Istoria lui Balaam este bine cunoscută şi este folosită deseori pentru a lua în derâdere anumite persoane: „Dacă Dumnezeu a putut să vorbească prin măgăriţa lui Balaam, atunci El poate să vorbească şi prin cutare.” Însă, dintr-un anumit punct de vedere, istoria lui nu este deloc amuzantă. Deşi poate fi privită din mai multe unghiuri, întâlnirea lui Balaam cu Domnul poate fi socotită o ilustraţie a modului în care păcatul ne poate duce pe calea pierzării, dacă rămâne nebiruit şi dacă nu ne împotrivim lui
prin puterea lui Dumnezeu.
Balaam este amintit în Noul Testament de trei ori (2 Petru 2,15.16; Iuda 11; Apoc. 2,14) şi de fiecare dată referirile la el nu sunt laudative. Dimpotrivă, el este un prototip (un simbol) al păcatului. Petru vorbeşte despre „nebunia” lui Balaam. Nu era vorba despre o nebunie în sensul de tulburare psihică, ci mai degrabă despre o nebunie a unui om mânat de lăcomie în aşa măsură, încât a fost gata să asculte de Balac şi, în schimbul unei sume de bani, să facă răul pe care acesta i l-a cerut.
Dacă profetul Balaam a putut să se lase pradă „nebuniei”, cu cât mai mare este pentru noi primejdia de a repeta fapta lui!
Încearcă să te pui în situaţia lui Balac, împăratul Moabului. În faţa lui se întindea o mare de oameni, un popor care ieşise din Egipt şi care supravieţuise numai printr-o minune (cum altcumva?) în deşert, timp de patru decenii. Acum, îşi aşezase tabăra „în şesurile Moabului” (Num. 22,1), nu departe de împărăţia lui.
Poporul acesta nu îi transmisese niciun mesaj de ameninţare şi nu intenţiona să îi invadeze ţara, dar Balac era, pe bună dreptate, speriat. El ştia ce li se întâmplase împăratului Og, al Basanului, şi împăratului Sihon, al amoriţilor, cel care îi biruise mai înainte pe moabiţi (Num. 21,26). Pe lângă aceasta, ştia ce se întâmplase şi cu canaaniţii (vers. 1-3). Nu este de mirare că era speriat!
1. De ce era Balac atât de speriat de israeliţi? Numeri 22,1-6
2. De fapt, dacă Israel constituia într-adevăr o ameninţare, de ce ar fi trebuit să se teamă Balac, de fapt? Gen. 48,21; Ex. 15,1; Deut. 1,30; 20,4
Este oarecum ironic faptul că Balac, aflat în faţa unui popor pe care el îl considera un duşman de neînvins, cheamă tocmai un profet al Dumnezeului acestui popor pe care dorea să-l vadă blestemat şi învins. Nu ştim dacă el şi-a dat seama de acest lucru; dar, cunoscând relatarea, noi înţelegem că planurile lui erau sortite eşecului încă de la început. Ne putem întreba de ce nu a chemat un om sfânt din ţara lui ca să le ceară zeilor moabiţi să-l apere de Israel. De ce a chemat el un profet al Dumnezeului celui
adevărat? Răspunsul se găseşte în Numeri 22,6: „Vino, te rog, să-mi blestemi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că aşa, îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat şi pe cine blestemi tu este blestemat.”
Întreabă-te cât de mult îţi doreşti să te bizui pe Dumnezeu şi cât te bizui pe tine însuţi, pe banii tăi, pe locul tău de muncă, pe talentele tale etc. Cum poţi să înveţi să te desprinzi de aceste lucruri şi să-ţi îndrepţi privirea spre Domnul? De ce este atât de greu? Vezi 1 Cor. 2,14.
Cine era acest Balaam?
„Balaam fusese cândva un om bun şi un profet al lui Dumnezeu; dar decăzuse şi se lăsase pradă lăcomiei după avere; cu toate acestea, el încă mai mărturisea a fi slujitor al Celui Preaînalt. El nu era în necunoştinţă de tot ce făcuse Dumnezeu pentru Israel şi, când trimişii şi-au făcut cunoscută solia, el ştia prea bine că era de datoria lui să refuze darurile lui Balac şi să le dea drumul solilor să plece. Dar el şi-a îngăduit să se joace cu ispita.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999), pag. 451.
3. La prima vedere, Balaam ne dă impresia că rămâne cu hotărâre de partea Domnului. Dar, dacă citim cuvintele lui cu atenţie, ce indicii avem că el s-a jucat cu ispita? Numeri 22,7-21
Balaam le-a cerut solilor să rămână la el în noaptea aceea, spunându-le că nu le va da un răspuns clar decât după ce va cere sfat de la Domnul. Probabil că, întrucât Îl cunoştea sau cel puţin Îl cunoscuse pe Domnul, el şi-a dat seama că blestemele nu aveau cum să se atingă de Israel. În acest caz, nu avea nevoie să mai ceară sfatul lui Dumnezeu; poate că el a făcut această cerere în speranţa că Domnul va hotărî altceva. În ambele cazuri, el a deschis poarta ispitei prin faptul că le-a cerut solilor să înnopteze la el, în loc să-i trimită înapoi imediat. În definitiv, solii aduseseră cu ei „daruri pentru ghicitor” (vers. 7)!
Să observăm ce s-a întâmplat la cea de-a doua venire a solilor, când aceştia i-au promis mai mult decât în prima ocazie. Dumnezeu îi spusese: „fiindcă oamenii aceştia au venit să te cheme… du-te”, dar cu condiţia să facă numai ce avea să-i spună El (vers. 20). Însă, a doua zi de dimineaţă, înainte ca trimişii Moabului să spună vreun cuvânt, Balaam a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat imediat cu ei. Altfel spus, în pofida pretenţiilor lui că este credincios şi că nu se lasă cumpărat, Balaam de-abia aştepta să pună mâna pe toate bogăţiile promise.
4. Cum a descris Petru faptele lui Balaam? Ce avertizare ne dă cu privire la lăcomie şi ispită? De ce este atât de uşor să găsim scuze pentru păcat, până acolo încât să nu-i mai vedem gravitatea? 2 Petru 2,14-16
După ce a hotărât în sufletul lui să pună mâna pe toate răsplătirile oferite de împărat, Balaam a pornit la drum împreună cu trimişii Moabului. El mărturisea că este credincios şi poate credea aceasta cu sinceritate, dar Domnul ştia ce se întâmpla în inima lui şi a intervenit.
5. Citeşte Numeri 22,22-34 şi răspunde la următoarele întrebări: Ce semnificaţie simbolică are faptul că animalul necuvântător l-a văzut pe Îngerul Domnului, în timp ce Balaam, profetul lui Dumnezeu, nu a putut să-l vadă? Vezi şi Ţef. 1,17; Mat. 15,14; Apoc. 3,17.
Ce îi răspunde Balaam măgăriţei? Ce ne spune răspunsul lui iraţional despre adevăratele lui intenţii şi despre lăcomia lui după bogăţie? În mod normal, ce ar face cei mai mulţi dintre oameni, dacă un animal ar începe să le vorbească?
Observă cum S-a purtat Dumnezeu cu Balaam. Ce ne spune aceasta despre harul Său?
De-a lungul secolelor, s-a scris mult despre această întâmplare, una dintre cele mai ciudate din Biblie. Comentatorii propun mai multe interpretări. Însă un lucru este cert: Balaam era un bărbat care a avut o relaţie specială cu Domnul. La urma urmei, Domnul încă îi vorbea într-un mod familiar. Şi totuşi, în ciuda acestei relaţii, Balaam era hotărât să facă ceea ce dorea el.
Ai constatat vreodată până acum că lupţi împotriva Domnului? În ce fel (poate mai subtil decât Balaam)? Ai luat vreodată decizia să faci ce vrei tu, deşi ştiai că nu aceasta este voia lui Dumnezeu? Cum poţi să renunţi la această atitudine?
După incidentul cu măgăriţa, Balaam s-a înfăţişat înaintea lui Balac. Este interesant de notat că Balac l-a dus pe Balaam „pe Bamot-Baal” (Num. 22,41), „pe înălţimile lui Baal”, cum se spune în versiunea în limba engleză. Se pare că păgânii din Orientul Apropiat îşi construiau altarele pe vârful munţilor, ca să fie mai aproape de zeii a căror bunăvoinţă doreau să o obţină. Balaam i-a cerut împăratului să ridice pe o astfel de înălţime şapte altare şi să jertfească pe ele şapte viţei şi şapte berbeci.
6. Ce solie impresionantă şi ce făgăduinţă se găsesc în cuvintele pe care Dumnezeu l-a inspirat pe Balaam să le spună cu privire la copiii lui Israel? Ce speranţă ne aduc cuvintele lui? Num. 23,5-10; vezi şi 1 Corinteni 15.
„I-a văzut cum sunt sprijiniţi de harul Său când trec prin valea umbrelor morţii. El i-a văzut cum se ridică din morminte încoronaţi cu slavă, cinste şi mărire. A văzut cum cei răscumpăraţi se bucură de mărirea nepieritoare a pământului nou. Privind la toate acestea, el a strigat: ’Cine poate să numere pulberea lui Iacov şi să spună numărul unui sfert din Israel?’ Iar când a văzut cum strălucea pe fruntea fiecăruia coroana măririi şi fiecare faţă era luminată de bucurie, când a lăsat privirea să urmărească
viaţa fără de sfârşit şi fericirea lor fără de margini, a rostit, mişcat până în adâncul sufletului, dorinţa inimii lui: ’O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi şi sfârşitul meu să fie ca al lor!’” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999), pag. 458.
7. Ce înseamnă expresia „a muri de moartea celor neprihăniţi”? Care este sin gura cale prin care putem avea parte de această moarte? Rom. 3,20-24
Într-un anumit sens, aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, rostite cu privire la poporul Său din vechime, fac referire la făgăduinţa Evangheliei dată tuturor copiilor lui Dumnezeu, din toate veacurile: făgăduinţa vieţii veşnice, prin neprihănirea lui Isus. Niciunul dintre noi nu este neprihănit; niciunul dintre noi nu trăieşte şi nu moare pentru el însuşi şi nu este îndeajuns de neprihănit, încât să scape de mormânt. Numai neprihănirea lui Isus poate să ne scape de moarte, iar neprihănirea Sa ne este oferită prin credinţă. Aici, în cartea Numeri, prin istoria lui Balaam, Dumnezeu ne dezvăluie făgăduinţa mântuirii prin Isus.
Imaginează-ţi ce surprins a fost împăratul când Balaam a început să-l binecuvânteze pe Israel. S-a înfuriat, dar nu era dispus să cedeze. L-a dus pe profet pe un alt vârf de munte, de unde putea să vadă tot Israelul, a ridicat alte şapte altare şi a jertfit pe ele viţei şi berbeci. Balaam „n-a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece” (Num. 24,1). Dar nici de data aceasta Balac nu a auzit blestemul pentru care era dispus să plătească atât de mult. Balaam, inspirat de Dumnezeu, a rostit o nouă binecuvântare asupra lui Israel. Balac a aranjat pentru a treia oară şapte altare şi a adus jertfe pe un alt vârf de munte, dar Balaam ştia că era inutil să-I mai ceară
lui Dumnezeu permisiunea de a folosi descântece împotriva lui Israel. Privind la tabăra israeliţilor, de pe acest al treilea vârf de munte, el a binecuvântat poporul din nou (Num. 23,27-30; 24,1-10), iar Balac l-a trimis acasă, supărat că profetul nu putuse să-l blesteme pe Israel.
8. Ce profeţie a rostit Balaam şi cum s-a împlinit ea? Numeri 24,15-17; vezi şi Gen. 49,10; Mat. 2,1.2
„Căutând să înţeleagă mai bine, s-au îndreptat spre Scripturile evreilor. […] Balaam era considerat mag, deşi fusese cândva profet al lui Dumnezeu; inspirat de Duhul Sfânt, el prorocise despre prosperitatea lui Israel şi despre arătarea lui Mesia. […] Profeţia lui Balaam glăsuia astfel: O stea răsare din Iacov. Un toiag de cârmuire se ridică din Israel.’ (Num. 24,17) Să fi fost această stea neobişnuită trimisă ca un prevestitor al Celui Făgăduit?” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus (ediţia 2009), pag. 59, 60
Cercetătorii Bibliei au considerat de multă vreme că în aceste cuvinte se găseşte o profeţie cu privire la Mesia, şi anume la venirea Mântuitorului. Imaginea toiagului de cârmuire (puterea) şi ima ginea stelei (lumina) Îl reprezintă în mod corect pe Hristos. Deşi Domnul a ţinut seama de momentul rostirii profeţiei şi au fost folosite simboluri cunoscute atunci celor de acolo, semnificaţia profeţiei (şi anume aceea că puterea şi biruinţa sunt ale lui Hristos) este valabilă pentru toată lumea. Isus este Lumina lumii
şi Proprietarul ei de drept. Oricare ar fi planurile oamenilor, la sfârşit, întreaga lume va vedea triumful Său. Vezi Is. 45,23; Rom. 14,11; Fil. 2,10.
În lume este multă nedreptate, dar avem făgăduinţa că Dumnezeu va ieşi biruitor şi, odată cu El, şi dreptatea. Cum te ajută această făgăduinţă să înfrunţi nedreptăţile la care eşti martor?
Citeşte din Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolul „Balaam”; iar din Cugetări de pe Muntele Fericirilor, capitolele „Fericirile” şi „Spiritualitatea Legii”.
„Cine se poartă rău cu animalele, pentru că le are sub puterea sa, este un laş şi un tiran. Înclinaţia de a-i face pe alţii să sufere, fie oameni, fie necuvântătoare, este satanică. Mulţi nu-şi dau seama că sălbăticia lor va fi odată scoasă la iveală, ştiind că animalele lipsite de grai nu pot să o spună. Însă, dacă li s-ar deschide ochii aşa cum i-au fost deschişi lui Balaam, aceşti oameni ar vedea cum un înger al lui Dumnezeu se află lângă ei, ca martor, pentru a mărturisi împotriva lor în curţile cereşti. În cer se duce un raport şi vine ziua când aceia care se poartă rău cu făpturile lui Dumnezeu vor fi judecaţi şi condamnaţi.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999),
pag. 455, 456.
Întrebări pentru discuţie
1. Ce alte lecţii spirituale putem desprinde din istoria lui Balaam? Spre exemplu, ce învăţăm despre suveranitatea lui Dumnezeu, despre liberul arbitru al omului şi despre providenţa lui Dumnezeu sau despre păcătoşenia omului?
2. Meditează mai mult la expresia „a muri de moartea celor neprihăniţi”. Dacă astăzi ar fi ultima zi din viaţa ta, ai avea parte de această moarte? Explică răspunsul.
3. Banii au o influenţă deosebit de dăunătoare asupra tuturor aspectelor vieţii, inclusiv asupra vieţii noastre religioase. Cum putem noi, creştinii, să ne ferim personal şi să apărăm credinţa şi biserica noastră de influenţa dăunătoare a banilor?
4. Citeşte Iuda 11 şi Apocalipsa 2,14, celelalte două texte din Noul Testament care fac referire la Balaam (în afară de pasajul din 2 Petru, pe care l-am studiat deja). Ce învăţăm din ele şi cum ne ajută să înţelegem mai bine care a fost greşeala lui Balaam?
Rezumat: Relatarea despre încercarea lui Balaam de a-l blestema pe Israel, în schimbul bogăţiilor şi al onoarei, scoate la iveală lăcomia şi aviditatea lui. Porunca a zecea ne avertizează să ne ferim de acest rău. Niciunul dintre noi nu este imun faţă de lăcomie, la fel ca şi faţă de orice alt păcat, iar dacă nu o biruim, vom pierde viaţa veşnică. Cât de important este să învăţăm din greşelile lui Balaam!