Abiatar: un preot nevrednic să mai slujească

Preoţii au avut un rol foarte important în viaţa şi în istoria lui Israel, şi nu numai a lui Israel, ci şi a naţiunilor înconjurătoare. În cultura mesopotamiană, împăratul era şi preot. Astfel, el deţinea atât puterea religioasă, cât şi pe cea politică. Castele preoţeşti reprezentau interese puternice la curte şi, în multe situaţii, preoţii instaurau împăraţi. Îndeosebi în Vechiul Testament, rolul preoţiei avea o poziţie centrală în viaţa religioasă a lui Israel. De asemenea, istoria sfântă arată rolurile influente ale preoţilor din timpul Noului Testament.

Preoţia tuturor credincioşilor (1 Petru 2,9), o idee care a ajuns să fie proeminentă în Reforma protestantă, nu este în exclusivitate un concept al Noului Testament (vezi Exod 19,6). Se pare că idealul lui Dumnezeu cu privire la cei credincioşi a fost întotdeauna ca ei să fie sfinţi şi să le slujească altora, mijlocind pentru ei şi prezentându-le Planul de Mântuire.

În săptămâna aceasta, vom studia istoria lui Abiatar, care ne oferă câteva idei importante despre preoţia Vechiului Testament şi ne spune că preoţia nu este întemeiată numai pe genealogie sau pe educaţie, ci şi pe angajamentul personal faţă de Domnul. Aşa cum este în cazul lui Abiatar, alegerile greşite îl pot descalifica pe un preot.

1. Citeşte 1 Samuel 21,1-9 şi 1 Samuel 22,6-23 şi răspunde la următoarele întrebări:

Ce minciună îi spune David lui Ahimelec cu privire la motivul pentru care s-a aflat acolo?

Ce i s-a întâmplat lui Ahimelec, ca rezultat al încrederii lui în David?

Cum a căutat Saul să-şi întoarcă oamenii împotriva lui David? Ce fel de argument a folosit el?

Cum îi răspunde Ahimelec lui Saul cu privire la caracterul şi credincioşia lui David?

Ce ne spune reacţia lui Saul cu privire la cât de căzut, degradat şi răzbunător ajunsese?

De ce crezi că Doeg, un străin, a vrut să facă lucrul pe care slujitorii lui Saul au refuzat să-l facă?

Cum răspunde David la vestea masacrului? În ce sens a fost corect răspunsul lui?

Ce îi promite David fiului lui Ahimelec, care a reuşit să scape de măcel?

Observă, în relatarea aceasta, contrastul dintre onoare şi dezonoare, credincioşie şi necredincioşie. Observă dezastrul dezlănţuit din cauza necinstei şi
a păcatului. Cu ce fel de probleme morale te confrunţi chiar acum? Ce fel de alegeri morale trebuie să faci? Gândeşte-te la consecinţele faptelor tale înainte
de a le săvârşi.

Nu ştim cum a scăpat Abiatar când familia lui a fost omorâtă. Tot ce ni se spune este că el a scăpat şi a plecat la David. Totuşi, înainte de a fugi, Abiatar a reuşit să ia efodul (vezi 1 Samuel 23,6), unul dintre obiectele cele mai importante ale preoţiei (parte a veşmântului sfânt purtat de preoţi, vezi Exod 28,6; 39,2-7), care era folosit pentru a-L întreba pe Dumnezeu cu privire la voia Sa, când erau luate decizii. Cel puţin în două ocazii, autorul biblic raportează că David l-a chemat pe Abiatar şi i-a cerut să aducă efodul (1 Samuel 23,9-12; 30,7.8).

Spre deosebire de cei mai mulţi dintre noi, cei de astăzi, oamenii din zilele lui Abiatar nu aveau acces la Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Erau numai câteva copii scrise de mână ale Legii (Pentateucul), aşa că majoritatea oamenilor nu aveau ocazia de a studia ei înşişi Cuvântul lui Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi au privilegiul de a avea acces direct la Biblie. Dumnezeu a făgăduit că ne va da Duhul Sfânt pentru a ne explica Scriptura, atât personal, cât şi colectiv (Ioan 14,26). De asemenea, Dumnezeu foloseşte oameni pentru a ne da sfaturi bune (Proverbe 20,18) şi lucrează şi prin diferite împrejurări (Romani 8,28).

2. Care au fost câteva dintre funcţiile îndeplinite de Abiatar în calitate de preot? 1 Samuel 23,9-13; 2 Samuel 15,24; 17,15-22.

În afară de acestea, Abiatar trăise experienţa unei traume personale şi, asemenea lui David, era un fugar fără adăpost, fapt care l-a pregătit să-i slujească mai bine viitorului împărat al lui Israel, care, de asemenea, era într-o continuă fugă. El putea să înţeleagă frustrările şi temerile pe care trebuie să le fi simţit adesea David şi oamenii lui în faţa unei persecuţii neîncetate.
Identificarea cu altcineva sau cu un grup este importantă în concepţia Noului Testament cu privire la preoţie. Autorul Epistolei către evrei ne spune că Isus poate să ne fie Mare-Preot, deoarece El poate să simtă pe deplin împreună cu noi (Evrei 2,17).

Citeşte 1 Petru 2,9. Noul Testament ne învaţă cu claritate că toţi avem respon sabilităţile preoţiei în societatea noastră. Chemarea noastră nu vine de la noi înşine. Isus a spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 15,16). Această chemare nu ne face să fim preoţi ai Vechiului Testament, nici apostoli ai Noului Testament, ci Dumnezeu ne cere să mijlocim pentru familiile noastre şi pentru toţi cei din jurul nostru. Cum poţi să slujeşti mai bine ca „preot”?

2 Samuel 15-18 ne relatează istoria tristă a lui Absalom, fiul lui David, care s-a răzvrătit împotriva tatălui său. Armata sa înaintează spre Ierusalim. Lucrul acesta trebuie să fi fost un coşmar pentru Abiatar. David a hotărât să fugă, ca să nu transforme Ierusalimul într-un câmp de luptă şi să evite vărsarea de sânge. Toţi slujitorii credincioşi ai lui David se pregătesc să fugă împreună cu el. Abiatar trebuie să-şi fi amintit de fuga lui după masacrarea propriei familii şi a satului lui, în timpul lui Saul. El se pregăteşte să plece împreună cu David.

3. Cum se manifestă caracterul lui David în acest moment periculos? 2 Samuel 15,13-29. Ce rol îndeplineşte Abiatar în episodul acesta?

Abiatar şi preoţii iau chivotul lui Dumnezeu şi se pregătesc să părăsească cetatea, dar David porunceşte să fie lăsat chivotul. El ştia că purtarea simbolului prezenţei lui Dumnezeu nu le asigura biruinţa. A purta o cruce, a expune un slogan religios sau a respecta un set de reguli nu garantează prezenţa lui Dumnezeu, nici aprobarea Sa. Dumnezeu nu poate să fie manipulat. Chivotul trebuia să rămână în locul lui. Acesta a fost şi un act de credinţă din partea lui David. El a avut încredere că Dumnezeu îl va salva şi îl va aduce înapoi în Ierusalim.

Chivotul lui Dumnezeu este lăsat jos, iar Abiatar aduce jertfe până când toţi oamenii pleacă din cetate. În acest moment deosebit, preoţii Abiatar şi Ţadoc mijlocesc pentru David şi oamenii lui.

Apoi Abiatar şi Ţadoc ajung să fie ochii şi urechile lui David în cetate. Fiii lor aşteaptă veştile afară din Ierusalim. Oamenii nu sunt ce par a fi. O slujitoare care nu stârneşte suspiciuni le aduce tinerilor mesajele. Un tânăr inocent, care se află în preajmă, se dovedeşte a fi suficient de inteligent, ca să-şi dea seama ce se întâmplă, şi îi spune lui Absalom (2 Samuel 15,24). Fiii preoţilor sunt urmăriţi de oamenii lui Absalom, găsesc o femeie care îi ascunde într-o fântână, întinzând deasupra o învelitoare şi presărând grâu, fapt care aminteşte de Rahav care a ascuns iscoadele sub nişte mănunchiuri de in (Iosua 2,6).

Şi în timpul nostru, adesea lucrurile nu sunt ce par a fi. Multe inimi îndurerate sunt ascunse sub un zâmbet. Ca urmaşi ai lui Hristos, suntem chemaţi să fim reprezentanţii Săi, mâinile Sale întinse către cei din jurul nostru. Trebuie să fim deschişi şi sensibili pentru a privi dincolo de aparenţe şi pentru a vedea oamenii şi situaţiile aşa cum sunt în realitate şi trebuie să fim dispuşi să sacrificăm pentru a ajuta.

Nu avem niciun raport cu privire la opiniile, politica sau concepţiile personale ale lui Abiatar. Tot ce spune el este redat în cuvintele adresate de Dumnezeu lui David. Totuşi faptele lui vorbesc mai mult decât cuvintele. Chiar dacă este scris că el a spus ceva, prezenţa lui constituie o declaraţie puternică.

În timpul lui David, prin tradiţie, întâiul născut era considerat moştenitorul de drept al tatălui său. Pentru un împărat, faptul acesta însemna că întâiul născut urma să moştenească tronul. Totuşi Dumnezeu nu este limitat niciodată de tradiţie. De fapt, în istoria lui Israel, El i-a trecut adesea cu vederea pe întâii născuţi pentru a-i chema pe alţii, uneori prin hotărâri divine, alteori prin circumstanţe sau prin alegerile făcute de întâii născuţi înşişi (vezi Geneza 4,1-5; 21,8-12; 25,21-36; 48,8-19; 1 Samuel 16,6-12).

4. Citeşte 1 Regi 1,1-8. Ce ar fi putut să-l determine pe Abiatar, care îi fusese aşa de credincios lui David, să facă lucrul pe care l-a făcut aici?

Solomon nu a fost fiul cel mai mare şi, în virtutea obiceiului, nu ar fi trebuit să îl urmeze la tron pe tatăl lui. Fiul cel mai mare, Amnon, fuse se ucis de Absalom. La rândul lui, Absalom fusese ucis în lovitura de stat nereuşită. Iar acum, cel de-al patrulea fiu, Adonia, simţea că tronul îi aparţine de drept. Adonia s-a sfătuit cu Ioab şi Abiatar, iar ei i-au oferit susţinerea lor (1 Regi 1,7).

Solomon a fost mai tânăr ca Adonia şi a avut o origine familială ruşinoasă. Mama lui era Bat-Şeba, fosta soţie a lui Urie hititul, care a fost ucis pentru a acoperi aventura lui David cu ea. În ciuda acestor lucruri, Solomon a fost iubit de Dumnezeu (2 Samuel 12,24) şi era clar că Dumnezeu îl alesese pentru a fi succesorul lui David la tron (1 Cronici 22,9.10). În faţa acestei alegeri neconfortabile, este posibil ca Abiatar să nu se fi putut simţi împăcat cu scandalul public declanşat de alegerea aceasta, aşa că se întoarce la tradiţie, împotriva voinţei descoperite a lui Dumnezeu.

Tradiţia poate să fie foarte confortabilă şi ne scuteşte de asumarea responsabilităţii de a acţiona în conformitate cu lumina voinţei descoperite a lui Dumnezeu. Este mult mai uşor şi mai „sigur” să spui: „Noi am făcut întotdeauna aşa”.

Cât de adesea lăsăm tradiţia să stea în calea conducerii lui Dumnezeu? De ce trebuie să fim atenţi să nu judecăm mecanic lucrurile, ca fiind doar o „tradiţie”, pentru a le respinge?

După moartea lui David şi venirea lui Solomon la tron, anumite probleme au trebuit să fie rezolvate. După ce Adonia a fost omorât (1 Regi 2,13-25), încă mai era problema preotului Abiatar, care îl slujise aşa de credincios pe David, tatăl lui Solomon. Ce trebuia să i se facă pentru contribuţia sa la răzvrătirea împotriva lui Solomon?

5. Cum îl tratează Solomon pe Abiatar şi de ce? 1 Regi 2,26.27

O citire superficială a acestui verset poate să lase impresia că Abiatar este scos din funcţie din cauza unei profeţii făcute lui Eli cu o sută de ani înainte (1 Samuel 2,30-36). În realitate, aici avem o demonstraţie a felului în care Dumnezeu cunoaşte alegerile noastre viitoare. Dumnezeu ştie ce alegeri vom face noi şi urmaşii noştri şi, ca urmare, poate face profeţii. Dumnezeu a ştiut că, aşa cum fiii lui Eli s-au descalificat pentru slujba preoţească prin comportamentul lor, tot aşa se va descalifica şi Abiatar, urmaşul lor, prin faptul că nu va fi dispus să accepte alegerile lui Dumnezeu.

6. Explică profeţia din Matei 26,14-16.20-25, în lumina înlăturării lui Abiatar din slujba preoţiei. Ce principiu operează în ambele cazuri?

Faptul că a ştiut tot timpul că Iuda Îl va trăda, nu L-a determinat pe Isus să-l îndepărteze. Iuda a fost inclus în cercul apropiat al celor doisprezece ucenici. El a trăit experienţa directă a puterii lui Dumnezeu. Totuşi, asemenea lui Abiatar, Iuda nu a fost pregătit să accepte voia lui Dumnezeu. Se pare că şi el a împărtăşit unele idei asemănătoare cu ale lui Abiatar cu privire la regalitate şi la atitudinea faţă de putere şi conducere. Iuda a vrut să-L vadă pe Isus încoronat ca împărat pământesc. Pentru că nu i-au fost împlinite aşteptările, el li s-a alăturat conducătorilor tradiţionali, cărturarilor şi fariseilor, şi L-a trădat pe adevăratul Împărat.

Preştiinţa divină nu se transformă automat în predestinaţie. Oamenii au posibilitatea de a alege, aşa cum au avut Iuda şi Abiatar. Preştiinţa lui Dumnezeu cu privire la alegerile acestea nu ne limitează libertatea. Libertatea de alegere este unul dintre darurile cele mai sfinte pe care ni le-a dat Dumnezeu. Ea a fost plătită cu un preţ mare: moartea lui Isus pe cruce. (Dacă nu ni s-ar fi dat libertatea de alegere, nu am fi putut să alegem să păcătuim, iar Isus nu ar fi trebuit să moară pentru noi.) Cât de atent te gândeşti şi te rogi atunci când iei decizii?

Libertatea de alegere este unul dintre darurile cele mai sfinte pe care ni le-a dat Dumnezeu. Ea a fost plătită cu un preţ mare: moartea lui Isus pe cruce. (Dacă nu ni s-ar fi dat libertatea de alegere, nu am fi putut să alegem să păcătuim, iar Isus nu ar fi trebuit să moară pentru noi.) Cât de atent te gândeşti şi te rogi atunci când iei decizii?

„Dumnezeu te-a ales pentru o lucrare mare şi solemnă. El a căutat să te disciplineze, să te pună la încercare, să te curăţească şi să te înnobileze, pentru ca lucrarea aceasta sfântă să poată fi făcută având ca singură ţintă slava Sa, slavă care Îi aparţine întru totul lui Dumnezeu. Ce gând minunat este acela că Dumnezeu alege un om, îl aduce într-o legătură strânsă cu Sine şi îi dă o misiune de îndeplinit, o lucrare de făcut pentru El! Cel slab este făcut puternic, cel timid este făcut curajos, cel nehotărât ajunge un om ferm şi prompt în decizii. Cum este posibil ca un om să aibă o importanţă aşa de mare, încât să primească o misiune de la Împăratul împăraţilor! Oare ambiţia lumească îl va ademeni şi îl va atrage departe de încredinţarea şi misiunea lui sfântă?” – Ellen G. White, Selected Messages, cartea 2, p. 167

Întrebări pentru discuţie

1. Gândeşte-te la viaţa lui Saul şi la faptul că cineva, căruia i s-a dat aşa de mult, a risipit totul. Ce învăţături putem să luăm din istoria aceasta? Ce greşeli a făcut Saul, pornind pe calea căderii şi ajungând la faptele pe care le-am văzut în săptămâna aceasta?

2. Meditează la felul în care Isus, în natura Sa omenească, este în stare să simtă cu noi în necazuri. De ce natura omenească a lui Hristos este aşa de importantă pentru noi?

3. Cum îl poţi ajuta pe un membru al grupei care a pierdut pe cineva drag, prin moarte? Ce poţi să faci mai mult decât să-i adresezi cuvinte de consolare? Există situaţii în care nu se poate face nimic altceva, decât să-i adresezi „doar” cuvinte de consolare?

4. Una dintre marile probleme cu care s-au confruntat gânditorii creştini de-a lungul secolelor este cea cu privire la preştiinţa lui Dumnezeu şi libertatea noastră de a alege. Dacă Dumnezeu cunoaşte alegerile noastre dinainte, suntem noi cu adevărat liberi când alegem? Unde este libertatea personală? Iar dacă nu avem libertate, cum putem să fim judecaţi sau pedepsiţi pe drept pentru faptele noastre? Pentru a ocoli această enigmă, unii susţin că anumite fapte ale noastre trebuie să-I fie necunoscute lui Dumnezeu, altfel faptele acelea nu ar fi putut să fie libere. Alţii nu văd nicio problemă: faptul că Dumnezeu ştie ce va face un om nu afectează în niciun fel libertatea sa de a alege. Discută în grupă subiectele acestea, înţelegând că s-ar putea să nu rezolvi problemele imediat. Este important să ştim că suntem fiinţe libere, şi totuşi, chiar şi când respectă alegerile noastre, Dumnezeu deţine controlul.