Ionatan: născut să fie mare

Din toate punctele de vedere, Ionatan ar fi putut să fie un tânăr răsfăţat, lacom şi egoist şi să creadă că, fiind un copil privilegiat, i se cuvine totul. Şi de ce nu? El era fiul cel mare al primului împărat al lui Israel, era prinţul moştenitor. Se bucura de popularitate şi era iubit de popor. Era un vorbitor excelent, un bun soldat şi un bun conducător militar. Din punct de vedere al standardelor lumii, avea totul. El era născut pentru măreţie.

Totuşi, Cerul foloseşte o măsură diferită pentru a defini măreţia, iar Ionatan, într-un mod destul de interesant, a fost unul dintre puţinii care au fost dispuşi să întoarcă spatele felului în care înţelege lumea măreţia şi să caute un alt fel de „măreţie” – măreţia apreciată de Dumnezeu. În viaţa lui Ionatan învăţăm să ne evaluăm viaţa prin ochii Cerului. Ce face ca o viaţă să fie măreaţă? Ce îl face pe un om să fie mare? Care sunt lucrurile importante în lumea aceasta şi care nu sunt importante?

Istoria lui Ionatan ne ajută să răspundem la întrebările acestea. De asemenea, ea ne spune că, dacă alegem, şi noi putem să fim mari în ochii lui Dumnezeu, indiferent unde ne-am născut, cine sunt părinţii noştri şi cât de multă bogăţie şi talent avem.

Prietenia se deosebeşte de majoritatea relaţiilor, care adesea sunt reglementate şi controlate prin lege. În multe locuri, părinţii aleg partenerii de viaţă pentru copiii lor. Desigur, nimeni nu ajunge să-şi aleagă părinţii, fraţii, surorile şi rudele din familie. Totuşi putem să ne alegem prietenii. Prietenia trece dincolo de toate graniţele. Prietenia poate să influenţeze şi celelalte relaţii. Cântarea cântărilor 5,16 ne arată rolul prieteniei în căsătorie. Prietenia adevărată este o relaţie întru totul voluntară şi, probabil, acesta este motivul pentru care este aşa de puternică. Ea nu presupune conformarea cu litera legii, ci se concentrează asupra dăruirii de sine.

1. Cum este descrisă prietenia dintre Ionatan şi David? 1 Samuel 18,1. Care sunt caracteristicile prieteniei subliniate în Exod 33,11; Iov 16,20.21; Proverbe 17,17; 27,9; Eclesiastul 4,10 şi Ioan 15,13-15?

Majoritatea ne-am aştepta ca o mamă să fie pregătită să moară pentru a salva viaţa copilului ei sau ca un bărbat să-şi protejeze familia cu orice preţ. Aceste relaţii puternice sunt admirabile şi sunt o reflectare a dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Totuşi acesta este un instinct pe care îl întâlnim la multe specii de animale.

Prietenia este mult mai mult decât un instinct. Prietenia adevărată trebuie să fie cultivată prin comunicare. Prietenii sunt aproape pentru a te ajuta în toate dificultăţile vieţii, nu doar în vremurile bune. Noi putem să influenţăm prezentul şi viitorul prietenilor prin sfaturi înţelepte, încurajări şi rugăciuni pentru ei. Ionatan manifestă aceste caracteristici în prietenia lui cu David. În 1 Samuel 20, Ionatan dovedeşte faptul că prietenia înseamnă mai mult decât vorbe. Un prieten este gata să ofere ajutor, chiar expunându-se la un mare risc. Ionatan a mijlocit adesea pentru David pe lângă tatăl său, împăratul Saul (1 Samuel 19,4). Ionatan şi-a luat timp şi a făcut eforturi pentru a-l găsi pe David când era fugar şi pentru a-l încuraja să rămână credincios Domnului (1 Samuel 23,16).

Ai trădat vreodată un prieten? Ai fost trădat vreodată de un prieten? Ce lecţii ai învăţat? De ce trăsături de caracter ai nevoie spre a fi un prieten mai bun?

Israel trece printr-un moment de criză extremă. Filistenii s-au adunat să lupte cu Israel, având care de război şi soldaţi ce par a fi cât nisipul de pe malul mării. Armata israelită este inferioară numeric şi foarte slab echipată. Se spune că numai Saul şi Ionatan aveau săbii de fier şi suliţe, deoarece filistenii controlau strict industria fierăriei – israeliţii erau nevoiţi să-şi ascută şi să-şi repare uneltele apelând la fierarii filisteni (1 Samuel 13,19-22). Puteţi să vă imaginaţi armata israelită pestriţă, înarmată cu beţe, topoare şi praştii, confruntându-se cu imensa armată filisteană bine echipată? Nu este de mirare că armata lui Saul era renumită pentru rata dezertărilor.

2. Gândeşte-te la adevăratul raport de forţe în luptele pe care le avem noi de dus, dacă suntem predaţi Domnului. Ce speranţă găsim în 2 Regi 6,8-17?

Ionatan nu este intimidat de ce cred alţii. El nu se plânge de lipsa de credinţă a lui Israel, ci este hotărât să facă ceva. Ionatan nu vrea doar să salveze situaţia; el ştie că Dumnezeu este cu mult mai mare decât pro blema cu care se confruntă Israel. Ionatan nu se consideră un fel de mântuitor sau de erou. El ştie că Dumnezeu poate să salveze prin orice mij loace şi, ca urmare, Ionatan se pune la dispoziţia Lui. Dumnezeu alege să-i folosească pe Ionatan şi pe purtătorul armelor lui, dând o victorie incredibilă.

3. Care sunt paşii pe care îi face Ionatan înainte de a urca până la avanpostul vrăjmaşului? 1 Samuel 14,6-13

Uneori, linia dintre credinţă şi încumetare poate părea foarte subţire. Ionatan nu se bazează doar pe impresiile personale. El se consultă cu o altă persoană temătoare de Dumnezeu şi îi împărtăşeşte planurile şi ideile lui. Ionatan înţelege că Dumnezeu nu este limitat şi nu încearcă să-L manipuleze pe Dumnezeu. Ionatan este dispus să stea sau să meargă, după cum îi va descoperi Dumnezeu prin semnul pe care îl propune. În cele din urmă, când primeşte aprobarea să continue planul, Ionatan nu ezită, ci intră imediat în acţiune.

Care sunt luptele tale personale? Cum poţi învăţa să te încrezi în Dumnezeu în situaţiile acestea? Cum poţi învăţa să te încrezi în Dumnezeu, chiar când lucrurile nu merg aşa cum ai sperat sau cum te-ai rugat?

4. Cum ai descrie relaţia dintre Ionatan şi Saul? Cu ce fel de conflict se confruntă Ionatan în ce priveşte loialitatea? 1 Samuel 19,1-7

Nu ştim cu exactitate ce fel de tată a fost Saul când Ionatan a fost copil, dar ştim că, mai târziu, Saul nu a fost un model vrednic de urmat. Saul a fost foarte egoist, capricios, gelos, iraţional şi, uneori, nevrotic. Totuşi, Ionatan dovedeşte în viaţa şi în relaţia cu tatăl lui o aplicare a poruncii date în Exod 20,12, care ne spune să-i cinstim pe părinţii noştri.

5. Citeşte 1 Samuel 14,24-46. Cum ar fi putut Ionatan, dacă ar fi vrut, să folosească acest incident ca scuză pentru a înceta să-l cinstească pe tatăl lui? Oare nu au existat oameni care le-au întors spatele părinţilor lor pentru motive mai mici? Ce ne spune faptul acesta despre caracterul lui Ionatan?

Noi îi cinstim pe părinţii noştri dacă stăm alături de ei în timp de criză –o boală sau pierderea locului de muncă. Avem obligaţia biblică de a-i susţine pe părinţii noştri emoţional şi material (vezi 1 Timotei 5,8). A-i cinsti pe părinţii noştri nu este o atitudine subiectivă sau pasivă. Ionatan demonstrează că adesea este nevoie să oferi un sfat respectuos şi înţelept. A-i cinsti pe părinţii noştri nu înseamnă a lăsa la o parte propria raţiune sau a le apăra greşelile, nici un înseamnă a-i urma orbeşte sau a scuza răul. Totuşi înseamnă că avem obligaţii speciale faţă de ei, indiferent ce fel de oameni sunt.

În conformitate cu exemplul lui Ionatan, ce lucruri practice poţi să faci pentru a-ţi îmbunătăţi relaţia cu părinţii, fraţii, surorile sau alţi membri ai familiei, îndeosebi când nu sunt credincioşi?

În societatea actuală există tendinţe de a da vina pe părinţi pentru majoritatea problemelor din viaţă, dacă nu chiar pentru toate. Unii poartă un bagaj emoţional greu din cauza părinţilor lor. Nu putem să negăm faptul acesta.

Totuşi, se pare că în ultimele decenii a avut loc o creştere incredibilă a acestei tendinţe nefericite. Noi nu dăm vina doar pe părinţi, ci uneori pe fraţi şi pe surori, pe profesori şi pe circumstanţe – pe orice sau oricine altcineva – ca să evităm să ne asumăm responsabilitatea pentru o anumită situaţie.

Deşi toţi suntem supuşi şi chiar victime ale circumstanţelor care se află dincolo de controlul nostru, viaţa lui Ionatan ne arată că putem să le depăşim. Ionatan ar fi avut dreptul să dea vina pe tatăl lui pentru majoritatea necazurilor lui. Dacă Saul ar fi fost credincios, Ionatan ar fi avut tronul. Totuşi Ionatan a avut un simţământ sănătos al valorii personale. În loc de a-şi permite resentimente şi amărăciune, el a avut încredere că Dumnezeu ştie cel mai bine şi a ales să facă tot ce a putut, cu ce a avut. Probabil că nu a fost uşor pentru Ionatan să-şi păstreze încrederea în Dumnezeu când şi-a dat seama că Dumnezeu îl alesese pe David să urmeze la tron în locul lui.

6. Cum a reacţionat Ionatan când a înţeles că David va fi împărat în locul lui? 1 Samuel 23,17. Ce deosebire e între atitudinea lui şi a celor descrişi în Isaia 14,13.14; 1 Regi 1,5 şi Marcu 10,35-37?

Pentru că ştim că Dumnezeu ne consideră copiii Săi, noi suntem în stare să suportăm respingerea sau critica, fără să fim disperaţi sau să ne pierdem simţul valorii personale. Aceasta implică şi o anume experienţă şi relaţie cu El. Ionatan avusese deja o experienţă extraordinară cu Dumnezeu în biruinţa asupra filistenilor (1 Samuel 14).

Istoria ulterioară a familiei lui David este marcată de răzvrătiri şi lupte interne. Absalom şi Adonia nu au fost dispuşi să-I îngăduie lui Dumnezeu să-l aleagă pe următorul împărat. Atitudinea lui Ionatan este într-un contrast total cu acest spirit egoist. El a fost dispus să ocupe locul al doilea. El a încercat să aducă armonie şi împăcare între tatăl lui şi David, prietenul lui (1 Samuel 19,4). El este cu adevărat un exemplu de conducător-slujitor, pregătit să ocupe locul al doilea sau chiar al treilea.

Ce poţi să faci când nu obţii locul de muncă, poziţia sau respectul pe care simţi că ai dreptul să le primeşti? Cum poţi să-ţi stăpâneşti simţămintele de respingere, invidie şi ură?

7. Ce fel de sfârşit a avut Ionatan? 1 Samuel 31,1-7; 2 Samuel 1,5-12. Cum înţelegem lucrul acesta?

Am fost învăţaţi că binele învinge în cele din urmă şi că totdeauna culegem ce semănăm. Adesea, credem că un om bun trebuie să aibă o viaţă bună şi lungă şi că un om rău se poate aştepta la o viaţă scurtă şi plină de necazuri. Deşi ştim că binele va birui asupra răului în cele din urmă, când Domnul Isus va reveni, realitatea este că oamenii buni nu au întotdeauna parte de bine în viaţa aceasta, iar oamenii răi nu au întotdeauna parte de rău. Uneori, chiar suntem pedepsiţi pentru că am făcut binele. Uneori, Dumnezeu intervine ca să-i salveze şi să-i protejeze pe copiii Săi prin minuni, dar nu se întâmplă întotdeauna aşa.

8. Ce personaje biblice au avut parte de necazuri, în ciuda faptului că au fost oameni credincioşi? Geneza 39,10-20; Iov 1-2.

Asemenea lui Ioan Botezătorul, Ionatan este unul dintre cei care un primesc acum ce s-ar cuveni. Ei suferă adesea pentru Numele lui Dumnezeu, pierd poziţii de cinste şi, uneori, chiar cad la postul datoriei. Oricât de nesemnificative sau chiar inutile par a fi vieţile şi jertfele lor, ei sunt oameni-cheie în planurile lui Dumnezeu. Ei sunt motivaţi şi susţinuţi de dragostea şi de prezenţa lui Isus. Ei sunt născuţi pentru măreţie – un neapărat pentru ceea ce înţelege lumea prin măreţie, ci o măreţie care depăşeşte concepţiile şi aşteptările omeneşti.

Citeşte 1 Corinteni 4,5; 13,12; Romani 8,28 şi Apocalipsa 21,4. Ce speranţă putem să găsim în pasajele acestea, când ne confruntăm cu întrebări dificile, nu doar cu privire la personajele din Biblie, ci şi cu privire la noi înşine, în luptele şi încercările care nu au un final fericit?

„În raportul despre cei care au fost părtaşi, prin dăruire de sine, la suferinţele lui Hristos stau numele lui Ionatan şi Ioan Botezătorul – unul în Vechiul Testament şi celălalt în Noul Testament.

Ionatan a fost moştenitor al tronului prin naştere; ştiindu-se însă înlăturat prin hotărâre divină, a fost cel mai delicat şi credincios prieten al rivalului său, apărând viaţa lui David chiar cu preţul primejduirii propriei vieţi; a fost statornic lângă tatăl său în zilele întunecate ale slăbirii puterii acestuia, căzând în cele din urmă alături de el – numele lui Ionatan este preţuit în ceruri, iar pe pământ rămâne o mărturie despre existenţa şi puterea iubirii altruiste.

Când a apărut ca vestitor al lui Mesia, Ioan Botezătorul a tulburat toată naţiunea. Din loc în loc, paşii săi erau urmaţi de mulţimi de oameni de orice rang şi stare socială. Totul s-a schimbat însă când a venit Acela despre care dăduse mărturie. Mulţimile L-au urmat pe Isus şi a părut că lucrarea lui Ioan se apropia rapid de sfârşit. Cu toate acestea, credinţa lui nu a fost deloc şovăielnică. ’Trebuie ca El să crească’, a spus Ioan, ’iar eu să mă micşorez’ (Ioan 3,30).” – Ellen G. White, Educaţie, p. 156, 157

Întrebări pentru discuţie

1. Cum facem deosebire între credinţă şi încumetare? Când şi cum trebuie să cerem semne pentru a cunoaşte voia lui Dumnezeu cu privire la noi?

2. Unele culturi promovează pasivitatea ca pe o virtute, în timp ce altele o consideră ceva negativ. Ionatan a fost dispus să ocupe locul al doilea. Este faptul acesta acelaşi lucru cu a fi pasiv? Ar trebui creştinul să fie pasiv? Dacă da, când? Dacă nu, de ce nu?

3. Cum poţi să-i explici unui prieten necreştin beneficiile credinţei, dacă acesta te vede îmbolnăvindu-te, pierzându-ţi locul de muncă sau suferind pierderea celor dragi?

4. Discută despre viaţa lui Ionatan în lumina pasajului din Evrei 11,32-40. Ce anume din textele acestea ar putea să te ajute în situaţii care sunt, cel puţin din perspectiva ta actuală, nefericite?

5. Cum poate o femeie să-l cinstească pe tatăl ei care a abuzat-o sexual? Ce poţi să spui despre părinţii care îşi abuzează fizic copiii? Cum trebuie să răspundem la porunca de a-i cinsti pe asemenea părinţi?

6. Care sunt lucrurile pe care lumea le consideră „mari”, iar Dumnezeu nu le consideră aşa? Care sunt lucrurile pe care Dumnezeu le consideră „mari”, iar lumea nu? Cum putem să facem deosebire între cele două concepţii cu privire la măreţie?