Ioab: un general puternic, dar un om slab

Istoria lui Ioab este o istorie a puterii politice, a intrigii, a loialităţii greşit orientate, a invidiei şi a încăpăţânării. Timpul lui Ioab este un timp în care supravieţuirea nu era garantată de o administraţie centrală puternică şi de un plan de pensionare cuprinzător. Cei puternici supravieţuiesc, cei slabi par să dispară repede. În timpul conducerii lui Ioab, în calitate de general al lui David, Israel ajunge cu adevărat o naţiune. După rivalitatea dintre seminţii şi certurile dintre clanuri, care au caracterizat perioada judecătorilor, împăratul (începând cu Saul şi continuând, într-o măsură mai mare, cu David şi Solomon) uneşte naţiunea, chiar dacă Biblia arată cu claritate că secolele de gândire tribală nu vor fi şterse în treizeci sau patruzeci de ani. Viaţa lui Ioab, aşa cum este descrisă în Biblie, este plină de războaie, certuri între clanuri şi chiar genocid.

Deşi s-ar putea să nu fim implicaţi în lucruri de felul acelora în care a fost implicat Ioab, şi noi putem să descoperim unele aspecte mai urâte ale caracterului nostru, atunci când studiem istoria aceasta. Ea se află în Biblie pentru ca, prin exemplul negativ al lui Ioab, care a fost un general puternic, dar un om slab, să putem fi în stare să identificăm unele dintre defectele noastre de caracter şi să căutăm singurul răspuns la ele: Domnul Isus Hristos.

Chiar dacă Ioab, aflat în legătură cu familia lui David (vezi 1 Cronici 2,13-17), a avut responsabilitatea de a conduce armatele lui David, avem o imagine cu privire la adevăratul lui caracter, pentru prima dată în 2 Samuel 2. Saul şi Ionatan fuseseră ucişi în luptă. Iuda l-a numit imediat pe David împărat. Corespondentul lui Ioab în armata împăratului Saul a fost Abner, care a supravieţuit în lupta în care căzuseră Saul şi fiii lui.

Abner şi David se cunoşteau de o viaţă. Abner condusese armatele lui Saul în nenumăratele campanii de prindere a lui David. El nu putea să-l accepte ca împărat tocmai pe omul pe care îl vânase. Ca urmare, Abner îl pune pe tronul lui Israel pe Işboşet (vers. 8.9) – cel de-al patrulea fiu al lui Saul, care nu fusese la război – şi începe un război cu Iuda şi David. Deşi Israel era mai puternic din punct de vedere numeric, împărăţia lui David s-a întărit tot mai mult.

1. Citeşte 2 Samuel 2,17-23 şi rezumă cele întâmplate.

În timpul ambuscadei, fratele mai tânăr al lui Ioab îl urmăreşte pe Abner, dovedind lipsă de înţelepciune. Abner îl avertizează de repetate ori, dar tânărul pripit nu vrea să audă, iar Abner îl ucide, apărându-se. Ioab nu uită.

După un timp, Abner îşi dă seama că lucrurile nu ajung nicăieri sub conducerea lui Işboşet, care este un împărat foarte slab. Ca urmare, el dezertează, vine la David şi se oferă să aducă împreună cu el celelalte seminţii (2 Samuel 3,1-22). În acest timp, Ioab este plecat. La întoarcere, află despre schimbarea de situaţie, fapt care îl tulbură mult.

2. Cum reacţionează Ioab la schimbarea aceasta pe care nu a iniţiat-o el? 2 Samuel 3,23-27. Fă deosebire între ce îi spune Ioab lui David şi motivul pentru care Ioab îl ucide în cele din urmă pe Abner. (Vezi, de asemenea, 2 Samuel 3,30.) Cum încearcă Ioab să prezinte motivele lui Abner? Ce ne descoperă acest fapt despre el?

Probabil că, atunci când l-a ucis pe Abner, Ioab a fost convins că lucra în interesul lui David. Acest fapt scoate în evidenţă un aspect important: gândeşte-te la faptele tale. Care sunt motivele adevărate ale unora dintre faptele tale şi care sunt motivele pe care le foloseşti pentru a te justifica în mintea ta? Cum poţi învăţa să vezi deosebirea?

Se pare că, în acest moment, David nu poate face nimic cu privire la uciderea lui Abner, chiar dacă îl jeleşte public şi mustră faptele lui Ioab (vezi 2 Samuel 3,28-35). Pentru a evita represalii ulterioare, Ioab încearcă să câştige cât mai mult favoarea lui David. El intenţionează să se facă de neînlocuit. Este gata să facă treburi murdare pentru David. Totuşi, când te străduieşti să te faci de neînlocuit, în loc să te concentrezi mai degrabă asupra corectitudinii, înseamnă adesea să-ţi calci pe conştiinţă. Dacă lucrul acesta se repetă, vocea conştiinţei va fi tot mai stinsă, până când vei ajunge incapabil să rămâi pe poziţie.

Păcatul distruge şi credibilitatea. Vedem principiul în viaţa lui David. Din cauza păcatului cu Bat-Şeba şi a uciderii lui Urie, David, chiar dacă a fost iertat, nu a mai putut să-i disciplineze pe fiii lui. Când fiul cel mare îşi necinsteşte sora vitregă (2 Samuel 13), iar cel de-al doilea ajunge un ucigaş (2 Samuel 13,23-39), David asistă neputincios, ştiind că el însuşi este vinovat de păcate asemănătoare.

3. Ce ne spune 2 Samuel 11,15-25 despre Ioab?

Ioab are aceeaşi problemă. Faptul că mâinile lui sunt pătate de sângele lui Abner îl face incapabil să reacţioneze corespunzător şi să contribuie la salvarea vieţii unui om bun. Ca urmare, Ioab adaugă la lista nelegiuirilor lui pe aceea de a ajunge, indirect, asasinul lui Urie. Urie nu este singura victimă. Ioab trimite şi alţi oameni în acea expediţie nesăbuită, pentru ca întreaga situaţie să pară autentică. Deşi ştim că Dumnezeu este milos şi ne iartă când ne pocăim, noi vom suporta consecinţele pierderii credibilităţii şi ale lipsei de integritate.

4. În exemplul anterior, Ioab a îndeplinit ordinele lui David. Dar în 2 Samuel 18,5-15 este relatată o faptă a lui. Cum ar fi putut să-şi justifice fapta aceasta?

Vedem că Ioab îndeplineşte ordinele lui David, chiar dacă trebuie să calce poruncile lui Dumnezeu, dar nu are nicio dificultate să calce ordinele explicite ale împăratului când este vorba de un câştig personal. În cele din urmă, dacă Absalom ar fi reuşit în revolta lui, probabil că Ioab s-ar fi sinucis (2 Samuel 19,5.6). Ioab pare să nu se îngrijească de nimeni altcineva decât de el însuşi.

Cât de uşor este să cazi în aceeaşi capcană?

2 Samuel 13 relatează cum Absalom îl ucide cu premeditare pe Amnon, fratele lui. Absalom fuge din ţară şi aşteaptă momentul potrivit. David este din nou într-o situaţie dificilă. Amnon era vinovat de necinstirea surorii lui vitrege, Tamar, sora lui Absalom. Se pare că David, paralizat fiind de amintirea propriului păcat, nu este în stare să facă dreptate. Absalom ia lucrurile în propriile mâini şi răzbună necinstirea surorii lui, restabilind onoarea familiei. (Onoarea şi ruşinea erau două elemente foarte importante în sistemul de valori din timpul lui David). În al doilea rând, ca un beneficiu plăcut, odată ce Amnon, fiul cel mare al lui David, este mort, Absalom este următorul la tron. Inima lui David este sfâşiată de durere pentru moartea lui Amnon, de dragostea faţă de Absalom şi de înţelegerea dureroasă că toate aceste încurcături au oarecum la bază păcatul lui.

În situaţia aceasta, Ioab decide să intervină. Totuşi, pentru că nu vede o cale directă de a pune acest lucru pe agenda împăratului David, el apelează la viclenie şi foloseşte o femeie înţeleaptă din Tecoa.

5. Ce ne spune istoria femeii din Tecoa despre dragostea şi iertarea lui Dumnezeu? Ce ne spune pasajul acesta despre Ioab? 2 Samuel 14

Cuvintele pe care Ioab i le spune femeii sugerează faptul că el ştia despre dragostea cea mare a lui Dumnezeu faţă de păcătos. Teologia lui era corectă. Din nefericire, pentru Ioab aceasta a fost doar o cunoaştere intelectuală. Viaţa lui a continuat să fie caracterizată de răzbunare şi de lipsa iertării. Ioab a ajuns insensibil faţă de dragostea lui Dumnezeu. Pentru el, totul, chiar şi religia, avea un scop politic şi putea fi folosit pentru promovare. Ioab a recunoscut potenţialul lui Absalom şi a vrut să înceapă să obţină favoarea viitorului împărat. Dar se pare că Ioab şi-a întâlnit egalul în Absalom. Ioab nu primeşte nicio mulţumire pentru iniţiativa lui de a-l aduce pe prinţ acasă. Absalom vrea pur şi simplu să se folosească de el şi dovedeşte repede că poate să fie şi el viclean şi periculos. El a făcut lucrul acesta când a ars ogoarele lui Ioab în scopul de a-l obliga să aranjeze o întâlnire cu David (2 Samuel 14,28-33). Ideea este că, din cauza intervenţiei lui Ioab, s-a pregătit terenul pentru o răzvrătire îngrozitoare, care va duce la un război civil.

Cât de uşor este să îngăduim ca ambiţia personală, mândria şi dorinţa de supremaţie să ne motiveze faptele? Cum poţi învăţa să recunoşti aceste lucruri în propriul caracter? Cum poţi să le birui, prin harul lui Dumnezeu, înainte ca ele să te ducă la ruină?

6. Citeşte 2 Samuel 20. Ce rol îndeplineşte Ioab din nou? Cum a fost justificată trădarea lui Ioab?

Amasa şi Ioab erau veri (2 Samuel 17,25). Amasa era comandantul armatelor lui Absalom. După ce Ioab a călcat ordinele precise cu privire la Absalom (2 Samuel 18,5.14), David a dorit să scape de Ioab şi i-a promis lui Amasa poziţia de general al armatei (2 Samuel 19,13). În cele din urmă, planurile şi uneltirile lui Ioab au fost cele care au pregătit terenul pentru răzvrătire. Evident, planul lui David nu este motivat doar de supărarea pe Ioab (care îi călcase intenţionat ordinele şi îl omorâse pe fiul său). Numirea lui Amasa a fost, de asemenea, o acţiune politică, prin care armatelor care fuseseră de partea lui Absalom le era transmis mesajul împăcării.

7. Ce ne spune 2 Samuel 20,1.2 despre situaţia politică din Israel?

David îl ignoră pe Ioab, deoarece i-a promis lui Amasa poziţia de general, iar acum îl trimite pe Amasa să adune armata pentru a se confrunta cu o nouă revoltă. Amasa nu este în stare să facă lucrul acesta la timp. Atunci, David îl cheamă pe Abişai, fratele lui Ioab, şi apelează la el în timp de criză, în loc să apeleze la Ioab. Ioab şi Amasa se întâlnesc, şi Ioab îl ucide pe Amasa la fel ca pe Abner. Scriitorul biblic accentuează faptul că atacul a fost total neaşteptat (2 Samuel 20,8-10). Ioab îl ucide cu sânge rece pe vărul lui, pur şi simplu pentru că el fusese trecut cu vederea şi nu mai era numărul unu.

Unul dintre oamenii lui Ioab încearcă să-i justifice faptele, prin legătura sa cu împăratul David. Oamenii sunt determinaţi să creadă că a fi loial lui David înseamnă a fi loial lui Ioab (chiar dacă împăratul s-a distanţat cu claritate de Ioab), iar a fi loial lui Ioab înseamnă că dreptul lui Ioab de a fi judecător, juriu şi executor în cazul lui Amasa nu poate fi pus la îndoială.

Observă duplicitatea lui Ioab şi felul în care l-a trădat pe Amasa. Cât de atenţi trebuie să fim să nu trădăm pe cineva care are încredere în noi, folosindu- ne de încrederea sa pentru a le face rău! Aici ar trebui să fie aplicat Matei 7,23!

Timpul potrivit pare să fi sosit. David este foarte bătrân, nu se poate încălzi noaptea. Este găsită o tânără frumoasă, care să-l îngrijească personal pe David. Autorul biblic subliniază că David nu are nicio relaţie intimă cu ea (1 Regi 1,1-4), lucru care evidenţiază şi mai mult starea de slăbiciune a împăratului. David nu „ştie” nici ce se întâmplă în împărăţia lui. Adonia, fiul cel mai mare rămas în viaţă, hotărăşte că este timpul să-şi pregătească încoronarea.

8. Ce are de gând Ioab acum? Ce ne spune acest fapt în plus despre el? 1 Regi 1

1 Regi 1,7 spune cu claritate că Ioab este unul dintre oamenii-cheie în această încercare de lovitură de stat. Aşa cum a făcut de câteva ori înainte, Ioab, pur şi simplu, ia iniţiativa şi acţionează, gândindu se că împăratul David nu va avea puterea de a se împotrivi. Totuşi, acesta este timpul când David, cu ajutorul Bat-Şebei şi al profetului Natan, acţionează. El dejoacă planurile lui Ioab şi Adonia, declarându-l public pe Solomon coregent.

Ioab pare să-L scoată pe Dumnezeu complet din ecuaţie. Deşi este posibil ca el să fi avut o bună cunoaştere teologică despre Dumnezeu, Dumnezeu nu pare să aibă vreun loc în viaţa lui. Ioab crede că poate să trăiască întotdeauna cum îi place şi să scape de consecinţe. El uită că Dumnezeu nu este David. Dumnezeu nu poate să fie înşelat. Se poate ca răsplata să nu vină imediat, dar va veni într-o zi, dacă nu în viaţa aceasta, atunci la judecata finală. Totuşi, adesea, chiar în viaţa aceasta, poate nu imediat, dar în final, „ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6,7).

Înainte de judecata finală, întotdeauna este oferit har. Ioab primeşte ofultimă şansă, prin faptul că Solomon nu îl pedepseşte pentru uneltirile lui Adonia şi îi îngăduie să-şi păstreze poziţia. Totuşi Ioab nu dă pe faţă iciun regret şi nu îşi cere iertare, implicându-se într-o a doua încercare de lovitură de stat. Când aceasta nu reuşeşte, Ioab îşi dă seama de gravitatea situaţiei. El fuge în sanctuar şi se prinde de coarnele altarului. Ioab uită că altarul oferă adăpost numai pentru cei care au ucis fără voie (Exod 21,14). Trecutul nemărturisit al lui Ioab îl ajunge din urmă. Omul care a scos sabia moare de sabie (1 Regi 2,28-35).
Oricât de viclean, ambiţios şi înşelător a fost Ioab, tot ce a făcut ar fi putut fi iertat de Domnul, dacă ar fi venit la El cu credinţă, umilinţă şi pocăinţă. Ce poţi să spui despre tine şi defectele tale? Iertarea este disponibilă, dacă eşti dispus să o ceri.

„Noi ar trebui nu numai să stăpânim adevărul, ci şi să lăsăm adevărul să pună stăpânire pe noi şi, astfel, să avem în noi adevărul şi să fim în adevăr. Dacă va fi aşa, viaţa şi caracterul nostru vor da pe faţă faptul că adevărul realizează ceva pentru noi, că ne sfinţeşte şi ne pregăteşte moral pentru societatea îngerilor din împărăţia slavei. Adevărul pe care îl avem este din cer, iar când religia îşi găseşte locul în inimă, el îşi începe lucrarea de curăţire şi înnobilare, deoarece religia lui Isus Hristos nu-l face niciodată pe un om să fie aspru sau nepoliticos, nepăsător sau cu inima împietrită, ci adevărul de origine cerească, cel care vine de la Dumnezeu, înnobilează şi sfinţeşte, îl face pe om curtenitor, bun, iubitor şi curat, îndepărtează inima lui de piatră, egoismul şi dragostea faţă de lume, şi îl curăţeşte de mândrie şi de ambiţia nesfântă.” – Ellen G. White, Signs of the Times, vol. 1, p. 66

Întrebări pentru discuţie

1. Cât de departe ar trebui să mergem în exprimarea loialităţii faţă de familiile, patronii sau ţara noastră? Care sunt limitele în aceste relaţii?
2. Ce dovadă poţi să vezi în propria viaţă că adevărul a pus stăpânire pe tine? Deşi este important să ne concentrăm asupra lui Hristos şi nu asupra noastră, de asemenea, trebuie să fim cinstiţi cu noi înşine când ne evaluăm viaţa de credinţă (2 Corinteni 13,5).
3. Multe fapte rele au fost săvârşite de oameni care au spus: „Nu am făcut altceva decât să respect ordinele”. Cum trebuie să tratăm noi, creştinii, situaţiile în care ni se cere să facem lucruri despre care ştim că sunt greşite? Cum putem să dezvoltăm credinţa de care avem nevoie pentru a fi neclintiţi, chiar dacă înseamnă a ne împotrivi celor mulţi sau ar putea să fie foarte costisitor pentru noi şi pentru cei dragi ai noştri?
4. Este practic sau posibil să iertăm şi să uităm când am fost jigniţi? Ce principii putem să învăţăm din studiul acestei săptămâni cu privire la iertare, lipsa iertării şi consecinţele faptului de a nu ierta?
5. Magnatul petrolului, John D. Rockefeller, s-a folosit de practici lipsite de scrupule în afaceri, pentru de a-i scoate din competiţie pe concurenţi. El şi-a justificat faptele, spunându-le concurenţilor că trebuie să-i vândă lui companiile şi să-l lase să-şi asume riscurile, părând că făcea un act de caritate pentru ei, în timp ce, de fapt, el îi asimila. Ce lecţii putem să învăţăm din exemplul acesta cu privire la uşurinţa cu care putem să ne justificăm faptele rele?