Una dintre marile lupte interioare cu care se confruntă mulţi oameni este cea legată de simţământul valorii personale. Care este valoarea noastră în lumea aceasta? Ce poate să însemne viaţa unui om când există miliarde? Citim despre războaie în care au pierit milioane de oameni, adesea fără să lase nicio urmă. În fiecare zi, se nasc şi mor mii de oameni. Simţim că există forţe uriaşe asupra cărora nu avem niciun control, care pot să treacă peste noi şi peste visurile noastre aşa cum trece un camion peste un gândac de pe şosea. Cum putem să dobândim un simţământ al sensului şi scopului existenţei noastre, în toată această agitaţie puternică şi copleşitoare? Avem şi noi un astfel de simţământ?
Desigur, Biblia ne învaţă că avem o valoare, că suntem făpturi create după chipul lui Dumnezeu. Noi suntem importanţi, pentru că suntem importanţi pentru Dumnezeu. Ce contează ce cred alţii despre tine, dacă Dumnezeul care ţine întreaga lume în mâinile Sale te iubeşte? Dragostea Lui contează mai mult decât orice.
În săptămâna aceasta, vom studia viaţa Anei, o femeie care nu a avut nicio pretenţie la măreţia politică sau religioasă, şi vom surprinde o imagi ne a unui Dumnezeu care ne iubeşte personal şi îndeaproape, a unui Dumnezeu care ne spune că suntem importanţi, chiar dacă lumea ne spune că suntem „un nimeni”
Care este valoarea mea?
1. De ce era Ana atât de tulburată de faptul că nu avea copii, chiar dacă ştia că soţul ei o iubea? 1 Samuel 1,1-16
Simţămintele Anei nu ar trebui să fie greu de înţeles, îndeosebi în cultura ei, în care cine nu avea niciun fiu nu avea nicio siguranţă la bătrâneţe. În plus, lucrul acesta era considerat un blestem divin. Atât în public, cât şi în afara familiei, o femeie fără copii purta stigmatul de a fi considerată blestemată de Dumnezeu. Este evident că faptul acesta prejudicia valoarea ei în ochii societăţii, prejudicia simţământul valorii ei personale şi relaţia ei cu Dumnezeu. Ana trebuie să se fi întrebat adesea ce anume făcuse pentru a merita pedeapsa aceasta. De ce i se întâmplau toate aceste lucruri?
2. Ce au spus şi au făcut alte femei aflate într-o situaţie asemănătoare cu cea a Anei? Geneza 16,12; 30,1. Cum ne ajută să înţelegem cât de puternic era sentimentul acesta în timpul lor?
Acţiunile Sarei sunt de înţeles pentru timpul ei. Totuşi, ele ne oferă şi o înţelegere a disperării pe care trebuie să o fi simţit ea. Ce femeie l-ar fi încurajat pe soţul ei să aibă relaţii cu o altă femeie, în scopul de a avea copii? De asemenea, strigătul plin de durere al Rahelei către Iacov reflectă puţin trăirile Anei şi frământarea din sufletul ei.
Pentru Ana, gelozia şi simţământul că este „un nimeni” au creat un amestec de emoţii care au izbucnit în cele din urmă, când şi-a deschis inima înaintea Domnului. Faptul că Ana înainta în vârstă agrava şi mai mult lucrurile. Timpul era împotriva ei şi, în aparenţă, la fel era şi Dumnezeu.
Să ne aducem aminte că, în timpul acela, rolul femeii în societate era să nască şi să-şi crească apoi copiii. Nu avea alte posibilităţi de a face o carieră, nu putea să-şi găsească împlinirea într-o altă ocupaţie. În Vechiul Testament, avem exemple de femei-judecător sau profetese cu rol de conducători, dar au fost puţine şi au depins de chemarea directă a lui Dumnezeu. Ana putea să considere că viaţa ei are valoare şi că poate să lase în urmă o moştenire, numai dacă avea copii. Viaţa fără copii nu avea nicio semnificaţie reală pentru ea.
Un om şi-a pierdut copilul din cauza leucemiei. Tatăl i-a spus pastorului că fiul lui a murit, din cauză că el nu păzise poruncile cu credincioşie, îndeosebi Sabatul, iar Dumnezeu l-a pedepsit. Ce este greşit în acest mod de gândire? Cum putem să ne ferim să ajungem a fi prinşi în acelaşi fel de gândire?
Cu prieteni ca aceştia…
3. Anei trebuie să-i fi fost destul de greu să trăiască sub presupusul blestem al lui Dumnezeu şi să simtă că viaţa ei nu are nicio valoare. Ce a mărit suferinţa ei? 1 Samuel 1,6.7
Oamenii care ne sunt cel mai aproape ştiu adesea cum să ne rănească cel mai tare. Nu este surprinzător că, din cauza „înţepăturilor” continue ale Peninei, viaţa Anei a ajuns plină de amărăciune. Textul biblic accentuează faptul că, an după an, se repeta aceeaşi poveste. Este interesant de observat că termenul ebraic care exprimă acţiunea rivalei Anei („o înţepa”, o provoca, o necăjea) este folosit în Vechiul Testament pentru a descrie păcatele grave care au provocat o reacţie directă a lui Dumnezeu (vezi Deuteronom 9,18; 31,29). Vorbele Peninei nu erau doar o remarcă uşoară şi întâmplătoare, ci păreau a fi o strategie, o acţiune premeditată şi conştientă, în scopul de a o provoca pe Ana să facă ceva nesăbuit. De fapt, Ana era singura ei rivală la dragostea lui Elcana (1 Samuel 1,5).
Deşi tachinările Peninei aveau scopul să rănească, probabil că loviturile cele mai dureroase vin de la aceia care nu au intenţia să rănească. Cine nu a fost făcut să se simtă mai rău, chiar într-o mare suferinţă, din cauza unor oameni bine intenţionaţi, care au spus din întâmplare ceva greşit?
4. Citeşte Iov 1 – 6. Prietenilor lui Iov le-a părut cu adevărat rău pentru experienţa prin care trecea el (vezi Iov 2,12.13). Totuşi, cum au făcut ei ca problema să fie şi mai dificilă pentru el? De ce acesta este exact modul în care nu ar trebui să reacţionăm la suferinţa altuia?
Pierderea proprietăţilor sau a oamenilor care ne sunt apropiaţi produce o durere adâncă. Boala sau anumite situaţii din viaţa noastră pot să pară descurajatoare şi să ne ducă la disperare. Uneori, neîmplinirea unor dorinţe adânci face să dispară din viaţa noastră orice speranţă. Lucrurile merg din rău în mai rău, când suntem nevoiţi să ne confruntăm nu numai cu durerea adâncă sau cu situaţiile rele, ci şi cu oameni care par să fie specialişti în a ne face viaţa insuportabilă. Combinaţia aceasta între visurile neîmplinite, tensiunile şi provocările continue au determinat-o pe Ana să strige către Domnul. Uneori, avem nevoie să-I spunem lui Dumnezeu durerea şi frustrările noastre cu un strigăt. Când ajungem la capătul puteri lor, suntem nevoiţi să căutăm răspunsurile în afara noastră.
Cum putem să-i încurajăm pe aceia care trec prin încercări şi nenorociri chiar acum? Ce ai vrea să facă oamenii pentru tine, dacă ai trece printr-o situaţie îngrozitoare? Oricare ar fi lucrul acesta, de ce să nu-l faci chiar tu pentru altcineva?
Ana îşi vărsa sufletul înaintea Domnului
Natura omenească nu poate suporta la infinit. În cele din urmă, este necesar să facem ceva. Pentru unii, reacţia aceasta poate fi iraţională şi chiar periculoasă.
5. Ce a făcut Ana pentru „tratarea” durerii ei? 1 Samuel 1,9-16
Rugăciunea aceasta nu a fost o cerere formală sau generală, de felul: „Te rog, ajută-mă!” Autorul biblic descrie rugăciunea Anei, spunând: „îmi vărsam sufletul înaintea Domnului” (1 Samuel 1,15). Termenul „îmi văr sam sufletul” este asociat cu vărsarea lichidelor, îndeosebi a sângelui şi a apei când erau aduse jertfe (Levitic 4,7.12.18.25). Adesea este folosit cu refe rire la acţiunile lui Dumnezeu. Dumnezeu poate să reverse pedepse sau binecuvântări (Psalmi 69,24; 79,6; Isaia 42,25). Termenul are conotaţia plinătăţii şi abundenţei. În unele pasaje din Vechiul Testament, termenul este folosit în legătură cu rugăciunea (Psalmi 42,4.5; 62,8.9: Plângeri 2,19). Această rugăciune, în care omul „îşi varsă sufletul înaintea Domnului”, pare să fie rugăciunea cea mai fierbinte. Ea implică o deschidere totală a inimii înaintea lui Dumnezeu, exprimând durerile şi temerile cele mai adânci. Ana a fost aşa de absorbită în rugăciunea ei, încât a ajuns să nu-i mai pese de cei din jur şi de ce ar putea să creadă ei despre ea. De fapt, ea se prindea de Dumnezeu asemenea lui Iacov în lupta cu îngerul, la pârâul Iaboc (Geneza 32,26.27).
6. Care au fost rezultatele imediate ale rugăciunii Anei? 1 Samuel 1,17.18 Ce a făcut Ana pentru „tratarea” durerii ei? 1 Samuel 1,9-16
Deşi Dumnezeu nu răspunde întotdeauna imediat la rugăciunile noastre, atunci când ne vărsăm sufletul înaintea Lui, putem să fim siguri că El ne aude şi ne va răspunde (Psalmi 37,4) în modul şi momentul alese de El. Faptul acesta ne dă speranţă şi ne face să aşteptăm cu încredere să vedem felul cum va conduce Dumnezeu viitorul nostru.
În 1 Samuel 1,11, Ana face o promisiune mare. Dacă Dumnezeu va auzi şi va răspunde la rugăciunea ei, dându-i un fiu, ea îl va înapoia lui Dumnezeu. În Vechiul Testament, găsim mulţi oameni care Îi fac jurăminte lui Dumnezeu. De fapt, jurămintele sunt întâlnite adesea în legătură cu închinarea şi par să facă parte din aceeaşi categorie ca rugăciunea şi adorarea.
Jurământul Anei este imens. Ea urma să renunţe la fiul sperat. Ce se va întâmpla cu poziţia ei ca soţie a lui Elcana? Care va fi statutul ei în familie?
Cât de des îţi verşi sufletului înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune? De ce este lucrul acesta atât de important pentru viaţa ta spirituală? Ce te reţine să faci lucrul acesta atât de des cât ar trebui? De ce nu-l faci acum? Cu siguranţă, ai nevoi dureroase şi apăsătoare. Cine nu are?
Cântarea de laudă
Eşti printre cei care cântă când sunt fericiţi? Biblia descrie adesea oameni care izbucnesc în cântec în momentele-cheie din viaţa lor. Maria şi femeile din Israel au cântat pe malul Mării Roşii, după ce au fost martorele intervenţiei pline de măreţie prin care Dumnezeu Şi-a salvat poporul (Exod 15,21.21). Într-un limbaj poetic minunat, Debora şi Barac au preamărit puterea lui Dumnezeu asupra împăraţilor şi armatelor (Judecători 5,1-31). Când a vizitat-o pe Elisabeta, Maria a izbucnit într-un cântec de laudă despre Dumnezeu şi planul Său incredibil de mântuire (Luca 1,46-55). Toate aceste cântece au un numitor comun, chiar dacă apar în contexte istorice şi în situaţii diferite: ele descriu ce se întâmplă când Dumnezeu intervine în istoria omului şi răspunde la rugăciunile copiilor Săi.
7. Care este tema principală în cântarea Anei? 1 Samuel 2,1-11
Ana ştie acum, fără nicio umbră de îndoială, că Dumnezeu poate să conducă istoria, precum şi experienţa ei personală. Ea îşi vede viaţa într-o perspectivă cu totul nouă. Lucrurile pentru care luptă alţii, considerând că le aduc siguranţă sunt, în realitate, fragile şi pot să dispară mâine. În cântecul ei, Ana face un contrast surprinzător pentru a sublinia faptul că situaţiile vieţii nu sunt întotdeauna aşa cum par. „Arcul celor puternici s-a sfărâmat, şi cei slabi sunt încinşi cu putere” (1 Samuel 2,4). Adesea, lucrurile pe care le considerăm de valoare nu sunt aşa de durabile cum par.
Ana a descoperit că adevărata siguranţă nu depinde de împrejurări, ci de cunoaşterea Dumnezeului nostru, care nu Se schimbă. El este Acela care ne spune că fiecare dintre noi este preţios. El este Acela care ne dă valoare.
Unii au dificultăţi cu versetul 6 din cântecul Anei. Cum înţelegem declaraţia aceasta? Este Dumnezeu arbitrar în bunătatea sau în pedepsele Sale? Pentru a înţelege versetele acestea, trebuie să ne aducem aminte de premisa fundamentală a Vechiului Testament cu privire la viaţă. Aceasta este foarte diferită de concepţia modernă despre lume: Dumnezeu este Creatorul vieţii şi, în calitate de Creator, El are dreptul să facă tot ce vrea cu creaţiunea Sa. Cu alte cuvinte, tot ce este pe planeta aceasta se află sub controlul Său. În concepţia biblică despre lume, chiar şi lucrurile negative sunt supuse controlului lui Dumnezeu. Autorii biblici descriu adesea perspectiva aceasta într-o modalitate care ar putea să sugereze că Dumnezeu Se implică activ în plănuirea lucrurilor rele care li se întâmplă oamenilor, deşi este vorba despre ce îngăduie Dumnezeu să se întâmple.
Despre ce poţi să cânţi tu? Scrie o listă de lucruri pentru care ai dori să-L lauzi pe Dumnezeu. Cu cât Îl lauzi mai mult pe Dumnezeu, cu atât vei fi mai recunoscător pentru ce a făcut El. Acesta este motivul pentru care lauda este aşa de importantă.
Planul de investiţii al lui Dumnezeu
Chiar dacă pleacă de la Şilo cântând, Ana îl lasă acolo pe micul Samuel. Ea nu mai poartă stigmatul neputinţei de a avea copii, dar se întoarce la o casă goală. Dacă fiul ei a fost consacrat lui Dumnezeu şi va lucra pentru El, cine va avea grijă de ea la bătrâneţe? Cu o credinţă simplă, ea I-a dat lui Dumnezeu tot ce avea mai preţios. În acest sens, Ana ne aduce aminte de Avraam, un alt erou care a fost gata să-l ofere pe fiul său lui Dumnezeu. Aşa cum am observat deja, împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu faţă de Avraam şi Sara a inclus o perioadă îndelungată, în care ei nu au putut avea copii. Totuşi, Dumnezeu „a încercat” credinţa lui Avraam, când băiatul a ajuns deja mare, în timp ce Ana a decis să-l dea pe fiul ei în slujba lui Dumnezeu încă înainte de naşterea lui. După ce a fost înţărcat, copilul a fost adus la Şilo. Puteţi să vă imaginaţi simţămintele pe care trebuie să le fi avut mama lui, când i-a făcut semn de rămas bun, mai ales dacă ţinem seama de faptul că lucrurile nu mergeau atât de bine în casa lui Eli, cel care urma să fie mentorul, îndrumătorul tânărului Samuel?
8. Cum onorează Dumnezeu credinţa şi dragostea Anei? 1 Samuel 2,21
Ana ar fi putut să refuze să-l dea pe băiatul ei Domnului; ar fi putut să-l păstreze cu egoism, ca fiind singura ei sursă de siguranţă. Totuşi, pentru că l-a dat lui Dumnezeu, nu numai că a primit încă cinci copii, ci lucrul acesta a avut o influenţă profundă şi asupra lui Samuel însuşi. Cu timpul, el a ajuns purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu şi unul dintre cei mai mari educatori şi conducători ai lui Israel.
9. Cu ce pericole ne confruntăm când acumulăm bogăţii? Matei 6,19.20; Luca 12,16-21.
Dumnezeu ia toate lucrurile pe care I le dăm, le multiplică şi le dă dimensiuni complet noi, la care nici nu am fi visat vreodată. Ana a învăţat că cele mai mari comori sunt asigurate cu adevărat numai dacă Îi sunt date lui Dumnezeu. Cele pe care le acumulăm pentru noi aici pot să dispară într-o clipă. Ana a ştiut cine era ea în ochii lui Dumnezeu. Acest simţ al valorii proprii i-a dat libertatea de a dărui.
Trebuie să ne aducem aminte că tot ce avem şi tot ce suntem se datorează numai harului şi bunătăţii lui Dumnezeu faţă de noi. Cum ar trebui să ne ajute gândul acesta să fim mai doritori să-I înapoiem lui Dumnezeu ce ne-a dat , în loc să strângem pentru noi? Ce ne spune despre noi înşine, despre caracterul nostru şi despre lipsa noastră de încredere în Dumnezeu faptul că adunăm bunuri?
Studiu suplimentar
„Părinţi, predaţi-vă copiii lui Dumnezeu şi spuneţi-le mereu că sunt ai Lui, că sunt mieluşeii turmei lui Hristos, aflaţi sub supravegherea adevăratului Păstor. Ana l-a închinat pe Samuel Domnului. Şi despre el stă scris: ‘Samuel creştea, Domnul era cu el şi n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale’ (1 Samuel 3,19). Cazul acestui profet şi judecător în Israel prezintă posibilităţile care stau înaintea unui copil ai cărui părinţi cooperează cu Dumnezeu, făcându-şi lucrarea încredinţată lor.” – Ellen G. White, Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 143
„Ce răsplătire a primit Ana şi ce încurajare la credincioşie se află în exemplul ei! Acestea sunt ocazii de o valoare inestimabilă, interese de o valoare infinită, încredinţate fiecărei mame. Toate datoriile umile pe care femeile au ajuns să le considere o sarcină obositoare ar trebui să fie privite ca fiind o lucrare măreaţă şi nobilă. Mama are privilegiul de a binecuvânta lumea prin influenţa ei şi, făcând lucrul acesta, va aduce bucurie în inima ei. Ea poate să traseze căi drepte pentru picioarele copiilor ei, prin locuri însorite sau întunecoase, până la înălţimile pline de slavă ale cerului. Mama poate spera să formeze caracterul copiilor ei după modelul divin, numai dacă va căuta să urmeze în propria viaţă învăţăturile lui Hristos. Lumea este plină de influenţe imorale. Moda şi obiceiurile exercită o influenţă puternică asupra tinerilor. Dacă mama nu reuşeşte să-şi facă datoria de a-i învăţa, a-i îndruma şi a-i ţine în frâu pe copiii ei, aceştia vor accepta răul în mod firesc şi se vor îndepărta de ce este bine. Fiecare mamă să meargă adesea la Mântuitorul cu rugăciunea: ’Învaţă-ne cum să ne educăm copilul şi ce trebuie să facem cu el!’ Mama să asculte îndrumarea pe care Dumnezeu a dat-o în Cuvântul Său, iar înţelepciunea îi va fi dată când va avea nevoie de ea.” – Ellen G. White, Conflict and Courage, p. 138
Întrebări pentru discuţie
1. Este în biserica ta cineva care trece prin situaţii dificile în cămin sau în viaţa personală? Cum puteţi, ca grup sau individual, să-i susţineţi pe aceşti oameni? Cât de mult eşti dispus să sacrifici pentru a ajuta?
2. Care sunt câteva stigmate culturale, adică lucruri care sunt considerate de societate a fi inacceptabile? Întreabă-te: Oare şi Dumnezeu consideră lucrurile acestea ca fiind la fel de rele? Suntem noi, ca popor, în pericolul de a stigmatiza, din cauza obiceiurilor, lucruri pe care Dumnezeu nu le stigmatizează? Care sunt câteva dintre exemplele în care este posibil să fi făcut aşa? Cum putem să facem deosebire între părerile oamenilor şi ce este biblic?