Apostazia poporului

În perioada dintre evenimentele descrise în capitolele 12 şi 13, Neemia s-a întors în Babilon. Deşi nu ştim cât timp a fost plecat, când s-a întors (probabil în jurul anilor 430-425 î.Hr.), poporul începuse să cadă de la credinţă. Iudeii făcuseră legământ cu Dumnezeu şi făgăduiseră, în primul rând, să nu se căsătorească cu închinătorii la idoli, în al doilea rând, să păzească Sabatul şi, în al treilea rând, să aibă grijă de templu şi de slujitorii lui prin zecimi şi daruri (Neemia 10), însă încălcaseră toate aceste trei angajamente.

La întoarcerea lui Neemia, tot poporul era foarte relaxat în privinţa devoţiunii. Oamenii începuseră să nu mai aducă zecimea şi darurile, foloseau încăperile de la templu în alte scopuri, încetaseră să mai păzească Sabatul cum se cuvine şi chiar încheiaseră legături de căsătorie cu naţiunile din jur. Mai rău, chiar conducătorii pe care îi lăsase Neemia la plecare erau cei care contribuiseră la declinul relaţiei poporului cu Dumnezeu. Nu este deloc surprinzător că Neemia a fost devastat când a descoperit cât de mult se schimbaseră lucrurile. Totuşi, în loc să accepte situaţia, el a acţionat din nou pentru slava lui Dumnezeu.

Capitolul 13 începe descriind îngrijorarea pentru faptul că în mijlocul lor erau mulţi idolatri – amoniţi şi moabiţi (Neemia 13:1-3). Cuvintele din Cartea Legii nu se referă la îndepărtarea unora care făceau parte din popoare sau rase diferite, dar Îl urmau pe Dumnezeu, ci la izgonirea celor care nu erau convertiţi, ci se închinau la idoli. (Vezi Deuteronomul 23:3-6.)

1. Cine erau Eliaşib şi Tobia? De ce era inacceptabil ce făcuseră ei? Neemia 13:1-9; 2:10,19; 3:1; 12:10,22; 13:28

Eliaşib şi Tobia sunt cunoscuţi în cartea Neemia. Eliaşib era preotul pus peste cămările templului. Tobia este menţionat ca vrăjmaşul amonit al lui Neemia, care s-a opus cu vehemenţă lucrărilor de la Ierusalim. Eliaşib şi Tobia deveniseră rude prin alianţă, prin căsătoria unor persoane din familiile lor. Deşi nu au fost păstrate dovezi ale vreunei căsătorii, ştim că Tobia avea nume evreiesc (care însemna „Dumnezeu este bun”) şi probabil provenea dintr-o familie de evrei. Familia soţiei sale se crede că era înrudită cu familia lui Eliaşib. În plus, o fiică a lui Sanbalat Horonitul, celălalt împotrivitor al lui Neemia, era căsătorită cu nepotul lui Eliaşib. Astfel, cercul de intrigi din jurul lui Neemia probabil că s-a strâns, înalţii oficiali din ţară fiind înrudiţi şi uniţi împotriva conducerii lui.

În absenţa conducătorului, marele-preot îi oferise lui Tobia una dintre încăperile de la templu care fusese destinată iniţial depozitării zecimii şi darurilor. Tobia avea astfel dreptul de a rămâne permanent în templu şi de a fi recunoscut ca unul dintre conducătorii naţiunii. În sfârşit, adversarii lui Neemia reuşiseră să îşi îndeplinească obiectivul mult dorit: înlăturarea lui Neemia şi preluarea conducerii. Din fericire, Neemia nu avea de gând să stea şi să se uite, fără să facă nimic.

De-a lungul istoriei sacre, poporul lui Dumnezeu – evreii din vechiul Israel, dar şi creştinii care i-au urmat – a permis adesea, cu mare uşurinţă, să fie condus pe căi greşite. Cum putem evita aceleaşi greşeli?

2. Ce a încercat să remedieze Neemia? Neemia 13:10-14

Cântăreţii, cei care păzeau poarta şi alţi slujitori de la templu au trebuit să se întoarcă în ţinuturile lor pentru a-şi hrăni familiile, deoarece lucrarea Domnului nu mai era susţinută. Întreg sistemul de zecimi şi daruri care fusese instituit cu atâta trudă era dat uitării acum. Neemia trebuia să o ia de la capăt. Faptul că a aruncat totul afară din încăpere arată disperarea lui.

„Nu numai că templul fusese profanat, dar şi darurile fuseseră folosite necinstit. Aceasta tindea să descurajeze dărnicia oamenilor. Ei îşi pierduseră zelul şi înflăcărarea şi nu-şi mai dădeau zecimile cu tragere de inimă. Vistieria Casei Domnului era întreţinută cu zgârcenie; mulţi dintre cântăreţi şi alţi angajaţi în slujba templului, neprimind sprijin suficient, părăsiseră lucrarea lui Dumnezeu pentru a lucra în altă parte.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 670

Dar toţi cei din Iuda s-au unit din nou şi au refăcut ce fusese distrus. Poporul era de partea lui Neemia, împotriva lui Tobia şi Eliaşib, deoarece probabil că îşi dăduse seama că Neemia făcea tot ce putea pentru binele oamenilor. În plus, Neemia a încredinţat supravegherea templului unor bărbaţi credincioşi şi demni de încredere. Ei au fost însărcinaţi să strângă zecimile şi darurile, asigurându-se că bunurile erau depozitate corespunzător şi resursele erau împărţite aşa cum trebuia. Cu alte cuvinte, Neemia s-a întors şi a dezrădăcinat sistemul corupt de conducere.

Deşi Neemia numise bărbaţi credincioşi peste organizaţia de la templu, Eliaşib, marele-preot care era corupt, nu şi-a pierdut poziţia, deoarece o avea ca urmaş al lui Aaron. Lucrarea lui de la templu probabil că a fost stingherită de măsurile lui Neemia de a numi alţi bărbaţi în îndeplinirea unora dintre responsabilităţile marelui-preot, însă el încă era marele-preot.

Citeşte Neemia 13:14. Ce era atât de omenesc în rugăciunea lui?

Reformele lui Neemia în privinţa serviciilor de la templu includeau reintroducerea sistemului zecimilor şi darurilor.

3. Ce ne învaţă Biblia despre importanţa zecimilor şi darurilor, nu doar în serviciul de la templu, ci şi pentru noi, astăzi? Numeri 18:21-24; Maleahi 3:10; Matei 23:23; 1 Corinteni 9:7-14; 2 Corinteni 9:6-8; Evrei 7:1

Când nu au mai fost aduse zecimile, serviciile de la templu au încetat şi întreg sistemul de închinare era în pericol. Pentru că trebuiau să asigure hrana familiei, lucrătorii de la templu nu s-au mai preocupat de templu şi de slujbe. În consecinţă, închinarea la Dumnezeu începea să fie uitată.

„Sistemul zecimii este minunat în simplitatea lui. Echitatea lui se vede în faptul că se cere aceeaşi proporţie atât de la cei bogaţi, cât şi de la cei săraci. În măsura în care Dumnezeu ne-a dat bunuri, noi trebuie să-I returnăm zecimea. Când cere zecimea (Maleahi 3:10), Dumnezeu nu face apel la recunoştinţă sau generozitate. Deşi recunoştinţa trebuie să fie o parte a manifestărilor noastre faţă de Dumnezeu, noi dăm zecime pentru că Dumnezeu a poruncit aşa. Zecimea Îi aparţine Lui şi El cere ca noi să I-o înapoiem.” – Adventiştii de ziua a şaptea cred…, Ed. Viaţă şi Sănătate, 2009, p. 375

Şi biserica noastră s-ar destrăma dacă nu ar fi susţinută de membri prin zecimi şi daruri. Serviciile bisericii nu ar mai funcţiona fără oamenii plătiţi să îşi investească timpul în slujire, planificare şi administrarea bisericii şi ar scădea interesul pentru închinare. Dar cel mai grav este că, fără zecimi şi daruri, nu s-ar mai face nici evanghelizări.

Noi aducem zecimea deoarece Dumnezeu a stabilit acest sistem în Cuvântul Său. Uneori, Dumnezeu nu trebuie să explice de ce a prevăzut un lucru. El aşteaptă ca noi să credem că El este la cârmă. Trebuie să ne informăm cum funcţionează acest sistem, dar apoi să îl încredinţăm în mâna Domnului.

De ce sunt zecimile importante pentru spiritualitatea noastră?

4. Ce problemă prezintă Neemia în pasajul de mai jos? Neemia 13:15,16

Nu este uşor să iei poziţie de partea lui Dumnezeu când eşti în minoritate. Deoarece Dumnezeu spusese că Sabatul trebuie să fie o zi sfântă, în care să nu se facă nicio lucrare, Neemia dorea să se asigure că în Ierusalim era păzită această poruncă. Cu siguranţă că a simţit obligaţia morală de a adopta acea poziţie şi a acţionat pe baza ei.

Sabatul a fost creat să fie încoronarea săptămânii creaţiunii, ca o zi specială în care oamenii să fie reînnoiţi şi refăcuţi prin timpul petrecut în mod special cu Dumnezeu pentru că ocupaţiile zilnice şi preocupările pentru lucrurile din lumea aceasta sunt lăsat la o parte.

Ideea importantă este că Sabatul zilei a şaptea a fost şi rămâne un mijloc puternic care îi ajută pe cei care, prin harul lui Dumnezeu, se străduiesc să-l păzească, să menţină o credinţă vie şi să se bucure de beneficiile fizice şi spirituale pe care le oferă.

5. Ce a făcut Neemia pentru a pune capăt cumpărării şi vânzării în Sabat? Neemia 13:17-22

Deoarece era conducătorul ţinutului Iuda, Neemia considera că unul dintre rolurile lui era să implementeze regulile. Întrucât regulile din Iuda se bazau pe Legea lui Dumnezeu, el a înălţat această Lege, inclusiv porunca Sabatului. Poate că, dacă nobilii din Iuda s-ar fi împotrivit corupţiei aduse prin marele-preot, Neemia nu ar fi fost pus în acea situaţie. Totuşi conducătorii şi nobilii probabil că aveau resentimente faţă pe Neemia, pentru că îi obligase să restituie cele datorate săracilor; astfel, se pare că ei nu s-au opus schimbărilor aduse de Eliaşib şi de Tobia.

Mai întâi Neemia îi mustră pe mai-marii ţării şi apoi porunceşte ca porţile să fie închise şi să fie puşi slujitori la porţi pentru a le păzi. Când piaţa este mutată afară din cetate, el ia măsuri şi mai drastice şi ameninţă să pună mâna pe negustori în Sabatul următor. Probabil că Neemia era un om de cuvânt, deoarece negustorii au înţeles ideea şi au stat departe de cetate.

Zelul lui Neemia pentru Sabat este admirabil. Neemia era atât de hotărât cu privire la păzirea Sabatului, încât chiar a promis să „pună mâna” pe negustorii din alte ţinuturi. Cu alte cuvinte, el ar fi intervenit personal dacă i-ar fi prins din nou în cetate sau la porţi în Sabat. Fiind conducător, el avea responsabilitatea oficială de a se asigura că această poruncă era păzită.

„Neemia i-a mustrat fără teamă pentru neglijarea datoriei: «Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi, pângărind ziua Sabatului?» i-a întrebat el categoric. «Oare n-au lucrat aşa părinţii voştri şi nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!» Apoi, a poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decât după Sabat şi, având mai multă încredere în slujitorii lui decât în cei rânduiţi de supraveghetorii Ierusalimului, i-a aşezat la porţi ca să fie sigur că poruncile lui sunt respectate.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pp. 671-672

Se pare că avertizările lui Neemia referitoare la pângărirea Sabatului au avut ecou până târziu – evangheliile Îl prezintă pe Isus ca luptând-Se iar şi iar cu conducătorii religioşi pe tema păzirii corecte a Sabatului.

6. Care este problema prezentată în pasajele de mai jos şi cum ne ajută istoria lui Israel să ne explicăm de ce a apărut această controversă? Matei 12:1-8; Marcu 3:1-6; Luca 6:6-11; Ioan 5:5-16

În zelul lor, oricât de greşit era, pentru a se asigura că Sabatul nu era „profanat”, aceşti conducători religioşi au fost atât de fanatici, încât L-au acuzat pe Isus, pe Acela care era „Domn chiar şi al Sabatului” (Luca 6:5), că îl încălca. Fără îndoială că au dus lucrurile prea departe! Este ironic că, în timp ce erau foarte preocupaţi de Lege, mulţi dintre ei uitaseră „cele mai însemnate” aspecte ale Legii: „dreptatea, mila şi credincioşia” (Matei 23:23).

Cum am putea noi, personal şi ca biserica, sa fim atenţi sa nu facem aceeaşi greşeala, fie în ce priveşte Sabatul, fie în alte aspecte pe care le consideram importante pentru credinţa noastră?

„Când le-a pus înainte poruncile lui Dumnezeu, avertizările şi judecăţile înfricoşătoare care au venit peste Israel în trecut chiar pentru acest păcat, conştiinţa le-a fost trezită şi au început o lucrare de reformă care a îndepărtat mânia ameninţătoare a lui Dumnezeu şi a adus aprobarea şi binecuvântarea Sa.

Erau unii din slujba sfântă care au stăruit pentru nevestele lor păgâne, declarând că nu se puteau despărţi de ele. Dar nu a fost făcută nicio excepţie, nu s-a arătat respect pentru rang sau poziţie. Oriunde preoţii sau conducătorii au refuzat să rupă legătura cu închinătorii la idoli, au fost îndepărtaţi îndată din slujba Domnului. Un nepot al marelui-preot, care se căsătorise cu fiica lui Sanbalat, nu numai că a fost îndepărtat din slujbă, ci a fost alungat şi din Israel. «Adu-ţi aminte de ei, Dumnezeule», se ruga Neemia, «căci au spurcat preoţia şi legământul încheiat de preoţi şi leviţi.»” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pp. 673-674

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Calea către Hristos, Capitolul 13 „Bucuria în Domnul”.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Neemia 1-7
1. Cine au fost cei cărora nu le-a plăcut că venea un om să caute binele copiilor lui Israel?
2. Despre cine scria Neemia că „locuiesc pe deal”?
3. Cum se numea prorociţa care încerca să-l sperie pe Neemia?
4. Câţi cântăreţi şi cântăreţe se aflau printre cei întorşi cu Zorobabel?

Evanghelizare, Secţiunea 5 – subcapitolul „Importanţa sfătuirii şi a rugăciunii”
5. Pentru cine trebuie să se roage membrii bisericilor noastre şi pentru cine trebuie să se roage pastorii?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!