O lume mai bună

În harul Său, Dumnezeu a avut întotdeauna un popor cu care a menţinut o relaţie specială. În experienţele lui Enoh, Noe, Avraam, Isaac şi Iacov – printre alţii -, putem vedea dorinţa lui Dumnezeu de a reface relaţia cu omul, relaţie care fusese distrusă de păcat. Dar aceasta nu era doar pentru binele câtorva şi al familiilor lor. Faptul că ei au fost în legătură cu Dumnezeu şi au fost binecuvântaţi de El făcea parte dintr-un plan mai măreţ de restaurare a relaţiei şi de împărtăşire a binecuvântării cu alţii. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare… şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:2,3). Pentru că a fost binecuvântat, el putea fi o binecuvântare pentru alţii.

Această binecuvântare trebuia să vină prin poporul Israel şi, în cele din urmă, prin Mesia, care avea să Se nască din acel popor. Prin crearea poporului Israel, Dumnezeu dorea să lucreze prin întreaga naţiune. Astfel, El le-a dat legi, îndrumări, sărbători şi practici prin care să poată trăi astfel încât, ca unii care erau binecuvântaţi de Dumnezeu, să poată fi şi ei o binecuvântare pentru alţii.

Fără îndoială că acest principiu există şi astăzi.

„Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile” (Exodul 3:7).

Patru sute de ani sunt o perioadă lungă de aşteptare, în special în condiţii de sclavie tot mai dură. Dumnezeu făgăduise că Se va întoarce la poporul Său şi îl va scoate din Egipt, dar, generaţie după generaţie, Israel a rămas acolo pentru a construi bunăstarea şi prestigiul opresorilor idolatri şi, în tot acest timp, Dumnezeu părea că tace.

Apoi, Dumnezeu a intervenit într-un mod unic. El i S-a arătat într-un rug aprins undeva departe, în deşert, unui om care nu părea a fi conducător; era un prinţ fugar, un păstor smerit, pe nume Moise. El i-a dat şovăitorului Moise o misiune şi prima parte a acesteia era să se întoarcă în Egipt, la israeliţi, cu mesajul că Dumnezeu auzise şi văzuse asuprirea lor, era preocupat de ei şi că avea de gând să facă ceva pentru a le schimba situaţia în mod semnificativ.

1. De ce era important ca Dumnezeu să înceapă aplicarea planului Său pentru Israel cu următorul mesaj? Ce ne atrage atenţia în afirmaţia lui Dumnezeu? Exodul 3:16,17

Dumnezeu nu are doar un plan pentru o ţară mai bună, ci vrea ca poporul să nu iasă din Egipt în sărăcie. Timp de sute de ani, israeliţii au contribuit la bogăţia Egiptului. Dumnezeu a prevăzut împotrivirea de la început a lui Faraon, dar l-a asigurat pe Moise că israeliţii aveau să fie compensaţi pentru anii lor de trudă: „Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea egiptenilor şi, când veţi pleca, nu veţi pleca cu mâinile goale” (Exodul 3:21).

După mulţi ani de opresiune, Dumnezeu a folosit ocazia de a da naştere unei societăţi noi cu aceşti foşti sclavi. El dorea ca ei să trăiască altfel şi să înfiinţeze o societate care să dureze şi să se dezvolte. Planul Său a fost ca acest tip nou de societate să fie un model pentru naţiunile înconjurătoare şi, asemenea lui Avraam, binecuvântarea primită de la Dumnezeu să fie o binecuvântare pentru întreaga lume.

Cât de important este pentru tine faptul că Dumnezeu vede suferinţa oamenilor şi aude strigătele lor după ajutor? Ce îţi spune acest lucru despre El? (Gândeşte-te la Exodul 4:31.)

2. Cum te ajută rezumatul pe care îl face Isus Decalogului să înţelegi mai bine fiecare poruncă atunci când o citeşti? Matei 22:37-40; Exodul 20:1-17

Cele Zece Porunci se aseamănă cu o constituţie. După un scurt preambul în care se arată pe ce bază au fost făcute aceste afirmaţii – Dumnezeu Şi-a eliberat poporul din sclavia egipteană – documentul enumeră principiile esenţiale pe care a fost întemeiată această naţiune. În acest caz, au fost date porunci specifice despre modul în care oamenii îşi puteau exprima cel mai bine dragostea pentru Dumnezeu şi unii pentru alţii. La multe naţiuni cu o moştenire creştină, legislaţia se întemeiază pe aceste principii ale Decalogului.

Deşi multe dintre porunci sunt foarte scurte, nu ar trebui să subestimăm impactul major şi domeniul larg pe care îl acoperă fiecare. De exemplu, porunca a şasea – „Să nu ucizi” (Exodul 20:13) – rezumă şi include „toate actele de nedreptate care tind să scurteze viaţa”, dar şi „o egoistă neglijare de a îngriji de cei în nevoie sau în suferinţă” (Patriarhi şi profeţi, p. 308). În acelaşi fel, porunca a opta, „Să nu furi” (vers. 15), „condamnă comerţul cu sclavi şi interzice războaiele de cucerire”. Ea „cere plata dreaptă a datoriilor şi salariilor” şi, totodată, interzice „orice încercare de a obţine foloase personale de pe urma neştiinţei, slăbiciunii sau nenorocirii altora” (Ibidem, p. 309).

De obicei, spunem despre noi că nu suntem oameni răi, pentru că nu suntem implicaţi în crime sau în furturi. Dar, când a vorbit despre porunci, Domnul Isus a spus clar că poruncile nu sunt împlinite doar prin a nu face anumite fapte. Ci gândurile, intenţiile şi chiar faptul că nu facem ce ştim că ar trebui să facem pot însemna călcarea Legii lui Dumnezeu (vezi Matei 5:21-30).

Imaginează-ţi o societate în care fiecare poruncă din Decalog ar fi luată în serios şi trăită la literă. Ar fi o societate activă, vie, în care fiecare şi-ar exprima cu entuziasm dragostea pentru Dumnezeu, iubindu-i pe semeni şi având grijă de ei.

De ce avem tendinţa sa citim Cele Zece Porunci în sens foarte restrâns, adesea ignorând aplicaţiile lor mai cuprinzătoare? De ce este mai uşor să punem în practică o înţelegere mai restrânsă?

3. Care este mesajul lui Dumnezeu pentru poporul Israel? Exodul 23:9

Ca sclavi care tocmai fuseseră eliberaţi, israeliţii ştiau cum este să fii asuprit, exploatat şi marginalizat. Deşi îşi sărbătoreau eliberarea, Dumnezeu voia ca ei să nu cumva să uite de unde veniseră, cum se simţiseră ca sclavi şi ce făcuse El ca să îi salveze. El a instituit Pastele ca o aducere-aminte şi o ocazie de a repeta: „Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei” (Exodul 13:14).

4. De ce în îndrumările despre cum să se poarte cu cei mai necăjiţi din societatea nou-formată, li se aminteşte că şi ei fuseseră sclavi? Exodul 22:21-23

Doar ce fuseseră rostite Cele Zece Porunci şi Moise este chemat pe munte, unde Dumnezeu îi dă instrucţiuni detaliate despre cum să fie trăite aceste porunci importante în societatea israeliţilor. Chiar înainte de instrucţiunile despre construirea sanctuarului, Dumnezeu dă trei capitole de legi despre cum să se poarte, cum să fie trataţi sclavii, legi care erau în contrast izbitor cu tratamentul de care avuseseră parte mulţi dintre ei. Erau legi cu privire la fapte violente, la proprietate, legi pentru vieţuirea zilnică şi principii pentru înfiinţarea de curţi judecătoreşti care să aplice aceste legi şi să facă dreptate (Exodul 21-23).

În aceste legi era proeminentă preocuparea faţă de cetăţenii din această societate nouă, dar şi grija pentru străini şi cei mai vulnerabili. Aceştia nu trebuiau exploataţi, ci chiar aveau dreptul la hrană într-un mod în care li se respecta demnitatea, ca de exemplu dreptul de a strânge spicele care rămâneau pe câmp după seceriş. Acest comportament faţă de cei oropsiţi şi de străini nu era ceva obişnuit în lumea veche. Chiar şi astăzi unii par să uite aceste principiile morale importante referitoare la comportamentul faţă de ceilalţi.

Ce amintire din experienţa ta te face să fii mai compătimitor şi mai preocupat de suferinţa sau nedreptatea faţă de semeni?

Mulţi creştini recunosc şi urmează învăţăturile Bibliei cu privire la zecime. Având la bază textul din Maleahi 3:10, aceasta este o formulă simplă prin care credincioşii dau zece procente din venitul lor pentru a susţine lucrarea bisericii de răspândire a Evangheliei. Fiindu-le încredinţată această zecime, de obicei bisericile au reguli stricte cu privire la folosirea acestor fonduri care sunt direcţionate în special spre susţinerea directă a lucrării şi a evanghelizării.

5. Care este primul scop al aducerii zecimii? Deuteronomul 14:22-29

Suntem ispitiţi să credem că, dacă am adus cele zece procente, ne-am îndeplinit datoria de a da. Însă învăţăturile date israeliţilor ne sugerează că zecimea este doar un punct de plecare. Israelitul din vechime, care trăia şi dăruia conform principiilor din legile găsite în Leviticul, aducea regulat între un sfert şi o treime din venitul anual, pentru a-i susţine pe preoţi, sanctuarul şi pe săraci.

Acest tip de dăruire – pentru a-i susţine pe străini, orfani şi văduve – era a doua zecime. Desigur, era normal ca oamenii să se bucure de roadele muncii lor şi să aibă sărbători la strânsul recoltelor. Dumnezeu le făgăduise că îi va binecuvânta, în special în ţara pe care le-o dăduse în stăpânire, dar nu trebuiau să considere că aceste binecuvântări li se cuvin sau să îi uite pe cei mai puţin binecuvântaţi.

În mod normal, acea parte a recoltei trebuia adusă la templu şi împărţită acolo. Dar, în fiecare al treilea an, binecuvântarea trebuia să fie împărţită cu cei dezavantajaţi din comunitate. În aceste sărbători ale recoltelor, accentul cădea pe cei care fuseseră trecuţi cu vederea sau uitaţi: „După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei, şi ei să mănânce şi să se sature în cetăţile tale” (Deuteronomul 26:12).

Conform îndrumărilor date de Domnul, cel puţin o parte din aceste daruri trebuia să fie folosită ca ajutor financiar şi practic pentru cei nevoiaşi. Era şi un mod de a li se aminti israeliţilor să aprecieze mila şi dreptatea lui Dumnezeu faţă de ei.

Citeşte Deuteronomul 26:1-11. Cum ar trebui sa aplicăm noi acest lucru în atitudinea noastră faţă de cei în nevoie?

Raportându-se la israeliţi ca la unii care nu aveau casele lor şi care aşteptau să ajungă în Ţara Făgăduinţei, Dumnezeu a ştiut cât de important era ca pământul să fie al lor în Canaan. Sub conducerea lui Iosua, Dumnezeu a rânduit o distribuire a pământului după seminţii (triburi) şi familii.

Dar Dumnezeu mai ştia că, în timp, bogăţia, oportunitatea şi resursele rezultate din deţinerea unui teren aveau să se concentreze în mâinile câtorva. Greutăţile familiale, sănătatea precară, alegerile nefaste şi alte nenorociri puteau să îi determine pe unii deţinători de terenuri să îsi vândă proprietăţile pentru un câştig imediat sau doar pentru a supravieţui, dar aceasta ar fi însemnat ca familia să rămână lipsită de terenuri mai multe generaţii succesive.

Dumnezeu a hotărât ca pământul nu poată fi vândut definitiv, ci numai până la următorul „an de veselie” (an jubiliar), moment în care pământul îi revenea familiei căreia îi fusese alocat, şi ca orice teren vândut să poată fi răscumpărat de vânzător sau de un alt membru al familiei vânzătorului în orice moment. Din nou, Dumnezeu le reaminteşte israeliţilor de relaţia lor cu El şi de modul în care acest lucru influenţează relaţiile lor cu ceilalţi: „Pământurile să nu se vândă de veci, căci ţara este a Mea, iar voi sunteţi la Mine ca nişte străini şi venetici” (Leviticul 25:23).

6. Cât de diferită crezi că ar fi societatea dacă ar fi aplicate şi azi următoarele principii, în special cuvintele „niciunul să nu înşele pe aproapele lui”? Leviticul 25:8-23

„Rânduielile puse de Dumnezeu aveau ca scop să sprijine egalitatea socială. Instituţia anului sabatic şi îndeosebi a anului jubiliar puneau din nou în rânduială, în cea mai mare măsură, ceea ce se întâmplase rău între timp în viaţa socială şi politică a naţiunii.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 534

Istoricii Bibliei nu sunt siguri dacă aceste ritmuri economice şi sociale au fost urmate întru totul o perioadă mai lungă (2 Cronici 36:21). Dar, chiar şi aşa, aceste rânduieli ne oferă o înţelegere uimitoare a modului în care ar fi lumea dacă s-ar urma în totul legile lui Dumnezeu. Ba mai mult, acestea scot în evidenţă preocuparea specială a lui Dumnezeu pentru cei săraci şi marginalizaţi şi grija Lui ca dreptatea să fie văzută în mod practic în lume.

„În afară de recunoaşterea cerinţelor lui Dumnezeu, nimic nu caracteriza mai bine legile date de Moise, decât spiritul de dărnicie, delicateţe şi ospitalitate arătat faţă de săraci. … Ca şi în zilele noastre, şi atunci au fost oameni loviţi de nenorociri, de boală şi de pierderea agoniselii lor, totuşi, atâta vreme cât au ascultat de îndrumările date de Dumnezeu, între ei nu au fost cerşetori şi nici oameni care să sufere din lipsă de hrană.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 530

„Rânduielile acestea … puneau stavilă avariţiei şi înclinaţiei spre înălţarea de sine şi creau un spirit nobil de bunătate, iar faptul că întreţineau în toate clasele bunătatea şi încrederea susţinea ordinea socială şi statornicia conducerii. Noi suntem cuprinşi în marea familie a omenirii şi ce facem pentru a le fi de folos altora şi a-i ridica se întoarce la noi sub forma binecuvântărilor.” – Ibidem, p. 534

Rezumat: Dumnezeu a auzit strigătele copiilor lui Israel când sufereau în Egipt şi a intervenit pentru a-i salva. El a dorit să facă un legământ cu ei şi să lucreze împreună pentru a înfiinţa o societate nouă care să fie o binecuvântare pentru toţi, chiar şi pentru cei care adesea erau uitaţi, marginalizaţi şi vulnerabili.

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolele 27 „Legea dată lui Israel” şi 51 „Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru cei săraci”.

BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Samuel 24-30
1. Ce zicală i-a amintit David lui Saul?
2. Cine i-a spus lui David că sufletul lui „va fi legat în mănunchiul celor vii”?
3. Cu ce vietăţi s-a comparat David când era căutat de Saul?
4. Ce lege şi obicei a rămas în Israel cu privire la prada de război?

Evanghelizare, subcapitolul „Dificultăţile tot mai mari”
5. În ce condiţii va trebui biserica să facă lucrarea pe care nu a reuşit s-o îndeplinească în timp de pace şi prosperitate?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!