Istorie și povestire

Deşi majoritatea oamenilor spun că nu au o plăcere deosebită pentru studiul istoriei în sine, celor mai mulţi le place o povestire frumoasă. Fiecare civilizaţie are un repertoriu bogat de poveşti care explică (sau pretind că explică) originile, valorile, relaţiile şi structurile culturii ei. Adesea, aceste poveşti, transmise din generaţie în generaţie, sunt nişte mijloace de a transmite învăţături.

În veacul modern, povestirile au ajuns să ocupe un loc mai puţin important, deoarece oamenii caută fapte şi răspunsuri ştiinţifice pentru a explica viaţa. Totuşi, doar faptele nu pot să răspundă la întrebările cele mai semnificative ale vieţii. În zilele noastre, o generaţie nouă, numită adesea „postmodernă”, a redescoperit puterea povestirilor. În sensul acesta, Biblia este o carte contemporană, deoarece este plină de povestiri. Acestea nu sunt legende, nu sunt „nişte basme meşteşugit alcătuite” (2 Petru 1,16), ci sunt relatări istorice şi personale, care descoperă adevărul despre Dumnezeu şi despre relaţia Lui cu neamul omenesc căzut. Povestirile acestea descriu oameni reali, care luptă cu
probleme din viaţa reală, care au o relaţie cu Dumnezeu şi primesc de la El răspunsuri la problemele lor.

Fiecare povestire are nevoie de un context. În săptămâna aceasta, vom explora diferitele contexte istorice, cu scopul de a înţelege mai bine personajele pe care le vom studia pe parcursul trimestrului.

Într-o povestire, acţiunea este definită ca fiind desfăşurarea evenimentelor care alcătuiesc subiectul povestirii. Orice om se naşte, trăieşte şi va muri într-o zi. Aceştia sunt parametrii generali între care se desfăşoară acţiunile vieţii. Între ei, viaţa se desfăşoară pe planuri diferite, cu acţiuni diferite, motivate adesea de conflicte sau de tensiuni. Subiectul povestirii face legătura între părţile relevante, oferind imaginea de ansamblu. În cartea lui Iov, acţiunea se desfăşoară pe două planuri.

1. Identifică cele doua planuri în cartea lui Iov. Iov 1,1-12

Dacă dorim să întelegem historia lui Iov, trebuie să întelegem mai intâi construcția ei bidimensională. De fapt, historia biblică un are un plan unidimensional, deoarece Dumnezeu este întotdeauna activ în istorie și în viața oamenilor, chiar dacă lucrează în spatele evenimentelor. În primele două capitole ale cărții lui Iov , putem să vedem distinct cele două planuri – planul pământesc și cel ceresc.

Dar povestirile conțin mai mult decât acțiuni, ele conțin personaje.

2. Fă o descriere cât mai detaliată a profetesei Hulda, așa cum este ea prezentată în 2 Regi 22,14

Personajele sunt strâns legate de intrigă povestirii (evenimentul declanșator) și de acțiune. Felul în care întelegem personajele depinde, în mare măsură, de informațiile oferite de povestitor, care ar putea și unul dintre personaje. Să luăm cazul profetesei Hulda. Este ea unul dintre personajele principale ale povestirii? În povestirea aceasta are ca subiect descoperirea cărții Legii, în timpul domniei lui Iosia.

Deși Hulda nu este personajul principal, fiecare personaj din relatarea acestui segment din historia lui Israel este important pentru desfășurarea evenimentelor. Are Hulda copii? Ce vârstă are ea? Nu stim. Relatarea biblică tinde să fie foarte concisă. Deci trebuie sa fim foarte atenți la fiecare amănunt care ni se prezintă. Hulda a fost considerată o profeteasă a Domnului, demnă de încredere. Autorul dă informații despre familia soțului ei, deoarece în timpurile Vechiului Testament femeile erau identificate prin familia soților. De asemenea, ni se prezintă adresa ei – un document oficial trebuie să conțină întotdeauna un nume și o adresă pentru a stabili identitatea persoanei.

Care este „povestirea” sau istoria ta? Ca fel de personaj ești ? Dacă povestirea ta ar fi fost scrisă asemena celor biblice, cum ar fi fost scrisă asemenea celor biblice, cum ar fi fost scrisă în contrast cu felul în care ar fi trebuit să fie scrisă?

Cadrul povestirii conferă un element de realitate relatării şi atmosferei în care se desfăşoară acţiunea. De exemplu: De ce, în Rut 4,1.2, Boaz îşi rezolvă problemele legale la poarta cetăţii, şi nu acasă ori la primarul cetăţii Betleem? Evident, poarta – fiind locul public principal în vremurile străvechi – constituie un detaliu important pentru înţelegerea elementelor de ordin legal. De asemenea, cadrul povestirii ne oferă o idee despre vremea în care se desfăşoară acţiunea. Dacă auzim povestindu-se ceva ce s-a întâmplat într-o maşină sau într-un aeroport, ştim, fără să ne gândim prea mult, că întâmplarea nu s-a petrecut în timpul lui David sau al lui Martin Luther.

3 . Compară cadrul următoarelor două „povestiri”: 1 Samuel 24,1-6 si Geneza 39,6-12. Cum contribuie cadrul la intelegerea evenimentelor?

Cadrul ne ajută să înţelegem mai bine evenimentul relatat. David şi oamenii lui îl găsesc singur pe Saul, care este lipsit de apărare şi foarte vulnerabil. Cadrul scoate în evidenţă frumuseţea caracterului lui David. El nu profită de avantajul acestei ocazii ideale de a scăpa de Saul, fapt care demonstrează respectul lui David pentru conducătorul uns de Dumnezeu. Cadrul istoriei lui Iosif constituie, de asemenea, o ocazie favorabilă.

Iosif este frumos şi are o poziţie de autoritate. Soţia stăpânului său este îndrăgostită de el, iar cei doi sunt singuri în casă. Asemenea lui David, Iosif dă dovadă de un caracter nobil, prin faptul că nu se foloseşte de ocazia aceasta. Totuşi, cadrul nu este singurul element important. Trebuie să înţelegem punctul de vedere al naratorului. Noi vedem evenimentul prin ochii lui. El ne oferă unele informaţii importante, dar uneori ne ascunde alte informaţii. Acest lucru este valabil îndeosebi cu privire la povestirile nereligioase. Deşi există şi puncte de vedere ale autorilor exprimate clar în rapoartele biblice, relatările din Biblie trebuie citite cu prezumţia că afirmaţiile care se fac sunt inspirate de Duhul Sfânt şi că adevărul descoperit în ele este adevărul lui Dumnezeu.

Gândește-te la David, la Iosif și la situațiile deosebite în care s-au aflat. Cât de ușor ar fi putut să justifice o acțiune gresită! Faptul ca ei nu au făcut altfel ne spune mult despre caracterul lor. Tu cât de des iți justifici acțiunile greșite?

După faptele măreţe ale lui Dumnezeu din timpul exodului şi călătoriei prin pustie, israeliţii au ajuns pentru a doua oară la graniţele Ţării Făgăduite. Sub noul conducător, Iosua, ei sunt pe punctul de a traversa Iordanul pe uscat (Iosua 3,16.17), o minune care aminteşte de traversarea Mării Roşii în timpul exodului (Exod 14).

4. Care este scopul acestei minuni? Iosua 3, 9-17

Canaanul nu a fost cucerit de Israel datorită geniului militar al lui Iosua sau prin faptele de bravură ale lui Israel. Biruinţa asupra locuitorilor cetăţilor canaanite a fost câştigată numai prin intervenţia puternică a lui Dumnezeu. Când Israel a fost ascultător, Dumnezeu i-a dat biruinţa. Totuşi, când s-au bazat pe propria putere, israeliţii au dat greş şi au fost disperaţi.

După moartea lui Iosua şi a bătrânilor, părţi din Ţara Făgăduită erau încă în stăpânirea canaaniţilor (Judecători 1,27.28). Credinţa israeliţilor se pare că a scăzut, iar viziunea lor s-a îngustat. În loc de a vedea întreaga Ţară Făgăduită ca fiind proprietatea lor, ei au început să fie preocupaţi de viaţa de zi cu zi şi au pierdut viziunea mai amplă şi idealul pe care Dumnezeu l-a avut pentru Israel, ca popor. Mulţi teologi numesc secolele care au urmat „veacurile întunecate” ale lui Israel.

5. Ce climat moral este descris în Judecători 17,6 ?

Când pierdem din vedere planul lui Dumnezeu pentru noi, lucrurile lipsite de importanţă ajung importante. Israel şi-a pierdut perspectiva ca naţiune şi a trecut la forma de organizare tribală (pe seminţii). Pretutindeni în cartea Judecători, diferitele seminţii şi clanuri erau pregătite şi doritoare să lupte între ele.

Practicile religioase s-au amestecat cu preferinţele personale, iar compromisul cu practicile popoarelor înconjurătoare era foarte răspândit. Şi aceasta din cauza căsătoriilor cu canaaniţii, care încă locuiau în ţară (Judecători 3,3-7). Ca rezultat al declinului spiritual, Israel a alunecat într-o evoluţie ciclică – era cucerit de puterile străine, urma eliberarea, apoi cădea iarăşi în idolatrie şi era din nou cucerit.

Ce este așa de periculos în compromisul care se strecoară încet și aproape inperceptibil ? Cât de diferită este viața ta de acum, față de cea de acum câțiva ani ? Ar putea unele dintre schimbările acestea să fie urmarea compromisului ?

Deşi Dumnezeu le-a dat aşa de mult şi le-a făgăduit mult mai mult, dacă vor asculta, israeliţii au fost influenţaţi negativ de popoarele în conjurătoare care aveau împăraţi. Pe lângă faptul acesta, fiii lui Samuel nu au copiat comportamentul şi felul de a conduce al tatălui lor, ci „luau mită şi călcau dreptatea” (1 Samuel 8,3).

6. Ce au cerut conducătorii lui Israel ? Care a fost reacția lui Samuel? 1 Samuel 8,4.5.7

Saul beniamitul este uns ca împărat şi începe să domnească în Ghibea. Totuşi, aşa cum fusese prevăzut deja de Dumnezeu, lucrurile nu sunt uşoare pentru noul împărat. Tensiunile între seminţii continuă. Însăşi existenţa lui Israel este pusă în pericol, din cauza presiunilor venite din partea puterilor din jur. Împăratul nu respectă cerinţele lui Dumnezeu (1 Samuel 15,3.8.9) şi, ca urmare, Dumnezeu îl părăseşte.

După aceea, David este uns ca viitor împărat al lui Israel. Aşa cum era de aşteptat, Saul nu a vrut să cedeze pur şi simplu puterea în mâinile noului conducător militar, iar deceniul următor este marcat de lupte interne, când David este în permanenţă fugar. Următorul moment hotărâtor din istoria lui Israel este cel în care Saul şi fiii lui sunt ucişi în războiul cu filistenii (1 Samuel 31,1-6).

David este pus împărat mai întâi peste seminţia lui Iuda, iar apoi, după şapte ani, peste întregul Israel. David stabileşte ca Ierusalimul să fie capitala monarhiei unite. Expediţiile lui militare sunt încununate de succes, iar el extinde teritoriul lui Israel. După o domnie de patruzeci de ani, David moare la Ierusalim (2 Samuel 5,4; 1 Regi 2,10.11). Aşa cum se întâmplă şi în viaţa noastră, domnia lui David este marcată de mari biruinţe, de unele decizii greşite şi de mult har din partea lui Dumnezeu. El este urmat la tron de fiul său Solomon, care, de asemenea, domneşte patruzeci de ani (1 Regi 11,42).

Solomon nu se distinge ca războinic sau cuceritor. În schimb, el cere şi primeşte înţelepciune divină (1 Regi 3,3-13). El construieşte Templul Domnului în Ierusalim şi organizează structuri administrative eficiente. Totuşi, spre sfârşitul vieţii, se îndepărtează de Domnul, urmând practicile religioase ale numeroaselor lui soţii (1 Regi 11,1-8).

Citește 1 Samuel 8,7-20. Cum sugerează pasajul acesta ca toate căile lui Dumnezeu sunt mai bune decât căile omului ? Cât de des constatăm că și noi procedăm la fel, dorind să facem lucrurile în felul nostru, și nu în felul lui Dumnezeu?

Moartea lui Solomon marchează un alt moment hotărâtor din istoria lui Israel. Abordarea administrativă încăpăţânată, legile recrutărilor pentru muncă obligatorie şi experienţele pluralismului religios au condus toate la marea tensiune de la începutul domniei lui Roboam, fiul lui Solomon.

7. Ce putem învăța din istoria lui Roboam despre atitudinea față de puterea pe care o avem în diferitele situații ale vieții ? Ce putem să învățăm din greșeala lui ? 1 Regi 12,1-16

După despărţirea dintre Iuda şi Israel, poporul lui Dumnezeu, care fusese unit cândva, a început să meargă în direcţii diferite. Pentru că centrul de închinare, de jertfe şi de adorare era în Iuda, împăratul Ieroboam I al lui Israel a cerut să fie făcuţi doi viţei de aur (1 Regi 12,26-29) şi a instituit două locuri de închinare, cu altare – unul la Betel şi altul în Dan. În continuare, timp de două sute de ani, israeliţii au avut o experienţă cu suişuri şi coborâşuri. Unii împăraţi au urmat (cel puţin cu o jumătate de inimă) chemarea lui Dumnezeu la pocăinţă, alţii au refuzat cu încăpăţânare să-i asculte pe profeţi. Dinastiile s-au schimbat, iar asasinatele politice au fost numeroase. De la Ieroboam I la ultimul împărat al lui Israel în Samaria, Osea, au domnit douăzeci de împăraţi, fapt care a arătat starea de instabilitate a ţării. În cele din urmă, în anul 733 î.Hr., Samaria a fost cucerită de asirieni, iar Israel a fost dus în robie.

De cealaltă parte a graniţei, lucrurile nu au stat mult mai bine. Dinastia davidiană a fost păstrată, dar nu toţi urmaşii lui David au urmat exemplul credinţei strămoşului lor. Unii împăraţi, ca Iosafat, Ezechia şi Iosia, au încercat să se întoarcă la Domnul şi, în acelaşi timp, au condus seminţia lui Iuda la pocăinţă. Eforturile lor au fost susţinute de zeci de profeţi care au rostit îndrumări pentru situaţii specifice şi pentru nevoile sociale şi spirituale deosebite din Iuda.

În anul 586 î.Hr., Ierusalimul a căzut în mâinile babilonienilor. Condu cătorii şi o mare parte din populaţie au fost luaţi în Babilon. Templul a fost nimicit. „Experimentul” regalităţii a ajuns astfel la final.

Cineva ar putea să creadă că, odată cu dezastrul distrugerii și al robiei babiloniene, poporul iudeu a ajuns la sfârșitul existentei. Ce ne spune restabilirea lui după nenorocirea aceasta, despre răbdarea și harul lui Dumnezeu ? In ce fel ai văzut aceeași răbdare și același har în viața ta ? Care ar trebui să fie reacția ta față de harul acesta ?

„Domnul ne cheamă pe toţi să studiem filosofia divină a istoriei sfinte, aşa cum a fost scrisă de Moise sub inspiraţia Duhului Sfânt. Prima familie de pe pământ este un model pentru toate familiile care vor exista până la sfârşitul timpului. În istoria aceasta este mult de studiat, ca să înţelegem planul divin pentru neamul omenesc. Planul acesta este prezentat cu claritate, iar sufletul consacrat, care se roagă, va ajunge să afle gândul şi scopul pe care Dumnezeu le-a avut de la începutul şi până la încheierea istoriei acestui pământ. El va înţelege că Isus Hristos, Cel care a fost una cu Tatăl, a fost Acela care a condus lucrurile de la bun început, că El este izvorul curăţirii şi al înnobilării neamului omenesc.” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 3, p. 184

„Când revizuiesc istoria noastră, după ce am parcurs fiecare pas al înaintării noastre până în prezent, pot să spun: Lăudat să fie Dumnezeu! Când văd ce a făcut Dumnezeu, sunt plină de uimire şi de încredere în Hristos, Conducătorul nostru. Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât de a nu uita cum ne-a condus Domnul şi de a nu uita învăţăturile din istoria noastră. Acum suntem un popor puternic, dacă ne punem încrederea în Domnul, pentru că noi avem adevărurile puternice ale Cuvântului lui Dumnezeu. Avem toate motivele să fim recunoscători.” – Ellen G. White, Selected Messages, vol. 3, p. 162

Întrebări pentru discuţie

1. Ce ni se spune în Daniel 2,21 despre rolul lui Dumnezeu în istoria omenirii? De ce este aşa de important ca noi, cei care trăim aproape de „sfârşitul istoriei”, să nu uităm realitatea aceasta?

2. De ce ne plac aşa de mult povestirile? Ce face o povestire să fie bună? Cum pot fi povestirile mijloace eficiente pentru prezentarea adevărului? Care sunt povestitorii tăi preferaţi şi ce apreciezi la ei?

3. Contextul este foarte important pentru înţelegerea unei situaţii. Totuşi, în majoritatea cazurilor, există multe informaţii cu privire la context pe care noi nu le cunoaştem. Pentru că sunt aşa de multe lucruri ascunse de noi, de ce este important să nu-i judecăm pe ceilalţi? Cât de des ai judecat în grabă pe cineva, înainte de a cunoaşte lucruri importante despre persoana aceea şi despre situaţia în care se află? Cât de des ai fost judecat de cei care nu au cunoscut aşa cum se cuvine anumite fapte cu privire la tine?