În inimile mulţimilor care îi urmau, mai clocotea încă o ură mascată faţă de Moise şi Aaron. Pedeapsa cu rătăcirea prin pustie, până la trecerea la odihnă a primei generaţii care a ieşit din Egipt, părea prea greu de purtat. În loc să se supună judecăţii lui Dumnezeu, unii au început să comploteze, ca să scape de cei doi fraţi, de parcă pedeapsa fusese dată de Moise şi Aaron, şi nu de Dumnezeu.
„Core, iniţiatorul acestei mişcări, era un levit din familia lui Chehat şi văr cu Moise; era un om capabil şi cu influenţă. Cu toate că era rânduit să slujească la Cortul întâlnirii, ajunsese să fie nemulţumit de poziţia sa şi, […] pentru un timp, Core s-a împotrivit pe ascuns autorităţii lui Moise şi Aaron […]. În cele din urmă, el a conceput îndrăzneţul plan de a răsturna atât autoritatea civilă, cât şi pe cea religioasă.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999), pag. 401.
Studiul de săptămâna aceasta ne propune să ne reamintim de stricăciunea inimii omeneşti. Mândria, invidia şi iubirea de putere, dacă sunt cultivate şi lăsate să „se coacă”, pot lua forme josnice de manifestare. Numai Dumnezeu ştie câtă durere, suferinţă şi pagube au produs şi vor produce aceia care vor îngădui ca aceste seminţe ale amărăciunii să aducă rod în viaţa lor. Să învăţăm cu toţii din greşelile oamenilor despre care vom studia săptămâna aceasta şi să ne ferim de ele.
1. Citeşte cu atenţie cuvintele rostite de cei răsculaţi împotriva lui Moise. În acuzaţia lor se găsesc patru minciuni. Care sunt acestea? Numeri 16,1-3
Reacţia lui Moise faţă de acest atac (vers. 4) ne arată cât de frustrat s-a simţit el în faţa unor acuzaţii atât de denaturate şi false, mai ales că nu se aştepta să vină tocmai din partea lor. „Ei făceau parte din numărul acelora care s-au suit cu Moise pe munte şi au văzut slava dumnezeiască. […] Spunând că sunt foarte mult interesaţi de prosperitatea poporului, la început, ei îşi şopteau unul altuia nemulţumirea, apoi au spus-o bărbaţilor de frunte din Israel. Insinuările lor au fost atât de repede primite, încât s-au avântat şi mai departe şi, în cele din urmă, au ajuns să creadă cu adevărat că sunt mânaţi de râvnă pentru Dumnezeu.” – Ellen G. White, Patriarhi şi
profeţi (ediţia 1999), pag. 403.
Vedem că aici se repetă păcatul pe care l-a făcut Satana la început, în cer. Deşi aveau o poziţie înaltă şi exercitau o influenţă importantă, aceşti conducători considerau că meritau mai mult şi îşi doreau mai mult.
Cât de atenţi trebuie să fim!
2. Ce alt motiv mai stătea în spatele răzvrătirii lor? De ce erau false aceste acuzaţii? Num. 16,12-14
Lucrul care ne frapează este modul în care vorbesc aceşti oameni despre Egipt, numindu-l o ţară „unde curge lapte şi miere”! Ne uimeşte cât de mult le-a pervertit păcatul judecata, până acolo încât să compare ţara în care au fost sclavi cu Ţara Făgăduinţei!
Ce metode folosim noi ca să ne înşelăm singuri? Prin ce metode ne scuzăm şi ne justificăm păcatele şi greşelile? Cum putem să ne ferim de această capcană?
Să observăm reacţia lui Moise faţă de aceşti oameni (Num. 16,4-11). În ciuda poziţiei înalte care le-a fost încredinţată, ei îşi doreau să aibă mai mult. Moise a înţeles acest lucru imediat.
Mai mult decât atât, din cuvintele lor, înţelegem că ei se răzvrăteau împotriva lui Moise şi Aaron, de parcă aceştia şi-ar fi însuşit autoritatea prin mijloace necinstite, ar fi abuzat de putere şi s-ar fi aşezat în fruntea tuturor, ducându-i în pustie, ca să-i lase să moară.
3. De fapt, împotriva cui se răzvrăteau ei? Num. 16,11
Ne întrebăm, pe bună dreptate, cum au născocit aceşti oameni astfel de acuzaţii false. Cine a despărţit Marea Roşie: Dumnezeu sau Moise şi Aaron? Cine le trimitea mană în fiecare dimineaţă: Dumnezeu sau Moise şi Aaron? Cine era prezent în mijlocul lor prin stâlpul de nor şi de foc: Dumnezeu sau Moise şi Aaron? Ne este greu să ne imaginăm cum au putut să se poarte în felul acesta, după toate câte au văzut.
4. Ce a spus Moise? Care sunt cuvintele care exprimă problema lor reală? Numeri 16,15-35
Să luăm în considerare primejdia în care se aflau. Dacă oamenii aceştia au fost capabili să stârnească o revoltă, cine ştie la ce rezultate teribile ar fi dus răzvrătirea lor! Copiii lui Israel, în loc să se prindă mai tare de Domnul, s-ar fi îndepărtat cu totul de El. Ei ar fi trebuit să aibă convingerea că Domnul e Cel care domneşte peste ei, că El îi conduce şi că Moise şi Aaron îşi împlineau doar chemarea primită de la El şi nu făceau nimic de la ei. Toate acestea ar fi trebuit să fie evidente. Dar păcatul are o putere
grozavă de a aduce întuneric asupra minţii. Spiritul de răzvrătire, odată cultivat, este greu de potolit şi adeseori se extinde în mod necontrolat.
Eşti înclinat să fii invidios pe cei care au o poziţie sau o autoritate superioară ţie? Ce poţi învăţa din exemplul dat de Domnul Hristos ca să învingi acest sentiment
care poate să te distrugă?
Cercetările arheologice făcute în Palestina nu au scos la iveală multe izvoare scrise (în afară de sulurile de la Marea Moartă), însă Scriptura aminteşte de o mulţime de „semne de aducere aminte” care au fost ridicate, pentru ca Israel să nu uite niciodată însemnătatea anumitor evenimente. Spre exemplu, în Geneza 28,11-22, Iacov a aşezat o piatră care să-i aducă aminte de făgăduinţele legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu el şi cu urmaşii lui.
5. Cum avea să fie păstrată amintirea acestei teribile răzvrătiri împotriva lui Moise şi Aaron? Ce anume nu trebuiau să uite israeliţii? Num. 16,36-40
Cele mai multe semne de aducere aminte menţionate în Vechiul Testa ment le reaminteau israeliţilor despre voia lui Dumnezeu, despre bună tatea şi harul Său şi despre binecuvântările legământului. Ele le îndreptau atenţia spre cer. Putem da ca exemplu curcubeul apărut după potop (Gen. 9,13), circumcizia (Gen. 17,10-17), sărbătoarea Paştelui (Num. 9,1-14), ciucurii cu fir albastru de la colţurile hainei (Num. 15,38-41) sau pietrele de aducere aminte ridicate de Iosua la trecerea Iordanului (Ios. 4,3-9).
Spre deosebire de acestea, plăcile de aramă cu care a fost acoperit altarul din curte erau un semn de aducere aminte „preventiv”, care îi avertiza pe străini sau pe cei care nu erau urmaşii lui Aaron să nu încerce să preia slujba de preoţi. Într-un sens mai larg, ele le reaminteau israeliţilor ce se întâmplă atunci când oamenii – vrând să-şi justifice lăcomia, ambiţia şi dorinţa de a acapara puterea – se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Ele erau un semn de aducere aminte care îi avertiza să se ferească de păcatul lui Core şi al „cetei lui” (Num. 16,40).
6. Ce alte semne de aducere aminte sunt menţionate în Biblie şi care era scopul lor? Vezi Ex. 20,8-11; Num. 31,54; Mat. 26,13; Luca 22,19. În ce sens putem afirma că jertfele erau tot un fel de semne de aducere aminte?
Despre ce lucruri legate de Domnul şi de făgăduinţele lui simţi nevoia să îţi aduci aminte neîncetat? De ce este important să păstrezi aceste făgăduinţe mereu înaintea ochilor tăi?
Ne-am fi aşteptat ca pedeapsa care a căzut asupra lui Core, Datan şiAbiram şi asupra celor două sute cincizeci de căpetenii să fie suficientă casă potolească poporul din pustie – focul coborât din cer care i-a mistuit peunii dintre ei şi pământul care s-a despicat şi i-a înghiţit pe alţii. Ce altceva putea să mai facă Domnul ca să-Şi manifeste indignarea sfântă faţă de această răzvrătire şi apostazie făţişă?
7. Ce înţelegem din Numeri 16,41-50 despre natura umană căzută? În ce fel repetau aceşti oameni acuzaţia adusă de Core şi de susţinătorii lui?
Faptul uimitor care trebuie subliniat aici este acela că spiritul de răzvrătire nu a încetat odată cu moartea lui Core. Acest spirit a rămas în tabără, chiar şi după toate cele întâmplate. Este greu să înţelegem de ce s-au purtat aşa, mai ales după ce fuseseră martorii atâtor minuni. Evenimentul acesta ne arată din nou că, odată ce am alunecat pe panta răzvrătirii şi a apostaziei, vom constata că vom face unele lucruri foarte nesăbuite şi iraţionale.
De aceea, cât de important este ca, prin harul lui Dumnezeu, prin rugăciunea ca făgăduinţele Sale să se împlinească (1 Cor. 10,13; Fil. 1,6), să lepădăm aceste sentimente înainte ca ele să ne ducă la ruină!
8. Ce ne spune faptul că Aaron a stat între cei vii şi cei morţi? În ce fel ne aduce aminte această scenă de ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi? Numeri 16,48
Din punct de vedere spiritual, în lumea aceasta, există numai două categorii de oameni: vii şi morţi. „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3,18). Isus stă între cei vii şi cei morţi; El este hotarul, punctul de trecere dintr-o parte în alta. Numai prin El putem trece de la moarte la viaţă.
Te numeri printre cei vii? Explică-ţi răspunsul.
În ciuda faptului că în răzvrătirea stârnită de Core au murit mii de oameni, Domnul ştia că problema rolului de conducători al preoţilor nu era încă rezolvată. Dumnezeu ştia, bineînţeles, că israeliţii mai erau încă frământaţi, în ciuda faptului că El făcuse multe pentru ei şi îi pedepsise pe răzvrătiţi prin judecăţi mari şi dureroase. El ar fi fost îndreptăţit să îi şteargă de pe faţa pământului. Dar nu aceasta era dorinţa Sa. După toate cele întâmplate, Domnul nu a renunţat la ideea de a lucra cu ei şi de a le
arăta harul Său.
9. Citeşte Numeri 17 şi răspunde la întrebările de mai jos: Cum avea să împiedice testul acesta alte răzvrătiri şi alte pedepse cu moartea?
Ce aspecte ale reacţiei oamenilor ne arată că ei au reuşit în sfârşit să priceapă mesajul că numai anumitor persoane li se îngăduia să fie preoţi?
Minunea înfloririi şi rodirii toiagului lui Aaron nu avea cum să fie pusă la îndoială. Israeliţii au fost nevoiţi să admită că Dumnezeu a făcut o minune care stabilea, o dată pentru totdeauna, că Aaron şi urmaşii lui aveau să fie preoţi în Sanctuarul Domnului. Este tragic că a fost nevoie de atâta suferinţă, pentru ca mesajul acesta să fie înţeles. Ceea ce ne uimeşte este că Domnul a fost dispus să facă tot posibilul ca să-i lămurească.
10. Nouă ne este uşor să-i judecăm şi să-i condamnăm pe evrei. Dar ce constatăm dacă privim la noi înşine? 2 Cor. 3,15
De ce învăţăm atât de greu lecţiile pe care vrea Dumnezeu să ni le dea? De ce nu avem încredere în El, cu toate că am primit dovezi mai mult decât suficiente despre dragostea şi harul Său? De ce repetăm la nesfârşit aceleaşi păcate? Mai mult, de ce este important să nu ne justificăm greşelile?
Citeşte din Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolul „Răzvrătirea lui Core”.
„Mă întreb dacă răzvrătirea autentică se poate vindeca vreodată… Răzvrătirea şi apostazia se găsesc chiar în aerul pe care îl respirăm. Dacă nu ne agăţăm, prin credinţă, sufletele neputincioase de Hristos, vom fi afectaţi de ele. Dacă oamenii se lasă atât de uşor duşi în rătăcire, cum vor re zista ei atunci când Satana se va da drept Hristos şi va face minuni? Cine nu se va lăsa impresionat de contrafacerea lui? Dar de mărturia că el este Hristos, când de fapt nu este decât Satana sub înfăţişarea lui Hristos şi care, în aparenţă, face faptele lui Hristos? Ce îi va împiedica pe copiii lui Dumnezeu să nu se supună hristoşilor mincinoşi? ’Să nu mergeţi după ei.’ Doctrinele trebuie înţelese clar. Oamenii acceptaţi ca învăţători ai adevărului trebuie să fie bine ancoraţi în el; atunci vasul lor va rezista la furtuni şi vijelii, fiindcă ancora îi ţine tari. Amăgirile se vor înmulţi, iar noi suntem chemaţi să îi spunem răzvrătirii pe nume. Trebuie să stăm cu toată armătura pe noi.” – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul biblic A.Z.Ş, vol. 1, pag. 1114.
Întrebări pentru discuţie
1. Prin ce metode ne înşală păcatul? Cum putem şti când suntem înşelaţi? (De fapt, caracteristic amăgirii păcatului este faptul că ne face să credem că nu suntem înşelaţi!) Cum ne ajută Biblia? Dar cei din jur?
2. Săptămâna aceasta, am studiat despre o răzvrătire făţişă. Cum se manifestă acest spirit în mijlocul nostru? Cum putem să-l recunoaştem atunci când apare printre noi, mai ales dacă e deghizat sub motivaţia falsă că se doreşte binele? Cum putem să-l identificăm?
3. De ce sunt importante „semnele de aducere aminte”, religioase sau profane? Ce monumente cunoşti şi ce reprezintă ele?
Rezumat: Răzvrătirea lui Core şi a susţinătorilor lui împotriva lui Moise şi Aaron a fost atât de înrădăcinată în sufletul lor, încât Dumnezeu a trebuit să-i nimicească prin cutremur, prin foc şi printr-o urgie. Pedeapsa aceasta, la fel ca plăcile de aramă de pe altar, ne avertizează cu privire la primejdia invidiei şi a geloziei. Dacă ne vom ruga pentru conducătorii noştri şi dacă vom pune preţ pe ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei şi pentru noi, nu vom cădea în capcana în care s-a lăsat prins Israel.