4. Ce alţi scriitori biblici vorbesc despre depărtarea şi apropierea lui Dumnezeu de oameni, despre transcendenţa şi imanenţa Sa? Ps. 139,1-10; Is. 57,15; Ier. 23,23.24; Ioan 14,15-18.23
„Oricând şi în orice loc, în toate întristările şi în toate necazurile, când perspectivele par întunecate şi viitorul plin de nesiguranţă, iar noi ne simţim fără putere şi singuri, Mângâietorul va fi trimis ca răspuns la rugăciunea credinţei. Împrejurările ne pot despărţi de orice prieten pământesc; dar nici împrejurările, nici depărtarea nu ne pot despărţi de Mângâietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, El Se află totdeauna la dreapta noastră ca să ne sprijine, să ne ajute, să ne ridice şi să ne îmbărbăteze.”
– Ellen G. White, Viaţa lui Iisus (ediţia 2008), pag. 637, 638.
Cum ai experimentat personal realitatea prezenţei lui Dumnezeu, purtarea Lui de grijă plină de compasiune şi apropierea Sa? Pe de altă parte, ce lucruri te împiedică să ai o relaţie mai strânsă cu Dumnezeu?
5. Ce înţelegi prin religie organizată? Ce înţelegem despre modul în care trebuiau să trăiască israeliţii? Numeri 2
Forma de guvernământ a poporului Israel era caracterizată de o structură organizatorică foarte precisă, după cum se vede, de pildă, din modul în care Domnul a aranjat tabăra şi după locul în care oamenii trebuiau să-şi aşeze corturile. Tabăra evreiască era formată din trei mari părţi, fiecare având desemnată o anumită poziţie, în funcţie de apartenenţa la o familie şi la o seminţie. Era precizată şi poziţia fiecărei seminţii în tabără. Fiecare seminţie trebuia să pornească şi să se oprească şi să-şi aşeze corturile sub steagul ei. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Domnul a organizat poporul cu atenţie şi cu precizie. Deşi alcătuiau un singur popor, nu a fost desfiinţată apartenenţa la o anumită „casă părintească”.
6. Ce ne spune Numeri 2,34 despre faptul că, deşi a stabilit un sistem de organizare foarte precis, Domnul a permis ca fiecare seminţie să aibă o notă distinctivă şi să-şi păstreze unicitatea? Ce lecţie putem să ne însuşim de aici?
Dumnezeu a cerut ca întâii născuţi din Israel să-I fie consacraţi Lui, în amintirea eliberării poporului din robia egipteană, a morţii întâilor născuţi ai egiptenilor şi a eliberării întâilor lor născuţi, prin semnul sângelui pus pe uşorii uşii. (Exod 13,2.12-15)
7. „Să îi consacrăm lui Dumnezeu pe întâii noştri născuţi”? Un gând tulburător! Ce lecţie impresionantă putem învăţa de aici cu privire la cât de mult Îi datorăm Domnului, pentru că ne-a răscumpărat şi ne-a izbăvit? Ţinând seama de aceste lucruri, de ce mândria şi mulţumirea de sine sunt nişte păcate atât de mari?
Pe Muntele Sinai, Domnul a luat o hotărâre în privinţa întâilor născuţi ai israeliţilor: în locul lor, avea să-i primească pe leviţi (Num. 3,12.13). Din acest motiv era nevoie de numărătoarea leviţilor care, până la momentul acela, nu fuseseră număraţi odată cu restul poporului. Moise primeşte porunca de a număra bărbaţii leviţi de la vârsta de o lună în sus (vers. 14, 15). Pentru ca schimbul să aibă loc, Moise i-a numărat apoi pe toţi întâii născuţi din popor, de la vârsta de o lună în sus. Numărul lor total a fost 22.273, cu 273 mai mulţi israeliţi întâi născuţi decât leviţi.
8. Ce trebuiau să facă israeliţii pentru ca aceşti 273 de întâi născuţi să fie răscumpăraţi? Cui i-a fost încredinţată suma adunată? Num. 3,46-51
În acelaşi timp, Domnul i-a dedicat pe leviţi lui Aaron şi urmaşilor lui preoţi; ei trebuiau să dea ajutor la serviciile de închinare şi să aibă grijă de Sfântul Locaş. Am putea afirma că ei au fost chemaţi la lucrarea de slujire a bisericii din pustie. După sosirea în Ţara Făgăduinţei, leviţii au rămas legaţi în continuare de Sanctuar, îndeplinind mai multe sarcini (1 Cron. 23,27-32). Fiind răspândiţi în celelalte seminţii, unii dintre ei au devenit învăţători (2 Cron. 17,7-9), alţii au devenit judecători (2 Cron. 19,8-11), oferindu-le israeliţilor învăţătură despre căile lui Dumnezeu.
Cum este ilustrată moartea înlocuitoare a Domnului Isus (Ioan 3,16) în aceste ritualuri de înlocuire? Ce înseamnă faptul că El S-a aşezat în locul tău? Fiindcă ştii acest lucru, cum ar trebui să fie viaţa ta?
Când a stabilit sistemul de închinare de la Sinai, Dumnezeu a ales o familie de leviţi care să îndeplinească slujba de preoţi. Evenimentul acesta este descris în Numeri 4. Moise l-a consacrat pe Aaron ca mare preot, iar pe cei patru fii ai lui – Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar – ca preoţi. Restul seminţiei lui Levi trebuia să îi ajute, dar ei nu îndeplineau serviciul de preoţi. Este clar că fiecare levit apt de muncă avea locul şi misiunea sa în păstrarea şi apărarea sfinţeniei sistemului de închinare din Israel.
Fără îndoială că leviţii primiseră o responsabilitate solemnă. La fel şi fiii lui Aaron, care trebuiau să îndeplinească slujba de preoţi înaintea Domnului, în tabernacul. Să ne gândim în ce consta slujba lor. Domnul Însuşi, Creatorul, Îşi descoperea prezenţa printre ei în Sanctuar (Num. 14,10.11), lucru care le amintea că siguranţa lor depindea numai de El, de Acela care îi izbăvise din Egipt. Aceşti preoţi erau mijlocitori între Dumnezeul cel sfânt şi poporul căzut. În acelaşi timp, prin slujba lor, ei Îl simbolizau pe Domnul Isus, Marele nostru Preot din Sanctuarul ceresc (Evrei 8).
9. Ce eveniment este descris în Levitic 10,1-11 şi ce lecţii putem învăţa de aici?
Ne este greu să înţelegem cum au reuşit aceşti tineri, cărora li se încredinţase o responsabilitate atât de sfântă şi care se bucuraseră de atâtea privilegii (Exod 24,9-11), să încalce dinadins o poruncă clară dată de Dumnezeu. Pedeapsa lor, oricât de crudă şi de aspră ni s-ar părea, nu face altceva decât să sublinieze realitatea sfinţeniei responsabilităţii care le fusese încredinţată. Fără îndoială că ceilalţi au înţeles mesajul: Domnul aşteaptă ca poruncile date cu privire la Sanctuar să fie îndeplinite.
„A trata lucrurile sfinte aşa cum sunt tratate cele obişnuite este o ofensă la adresa lui Dumnezeu, pentru că lucrurile pe care Dumnezeu le-a consacrat spre a fi în slujba Sa, pentru răspândirea luminii în lumea aceasta, sunt sfinte. Aceia care sunt angajaţi în lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie să fie plini de vanitatea propriei înţelepciuni, ci de înţelepciunea lui Dumnezeu, pentru că, altfel, vor fi în pericolul de a pune lucrurile sfinte pe acelaşi nivel cu cele obişnuite, despărţindu-se în felul acesta de Dumnezeu.” – Ellen G. White, Evanghelizare, pag. 506.
Citeşte cu atenţie Lev. 10,10. Cum putem să facem astăzi distincţia între sfânt şi obişnuit, între curat şi necurat? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul la această întrebare în cadrul grupei Şcolii de Sabat.
Tema sfinţeniei lui Dumnezeu străbate întreaga Scriptură. Defineşte sfinţenia. Care este raportul dintre sfinţenie şi omul credincios? Ex. 28,36; Lev. 11,44.45; Isaia 6,1-7; Evrei 12,14; 1 Petru 1,15.16.
„Îngerii lucrează în mod armonios. Toate acţiunile lor sunt caracterizate de ordine desăvârşită. Cu cât imităm mai bine armonia şi ordinea oştirilor cereşti, cu atât mai pline de succes vor fi eforturile lor de a ne sprijini. Dacă nu înţelegem necesitatea armoniei în acţiunile noastre şi dacă lucrăm dezordonat, îngerii, care sunt perfect organizaţi şi lucrează într-o ordine desăvârşită, nu pot lucra cu succes în favoarea noastră. Ei se îndepărtează de noi plini de durere, deoarece nu sunt autorizaţi să binecuvânteze confuzia, tulburarea şi dezorganizarea. Toţi cei care doresc cooperarea solilor cereşti, trebuie să lucreze în armonie cu ei. Cei care au aprobarea voinţei cereşti în toate eforturile lor, încurajează ordinea, disciplina şi unitatea în acţiune şi atunci îngerii lui Dumnezeu pot coopera cu ei.” – Ellen G. White, Mărturii pentru pastori, pag. 28.
Întrebări pentru discuţie
1. De ce unii oameni se opun atât de mult religiei organizate? De ce este necesară organizarea? Care sunt problemele pe care le poate aduce? Cum putem să cooperăm mai bine cu organizaţia bisericii?
2. Discutaţi răspunsurile la întrebarea de la secţiunea de joi. Alcătuiţi un tabel cu lucrurile sfinte şi cu lucrurile obişnuite. Cum putem face deosebirea? În ce măsură este influenţată de tradiţii, mediu şi educaţie capacitatea de a face această deosebire? Asocierea dintre selecţia naturală darwiniană şi credinţa noastră este un amestec între sacru şi profan? Ce alte exemple puteţi da?
3. De ce substituirea este un concept central al Planului de Mântuire? Cum slujeşte Isus ca Înlocuitor al nostru şi de ce este acest lucru atât de important?