Slujirea nevoiaşilor în biserica Noului Testament

Versetele care cuprind Marea Trimitere (Matei 28:18-20) sunt printre cele mai cunoscute versete din Biblie, cel puţin în lumea creştină. Aceste versete au fost considerate adesea ca fiind declaraţia noastră de misiune şi au fost o inspiraţie pentru diverse proiecte misionare şi evanghelistice. Inspiraţi de aceste versete, creştinii au mers în întreaga lume, uneori cu costuri personale mari, pentru a răspândi Evanghelia.

Ce a spus Isus în Marea Trimitere? „Faceţi ucenici…, botezându-i… Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:20). După cum am văzut, multe dintre lucrurile pe care ne-a poruncit Isus să le facem sunt legate de grija faţă de cei nevoiaşi, în suferinţă şi de cei care nu îşi pot purta singuri de grijă. Să nu uităm că aceste îndrumări date de Isus primilor ucenici nu erau deloc o misiune nouă, ceva ce nu mai auziseră sau văzuseră înainte, ci era o continuare a misiunii pe care Isus o începuse deja în mijlocul lor. Acest aspect al învăţăturii lui Isus poate fi văzut foarte clar în viaţa noii bisericii ca parte a împlinirii Marii Trimiteri.

După înălţarea lui Isus şi revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime, grupul de credincioşi a crescut rapid şi a luat fiinţă biserica primară, o comunitate nouă, alcătuită din urmaşii lui Isus şi condusă iniţial de primii Săi ucenici. Totuşi această comunitate nouă nu era ceva ce inventaseră ei, ci era întemeiată pe învăţăturile şi lucrarea lui Isus şi se baza pe lunga istorie a poporului iudeu şi pe lucrarea profeţilor.

1. Care sunt elementele-cheie în descrierile bisericii primare? Faptele 2:42-47; 4:32-37

Deşi pare că israeliţii nu au reuşit niciodată să trăiască pe deplin conform modelului lăsat pentru o societate cinstită şi generoasă, biserica primară a luat în serios învăţătura care spunea: „Totuşi la tine să nu fie niciun sărac” (Deuteronomul 15:4). Una dintre exprimările practice ale credinţei lor era împărţirea resurselor materiale cu ceilalţi – vindeau terenurile şi dăruiau fondurile primite (Faptele 4:34 – 5:2) pentru a îngriji de nevoile fraţilor credincioşi, dar şi pentru a fi o binecuvântare pentru cei din afara comunităţii tinere, în special prin lucrarea de vindecare (Faptele 3:1-11; 5:12-16).

Totuşi această comunitate nu era o societate utopică, rezultatul imaginaţiei. Pe măsură ce numărul credincioşilor creştea, între ei au apărut şi tensiuni referitoare la administrarea resurselor, în special cu privire la împărţirea zilnică a hranei pentru văduve (Faptele 6:1). Ucenicii, care erau conducătorii din oficiu ai grupului, doreau să se concentreze pe predicarea Evangheliei. Pentru a rezolva problema iscată, a fost nevoie de puţină reorganizare.

Astfel, au fost numiţi şapte bărbaţi care să se ocupe de problemele practice ale credincioşilor. Probabil că aceasta a fost prima recunoaştere a diferitelor slujbe şi capacităţi care au fost exercitate în biserică; în acelaşi timp, aceasta demonstra importanţa slujirii practice pentru viaţa şi mărturia bisericii. „Principiile de evlavie şi de dreptate care trebuiau să-i călăuzească pe conducătorii poporului lui Dumnezeu în vremea lui Moise şi a lui David trebuiau să fie urmate şi de aceia cărora le fusese dată supravegherea nou-organizatei biserici a lui Dumnezeu în dispensaţiunea Evangheliei.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 95

Încearcă să îţi imaginezi cum a fost în biserica primară. Cum putem reflecta şi noi aceste principii astăzi?

Când mesajul Evangheliei a început să se răspândească, aşa cum spusese Isus, „în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele 1:8), noii credincioşi au preluat credinţa şi lucrarea lui Isus. Între aceştia era şi Dorca, sau Tabita, din cetatea Iope. Fără îndoială că ea a luat foarte în serios învăţătura lui Isus care spunea că atunci când îi îmbrăcăm pe cei goi, de fapt îl îmbrăcăm chiar pe El (vezi Matei 25:38,40).

2. Cum sunt descrise viaţa şi lucrarea Tabitei? Ar putea fi descrise viaţa şi lucrarea ta în mod asemănător? Cum ai vrea să fie descrise? Faptele 9:36

Se pare că lucrarea Tabitei era de aşa natură, încât faptul că a fost numită „ucenică” şi credincioşia, energia şi grija ei pentru alţii au fost recunoscute chiar în afara cetăţii ei.

Petru era într-o cetate din împrejurimi, Lidia, şi oamenii din Iope l-au rugat să treacă pe la ei cu ocazia morţii Tabitei (Faptele 9:37-41). Ajuns la Iope, Petru a fost întâmpinat de mulţi pe care Tabita îi ajutase prin lucrarea ei pentru săraci. Ei i-au arătat hainele pe care le făcuse ea şi i-au povestit situaţii în care ea i-a ajutat pe ei şi pe alţii.

Atunci, Petru s-a rugat pentru Tabita şi Dumnezeu a readus-o la viaţă. Desigur, aceasta nu este o garanţie că totul se rezolvă în viaţă pentru cei care se dedică slujirii celorlalţi. La urma urmei, Tabita deja suferise boală şi moarte, iar Ştefan, unul dintre primii diaconi aleşi să le slujească văduvelor din biserică, îşi încheiase viaţa ca primul martir (Faptele 7:54-60). O viaţă de slujire nu înseamnă o cale netedă, uneori poate fi chiar cel mai anevoios drum.

Totuşi, în această relatare, Dumnezeu a folosit recunoaşterea dragostei şi a puterii Sale atât în viaţa, cât şi în moartea Tabitei pentru a produce un impact puternic asupra oamenilor din Iope: „Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope şi mulţi au crezut în Domnul” (Faptele 9:42).

Dacă ai trece în nefiinţă, s-ar simţi lipsa contribuţiei tale şi ar fi deplânsă la fel ca slujirea Tabitei? Cum putem lăsa în urmă o moştenire mai bună de slujire? Ce aptitudini practice ai – Tabita ştia să facă haine – pe care le-ai putea folosi în slujba celorlalţi?

După convertire, apostolul Pavel a luat asupra lui misiunea de a duce Evanghelia la neamuri. Succesul cu care l-a binecuvântat Dumnezeu a dat naştere la multe întrebări referitoare la relaţia dintre rădăcinile iudaice ale credinţei creştine şi noii credincioşi care nu erau iudei. La Ierusalim s-a ţinut o adunare a conducătorilor creştini iudei împreună cu cei dintre neamuri pentru a discuta acest subiect şi pentru a căuta călăuzirea lui Dumnezeu în aceste chestiuni complicate. Întâlnirea şi rezultatele ei sunt înregistrate în Faptele 15.

Totuşi, în raportul din Galateni 2 despre această întâlnire, Pavel adaugă un alt element important la sfaturile pe care le-a primit la adunarea de la Ierusalim pentru continuarea lucrării sale printre neamuri: „Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac” (Galateni 2:10).

Pavel a continuat să facă acest lucru şi pe plan personal (Faptele 20:35), şi în toată lucrarea sa. La fel ca biserica primară din Ierusalim, Pavel a extins conceptul de comunitate creştină pentru a-i cuprinde pe toţi credincioşii.

3. Cum leagă Pavel Evanghelia de dăruirea cu generozitate? 2 Corinteni 8:7-15

Pavel a făcut trimiteri şi la Vechiul Testament pentru a-i îndemna pe credincioşi la generozitate şi la grijă faţă de ceilalţi credincioşi care se aflau în situaţii dificile. El a amintit de relatarea despre revărsarea din abundenţă a manei pentru israeliţi pe când erau în pustie, ca model de dăruire în cadrul comunităţii bisericii lărgite (2 Corinteni 8:15). De asemenea, el a citat din Psalmii 112:9: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac” (2 Corinteni 9:9).

Pavel i-a îndemnat pe cititorii lui să dăruiască din inimă, să pună deoparte în mod regulat o parte din venitul lor ca să poată dărui cu uşurinţă când el sau Tit urmau să vină în biserica lor pentru a strânge darurile şi a le trimite creştinilor în nevoie din Ierusalim. El a dat de exemplu o biserică pentru a încuraja alte biserici la aceeaşi generozitate. „Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi” (2 Corinteni 9:13).

Cum ar trebui să facem o prioritate din dăruire atunci când nu avem posibilitatea să susţinem toate cauzele sau nevoile care ne sunt prezentate?

Epistola lui Pavel către romani este bine cunoscută pentru explicaţiile profunde despre marea învăţătură a mântuirii prin credinţă, prin moartea lui Hristos. Dar, după 11 capitole despre această învăţătură, atenţia se îndreaptă spre un alt subiect. Pavel oferă un ghid practic de vieţuire şi iubire, bazat pe harul şi dragostea lui Dumnezeu aşa cum au fost descoperite în Isus şi în Evanghelie: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1). De fapt, Pavel spune că noi ar trebui să trăim aşa ca răspuns la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, prin Isus.

4. Ce sfaturi dă Pavel cu privire la dragostea şi grija pentru alţii, mai ales faţă de cei în nevoie? Romani 12

Într-un sens anume, Romani 12 este ca un rezumat al multelor subiecte cărora Pavel le acordă atenţie în mod specific în alte epistole. El vorbeşte despre diferitele slujbe şi daruri din biserică, inclusiv slujirea şi încurajarea celorlalţi şi dăruirea cu generozitate (vers. 3-8). Dar nu este de ajuns ca aceste lucruri să fie făcute, ci trebuie să fie făcute foarte bine, cu entuziasm şi cu iubire (vers. 9-11).

Pavel descrie în termeni practici ce înseamnă aceasta. El îi îndeamnă pe credincioşi să fie răbdători în greutăţi şi persecuţie, să se îngrijească de cei în nevoie, să fie împăciuitori si, ori de câte ori este posibil, să răspundă la rău şi nedreptate cu bunătate, biruind răul prin bine (vers. 20,21).

Acest capitol scoate în evidenţă ce înseamnă a trăi ca un om nou, slujind-I lui Dumnezeu şi individual, şi ca membru al bisericii. Pavel le-a spus noilor urmaşi ai lui Isus că vieţile lor, priorităţile lor şi acţiunile lor ar trebui să se schimbe ca răspuns la ce a făcut Isus pentru ei prin moartea Sa pe cruce şi datorită speranţei vieţii veşnice. Trăind într-o societate despotică şi adesea crudă, caracteristică Imperiului Roman, Pavel îi sfătuieşte pe credincioşi să fie altfel: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre” (vers. 2).

Numeşte câteva atitudini şi practici cărora trebuie să te împotriveşti în mediul în care trăieşti pentru a avea o viaţă după voia lui Dumnezeu şi a-i iubi pe semeni ca un urmaş al lui Isus?

Iacov era cunoscut sub numele de Iacov „cel Drept”, fapt care sugerează că a fost un conducător înţelept care a pus preţ pe modul în care îi trata pe ceilalţi şi pe grija faţă de cei uitaţi şi asupriţi. Cartea care îi poartă numele a fost considerată „cartea Proverbele a Noului Testament”. Ea se axează pe evlavia practică şi ne învaţă cum să trăim cu înţelepciune ca urmaşi ai Domnului.

Iacov, autorul cărţii, era nerăbdător să le reamintească cititorilor creştini: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri!” (Iacov 1:22) şi că religia care contează, religia curată şi de valoare înaintea lui Dumnezeu, se concentrează pe grija faţă de cei în nevoie şi cei asupriţi şi pe împotrivirea faţă de influenţele corupătoare ale societăţii din jur (vers. 27).

5. În ce diferă atitudinea lui Iacov faţă de bogaţi de atitudinea obişnuită a societăţii? Ce sfaturi dă el despre cum să fie trataţi bogaţii şi săracii în biserică? Iacov 2:1-9; 5:1-5

Iacov afirmă că a-i dori cuiva binele, chiar a-i dori să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu, ar fi de puţin folos dacă omul respectiv suferă de frig şi foame. A-i oferi hrană şi îmbrăcăminte ar fi mult mai de folos pentru a exprima şi a demonstra preocuparea pentru el decât toate sentimentele noastre nobile şi urările de bine (Iacov 2:14-16). Iacov foloseşte această imagine ca pe un exemplu de interacţiune între credinţă şi fapte în cadrul relaţiei noastre cu Dumnezeu. Totodată, el repetă (vers. 8) învăţătura Domnului Isus despre a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi, arătând cum ar trebui păzită această poruncă în viaţa de zi cu zi. Ea este transpusă în slujirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, nu pentru a câştiga mântuirea, ci pentru că este o manifestare a credinţei adevărate.

De ce este atât de uşor, adesea fără să ne dăm seama, să îi preferăm pe bogaţi în detrimentul săracilor?

„Dărnicia neegoistă a umplut prima biserică de o mare bucurie, deoarece credincioşii ştiau că strădaniile lor ajutau la ducerea soliei Evangheliei la cei aflaţi în întuneric. Bunăvoinţa lor mărturisea că ei nu primiseră în zadar harul lui Dumnezeu. Ce altceva putea da naştere la o asemenea dărnicie decât sfinţirea lucrată de Spiritul Sfânt? Atât în ochii credincioşilor, cât şi ai necredincioşilor, aceasta era o minune a harului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 344

Rezumat: însufleţiţi de mandatul încredinţat de Domnul Isus şi de puterea Duhului Sfânt, primii credincioşi au hotărât să ducă solia şi misiunea Sa în toată lumea. Pe baza învăţăturilor Sale şi ale Scripturii ebraice, biserica primară dăruia celor în nevoie din mijlocul ei, dar şi celor din afară. Prin exemplul lor şi prin învăţăturile date în epistole, primii conducători creştini i-au sfătuit pe credincioşi să aibă o viaţă de credincioşie şi slujire, în special faţă de cei în nevoie.

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Lucrarea de binefacere, capitolele „Dorca – Lucrarea şi influenţa ei” şi „Aceasta este religia curată”, pp. 35-41; Faptele apostolilor, capitolul „O biserică darnică”.

BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Regi 18-2 Regi 2
1. Cum era considerat muntele Horeb, pe vremea lui Ilie?
2. Cine şi cui i-a promis că îi va face străzi (uliţe) în Damasc?
3. Din ce cauză nu au mai ajuns corăbiile lui Iosafat la Ofir?
4. Cine au fost martori la înălţarea lui Ilie la cer şi totuşi s-au dus să-l caute?

Evanghelizare, subcapitolul „Lucrătorii din zonele rurale”
5. În ce condiţii şi-ar recăpăta sănătatea mulţi din poporul nostru?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!