Romani 8 este răspunsul lui Pavel la Romani 7. În Romani 7, Pavel vorbeşte despre frustrare, eşec şi condamnare. În Romani 8, condamnarea a dispărut, a fost înlocuită cu eliberarea şi biruinţa în Isus Hristos.
În Romani 7, Pavel spunea că, dacă refuzi să-L primeşti pe Isus Hristos, vei avea parte de experienţa jalnică descrisă în acest capitol. Vei fi un rob al păcatului, incapabil să faci ce alegi să faci. În Romani 8, el spune că Hristos Isus îţi oferă eliberarea de păcat şi libertatea de a face binele pe care vrei să îl faci, dar pe care firea pământească nu te lasă să îl faci.
Pavel continuă, explicând că libertatea aceasta a fost cumpărată cu un preţ infinit. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a preluat natura omenească – singura modalitate prin care putea să intre în legătură cu noi, să fie un exemplu desăvârşit pentru noi şi să moară în locul nostru. El a venit „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (vers. 3). Ca urmare, cerinţele drepte ale Legii pot să fie împlinite în noi (vers. 4). Cu alte cuvinte, Hristos a făcut ca biruinţa asupra păcatului şi împlinirea cerinţelor clare ale Legii să fie posibile.
Din cauza limitelor de spaţiu, ne vom ocupa numai de primele 17 versete din Romani 8. Dacă vă permite timpul, citiţi restul capitolului, care este plin de asigurări minunate ale dragostei lui Dumnezeu. Versetele acestea ne îndrumă cu convingere către speranţa pe care ar trebui să o avem ca unii care suntem „mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit” (vers. 37) şi care, datorită acestei iubiri, „n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi” (vers. 32).
1. Ce înseamnă „nicio osândire”? Nicio osândire pentru ce? De ce este aceasta o veste aşa de bună? Romani 8,1
A fi „în Hristos Isus” înseamnă a-L primi pe Hristos ca Mântuitor personal. Cel care a făcut acest lucru se încrede în El necondiţionat şi a hotărât să aleagă modul de viaţă al lui Hristos. Rezultatul este o legătură personală strânsă cu Hristos. A fi „în Hristos Isus” este în contrast cu a fi „în firea pământească”. Deasemenea, este în contrast cu experienţa prezentată în capitolul 7, unde Pavel descrie pe cineva care se converteşte, dar încă nu s-a predat lui Hristos, adică este rob al păcatului, este condamnat la moarte (vers. 11,13,24). El slujeşte „legii păcatului” (vers. 23,25). Un astfel de om este într-o stare îngrozitor de nenorocită (vers. 24).
Totuşi, după ce păcătosul I se predă lui Isus, are loc o schimbare imediată a statutului său înaintea lui Dumnezeu. Înainte fusese condamnat ca un călcător al Legii, iar acum este desăvârşit în ochii lui Dumnezeu, ca şi când nu ar fi păcătuit niciodată, deoarece neprihănirea lui Isus Hristos îl „îmbracă”, îl acoperă cu totul. El nu mai este condamnat, nu pentru că nu are greşeli sau păcate sau pentru că este vrednic de viaţa veşnică (fiindcă nu este!), ci pentru că raportul vieţii desăvârşite a lui Isus stă în locul raportului vieţii lui şi, ca urmare, nu mai este nicio condamnare pentru el. Însă vestea bună nu se sfârşeşte aici.
2. Ce anume îl eliberează pe om din sclavia păcatului? Romani 8,2
Aici, „Legea Duhului de viaţă” înseamnă planul lui Hristos de a mântui omenirea, în contrast cu „legea păcatului şi a morţii”, descrisă în capitolul 7 ca fiind legea prin care domneşte păcatul şi al cărei sfârşit este moartea. În schimb, Legea lui Hristos aduce viaţă şi libertate. „Orice om care refuză să se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. El nu-şi aparţine. El poate vorbi despre libertate, dar este în cea mai dezgustătoare robie… În timp ce, cu îngâmfare, se mângâie cu ideea că urmează hotărârile propriei judecăţi, el ascultă de voinţa domnului întunericului. Hristos a venit pentru a sfărâma cătuşele care ţin sufletul
în robia păcatului”. – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 466.
Eşti rob sau eşti liber în Hristos? Cum poţi să fii sigur de lucrul acesta?
Oricât de bună ar fi, „Legea” (ceremonială, morală, sau chiar ambele) nu poate să facă pentru noi lucrul de care avem cea mai mare nevoie – să ofere un mijloc pentru mântuire, un mijloc de a fi salvaţi de condamnarea la moarte pe care o aduce păcatul. Pentru acest lucru, avem nevoie de Isus.
3. Ce a făcut pentru noi Hristos, iar Legea, prin însăşi natura ei, nu poate să facă? Romani 8,3.4
Dumnezeu a oferit un remediu „trimiţând pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului”, şi „a osândit păcatul în firea pământească”. Întruparea lui Hristos a fost un pas important în Planul de Mântuire. Este bine să înălţăm crucea, dar, în realizarea Planului de Mântuire, viaţa lui Hristos „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” a fost, de asemenea, extrem de importantă.
Ca urmare a lucrării săvârşite de Dumnezeu, prin trimiterea lui Hristos, nouă ne este cu putinţă să îndeplinim cerinţele drepte ale Legii, adică să facem lucrurile bune pe care le cere Legea. „Sub Lege” (Romani 6,14), lucrul acesta a fost imposibil, dar „în Hristos” este posibil.
Totuşi trebuie să ne aducem aminte că a împlini cerinţele Legii nu înseamnă a împlini Legea suficient de bine, ca să câştigăm mântuirea. Lucrul acesta nu a fost niciodată o opţiune. Ci înseamnă pur şi simplu a trăi viaţa pe care Dumnezeu ne face în stare să o trăim, înseamnă o viaţă de ascultare, în care am „răstignit firea pământească cu toate patimile şi poftele ei” (Galateni 5,24), o viaţă în care reflectăm caracterul lui Hristos. În versetul 4, „a trăi” este o expresie care înseamnă „a ne comporta”.
Cuvântul fire pământească sugerează aici pe cineva nerenăscut, indiferent dacă este înainte sau după convertire. A trăi după îndemnurile firii pământeşti înseamnă a fi condus de dorinţele egoiste. Prin contrast, a trăi după îndemnurile Duhului înseamnă a împlini cerinţele drepte ale Legii. Numai cu ajutorul Duhului Sfânt putem să împlinim aceste cerinţe. Numai în Hristos Isus se află libertatea de a face tot ce ne cere Legea. Fără Hristos, nu există o asemenea libertate. Cel care este robit de păcat constată că este imposibil să facă binele pe care alege să-l facă.
Cât de bine împlineşti Legea? Lăsând la o parte orice concept legat de câştigarea mântuirii prin Lege, se împlineşte în viaţa ta „neprihănirea Legii? Dacă nu, de ce? Ce fel de scuze neconvingătoare aduci pentru a-ţi îndreptăţi comportamentul?
4. Ce mesaj important ni se transmite în Romani 8,5.6. Ce ni se spune despre felul în care ne trăim viaţa?
„După” este folosit aici în sensul de „în conformitate cu” (grecescul kata). „A umbla după” înseamnă a urmări un scop. Unii oameni urmăresc scopul de a împlini dorinţele fireşti, ceilalţi urmăresc alt scop – acela de a împlini lucrurile Duhului, de a urma îndemnurile Sale. Pentru că scopul determină faptele, cele două categorii trăiesc şi acţionează diferit.
5. Ce nu este în stare să facă firea pământească? Romani 8,7.8
A avea ca scop împlinirea dorinţelor firii pământeşti, în realitate, înseamnă a fi în vrăjmăşie cu Dumnezeu, a nu fi preocupat de împlinirea voinţei Sale. Un astfel de om poate să fie răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dispreţuind pe faţă Legea Sa. Pavel doreşte să sublinieze îndeosebi faptul că, fără Hristos, Legea lui Dumnezeu nu poate fi împlinită. El se întoarce la tema aceasta din nou şi
din nou: indiferent cât de mult s-ar strădui omul, fără Hristos, nu poate să respecte Legea.
Intenţia lui Pavel a fost să-i convingă pe iudei că aveau nevoie de mai mult decât de „Tora” (Legea „lor”). Prin comportamentul lor, ei arătaseră că, deşi aveau descoperirea divină, erau vinovaţi de aceleaşi păcate ca neamurile (Romani 2). Lecţia principală era că aveau nevoie de Mesia. Fără El, ei erau robi ai păcatului, incapabili să scape de sub stăpânirea lui. Acesta a fost răspunsul lui Pavel pentru acei iudei care nu puteau să înţeleagă de ce lucrurile pe care li le dăduse Dumnezeu în Vechiul Testament nu mai erau suficiente pentru mântuire. Pavel a recunoscut că tot ce avuseseră ei a fost bun, dar ei aveau nevoie, de asemenea, să-L primească
pe Mesia care venise deja.
Gândeşte-te la ziua de ieri! Au fost faptele tale după îndemnurile Duhului sau după cele ale firii pământeşti? Ce îţi spune răspunsul tău despre tine însuţi? Dacă au fost după îndemnurile firii pământeşti, ce schimbări trebuie să faci şi cum poţi să le faci?
Apostolul Pavel îşi continuă subiectul, punând în contrast două posibilităţi cu care se confruntă oamenii: ei pot trăi fie în conformitate cu îndemnurile Duhului, care este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care ne-a fost făgăduit, fie în conformitate cu cerinţele naturii lor păcătoase şi fireşti. O cale duce la viaţa veşnică, cealaltă duce la moarte veşnică. Nu există o cale de mijloc. Aşa cum a zis Isus Însuşi: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte” (Matei 12,30). Cu greu ar putea să se exprime cineva mai clar de atât.
6. Ce le este făgăduit acelora care se predau pe deplin lui Hristos? Romani 8,9-14
Viaţa „în firea pământească” este în contrast cu „viaţa în Duhul”. Viaţa „în Duhul” este condusă de Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. În acest capitol, El este numit Duhul lui Hristos, probabil în sensul că este un reprezentant al lui Hristos şi, prin El, Hristos locuieşte în cel credincios (vers. 9,10).
În aceste versete, Pavel se întoarce la un simbol pe care l-a folosit în Romani 6,1-11. În sens figurat, la botez, „trupul păcatului”, adică omul cel vechi, care i-a slujit păcatului, este nimicit. „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El” (vers. 6). Totuşi, la fel ca la botez, nu are loc doar o înmormântare, ci şi o înviere – cel botezat învie pentru a trăi o viaţă nouă. Faptul acesta înseamnă a trimite la moarte vechiul eu, o alegere pe care noi înşine trebuie să o facem zi de zi, clipă de clipă. Dumnezeu
nu nimiceşte libertatea omului. Chiar şi după ce omul cel vechi a murit, încă este cu putinţă să păcătuim. Pavel le scrie colosenilor: „Omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ” (Coloseni 3,5).
Prin urmare, după convertire, lupta cu păcatul încă va mai exista. Deosebirea este că acela în care locuieşte Duhul are acum puterea divină pentru biruinţă. Mai mult, deoarece a fost eliberat în mod minunat de sub stăpânirea păcatului, el este obligat să nu mai slujească din nou păcatului.
Meditează la ideea că Duhul lui Dumnezeu, care L-a înviat pe Isus, este Acelaşi care locuieşte în noi, dacă Îi îngăduim. Gândeşte-te la puterea Sa, care ne este pusă la dispoziţie! Ce ne împiedică să ne însuşim puterea aceasta aşa cum ar trebui?
7. Cum descrie Pavel relaţia cea nouă, în Hristos? Romani 8,15. Ce speranţă se găseşte în făgăduinţa aceasta pentru noi? Cum o aplicăm noi, în realitate, în viaţa noastră?
Relaţia cea nouă este descrisă ca fiind o eliberare de teamă. Un sclav trăieşte într-o stare de teamă continuă faţă de stăpânul lui. El nu obţine nimic în urma anilor îndelungaţi de slujire. Nu tot aşa este cu acela care Îl primeşte pe Isus Hristos. În primul rând, el slujeşte de bunăvoie. În al doilea rând, el slujeşte fără teamă, deoarece „dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 Ioan 4,18). În al treilea rând, fiind adoptat, devenind copil al lui Dumnezeu, el ajunge să primească o moştenire de o valoare infinită.
„Spiritul robiei este produs de încercarea de a trăi în conformitate cu o religie legalistă, prin efortul de a împlini cerinţele Legii prin puterea proprie. Noi avem speranţă numai când intrăm în legământul avraamic, care este legământul harului, prin credinţa în Hristos Isus”. – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1077
Mărturia interioară a Duhului confirmă faptul că suntem acceptaţi. Deşi nu este sigur să ne orientăm doar după sentimente, cei care au urmat lumina Cuvântului, în conformitate cu înţelegerea lor cea mai bună, vor auzi vocea interioară, autentificatoare, care îi asigură că au fost acceptaţi în calitate de copii ai lui Dumnezeu.
Într-adevăr, Romani 8,17 ne spune că noi suntem moştenitori, adică suntem o parte a familiei lui Dumnezeu şi, ca moştenitori, primim o moştenire minunată de la Tatăl nostru. Nu o câştigăm noi. Ea ne este dată în virtutea noului nostru statut înaintea lui Dumnezeu, un statut garantat prin harul Său, care ne-a fost pus la dispoziţie, pentru că Isus a murit în locul nostru.
Cât de strânsă este relaţia ta cu Domnul? Îl cunoşti cu adevărat sau doar ai auzit despre El? Ce schimbări trebuie să faci în viaţa ta pentru a avea o relaţie mai strânsă cu Creatorul şi Răscumpărătorul tău? Ce te reţine şi de ce?
Pentru studiu suplimentar: Parabolele Domnului Hristos, cap. „Asemenea aluatului”; Viaţa lui Iisus, cap. „Botezul”, „La Capernaum”, „Să nu vi se tulbure inima”; Tragedia veacurilor, cap. „Reformatori englezi de mai târziu”; Mărturii, vol. 8, ediţia 1996, p. 129-132. „Planul de Mântuire nu le oferă credincioşilor o viaţă fără suferinţe şi încercări în lumea aceasta. Dimpotrivă, îi cheamă să-L urmeze pe Hristos pe aceeaşi cale a renunţării la sine. […] Tocmai printr-o astfel de încercare şi prin persecuţie, caracterul lui Hristos este reprodus şi descoperit în cei din poporul Său. […] Prin părtăşia cu suferinţele lui Hristos, noi suntem educaţi şi disciplinaţi şi suntem pregătiţi să luăm parte la slava vieţii veşnice”. – Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 568, 569
„Lanţul care a fost coborât de la tronul lui Dumnezeu este destul de lung pentru a ajunge şi la cele mai mari adâncimi. Domnul Hristos poate să-i ridice şi pe cei mai păcătoşi din groapa stricăciunii şi să-i aşeze acolo unde vor fi recunoscuţi a fi copii ai lui Dumnezeu, moştenitori cu Hristos ai unei moşteniri nepieritoare”. – Ellen G. White, Mărturii, vol. 7, p. 229
„Mântuitorul nostru a plătit preţul pentru răscumpărarea noastră. Nimeni nu trebuie să fie înrobit de Satana. Domnul Hristos stă înaintea noastră ca un ajutor atotputernic”. – Ellen G. White, Selected Messages, cartea 1, p. 309
Întrebări pentru discuţie
1. Ce speranţă putem să primim pentru noi înşine din pasajele din scrierile lui Ellen G. White, de la studiul de vineri? Cum putem să facem ca făgăduinţele biruinţei să fie reale în viaţa noastră? De ce continuăm să fim în urmă faţă de ce ar trebui să fim cu adevărat?
2. Ce înseamnă „să urmăm îndemnurile Duhului”? Ce doreşte Duhul Sfânt? Ce anume din ce vizionezi, citeşti sau gândeşti face ca lucrul acesta să fie dificil de realizat în viaţa ta?
3. Care sunt implicaţiile faptului că noi suntem fie de o parte, fie de cealaltă, în marea luptă, fără să existe cale de mijloc? Ce impact ar trebui să aibă înţelegerea acestui adevăr extrem de important asupra felului în care trăim şi a alegerilor pe care le facem, chiar şi în lucrurile „mici”?