Ideal, în studiul Epistolei către romani, după ce vom cerceta contextul istoric, ar trebui să începem cu Romani 1,1, iar apoi să parcurgem întreaga carte, verset cu verset. Pentru că studierii acestei cărţi i-a fost acordat numai un trimestru, am fost nevoiţi să alegem, pentru studiu, anumite părţi din Epistolă. Studierea acestei cărţi ar fi putut să ocupe cu uşurinţă patru trimestre, nu doar unul. Prin urmare, vor fi studiate numai capitolele cheie, în care se află mesajul principal.
Este extrem de important ca un cercetător al Epistolei către romani să înţeleagă contextul istoric al cărţii. Fără acest context, va fi dificil să ştim ce spune apostolul Pavel. El scria unui grup specific de creştini, într-un timp specific şi dintr-un motiv specific. Înţelegerea acestor lucruri va fi benefică pentru noi.
În imaginaţia noastră, trebuie să ne întoarcem în timp, să mergem la Roma, să ajungem membri ai bisericii de acolo şi, după aceea, în calitate de membri ai bisericii primului secol, să-l ascultăm pe Pavel şi cuvintele pe care Duhul Sfânt i le-a dat în timpul acela.
Este destul de uimitor că, deşi a fost scrisă cu mult timp în urmă şi într-un context cu totul diferit, cartea conţine un mesaj relevant pentru copiii lui Dumnezeu de astăzi, în orice ţară s-ar afla şi în aproape orice situaţie. Prin urmare, trebuie să ascultăm cuvintele scrise de Pavel şi să le aplicăm în viaţa noastră cu un spirit de rugăciune.
Romani 16,1.2 indică faptul că Pavel le-a scris romanilor pe când se afla în oraşul Chencrea, aşezat aproape de Corint, în Grecia. O dovadă este şi menţionarea Fiviei, o locuitoare a Corintului.
Stabilind localităţile de origine ale epistolelor Noului Testament, putem afla data scrierii. Pentru că Pavel a călătorit mult, dacă ştim unde a fost într-o perioadă anume, vom avea un indiciu cu privire la data scrierii. Apostolul Pavel a înfiinţat biserica din Corint în cea de a doua călătorie misionară, între anii 49-52 d.Hr. (vezi Fapte 18,1-18). În cea de a treia călătorie, între anii 53-58 d.Hr., el a vizitat din nou Grecia (Fapte 20,2.3), iar spre sfârşitul călătoriei, a primit daruri pentru sfinţii din Ierusalim (Romani 15,25.26). Prin urmare, este probabil ca Epistola către romani să fi fost scrisă în primele luni ale anului 58 d.Hr.
1. Ce alte biserici importante a vizitat Pavel în cea de a treia călătorie misionară a sa? Fapte 18,23
Când a vizitat bisericile din Galatia, Pavel a descoperit că, în timpul absenţei lui, nişte învăţători falşi îi convinseseră pe membri să accepte circumcizia şi să respecte celelalte reguli din legea lui Moise. De teamă că împotrivitorii lui ar putea să ajungă la Roma înaintea sa, Pavel le-a scris romanilor o scrisoare pentru a împiedica o tragedie asemănătoare la Roma. Se crede că şi Epistola către galateni a fost scrisă din Corint, în timpul celor trei luni în care Pavel s-a aflat acolo în cea de a treia călătorie misionară, probabil, la scurt timp după sosire.
„În Epistola către romani, Pavel a prezentat marile principii ale Evangheliei. El a expus poziţia sa cu privire la întrebările care frământau bisericile iudaice, precum şi cele dintre neamuri, şi a arătat că nădejdile şi făgăduinţele, care cândva aparţinuseră în mod deosebit iudeilor, acum le erau oferite şi neamurilor.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 373
Pentru a înţelege Epistola către romani, este important să cunoaştem problemele care tulburau bisericile iudeilor şi pe ale celor dintre neamuri. Studiul următor se va ocupa de subiectele acestea:
Ce fel de subiecte tulbură biserica ta în prezent? Ameninţările vin mai mult din afară sau din interior? Ce rol ai tu în aceste dezbateri? Cât de adesea te-ai întrebat care sunt rolul, poziţia şi atitudinea ta în dificultăţile cu care vă confruntaţi? De ce această cercetare de sine este aşa de importantă?
O scrisoare este un lucru, dar o vizită personală este cu totul altceva. De aceea Pavel, chiar dacă le-a scris romanilor, i-a anunţat în scrisoare că intenţiona să-i vadă personal. El dorea ca ei să ştie că urma să-i viziteze şi, de asemenea, să cunoască motivul vizitei.
2. De ce nu a vizitat Pavel Roma anterior? Ce l-a determinat să-i viziteze pe creştinii de acolo? Cât de importantă era misiunea în deciziile lui? Ce putem să învăţăm despre misiune şi despre mărturisire, din cuvintele lui Pavel? Ce idee importantă şi interesantă cu privire la iudei şi neamuri exprimă Pavel? Romani 15,20-27
Marele misionar al neamurilor a simţit un îndemn continuu de a vesti Evanghelia în teritorii noi, lăsându-i pe ceilalţi să lucreze în locurile unde Evanghelia fusese deja propovăduită. În zilele când creştinismul era la început şi lucrătorii erau puţini, faptul ca Pavel să lucreze în zone în care se lucrase deja ar fi fost o irosire a puterii lui misionare valoroase. El a zis: „Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul”, aşa încât, „cei ce n-auziseră de El”
să-L poată cunoaşte (Romani 15,20.21).
Apostolul Pavel nu avea scopul de a rămâne la Roma. Ţinta lui era să evanghelizeze Spania. El spera să obţină ajutorul creştinilor din Roma pentru acest plan îndrăzneţ.
3. Ce principiu important putem să ne însuşim cu privire la misiune, din faptul că Pavel a căutat să obţină ajutorul unei biserici deja înfiinţate pentru a evangheliza un teritoriu nou?
Citeşte din nou Romani 15,20-27. Observă cât de mult a dorit Pavel să slujească, dorinţa lui cea mare de a păstori şi de a sluji. Care este motivaţia faptelor tale? Cât de mult ai pe inimă dorinţa de a sluji?
4. Cum a ajuns Pavel în cele din urmă la Roma? Ce învăţătură putem să primim cu privire la lucrurile neaşteptate şi nedorite, care apar aşa de adesea în calea noastră? Fapte 28,16
Viaţa poate lua întorsături foarte ciudate. Cât de adesea planurile noastre, chiar cele făcute cu intenţiile cele mai bune, nu se împlinesc aşa cum am anticipat şi am sperat! Apostolul Pavel a ajuns într-adevăr la Roma, dar probabil că nu aşa cum se aşteptase.
La sfârşitul celei de a treia călătorii misionare, când a ajuns la Ierusalim cu ajutoarele pentru săraci de la comunităţile din Europa şi Asia Mică, Pavel a întâmpinat evenimente neaşteptate. El a fost arestat şi pus în lanţuri. După ce a fost ţinut în închisoare timp de doi ani în Cezareea, Pavel a apelat la cezar. Aproximativ la trei ani după arestare, el a ajuns la Roma şi putem să presupunem că nu a ajuns aşa cum intenţionase atunci când i-a scris bisericii din Roma, cu ani în urmă, despre planul lui de a o vizita.
5. Ce ne spun textele următoare despre timpul petrecut de Pavel la Roma? Ce lecţie putem învăţa de aici? Fapte 28,17-31
„Nu prin predicile, ci prin lanţurile lui Pavel a fost atrasă atenţia curţii asupra creştinismului. Ca întemniţat, el a sfărâmat din sufletele multora lanţurile care-i ţineau în robia păcatului. Şi aceasta nu era totul. El declară: ‘Cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu’ (Filipeni 1, 14).” – Ellen G. White, Faptelor apostolilor, p. 464
De câte ori ai trecut prin întorsături neaşteptate în viaţa ta, care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi spre binele tău? (Vezi Filipeni 1,1.2) Cum pot şi cum ar trebui să te facă experienţele acelea să ai încredere în Dumnezeu pentru lucrurile în care nu pare să se afle niciun bine?
6. Ce principii cu privire la adevăr, teologie şi credinţă putem să desprindem din salutul adresat de Pavel bisericii din Roma? Romani 1,7
Preaiubiţi ai lui Dumnezeu. Deşi este adevărat că Dumnezeu iubeşte lumea, El îi iubeşte într-un mod aparte pe aceia care L-au ales şi care au răspuns la dragostea Sa. Vedem acest lucru în sfera omenească. Noi îi iubim în mod deosebit pe aceia care ne iubesc, iar simţămintele sunt reciproce.
Dragostea cere un răspuns. Când răspunsul nu vine, exprimarea deplină a dragostei este limitată. Chemaţi să fiţi sfinţi. În unele traduceri, expresia „să fiţi” este scrisă cu italice, adică traducătorii au adăugat cuvintele. Totuşi, ele pot fi lăsate la o parte, fără să afecteze semnificaţia. Dacă sunt omise, rămâne expresia „chemaţi sfinţi”, adică „desemnaţi sfinţi”.
Sfinţi este traducerea termenului grecesc hagioi, care înseamnă literal „cei sfinţi”. Sfânt înseamnă „consacrat”. Un sfânt este un om care a fost „pus deoparte” de Dumnezeu. Se poate să mai aibă o cale lungă de parcurs până la sfinţire, dar faptul că L-a ales pe Hristos ca Domn îl desemnează ca sfânt din punct de vedere al semnificaţiei biblice a termenului.
7. Pavel spune că ei erau „chemaţi să fie sfinţi”. Înseamnă aceasta că unii nu sunt chemaţi? Cum ne ajută Efeseni 1,4; Evrei 2,9 şi 2 Petru 3,9 să înţelegem ce vrea să spună Pavel?
Vestea cea mare a Evangheliei este că moartea lui Hristos este universal valabilă – El a murit pentru toţi oamenii. Toţi au fost chemaţi să fie mântuiţi prin El, „chemaţi să fie sfinţi” chiar înainte de întemeierea lumii. Intenţia iniţială a lui Dumnezeu a fost ca întreaga omenire să găsească mântuirea în Isus. Focul final al iadului a fost rânduit numai pentru Diavol şi îngerii lui (Matei 25,41). Faptul că unii nu îşi însuşesc ce le-a fost oferit nu face ca darul să fie mai puţin bun, aşa cum nici faptul că unii fac greva foamei într-o piaţă nu face ca bunurile de acolo să fie mai puţin bune.
Chiar înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu te-a chemat să fii mântuit prin El. De ce să îngădui vreunui lucru, indiferent care, să te reţină de la primirea chemării?
Mai întâi, mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea. (Romani 1,8)
Nu se ştie cum a fost înfiinţată biserica din Roma. Tradiţia care spune că biserica a fost întemeiată de Petru sau de Pavel nu are baze istorice. Probabil că a fost înfiinţată de laici convertiţi în Ziua Cincizecimii, în Ierusalim (Fapte 2), care după aceea au vizitat Roma ori s-au mutat acolo. Sau, într-o perioadă ulterioară, convertiţii care s-au mutat în Roma şi-au mărturisit credinţa acolo, în capitala lumii.
Este surprinzător că, la câteva decenii după Ziua Cincizecimii, o biserică pe care se pare că nu o vizitase niciun apostol ajunsese să fie cunoscută pretutindeni. „În ciuda împotrivirii, la douăzeci de ani după răstignirea lui Hristos, în Roma era o biserică vie şi serioasă. Biserica aceasta era puternică şi zeloasă, iar Domnul lucra pentru ea”. – Comentariile Ellen G. White în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1067
8. Cum îi descrie Pavel pe credincioşii din Roma? Romani 15,14
Cele trei lucruri pe care Pavel le alege, ca fiind vrednice de remarcat în experienţa creştinilor romani, sunt: bunătatea, cunoştinţa şi sfătuirea.
1. „Plini de bunătate”. Ar spune oamenii lucrul acesta despre experienţa noastră? Când se asociază cu noi, este atenţia lor atrasă de faptul că suntem plini de bunătate?
2. „Plini de orice fel de cunoştinţă”. Biblia evidenţiază repetat importanţa iluminării, a informaţiei şi a cunoaşterii. Creştinii sunt îndemnaţi să studieze Biblia şi să ajungă buni cunoscători ai învăţăturilor ei. „Cuvintele ‘vă voi da o inimă nouă’ înseamnă ‘vă voi da o minte nouă’. O schimbare a inimii este însoţită întotdeauna de o convingere clară cu privire la datoria creştină, o înţelegere a adevărului”. – Ellen G. White, My Life Today, p. 24
3. „În stare să vă sfătuiţi unii pe alţii”. Nimeni nu poate progresa din punct de vedere spiritual, dacă este izolat de ceilalţi credincioşi. Trebuie să fim în stare să-i încurajăm pe ceilalţi şi, în acelaşi timp, avem nevoie să fim încurajaţi de ei.
Ce poţi să spui despre biserica ta? Ce fel de reputaţie are ea? Cât este de cunoscută biserica în vecinătate? Cum poţi să contribui la îmbunătăţirea situaţiei?
Pentru studiu suplimentar: Faptele apostolilor, capitolul „Mântuirea pentru iudei”; Mărturii, vol. 5, ediţia 1998, p. 748. „Deşi în aparenţă era împiedicat să lucreze activ, Pavel exercita o influenţă mai vastă şi mai durabilă decât dacă ar fi fost liber să călătorească prin biserici, aşa cum făcuse în anii de mai înainte. Ca întemniţat al Domnului, el a fost iubit mai mult de fraţi, iar cuvintele sale, scrise de unul care se găsea în lanţuri pentru Hristos, impuneau atenţie şi un respect mai mare decât au avut atunci când se găsea personal printre ei”. – Ellen G. White, Faptelor apostolilor, p. 454
„Să vadă credinţa creştină puternic întemeiată în marele centru al lumii cunoscute pe atunci era una dintre speranţele cele mai scumpe lui şi unul dintre planurile la care ţinea foarte mult. În Roma, se înfiinţase deja o biserică şi apostolul dorea să câştige conlucrarea credincioşilor de acolo în vederea lucrării ce urma să fie împlinită în Italia, precum şi în alte ţări.
Pentru a pregăti calea în vederea lucrării sale printre aceşti fraţi, dintre care mulţi îi erau până acum străini, el le-a trimis o epistolă, anunţându-i despre planul său de a vizita Roma şi despre nădejdea lui de a ridica stindardul crucii în Spania”. – Idem, p. 373
„Dumnezeul cel veşnic a trasat o linie de demarcaţie între cel sfânt şi cel păcătos, între cel pocăit şi cel ce nu este convertit. Cele două categorii nu se amestecă între ele asemenea culorilor curcubeului, ci sunt la fel de diferite ca miezul zilei de miezul nopţii”. – Ellen G. White, Solii pentru tineret, p. 390
Întrebări pentru discuţie
1. Împărtăşeşte în grupa ta experienţele cu privire la o situaţie care, la început, părea îngrozitoare, iar apoi s-a întors spre bine. Cum poţi să foloseşti experienţele acestea pentru a-i ajuta pe alţii care luptă cu nenorociri neaşteptate?
2. Meditează mai mult la ideea că suntem chemaţi la mântuire chiar de la întemeierea lumii (vezi, de asemenea, Tit 1,1.2; 2 Timotei 1,8.9). De ce faptul acesta este aşa de încurajator? Ce ne spune aceasta despre dragostea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii? Prin urmare, de ce este aşa de tragic când oamenii întorc spatele darului care le este oferit cu atâta bunătate?