Strigătul profeţilor

Profeţii Vechiului Testament sunt printre cele mai interesante personaje din Biblie. Glasul lor tăios, soliile îndrăzneţe, simţământul de întristare, mânie şi indignare şi prezentarea ocazională prin viu grai a soliilor lor îi transformau în persoane care nu puteau fi ignorate, chiar dacă uneori nu era tocmai plăcut să stai în preajma lor.

Trimişi în principal în Israel şi Iuda, ei îndemnau poporul ales să se întoarcă la Dumnezeu. Poporul şi conducătorii erau fermecaţi prea uşor de stilul de viaţă al naţiunilor înconjurătoare şi de idolii lor. Misiunea anevoioasă a profeţilor era să îi îndemne la pocăinţă, uneori reamintindu-le de dragostea lui Dumnezeu şi de tot ce făcuse El pentru ei şi, alteori, avertizându-i de consecinţe dacă ar fi continuat să se îndepărteze de Dumnezeu.

După cum vom vedea, printre păcatele şi relele împotriva cărora îi avertizau pe conducători şi popor, unul dintre cele mai mari era faptul că îi asupreau pe săraci, pe cei nevoiaşi, pe cei mai neajutoraţi dintre ei. Da, închinarea la idoli era rea, dar şi a profita de pe urma celor slabi şi săraci era o atitudine de condamnat.

În ciuda planului detaliat al lui Dumnezeu pentru poporul Său, israeliţii rareori au trăit la înălţimea chemării lor. La doar câteva generaţii după ce au ajuns în ţara promisă, ei au cerut un împărat „cum au toate neamurile” (1 Samuel 8:5).

1. Care a fost răspunsul lui Samuel la cererea lor de a avea un împărat? 1 Samuel 8:10-18

Samuel si-a dat seama că acesta era un pas spre asemănarea cu celelalte naţiuni şi în alte aspecte. El a încercat să îl sfătuiască pe primul împărat, Saul, dar curând profeţia lui a devenit realitate. Chiar în cele mai bune vremuri, David şi Solomon nu au scăpat de ispite, de corupţie şi de abuzul de putere.

În timpul domniilor regilor din Israel şi Iuda, Dumnezeu a trimis profeţi care să le facă cunoscută voia Lui şi să le aducă aminte conducătorilor şi poporului de responsabilităţile faţă de membrii uitaţi ai societăţii.

În scrierile profeţilor, vedem un apel continuu şi repetat la a trăi corect şi a face dreptate. Arătând necredincioşia lui Israel şi a conducătorilor săi, profeţii erau un glas sonor şi insistent în favoarea celor care nu puteau vorbi, în special a celor care erau afectaţi direct de nerespectarea voii lui Dumnezeu.

Meditând la ardoarea profeţilor din Vechiul Testament, A.J. Heschel o pune în contrast cu starea noastră de automulţumire: „Lucrurile care îi înspăimântau pe profeţi sunt întâlnite şi în zilele noastre peste tot în lume… Faptul că ei nu puteau să rabde nedreptatea poate părea exagerat. Şi noi suntem martori la fapte de nedreptate, ipocrizie, falsitate, crime, sărăcie, dar rareori suntem indignaţi sau prea tulburaţi. Pentru profeţi, chiar şi o faptă minoră de nedreptate avea proporţii cosmice.” – The Prophets, 1962, pp. 3-4

Vorbind în Numele lui Dumnezeu, aceşti profeţi ne ajută să vedem nedreptatea şi suferinţa din lume prin ochii Săi plini de tristeţe. Dar zelul lor este şi o chemare la acţiune – să lucrăm cu Dumnezeu pentru a uşura suferinţa şi a îndepărta asuprirea şi întristarea celor din jurul nostru.

Cum încercăm şi noi uneori să fim la fel ca „celelalte popoare” în moduri care ar putea fi dăunătoare pentru noi şi pentru ceilalţi?

Amos a recunoscut destul de deschis că nu era calificat să fie profet (Amos 7:14,15), dar, atunci când îşi prezintă solia înaintea poporului, îşi dovedeşte capacitatea de a capta atenţia ascultătorilor prin ceea ce spune.

El începe pe un ton obişnuit, enumerând naţiunile înconjurătoare – Siria, Filistia, Fenicia, Edom, Amon şi Moab – şi nelegiuirile, mârşăviile şi atrocităţile pentru care avea să le pedepsească Dumnezeu (Amos 1:3 – 2:3). Este uşor să ni-i imaginăm pe israeliţi aprobând acuzaţiile aduse vrăjmaşilor lor, mai ales că multe dintre faptele lor nelegiuite au fost îndreptate chiar împotriva israeliţilor.

Apoi, Amos vine mai aproape, vestind pedeapsa divină pentru cei din Iuda, vecinii de la sud ai lui Israel, după împărţirea împărăţiei. Vorbind în Numele lui Dumnezeu, Amos le aminteşte că L-au respins pe Dumnezeu, că nu au ascultat de poruncile Sale şi vesteşte pedepsele care aveau să vină asupra lor (Amos 2:4,5). Din nou, ni-i putem imagina pe israeliţi aprobându-l pe Amos, pentru că arăta faptele rele ale celor de alături.

Apoi, Amos se întoarce spre cei ce-l ascultau. Restul cărţii arată răul, idolatria, nedreptăţile şi repetatele abateri ale lui Israel, aşa cum erau văzute de Domnul.

2. Împotriva căror păcate avertizează Amos? Amos 3:9-11; 4:1,2; 5:10-15; 8:4-6

Deşi limbajul nu este foarte diplomatic şi avertizările sunt sumbre, solia lui Amos este presărată cu îndemnuri stăruitoare de întoarcere la Dumnezeu. Aceasta însemna o reînnoire a simţului dreptăţii şi a grijii pentru săraci (Amos 5:24). Ultimele versete arată spre restaurarea poporului (9:11-15). „în ceasul celei mai profunde apostazii şi al celei mai mari nevoi, solia lui Dumnezeu pentru ei a fost o solie de iertare şi de speranţă.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 283

Sunt momente în care trebuie sa vorbim dur pentru a îndrepta o greşeală? Cum ne dam seama când e potrivit un astfel de limbaj?

3. Descrie câteva modalităţi prin care, în prezent, poţi trăi practic cuvintele din Mica 6:8.

Acesta este probabil unul dintre cele mai cunoscute versete din Biblie. Totuşi, la fel ca multe dintre versetele pe care le transformăm în lozinci sau „afişe”, poate că nu cunoaştem contextul atât de bine pe cât am crede.

4. Ce anume condamna Mica în practica poporului? Mica 2:8-11; 3:8-12

În timpul domniei lui Ahaz în Iuda, poporul lui Dumnezeu a atins cea mai de jos treaptă în istoria şi spiritualitatea lui. Idolatria şi practicile rele erau tot mai prezente. Si, după cum observaseră şi alţi profeţi ai vremii, săracii erau exploataţi şi prădaţi în continuare.

Si Mica este un profet al nenorocirilor, ca toţi profeţii din vremea sa. În cea mai mare parte din primele trei capitole sunt exprimate mânia şi întristarea lui Dumnezeu la vedea relelor pe care le săvârşea poporul, dar şi distrugerea care urma să se abată asupra lui.

Însă Dumnezeu nu renunţase la poporul Său. Chiar glasurile tăioase şi soliile dure ale profeţilor erau o dovadă a interesului Său continuu pentru copiii Lui. El le-a dat avertizări din iubire şi pentru că îi păsa de ei. El dorea cu ardoare să îi ierte şi să îi refacă. Nu dorea să rămână mânios pentru totdeauna (Mica 7:18-20).

Acesta este contextul bine cunoscutei „formule”: să faci dreptate, să iubeşti mila, să umbli smerit. Poate părea simplu, dar a trăi practic o astfel de credinţă este mult mai dificil, în special când a trăi astfel pare atât de ciudat pentru societate. Când alţii profită de nedreptate, iau în râs mila şi umblă cu mândrie, este nevoie de curaj şi de perseverenţă ca să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit. Dar noi nu suntem singuri; când facem aşa, umblăm cu Dumnezeu.

Care este legătura dintre a face dreptate, a iubi mila şi a umbla smerit cu Dumnezeu?

Dacă am întreba un grup de creştini care sunt „păcatele Sodomei”, probabil că mulţi ar începe să enumere păcate sexuale şi alte forme de imoralitate. Geneza 19:1-13 ne prezintă o societate stricată, depravată, pregătită pentru distrugere. Totuşi răspunsul este mai complicat. Ezechiel spune: „Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit” (16:49). Cu siguranţă că Dumnezeu nu putea trece cu vederea imoralitatea din acea cetate, dar Ezechiel scoate în evidenţă nedreptatea economică şi neglijarea celor în nevoie. Oare este posibil ca, în ochii lui Dumnezeu, aceste păcate să fie la fel de rele?

Venite după Amos, Mica şi Isaia, primele prorocii ale lui Ezechiel avertizează despre distrugerea viitoare. Totuşi, după ce Ierusalimul cade în mâinile babilonienilor şi poporul este luat în captivitate, atenţia lui se îndreaptă mai mult asupra făgăduinţelor lui Dumnezeu de restaurare.

5. Ce spune Dumnezeu despre conducătorilor corupţi din Israel? Cum se comportă ei faţă de cea mai slabă „oaie” şi care sunt metodele Lui? Ezechiel 34:2-4,7-16

Deşi au fost foarte răi, încât au fost comparaţi cu Sodoma, totuşi Dumnezeu încerca să ajungă la inima lor în speranţa că se vor întoarce din răutatea lor. În planul reînnoit al lui Dumnezeu pentru poporul Său, ei urmau să se întoarcă în ţara lor, Ierusalimul avea să fie restaurat şi templul, rezidit. Sărbătorile date de Dumnezeu urmau să fie ţinute şi ţara avea să fie împărţită din nou în mod echitabil între oameni ca moştenire a lor (Ezechiel 47:13 – 48:29). Pare evident că intenţia lui Dumnezeu a fost ca planul Său pentru popor, aşa cum i-a fost dat lui Moise şi poporului Israel după eliberarea din Egipt, să fie aplicat din nou la întoarcerea poporului Său din captivitate. Aici se includea grija pentru cei mai slabi, dar şi faţă de străini.

Cât de important este pentru tine că Domnul este un Dumnezeu care oferă a doua şansă – şi mai multe – chiar şi atunci când poporul Său a ales greşit?

6. Cum ai descrie răspunsul lui Isaia la ceea ce vede în jurul său? Isaia 1:15-23; 3:13-15; 5:7,8

Cuvântul de început al lui Isaia – primele cinci capitole – sunt un amestec de critică usturătoare a stării în care ajunseseră copiii lui Dumnezeu, avertizări cu privire la pedeapsa care urma să vină pentru că îl părăsiseră pe Domnul şi continuau să facă răul, dar şi oferte de speranţă dacă poporul alegea să se întoarcă la El şi să îşi reformeze viaţa şi societatea. Dar probabil că, în cuvintele lui, cel mai puternic este simţământul de întristare. Înţelegând cine este Dumnezeu şi ce vrea El pentru poporul Său, profetul plânge ce s-a pierdut, îi plânge pe nenumăraţii oameni care sufereau şi deplânge judecata care avea să vină asupra ţării.

Isaia continuă în aceeaşi notă în toată lucrarea sa profetică. El îndeamnă poporul să îşi amintească tot ce a făcut Dumnezeu pentru el. Totodată, el le oferă acestor oameni speranţă, arătând ce dorea să facă Dumnezeu pentru ei în viitor. Ei trebuiau să îl caute pe Dumnezeu chiar atunci, căci reînnoirea relaţiei cu El cerea pocăinţă pentru relele făcute şi schimbarea atitudinii faţă de ceilalţi.

În capitolele 58 şi 59, Isaia se întoarce specific la preocuparea pentru dreptate. El descrie din nou o societate în care „izbăvirea (în engl.: dreptatea) s-a întors îndărăt şi mântuirea a stat deoparte, căci adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie” (Isaia 59:14). El mai afirmă că Dumnezeu ştie aceste lucruri şi îşi va salva poporul – „Va veni un Răscumpărător!” (vers. 20).

În cartea Isaia, profetul se concentrează foarte mult asupra proclamării venirii lui Mesia, Cel care urma să restabilească în cele din urmă domnia lui Dumnezeu pe pământ şi să aducă dreptate, milă, vindecare şi restaurare în El.

Citeşte Isaia 9:6,7; 11:1-5; 42:1-7 şi 53:4-6. Cum se încadrează aceste profeţii în înţelegerea pe care o ai despre viaţa, lucrarea şi moartea Domnului Isus? Ce sugerează aceste profeţii cu privire la scopul venirii Sale în această lume?

„Prorocii şi-au ridicat glasul împotriva apăsării şi a nedreptăţii flagrante, a luxului ieşit din comun şi a extravaganţei, a petrecerilor şi a beţiei neruşinate, a destrăbălării şi a desfrânării josnice din vremea lor, dar protestele lor, precum şi mustrarea păcatelor erau zadarnice.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 282.

„Aceste rostiri clare ale prorocilor … să fie primite de noi ca fiind glasul lui Dumnezeu pentru fiecare suflet. Să nu pierdem din vedere nicio ocazie de a face fapte de milă, de chibzuire plină de bunătate şi de curtenie creştină pentru cei împovăraţi şi deprimaţi.” – Ibidem, p. 327

Rezumat: Profeţii Vechiului Testament au arătat şi apărat întotdeauna calea şi voia lui Dumnezeu pentru popor. Reflectând preocuparea lui Dumnezeu, soliile lor se concentrau pe dreptate pentru cei săraci şi asupriţi. Apelurile de întoarcere la Dumnezeu includeau şi oprirea nedreptăţii, lucru pe care El făgăduise să îl înfăptuiască prin viziunea Sa pentru un viitor mai bun pentru poporul Său.

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Profeţi şi regi, capitolele „Robia asiriană” şi „Capitolul 25 – Chemarea lui Isaia”.

BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Samuel 14-20
1. Cum l-a convins Absalom pe Ioab să vină la el?
2. Cine şi de ce arunca cu pietre şi vântura praf?
3. Ce legătură de rudenie era între Amasa şi Ioab?
4. Care cetate se considera „o mamă în Israel”?

Evanghelizare, subcapitolul „Cercetarea nevoilor din oraşele mari”
5. Cine va ajuta eforturile noastre de a aduce sufletele la cunoaşterea adevărului?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!