Omul lui Dumnezeu: Ascultarea nu este opţională

În săptămâna aceasta, vom studia unul dintre cele mai ciudate evenimente din Vechiul Testament. La prima vedere, descoperim un împărat renegat, un profet căruia i se cere să respecte anumite interdicţii cu privire la mâncare, un altar care se despică asemenea unui ou spart, iar apoi, mai tulburător, un profet bătrân şi mincinos şi un leu foarte periculos.

Evenimentele se desfăşoară în primii ani ai monarhiei divizate, un timp de tensiune politică şi religioasă. Sub conducerea lui Ieroboam şi cu binecuvântarea explicită a Domnului (1 Regi 11,29-39), cele zece seminţii ale lui Israel s-au despărţit de Roboam, fiul lui Solomon şi moştenitorul tronului împărăţiei davidice. Războiul pluteşte în atmosferă şi, în acest timp de insta bilitate şi de schimbare, Dumnezeu îl trimite pe profetul Său la împă ratul Ieroboam cu un mesaj cu privire la închinarea idolatră a Regatului de Nord, o închinare care se va dovedi a fi spre ruina regatului.

Dincolo de suprafaţa acestei povestiri cu privire la un profet fără nume se află problema importantă a ascultării şi seriozitatea cu care Dumnezeu tratează ascultarea noastră. Oricare ar fi întrebările fără răspuns, istoria aceasta arată că predicarea Evangheliei, dacă nu este urmată de ascultare, este dovadă că evanghelia aceea este falsă.

După moartea lui Solomon, lipsa de înţelepciune a lui Roboam, fiul său, a dus la dezbinarea naţiunii, avându-l pe Ieroboam la conducerea lui Israel, Regatul de Nord, şi pe Roboam la conducerea lui Iuda, Regatul de Sud (vezi 1 Regi 12).

La scurt timp după ruptură, Ieroboam a condus Regatul de Nord pe o cale foarte periculoasă. El nu şi-a propus să-l conducă pe Israel de la închinarea adusă lui Dumnezeu la idolatrie, ci a acţionat in interese politice. El a înfiinţat două centre de închinare, unul la Betel şi unul la Dan. eroboam a pretins că încearcă să facă să le fie mai bine israeliţilor, să nu ai fie nevoiţi să meargă până la Ierusalim pentru a se închina. Viţeii de aur aveau pur şi simplu scopul de a fi o amintire vizuală a lui Dumnezeu (nu o reprezentare) şi de a face închinarea mai credibilă pentru israelitul de rând. Totuşi, această iniţiativă politică a condus la călcarea Celor Zece Porunci (Exod 20,4.5).

1. Ce asemănări pot fi observate între episodul cu viţelul de aur din Exod 32 şi viţeii de aur ai lui Ieroboam? 1 Regi 12,25-33

Este bine să fim inovatori în închinare şi să adaptăm închinarea la spiritul religios local, dar trebuie să fim foarte atenţi. Chiar şi o mică abatere de la porunca lămurită a lui Dumnezeu are urmări. În cazul lui Israel, viţeii de aur au condus naţiunea pe calea spre un păcat strigător la cer. Totuşi lucrurile nu s-au oprit acolo. Ieroboam a fost obligat să facă şi alte schimbări. El a vrut să oblige nişte leviţi care trăiau pe teritoriul lui să slujească drept preoţi la altarele nou înfiinţate. Însă ei au înţeles pericolele şi nu au fost dispuşi să calce poruncile lui Dumnezeu. Ca urmare, Ieroboam a fost constrâns să numească preoţi nişte oameni de rând care au degradat slujba sfântă (1 Regi 12,31.32).

Istoria schimbărilor politico-religioase ar fi trebuit să fie o avertizare pentru biserica creştină timpurie, dar s-au întâmplat aceleaşi lucruri. Poruncile divine au fost schimbate din cauza influenţelor politice sau sociale. Duminica a fost considerată ca fiind o nouă zi „sfântă”, în scopul de a face deosebire între creştini şi evrei. Venerarea sfinţilor a fost introdusă în scopul de a aduce elemente vizuale în închinarea credincioşilor veniţi dintre păgâni. Presiunile care au condus la schimbările acestea nu sunt limitate în niciun fel la timpul lui Ieroboam sau la timpul creştinismului timpuriu.

Astăzi, ca biserică, ne confruntăm cu multe dificultăţi asemănătoare. Cu ce fel de presiuni socio-politice se confruntă biserica ta? Cât de uşor eşti influenţat de ele? Cât de dispus eşti să faci compromisuri în lucrurile „mici”?

Ca răspuns la acţiunile politice ale lui Ieroboam, Dumnezeu intervine şi Se face auzit. El vorbeşte printr-un profet din Iuda, care îşi face apariţia tocmai când Ieroboam stă înaintea altarului lui, la ceremonia de consacrare a locului de închinare. Orice persoană importantă din împărăţia lui Israel trebuie să fi fost acolo. Dumnezeu a ales momentul cel mai potrivit.

2. Ce s-a întâmplat atunci? Ce învăţături ne vin imediat în minte, în urma acestei relatări? 1 Regi 13,1-6

Deşi nu i se spune numele, profetul este menţionat ca fiind „omul lui Dumnezeu”, un titlu obişnuit pentru cineva recunoscut ca sol al lui Dumnezeu. Titlul acesta, folosit cu privire la Moise (Deuteronom 33,1) şi Ilie (1 Regi 17,18), face legătura între profetul acesta fără nume şi câţiva dintre marii profeţi ai Vechiului Testament. Ca urmare, aşteptările cititorului sunt mari în legătură cu el. Omul lui Dumnezeu strigă împotriva altarului şi face o profeţie, menţionând un nume precis, Iosia (1 Regi 13,2). Uimitor, deoarece Iosia s-a născut după aproape trei secole. Lucrul acesta ne aminteşte de Cir persanul, al cărui nume este menţionat de profetul Isaia cu aproape două sute de ani înainte de a se naşte (Isaia 44,28; 45,1).

Care sunt punctele principale ale mesajului pe care îl aduce omul lui Dumnezeu? În primul rând, altarul este ilegal, iar omul lui Dumnezeu profetizează că un urmaş al lui David, pe nume Iosia, îl va distruge. Exact de lucrul acesta se temea Ieroboam cel mai mult. El a înfiinţat aceste centre de închinare, special ca să nu-şi piardă împărăţia şi să nu-i fie luată de cineva din familia lui David. A doua parte a mesajului oferă o demonstrare imediată a puterii lui Dumnezeu, garantând astfel împlinirea viitoare a profeţiei. Altarul se despică sub privirile tuturor. Probabil că faptul acesta a avut scopul de a le aminti celor prezenţi de tablele Celor Zece Porunci, pe care Moise le-a sfărâmat cu ocazia închinării la viţelul de aur.

Se pare că Ieroboam nu a învăţat nimic din istorie. El a făcut doi viţei de aur în loc de unul. Acum, în loc de a se pocăi, Ieroboam întinde mâna şi arată spre omul lui Dumnezeu. A întinde mâna, un toiag sau un sceptru a fost întotdeauna un semn de judecată în vremurile biblice. Ieroboam cere ca omul să fie arestat. Gestul lui spune destul cu privire la lipsa lui de supunere faţă de voia lui Dumnezeu.

Cum este arătată mila lui Dumnezeu în ocazia aceasta, chiar faţă de cineva aşa de încăpăţânat ca Ieroboam? Cât de des constaţi la tine o atitudine asemănătoare faţă de conducerea clară a lui Dumnezeu?

Are loc o minune. Mâna lui Ieroboam, care „s-a uscat, şi n-a putut s-o întoarcă înapoi” (1 Regi 13,4), este vindecată imediat. După o dovadă atât de convingătoare, ne-am aştepta cel puţin la o mărturisire publică din partea lui Ieroboam. Dar minunile nu pot să ne schimbe voinţa. Chiar şi după ce Dumnezeu face o minune, este surprinzător de uşor să găsim o explicaţie „naturală” sau pur şi simplu să ne întoarcem la vechile noastre obiceiuri.

3. Ce a spus Domnul Isus despre legătura dintre minuni şi credinţă? Luca 16,31; Ioan 10,25-28; 15,24. De ce este acest lucru valabil pentru noi?

În loc să renunţe la felul acela de închinare şi să înceapă o reformă din toată inima, Ieroboam schimbă tactica (vezi 1 Regi 13,7-10). El îl invită acasă pe omul lui Dumnezeu şi îi oferă o răsplată. Aceasta a fost o acţiune politică, al cărei scop era să neutralizeze efectul mesajului asupra poporului care a fost martor la minune. Împăratul Ieroboam se oferă să-l angajeze pe omul lui Dumnezeu în slujba lui. Numai cineva care are autoritate sau care solicită un serviciu este în poziţia de a oferi o răsplată, dar omul lui Dumnezeu nu trebuie să fie niciodată de vânzare. El Îi datorează supunere numai lui Dumnezeu şi nu poate îngădui ca soliile primite de la Dumnezeu să fie modificate de oricine poate să-l plătească.

4. Citeşte 2 Regi 5,14-16 şi Daniel 5,13-17. Cum au răspuns profeţii când li s-au oferit daruri?

Omul lui Dumnezeu refuză darul împăratului şi continuă să facă ce îi spusese Domnul, şi anume să nu mănânce şi să nu bea pe teritoriul lui Israel. Prin faptul că nu a acceptat ospitalitatea lui Ieroboam, omul lui Dumnezeu a spus „Nu” amestecului dintre adevărata închinare şi idolatrie. Oamenii lui Dumnezeu nu ar trebui să fie de vânzare. Omul lui Dumnezeu nu a avut de mers prea mult, deoarece inaugurarea altarului de la Betel a avut loc la aproximativ doi kilometri distanţă de graniţa cu Iuda. Următoarea localitate din teritoriul lui Iuda era Miţpa, la zece kilometri distanţă de Betel. Omul lui Dumnezeu trebuia să arate neplăcerea lui Dumnezeu, printr-o pildă grăitoare: profetul nu trebuia să mănânce şi să bea acolo şi trebuia să se întoarcă acasă pe un alt drum.

Cum este privită în societate oferirea de daruri sau favorurile? Eşti îndatorat faţă de cineva din cauza darurilor pe care le primeşti? Roagă-te pentru înţelepciunea lui Dumnezeu, care să te ajute să ieşi din orice situaţii compromiţătoare în care ai putea să te afli din cauza darurilor pe care le-ai primit.

Intervenţia lui Dumnezeu printr-o minune, la ceremonia de inaugurare, le-a dat oamenilor de rând o mulţime de subiecte despre care să vorbească. Nişte tineri au mers acasă şi i-au povestit tatălui lor despre omul lui Dumnezeu. Numele tatălui nu este dat, dar aflăm că este în vârstă şi că el însuşi este profet. Acest profet bătrân hotărăşte să meargă după omul lui Dumnezeu şi îl găseşte stând sub un copac.

5. Compară 1 Regi 13,11-19 cu prima ispită şi minciună din Geneza 3,1-5. Ce asemănări există şi ce putem să învăţăm din episoadele acestea?

Omul lui Dumnezeu trebuie să fi înţeles ceva cu privire la urgenţa misiunii lui. I s-a spus să-i transmită împăratului mesajul şi să nu-şi ia timp să mănânce sau să bea, ci să se întoarcă imediat înapoi. Totuşi, iată-l stând sub un copac, în Israel, şi tratând lucrurile cu uşurătate. El ar fi putut să meargă cei doi kilometri, iar apoi ar fi putut să stea sub un copac, în Iuda. Pentru că a pierdut simţul urgenţei, omul lui Dumnezeu s-a expus la ispită.

Bătrânul profet îl înşală pe omul lui Dumnezeu. Nu ştim ce l-a determinat pe bătrân să-l înşele. Oricare ar fi fost motivul lui, Biblia ne spune că „el a minţit” (1 Regi 13,18). În momentul acesta, bătrânul profet ajunge un agent al lui Satana, tatăl minciunii (Ioan 8,44). Probabil că o parte chiar mai tulburătoare a povestirii este aceea că omul lui Dumnezeu pare să creadă minciuna cu atâta uşurinţă. După ce a fost condus de Dumnezeu aşa de clar şi după ce a îndeplinit voia lui Dumnezeu aşa de evident, el a căzut pur şi simplu în capcană şi a făcut exact contrariul celor spuse de Dumnezeu.

Într-adevăr, este greu de înţeles, nu-i aşa? Noi am dori să-l scuzăm pentru neascultarea de Dumnezeu, deoarece a fost indus în eroare. Totuşi Dumnezeu nu scuză pe nimeni că a crezut o minciună, când minciuna aceea este direct opusă unei porunci clare, date de El.

Ispita se învârte în jurul alegerii de a nu asculta de voinţa descoperită a lui Dumnezeu. Ispita nu se schimbă atât de mult, cum se schimbă formele ei. Evrei 4,15 ne spune despre Domnul Isus că a fost ispitit ca şi noi. El S-a confruntat cu aceleaşi ispite fundamentale cu care ne confruntăm noi (chiar dacă sub mască modernă) şi le-a biruit. El ne-a făgăduit capacitatea de înţelegere şi „o cale de scăpare”, aşa încât să nu fim amăgiţi de minciunile lui Satana (1 Corinteni 10,13).

Cât de uşor îngădui ispitelor să te ducă într-un conflict direct cu voinţa descoperită a lui Dumnezeu? Ce alegeri poţi să faci pentru a te proteja de ispitele care te prind în capcană aşa de uşor?

Omul lui Dumnezeu s-a confruntat cu două ispite. Prima, căreia i s-a împotrivit cu putere, a venit de la împărat. A doua, în care a căzut, a venit de la profetul cel bătrân.

6. Ce lecţie importantă putem să învăţăm din această experienţă? 2 Timotei 4,3; 2 Petru 2,1; Iuda 4-16.
Cea mai mare ameninţare la adresa credinţei noastre nu este persecuţia din partea puterilor politice, ci mai degrabă sunt profeţii şi învăţătorii falşi din mijlocul nostru sau care pretind că vorbesc în Numele lui Dumnezeu.

Este foarte important să primim un cuvânt clar de la Domnul, trebuie să studiem noi înşine Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Pentru că Dumnezeu nu Se contrazice niciodată pe Sine Însuşi, orice profeţie sau învăţătură nouă, dacă e venită de la Dumnezeu, va contribui la consolidarea adevărului şi nu la subminarea lui, va încuraja ascultarea, nu neascultarea. În cele din urmă, putem să-i evaluăm pe profeţi şi pe învăţători prin rezultatele învăţăturilor care se văd la cei care îi ascultă, dar şi în viaţa personală.

7. Citeşte 1 Regi 13,20-34. Ce s-a întâmplat după aceea şi ce învăţături se află aici pentru noi?

Oare de ce profetul cel bătrân îl minte pe omul lui Dumnezeu? El începe să joace rolul lui Satana, înşelătorul, iar apoi, înainte de încheierea capitolului, el este acela care îi adresează un „Aşa zice Domnul” (vers. 21). Deşi o mare parte din întâmplarea aceasta este greu de înţeles, un lucru este clar: faptul că omul lui Dumnezeu nu ar fi trebuit să desconsidere aşa de ostentativ şi direct porunca explicită a Domnului.

Moartea omului lui Dumnezeu nu este lipsită de efecte. Spre deosebire de împărat, care a fost martorul unei minuni şi a continuat să păcătuiască (1 Regi 13,33.34), profetul cel bătrân crede în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. El le spune fiilor lui că, atunci când va muri, trupul lui să fie pus în mormânt alături de cel al omului lui Dumnezeu. Profeţia făcută de omul lui Dumnezeu din Iuda s-a împlinit literal prin Iosia, trei secole mai târziu (2 Regi 23,15.16). Aşa cum a fost profetizat, Iosia a ars oase pe altar, totuşi a cruţat oasele omului lui Dumnezeu şi, în consecinţă, a cruţat şi oasele profetului bătrân care fusese îngropat lângă el (2 Regi 23,17-18).

În 1 Regi 13,26, se spune: „Este omul lui Dumnezeu, care n-a ascultat porunca Domnului”. Ce ironie! Dar ce învăţătură importantă putem să luăm noi din acest text!

„Mântuitorul a biruit pentru a-i arăta omului cum poate birui la rândul său. Hristos a întâmpinat toate ispitele lui Satana cu Cuvântul lui Dumnezeu. Încrezându-Se în făgăduinţele lui Dumnezeu, El a primit putere să asculte de poruncile Lui, iar ispititorul n-a putut câştiga niciun avantaj. La fiecare ispită, răspunsul Său era: ‘Stă scris’. Tot aşa, Dumnezeu ne-a dat şi nouă Cuvântul Său, prin care să ne împotrivim răului. Ne-au fost date făgăduinţe enorm de mari şi preţioase, pentru ca, prin acestea, să ne facem părtaşi firii dumnezeieşti, după ce am fugit de stricăciunea care este in lume prin poftă (2 Petru 1,4).

Îndemnaţi-l pe cel ispitit să nu se uite la împrejurări, la slăbiciunea sa sau la puterea ispitei, ci la puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Toată tăria Sa ne aparţine. ‘Strâng Cuvântul Tău în inima mea’, spune psalmistul, ‘ca să nu păcătuiesc împotriva Ta’. ‘După cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori’ (Psalmi 119,11; 17,4).” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 181

Întrebări pentru discuţie

1. Adevărul este înţeles în mod progresiv. Pe măsură ce înţelegem mai bine adevărul lui Dumnezeu, s-ar putea să fim nevoiţi să facem schimbări în viaţa noastră, în concepţii, în organizaţie, în felul de a intra în legătură cu oamenii etc. A menţine starea de fapt nu este o opţiune. Cum putem să ştim dacă acţiunile propuse sunt inspirate de Dumnezeu sau determinate de influenţa societăţii?

2. Discută despre felul lui Isus de a intra în legătură cu cei păcătoşi, în contradicţie cu „datoria” omului lui Dumnezeu de a nu intra în legătură cu păcătoşii pentru a nu se face părtaş la păcatele lor. Cum îi căutăm noi pe oameni acolo unde se află ei? Oferă exemple practice în grupa Şcolii de Sabat şi arată cum te-ai apropiat de oameni şi ai arătat că îi accepţi, fără să încurajezi practicile păcătoase.

3. În multe cercuri sociale, mita sau darurile sunt parte din aproape toate tranzacţiile, fie în justiţie, fie în politică. În ce fel putem noi să supravieţuim în astfel de cercuri sociale?

4. Imaginează-ţi că o persoană din biserica ta se ridică şi declară că are o solie de la Domnul sau că primul prezbiter pretinde că are o lumină biblică nouă cu privire la evenimentele ultimelor zile. Ce ai face? Cum ai evalua declaraţiile lor?