„Să iubeşti mila…”

După cum am văzut, Biblia ne prezintă multe situaţii în care se vede preocuparea lui Dumnezeu pentru cei săraci şi asupriţi, dar şi apeluri ca poporul Său să lucreze pentru ei.

Oricât s-a făcut sau am încerca noi să facem pentru semenii noştri, până când Dumnezeu va restaura totul, răul va persista în multele sale forme, alimentat de puterile întunericului – cel rău şi îngerii săi. Acest rău este adesea cel mai vizibil în sărăcie, violenţă, asuprire, robie, exploatare, egoism şi lăcomie. Într-o astfel de lume, societatea, bisericile noastre şi familiile noastre trebuie să stea împotriva acestor rele oricât ar fi de greu uneori. Ca răspuns la dragostea şi poruncile lui Dumnezeu, trăind în lumina lucrării şi a jertfei lui Isus şi însufleţiţi şi călăuziţi de prezenţa Duhului Sfânt, noi trebuie să fim plini de compasiune, creativi şi curajoşi ca să împlinim porunca: „Să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeu” (Mica 6:8).

După cum este prezentat clar în învăţăturile lui Isus şi de către scriitorii Noului Testament, cei care aleg să fie supuşi ai împărăţiei lui Dumnezeu trăiesc după alte valori şi priorităţi decât lumea.

1. Ce reasigurare primim în următoarele versete şi ce impact ar trebui să aibă asupra priorităţilor noastre? Matei 6:25-33

Isus a spus că „viaţa este mai mult decât hrana şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea” (Matei 6:25). Desigur, aceste lucruri sunt importante, dar trebuie să le privim din perspectiva împărăţiei lui Dumnezeu, adică să ne reevaluăm priorităţile în sens real şi practic. Când recunoaştem porunca din Biblie de a îngriji de semeni, ea devine una dintre priorităţile noastre, ale celor care încearcă să calce pe urmele lui Isus. În mod ideal, această chemare ar trebui să ne ajute să ne concentrăm mai puţin asupra noastră şi mai mult asupra celorlalţi.

Acest set diferit de priorităţi schimbă şi relaţia cu cei care au putere asupra noastră şi asupra celor asupriţi. Biblia îi învaţă pe creştini să respecte autorităţile şi să se supună pe cât posibil (Romani 13:1-7), însă sunt situaţii când trebuie să spunem ca Petru: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele 5:29). Isus a pus aceste două principii în echilibru în răspunsul dat celor care încercau să îl prindă cu vorba în această privinţă: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei 22:21).

Cei care au putere, fie în guvern, fie în alte poziţii, adesea se impun şi îşi menţin puterea prin ameninţări sau prin forţă. Însă Domnul Isus ne-a arătat că o viaţă caracterizată de credincioşie nu ne cere întotdeauna să rămânem pasivi în faţa răului. Ellen G.

White scria: „Când legile oamenilor ajung în conflict cu Legea lui Dumnezeu, noi trebuie să ascultăm de Legea lui Dumnezeu, oricare ar fi consecinţele. Noi nu trebuie să ascultăm de legea ţării noastre atunci când ne cere să predăm sclavul în mâinile stăpânului său şi trebuie să ne asumăm consecinţele violării acestei legi. Sclavul nu este proprietatea niciunui om. Dumnezeu este stăpânul lui de drept, iar omul nu are dreptul să preia lucrarea care îi aparţine lui Dumnezeu şi să pretindă că acest sclav este al lui.” – Mărturii pentru biserică, vol. 1, p. 201

Care este linia între ascultare faţă de autorităţi şi a lua poziţie pentru cei care ar putea fi victime ale unei autorităţi opresive?

Fără să lase ca bunele lor intenţii să fie copleşite de „toate problemele din lume”, mulţi ar vrea totuşi să facă mai mult pentru a aduce alinare în vieţile celor care suferă. Există multe atitudini şi acţiuni care ne pot ajuta să fim o soluţie.

Compasiune. A înţelege durerea şi a simţi cu cei care suferă sunt primii paşi spre acţiune. Noi trebuie să ne dezvoltăm şi să ne menţinem sensibilitatea faţă de cei în suferinţă. Astăzi se vorbeşte despre „fatigabilitate compasională”, adică suntem atât de expuşi la tristeţe şi la situaţii tragice, încât mulţi ajung să fie epuizaţi de multele cazuri care cer implicare emoţională şi financiară. Isus a fost conştient de tot răul şi durerea din jurul Lui, totuşi a rămas în continuare milostiv. La fel trebuie să rămânem şi noi.

Educaţie. Din cauză că multe situaţii de nedreptate şi sărăcie nu sunt atât de simple cum par, este important să ascultăm şi să învăţăm cât se poate de mult despre astfel de situaţii. Au fost multe cazuri în care persoane bine intenţionate, încercând să ajute, au făcut mai mult rău. Deşi aceasta nu este o scuză pentru inactivitate, ar trebui să încercăm să ne implicăm în mod informat şi bine gândit.

Rugăciune. Când vedem o problemă, primul nostru gând este să acţionăm „practic”. Dar Biblia ne reaminteşte că rugăciunea este practică. Îi putem ajuta pe cei săraci şi asupriţi prin rugăciunile noastre pentru ei şi pentru cei care au putere asupra lor (1 Timotei 2:1,2), în acelaşi timp căutând călăuzirea lui Dumnezeu pentru a şti cum să ajutăm în cel mai bun mod (Proverbele 2:7,8).

Aşteptări. Un alt element important pentru alinarea suferinţei este să avem aşteptări reale, dată fiind complexitatea situaţiilor sociale, politice şi personale. Tot ce putem spera este să le oferim oamenilor alegeri şi oportunităţi pe care altfel nu le-ar fi putut avea. Uneori ceea ce aleg să facă aceşti oameni cu acele oportunităţi ne va dezamăgi, dar noi trebuie să le respectăm alegerile. În orice mod am încerca să lucrăm pentru cei în suferinţă, principiul călăuzitor ar trebui să fie „tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12).

2. Ce rol ar trebui să aibă rugăciunea în acţiunea creştină? Cum am putea contribui la a răspunde rugăciunilor noastre pentru ceilalţi? Iacov 1:5-8; 2:15,16

„Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). Deşi trebuie să ascultăm de îndemnurile Bibliei la dăruire şi la schimbarea priorităţilor financiare, generozitatea înseamnă mai mult decât a da bani unei cauze, indiferent cât de vrednică de laudă ar fi. Ea este una dintre cele mai cuprinzătoare atitudini în viaţă şi o calitate-cheie a celor „care se tem de Domnul” (Psalmii 112:5).

3. Ce spun următoarele texte despre generozitatea faţă de cei în nevoie?Leviticul 25:35-37; Psalmii 119:36; 2 Corinteni 8:12-15 1 Ioan 3:16-18; 1 Timotei 6:17-19

În epistolele sale, Pavel menţionează adesea generozitatea lui Dumnezeu, exprimată prin faptul că Isus Şi-a dat viaţa pentru noi, ca fiind sursa speranţei creştine. Jertfa Sa pentru noi ar trebui să ne determine să fim generoşi cu ceilalţi: „îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos” (Filimon, vers. 6).

Generozitatea este o atitudine faţă de viaţă. Foarte multe lucruri din viaţa personală, din societate şi obiceiurile ne îndeamnă să ne concentrăm asupra noastră înşine, să păstrăm pentru noi, să funcţionăm pe modul automat: eu, eu.

Dacă este reală, credinţa ne va determina să murim faţă de eu şi să trăim pentru ceilalţi. Ea ne ajută să vedem lumea şi oamenii aşa cum îi vede Dumnezeu, şi buni, şi decăzuţi, şi ne constrânge să încercăm să îi ajutăm pe cei în nevoie.

Generozitatea este foarte apreciată de organizaţiile de caritate şi de diferite fundaţii, o generozitate măsurabilă şi foarte practică. Dar donaţiile generoase nu indică neapărat o viaţă generoasă (Marcu 12:41-44). Un spirit de generozitate este mai măreţ şi mai valoros decât orice donaţie. Noi trebuie să apreciem mai mult şi să cultivăm un spirit de generozitate în tot ce facem. Pentru majoritatea oamenilor, generozitatea nu vine în mod natural; avem nevoie de har pentru a exprima generozitatea în mod proactiv şi cu intenţie, indiferent de amprenta lăsată de păcat şi egoism asupra omenirii.

Pe lângă a dona bani, chiar şi cu generozitate, care sunt alte modalităţi prin care ne putem manifesta spiritul de generozitate?

4. În lumea în care trăim, cum putem să fim împăciuitori? Am putea avea succes? Matei 5:9

Conflictele violente sunt o cauză semnificativă a suferinţei. Printre costurile războiului se numără şi victimele directe, şi vieţile zdruncinate, de aceea, toată atenţia şi resursele îndreptate spre maşinăria războiului ar face mai mult bine dacă ar fi direcţionate spre alinarea altor nevoi umane şi a suferinţei continue a supravieţuitorilor războiului şi a veteranilor, chiar şi în rândul „învingătorilor”. Dar sunt şi nenumărate conflicte mai mici care lasă urme în vieţile multor familii şi comunităţi. De aceea, pasiunea pentru dreptate nu poate ignora mandatul de a fi împăciuitori.

În miezul Evangheliei lui Isus stă măreţul şi grandiosul act de a face pace, de a împăca fiinţele umane păcătoase cu Creatorul lor (2 Corinteni 5:18-21). Împăcarea pe care o primim devine modelul pentru noi, ca la rândul nostru să fim „ambasadori” ai acestei împăcări pentru ceilalţi.

5. Cum putem pune în practică următoarele cuvinte ale profetului? Isaia 52:7

Evanghelia păcii devine un motiv, un model şi puterea de a promova pacea în lumea noastră violentă: „Inima care este în armonie cu Dumnezeu este părtaşă la pacea cerească şi va răspândi influenţa ei binecuvântată în jur. Spiritul păcii se va odihni ca roua pe inimile obosite şi tulburate de luptă lumească.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 28

În Predica de pe Munte, Domnul Isus a spus: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9). El a arătat că porunca nu se referă la ucidere, ci noi nu ar trebui să ţinem mânie sau duşmănie (Matei 5:21-26) împotriva nimănui şi ar trebui să îi iubim pe vrăjmaşii noştri şi să ne rugăm pentru cei care ne prigonesc (vers. 43-48), adică ar trebui să facem paşi practici pentru binele lor. Există multe experienţe pline de inspiraţie ale unor oameni care şi-au devotat viaţa promovării păcii în zone de conflict, ducând licăriri ale împăcării şi vindecării şi adesea alinând nedreptatea şi suferinţa aduse de aceste conflicte.

Enumera câteva modalităţi prin care biserica ta, la nivel local, ar putea acţiona în virtutea mandatului său de a face pace?

Solomon scria că „tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei” (Eclesiastul 3:7). El avea dreptate şi găsirea echilibrului nu este deloc un lucru uşor pentru niciunul dintre noi. Totuşi este oare posibil ca noi, ca biserică, să fi greşit, fiind prea tăcuţi atunci când vocea noastră trebuia să se facă auzită, când ar fi trebuit să vorbim în numele celor asupriţi, să fim vocea celor ce nu pot vorbi şi să căutăm să biruim răul prin bine?

Adesea, referindu-se la chemarea de a le sluji practic celorlalţi, creştinii s-au văzut ca „mâinile” şi „picioarele” lui Isus. Dar Dumnezeu aşteaptă să fim şi vocea Lui şi, vorbind în Numele Său, să vorbim şi în favoarea celor pe care El doreşte să îi apere (Psalmii 146:6-10).

6. Cum ar trebui să înţelegem următorul mesaj dat lui Isaia? Cât de multe s-au schimbat faţă de în care a trăit acest profet? Isaia 58:1-10

Apelul profeţilor la dreptate nu a fost niciodată o cale către popularitate. Dar, motivaţi de trimiterea dată de Dumnezeu, înţelegând că El este un Dumnezeu al dreptăţii, simpatizând cu condiţia grea a celor săraci şi asupriţi şi căutând binele societăţii, aceşti profeţi au îndrăznit să fie vocea celor fără voce în acea vreme şi acel loc, în ciuda împotrivirii, neplăcerii şi pericolului (1 Petru 3:17).

„Adventiştii de ziua a şaptea cred că acţiunile de reducere a sărăciei şi a nedreptăţilor adiacente sunt o parte importantă a responsabilităţii sociale creştine. Biblia dezvăluie clar interesul special al lui Dumnezeu pentru cei săraci şi răspunsul pe care El îl aşteaptă de la credincioşii Lui în dreptul celor nevoiaşi. Toate fiinţele omeneşti poartă chipul lui Dumnezeu şi sunt beneficiare ale binecuvântărilor Lui (Luca 6:20). În lucrarea pentru săraci, noi urmăm exemplul şi învăţătura lui Isus (Matei 25:35,36). Ca o comunitate spirituală, adventiştii de ziua a şaptea promovează dreptatea pentru săraci şi vorbesc «pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi» (Proverbele 31:8) şi împotriva celor care nu vor «să facă dreptate săracilor» (Isaia 10:2). Noi lucrăm împreună cu Dumnezeu care «face dreptate… celor lipsiţi» (Psalmii 140:12).” – Declaraţia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu privire la sărăcia globală, 24 iunie 2010

„Poţi să răscoleşti cerul şi pământul şi nu vei găsi un adevăr descoperit mai puternic decât acela care se dovedeşte prin faptele de milostenie faţă de cei care au nevoie de simpatia şi ajutorul nostru. … Când cei care mărturisesc Numele lui Hristos vor trăi în viaţa lor principiile regulii de aur, lucrarea Evangheliei va fi însoţită de aceeaşi putere ca pe vremea apostolilor.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 137

Rezumat: Când devenim urmaşi ai lui Isus, viaţa noastră se va schimba în multe aspecte şi vom avea dorinţa de a ne alătura lui Dumnezeu în preocuparea Sa pentru cei săraci şi asupriţi. Nu este o misiune uşoară şi nici apreciată, dar ne va schimba priorităţile şi ne va motiva să facem ceva pentru vindecarea celor răniţi din lume.

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Divina vindecare, cap. „O experienţă mai înaltă”; Mărturii pentru biserică, vol. 3, cap. „Datoria faţă de cei nenorociţi” şi „Datoria omului faţă de semenii săi”; Mărturii pentru biserică, vol. 2, cap. „Lucrând pentru Hristos”.

BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Regi 17-23
1. Cum a făcut Israel „lucruri care nu erau bune” împotriva Domnului?
2. Ce a pretins Rabşache că i-ar fi zis Domnul?
3. Cine a fost îngropat în grădina casei?
4. Unde fuseseră aşezate statuile cailor închinaţi soarelui?

Evanghelizare, subcapitolul „Înaintarea prin credinţă” şi „Evanghelizarea, o lucrare plină de demnitate”
5. Ce fel de cuvinte suntem îndemnaţi să nu rostim?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!