Amăgirile finale ale lui Satana

Era una dintre acele dimineți superbe de septembrie, în Chicago. În timp ce soarele răsărea asupra Lacului Michigan și oamenii erau blocați în trafic, în drum spre muncă, pe autostrăzile Kennedy și Eisenhower, iar copiii porneau pe drumul spre școală, a început să circule o poveste înfiorătoare care a semănat frica în inimile locuitorilor orașului Chicago. Oamenii se îmbolnăveau îngrozitor și unii chiar mureau la câteva ore după ce luau pastile de Tylenol. În urma testelor, s-a dovedit că fiecare capsulă conținea cianură de potasiu, o otravă mortală. O persoană bolnavă mintal modificase compoziția medicamentelor. Nici până astăzi nu s-a aflat cine a făcut lucrul acesta.

După cum am văzut, Apocalipsa ne avertizează că „locuitorii pământului” vor bea o poțiune mortală, numită „vinul Babilonului”. Acestea sunt doctrinele și învățăturile false care, la sfârșit, vor duce la moarte. Totuși, lumea nu este lăsată fără antidotul, protecția, împotriva acestei otrăvi spirituale: cele trei solii îngerești.

În studiul din această săptămână vom continua să analizăm nu numai amăgirile Babilonului, ci și planul lui Isus de a ne salva din ele și din moartea pe care, altfel, ar aduce-o asupra noastră.

În contextul zilelor din urmă, Isus a rostit o avertizare plină de putere: „Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși. Ei vor face semne și minuni ca să înșele, dacă ar fi cu putință, și pe cei aleși” (Marcu 13:22). Cine sunt „cei aleși”? Mai târziu, El spune: „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). Un pic înfricoșător, nu-i așa, când amăgirea zilelor din urmă va fi atât de mare încât până și cei aleși vor fi în pericol să fie înșelați?

1. Citește Apocalipsa 12:9. Pe cine înșală Satana? Cum înţelegem aceste cuvinte?

Evident, în zilele din urmă Dumnezeu va avea niște oameni credincioși, așa cum a avut de-a lungul secolelor. Totuși, exprimarea de aici arată cât de larg răspândită este amăgirea lui Satana.

2. Ce avertizare puternică avem în Proverbele 14:12?

Oamenilor li se spune adeseori să își urmeze conștiința pentru a hotărî singuri ce este corect și ce este greșit, ce este bine și ce este rău, și să trăiască în consecință. Dar Scriptura spune că suntem toți păcătoși, toți stricați (Ieremia 17:9, Romani 3:9-18), așa că încrederea în propriile sentimente este o modalitate aproape garantată ca, mai devreme sau mai târziu, să înțelegem greșit sau chiar să greșim. Mult rău a fost făcut de-a lungul vremii de către oameni care au fost convinși de dreptatea cauzei lor – oameni care au urmat calea care li s-a părut bună.

În schimb, noi trebuie să ne cufundăm în Cuvântul lui Dumnezeu și, din Cuvântul Lui, atunci când ne predăm Duhului Sfânt, să deosebim adevărul de rătăcire și binele, de rău. Lăsați în voia rațiunii noastre sau chiar a sentimentelor noastre, putem cădea foarte ușor pradă amăgirilor lui Satana.

Gândește-te la exemple de oameni care au acţionat pe baza a ceea ce au crezut ei că este corect sau chiar a ceea ce au crezut că este voia lui Dumnezeu, dar au făcut lucruri rele. Ce putem învăţa din aceste evenimente tragice?

3. Ce aluzii la spiritism găsești în Apocalipsa 16:13,14 și 18:2,23?

Expresii precum „locaș al dracilor” sau „duhuri de draci” ori „vrăjitorie” indică activitate demonică. Nu este de mirare că am fost avertizați că una dintre cele două mari rătăciri ale zilelor din urmă va fi nemuri – rea sufletului (vezi Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 588).

Desigur, lucrul acesta este ușor de văzut astăzi. Chiar și în lumea creștină, ideea nemuririi sufletului este aproape o doctrină creștină principală. Mulți creștini cred că la moarte cei mântuiți se înalță în rai, iar cei pierduți coboară în iad. Cât de des, de exemplu, după moartea marelui evanghelist Billy Graham, am auzit: „Billy Graham este acum în siguranță în rai și în brațele iubitoare ale lui Isus” sau ceva asemănător? Acest tip de gândire este promovat tot timpul de la amvoane, în sălile de clasă și, mai ales, la înmormântări.

4. Citește Eclesiastul 9:5; Iov 19:25-27; 1 Tesaloniceni 4:16-17 și Apocalipsa 14:13. Ce învăţături clare a oferit Dumnezeu poporului Său cu privire la viaţa de după moarte? În ce stă speranţa noastră?

Unul dintre stâlpii de susținere ai amăgirii babiloniene este o falsă înțelegere asupra morții, care, având în centru ideea nemuririi sufletului, pregătește calea pentru influența amăgitoare a spiritismului. Dacă tu crezi că cei morți, într-un fel sau în altul, trăiesc și pot chiar să comunice cu noi, atunci cum poți să fii protejat de mulțimea rătăcirilor lui Satana? Dacă cineva despre care crezi că este mama sau copilul tău decedat ori o altă persoană dragă ți s-ar arăta brusc și ar începe să îți vorbească într-un fel cunoscut, cât de ușor ar fi să fii păcălit de simțurile tale? Lucrul acesta s-a întâmplat în trecut, se întâmplă în prezent și, cu siguranță, pe măsură ce ne apropiem de zilele din urmă, se va întâmpla din nou. Singura noastră protecție este să rămânem adânc înrădăcinați în ceea ce Biblia ne învață și să ne agățăm de adevărul biblic despre moarte – că este ca un somn, până la a doua venire a lui Isus.

Ce exemple de spiritism modern există în zilele noastre, în cultura românească? De ce ascultarea strictă de Cuvântul lui Dumnezeu este singura noastră scăpare?

Închinarea la soare era larg răspândită în Egipt, în Asiria, în Persia și, cu siguranță, în Babilon. În cartea sa The Worship of Nature, James G. Frazer face următoarea observație: „În Babilonia antică, soarele era venerat din vremuri străvechi” (volumul 1, p. 529). Poate părea surprinzător, dar uneori închinarea babiloniană la soare a influențat închinarea poporului lui Dumnezeu, în Vechiul Testament.

5. Ce au scris profeţii despre influenţa venerării soarelui în Israel și în Iuda? (Ezechiel 8:16 și 2 Împărați 23:5,11; vezi și Romani 1:25)

Profetul Ezechiel, contemporan cu Daniel, vorbește despre unii oameni din poporul lui Dumnezeu care se închinau soarelui, cu fața spre răsărit și cu spatele spre Templul lui Dumnezeu. În loc să I se închine Celui care a creat soarele, ei se închinau soarelui.

În Apocalipsa 17, Ioan descrie o perioadă când principiile Babilonului, inclusiv închinarea la soare, aveau să intre în biserica creștină, într-o epocă a compromisului. Convertirea întâmplătoare a lui Constantin, în prima parte a secolului al IV-lea, a fost un motiv de mare bucurie în Imperiul Roman. Constantin avea o afinitate puternică pentru închinarea la soare. Edward Gibbon, renumitul istoric, scrie: „Soarele era sărbătorit pretutindeni drept călăuzitorul și protectorul invincibil al lui Constantin” (The History of the Decline and Fall of Roman Empire, Londra: J.O.Robinson & Co, 1830, p. 12). În anul 321 d.Hr., Constantin a dat și prima „lege duminicală”. Acest edict susținea: „În venerabila zi a soarelui, magistrații și oamenii care locuiesc în orașe să se odihnească și toate atelierele să fie închise” (Edictul lui Constantin, 321 d.Hr.). Această lege nu îi forța pe toți supușii lui Constantin să păzească duminica, dar întărea păzirea acesteia în mintea populației romane.

În secolele următoare, împărații și papii au continuat, prin decrete de stat și prin concilii bisericești, să instituie duminica drept singura zi de închinare, așa cum este și astăzi, pentru majoritatea creștinilor. Ce exemplu grăitor al unui adevăr relevant: Chiar dacă majoritatea crede într-un anumit lucru și îl practică, nu înseamnă neapărat că lucrul acela este bun.

Privește în jur la cât de răspândită este închinarea de duminică în bisericile creștine. Ce învăţăm despre cât de adânc pătrund înșelăciunile lui Satana? La fel ca în cazul teoriilor amăgitoare despre cei morţi, care este singura ta ancoră sigură?

Mesajul celui de-al doilea înger din Apocalipsa 14 este: „A căzut, a căzut Babilonul.” În Apocalipsa 17, femeia identificată ca Babilonul spiritual, îmbrăcată în purpură și stacojiu, stă pe o fiară de culoare stacojie, trece potirul cu vin din mâna ei în mâinile celorlalți și îmbată lumea cu rătăcirile ei. Biserica și statul se unesc. Erezia primează. Demonii fac minuni pentru a-i înșela pe oameni. Lumea intră în conflictul final.

În același timp, poporul lui Dumnezeu este denigrat, ridiculizat, oprimat și persecutat, dar, în Hristos și prin puterea Duhului Sfânt, credincioșii rămân statornici în devotamentul lor. Toate puterile iadului și toate forțele răului nu pot să le distrugă loialitatea față de Hristos. Sunt în siguranță în El. El este „adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmii 46:1).

Dumnezeu Își cheamă poporul de la sfârșitul timpului înapoi la credincioșia față de Cuvântul Lui. Isus S-a rugat: „Sfințește-i prin adevărul Tău” (Ioan 17:17). Nu opiniile sau tradițiile omenești, ci adevărul Cuvântului lui Dumnezeu este Steaua Polară care să ne călăuzească în această oră critică a istoriei pământului.

Iată o declarație remarcabilă a doctorului Edward T. Hiscox, autorul cărții Standard Manual for Baptist Churches. În 1893, el s-a adresat unui grup de sute de pastori baptiști și i-a șocat explicându-le cum a intrat duminica în biserica creștină:

„Ce păcat că vine însemnată cu semnul păgânismului și creștinată cu numele zeului soare, apoi adoptată și sfințită de apostazia papală și lăsată ca moștenire sfântă protestantismului” (Edward Hiscox, la o conferință înaintea pastorilor din New York, 13 noiembrie 1893).

6. Citește Ezechiel 20:1-20. Care este esenţa mesajului profetic și cum se potrivește Sabatul în această chemare la credincioșie?

Ezechiel 20 este un apel stăruitor ca Israel să se întoarcă de la practicile păgâne și să se închine Creatorului, în locul dumnezeilor lui falși – în acest caz, „idolii Egiptului”. În întreita solie îngerească, Dumnezeu face un apel asemănător de a ne închina Creatorului pentru că „a căzut Babilonul”. Și, după cum știm, Sabatul și păzirea acestuia cu credincioșie vor juca un rol important în evenimentele ultimelor zile.

Ce lecţii extragem din ceea ce este scris în Ezechiel 20:1-20? (Vezi și 1 Corinteni 10:11.)

Femeia îmbrăcată în purpură și stacojiu, care stă pe o fiară de culoare stacojie, și-a dat potirul cu vin din mână în mână, iar lumea s-a îmbătat de doctrinele false ale Babilonului. Vorbind despre „vinul Babilonului”, Ellen G. White face următorul comentariu clar: „Ce este vinul acela? Doctrinele ei false. A dat lumii Sabatul cel fals, în locul Sabatului poruncii a patra, și a repetat minciuna pe care Satana i-a spus-o Evei în Eden – nemurirea naturală a sufletului” (Ellen G. White, Review and Herald, 6 decembrie 1892). Aceste învățături eronate au înșelat milioane de oameni. Drept rezultat, Dumnezeu adresează poporului Său, înrădăcinat încă în rătăcire, un ultim apel, în zilele din urmă.

7. Citește Apocalipsa 18:4,5. Care este apelul lui Dumnezeu pentru mulţimile care se află încă în organizaţiile religioase apostate?

După cum am văzut deja (dar merită repetat), mulți oameni din poporul lui Dumnezeu încă fac parte din organizații religioase care au compromis învățăturile biblice. Ei nu înțeleg adevărurile Scripturii. Apelul iubitor al lui Dumnezeu este unul direct: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18:4).

8. Compară 1 Ioan 3:4 cu Romani 14:23. Cum definește Biblia păcatul? Cum se armonizează între ele aceste pasaje biblice?

Păcatul este nesocotirea Legii lui Dumnezeu. Cineva poate asculta de Lege numai prin credința în puterea lui Hristos cel înviat. Noi suntem ființe umane slabe, firave, nesigure și păcătoase. Prin credință, atunci când Îl acceptăm pe Hristos, harul Lui plătește pentru păcatele noastre și ne întărește prezentul. El ne dă „harul și apostolia” pentru ascultare (Romani 1:5). Apelul Cerului pentru poporul Lui din bisericile care nu respectă Legea lui Dumnezeu este să iasă din ele prin credință. Apelul Lui pentru adventiștii din bisericile care păzesc Sabatul este să lepede toate încercările omenești egocentrice de a fi ascultători și să trăiască o viață duhovnicească prin credința în harul lui Hristos. Și, așa cum credincioșia lui Israel față de Lege (Deuteronomul 4:6) avea să fie un martor pentru lume, și credincioșia noastră față de ea poate să fie un martor care să-i călăuzească pe oameni afară din Babilon.

„«Babilonul cel mare» este numele prin care Inspirația face referire la întreita uniune religioasă alcătuită din papalitate, protestantismul apostat și spiritism. […]

Termenul «Babilon» face referire la organizații și la liderii lor, nu neapărat la membrii acestora. Aceștia din urmă sunt numiți «ape mari» (Apocalipsa 17:1,15)” (Comentariul biblic AZȘ, vol. 7, pp. 851, 852).

„Satana îi va atrage pe oameni sub influența amăgirilor lui prin cele două mari erezii: nemurirea sufletului și sfințenia duminicii. În timp ce prima creează condițiile propice spiritismului, a doua creează o legătură de simpatie cu Roma” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 588).

Spiritele morților jucau un rol important în religia babiloniană. Babilonienii aveau o credință puternică în doctrina nemuririi sufletului. Credeau că la moarte sufletul intra în lumea spiritelor. Conceptul nemuririi sufletului este străin de învățăturile Scripturii. „Credința că sufletul își continuă existența după dezintegrarea trupului nu este […] exprimată clar nicăieri în Sfânta Scriptură. […] Credința în nemurirea sufletului a ajuns la evrei prin legăturile cu gândirea greacă, în special prin filozofia lui Platon, principalul ei reprezentant, care a fost condus la aceasta prin misterele orfice și eleusiene, în care perspectiva babiloniană și cea egipteană se amestecau într-un mod ciudat” (Kaufmann Kohler, The Jewish Encyclopedia, „Immortality of the Soul”, 1906).

Studiu zilnic

Biblia: Psalmii 15 – 21;

1. Ce anume era toată plăcerea lui David?

2. De a cui cale se ferea David?

3. Cine-i dă înțelepciune celui neștiutor?

4. Pe ce ne bizuim noi?

Ellen G. White, cartea Rugăciunea, capitolul 22 (în continuare, până la „Rugăciunea pentru vindecare miraculoasă…”).

5. Ce trebuie să li se explice celor care se roagă pentru restabilirea sănătăţii?