Neemia

Am văzut că două grupuri de captivi s-au întors în Iuda, ca împlinire a unora dintre făgăduinţele lui Dumnezeu pentru naţiunea iudaică.

Dar mai era o grupă de robi pe care Dumnezeu îi pregătea. Ultima grupă de captivi era trimisă pentru a rezolva o problemă. Deşi primele două grupuri se întorseseră pentru a reconstrui Ierusalimul şi a încheia o parte din acel proiect prin finalizarea templului, planul de reconstruire fusese abandonat, iar împotrivirea din partea naţiunilor înconjurătoare era în creştere. Popoarele din jur nu doreau ca iudeii să construiască cetatea şi să refacă zidurile, deoarece le era teamă că în felul acesta ar fi putut să redevină naţiunea puternică de altădată (Ezra 4:6-24). Astfel, întoarcerea iudeilor era pentru ei o ameninţare şi erau hotărâţi să îi împiedice. Dar Dumnezeu nu Şi-a chemat poporul pentru ca apoi să îl abandoneze chiar când făcea ce îi spusese El să facă.

Domnul pregătea un alt om care să împlinească voia Sa şi planurile Sale. Numele lui era Neemia şi asupra lui şi a lucrării sale ne vom concentra în acest studiu.

1. De ce era Neemia atât de abătut? Care a fost răspunsul lui la veştile rele primite? Neemia 1:1-4

Câţiva dintre evreii luaţi în robie în anii de mai înainte fuseseră duşi în Susa, una din cele patru centre administrative ale Imperiului Persan, unde Neemia slujea ca paharnic la palat. Cel mai probabil, prin expresia „Hanani, unul din fraţii mei”, face referire la un frate de sânge, deoarece face trimitere din nou la Hanani, dar mult mai familiar, în Neemia 7:2, deşi acesta ar putea fi doar un alt evreu. Este posibil ca discuţia cu Hanani să fi avut loc între jumătatea lunii noiembrie şi jumătatea lunii decembrie, anul 445 î.Hr., cam la treisprezece ani după întoarcerea lui Ezra la Ierusalim. Hanani raportează că situaţia în cetate era foarte rea. Poporul nu reuşise să reconstruiască Ierusalimul şi vrăjmaşul distrusese zidurile cetăţii, lăsând-o fără apărare şi abandonată.

Neemia probabil că auzise zvonuri că samaritenii distruseseră zidurile cetăţii, dar nu a avut nişte date clare până în acel moment. În consecinţă, chiar împăratul Artaxerxes zdrobise speranţa celor întorşi, oprind înaintarea construcţiei după ce oamenii de dincolo de Râu s-au plâns (Ezra 4).

Deşi era reconstruit, templul nu era pe deplin funcţional, deoarece oamenii de care era nevoie pentru serviciile de la templu nu puteau fi în Ierusalim. Această situaţie l-a întristat pe Neemia, dându-şi seama de consecinţele veştii: evreii nu Îi dăduseră slavă lui Dumnezeu, deşi acesta fusese scopul întoarcerii lor. Mai mult, ei neglijaseră Casa Domnului şi cetatea sfântă din cauză că se temeau de vrăjmaşi şi de asuprire.

Atunci, Neemia s-a întors către Dumnezeu. El nu s-a plâns de lipsa de credinţă a celor din Iuda şi nu i-a descris ca fiind laşi, dar nici nu a acceptat situaţia aşa cum era. Neemia a îngenuncheat şi a început să se roage şi să postească.

Ce ar trebui să ne spună reacţia lui Neemia, în special când trecem prin încercări, despre modul în care ar trebui să apelăm la Dumnezeu?

2. Care sunt componentele rugăciunii lui Neemia? De ce se include şi pe el în această rugăciune în rândul celor vinovaţi? Neemia 1:5-11

1. Doamne, Tu eşti măreţ şi plin de îndurare! (Neemia 1:5)

2. Ascultă-mă! (vers. 6)

3. Mărturisirea păcatelor. (vers. 6,7)

4. Adu-Ţi aminte de făgăduinţele Tale! (vers. 8,9)

3′. Tu ne-ai răscumpărat. (vers. 10)

2′. Ascultă-mă! (vers. 1:11)

1′. Doamne, dă-mi izbândă şi trecere! (vers. 1:11).

Rugăciunea lui Neemia este frumos compusă şi vorbeşte despre măreţia lui Dumnezeu, despre păcătoşenia poporului şi se încheie cu un strigăt după ajutor. Seamănă foarte mult cu rugăciunea lui Daniel, din Daniel 9, şi este posibil ca Neemia să fi fost familiarizat cu acea rugăciune. Trebuie să menţionăm că Neemia nu începe direct cu strigătul după ajutor, ci mai întâi spune cine este Dumnezeu cu adevărat, că El este măreţ şi minunat. Neemia scoate în evidenţă şi faptul că Dumnezeu Îşi ţine legământul şi Se îndură de cei care Îl iubesc, dorind parcă să Îi amintească lui Dumnezeu că El este întotdeauna credincios şi nu poate fi altfel.

Rugăciunea are structura specială arătată mai sus; în centru este versetul 8, în care Neemia enunţă făgăduinţele lui Dumnezeu: „Adu-Ţi aminte!” Cu alte cuvinte: Doamne, adu-Ţi aminte că Tu ai spus că ne vei împrăştia dacă Îţi vom fi necredincioşi, dar ai promis şi că ne vei aduce înapoi şi vei restaura totul. Primul lucru s-a împlinit, acum este timpul să se împlinească făgăduinţa Ta, deoarece noi ne întoarcem la Tine! Lui Neemia nu i-a fost frică să ceară împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu şi să Îi reamintească de ele. Desigur, aceasta nu înseamnă că Domnul nu Îşi aminteşte de făgăduinţele Lui. Dar Lui Îi face plăcere când cerem împlinirea făgăduinţelor Sale. El doreşte să credem în ele şi să le rostim cu glas tare înaintea Lui. A rosti cu glas tare ceea ce Dumnezeu ne-a făgăduit ne poate întări în hotărârea de a ne încrede în aceste făgăduinţe, în special în momente în care totul pare fără speranţă.

Enunţă câteva dintre făgăduinţele lui Dumnezeu pe care le poţi cere în dreptul tău chiar acum. Este important să nu renunţăm niciodată să cerem împlinirea acestor făgăduinţe.

Din primul capitol al cărţii, aflăm că Neemia era paharnicul împăratului (1:11). Nouă ni s-ar putea părea o slujbă neimportantă, dar paharnicii erau oameni cu multă influenţă, având acces constant la împărat. Paharnicii gustau băuturile împăratului pentru a preveni vreo boală sau chiar moartea împăratului. Herodot ne spune că persanii îi preţuiau foarte mult pe paharnici, fiind priviţi ca înalţi oficiali de stat. De exemplu, paharnicul împăratului asirian Assarhadon a fost şi prim-ministru. Deci putem afirma că Neemia deţinea o poziţie înaltă în împărăţie şi, datorită accesului pe care îl avea la împărat, el pledează înaintea lui Dumnezeu să îl folosească pentru a-i vorbi împăratului despre situaţia din Iuda.

3. Ce s-a întâmplat ca rezultat al rugăciunii şi postului lui Neemia? Neemia 2:1-8

Neemia a primit răspuns la rugăciune în luna Nisan, aproximativ luna aprilie din anul 444 î.Hr. Trecuseră patru luni de când Hanani şi evreii îi aduseseră veştile tulburătoare despre Ierusalim. Timp de patru luni, Neemia s-a rugat şi a postit şi poate că în fiecare zi credea că Dumnezeu nu îi răspunde. Dar Dumnezeu intervine întotdeauna la momentul potrivit. El l-a pregătit pe împărat să îl asculte pe Neemia şi să îi răspundă favorabil.

Nu era ceva obişnuit ca paharnicul să fie scutit pentru o vreme de îndatoririle lui, ca să poată fi dregător într-o altă ţară. Dumnezeu a vorbit prin Neemia şi l-a îndemnat pe împăratul persan Artaxerxes I să îl facă pe Neemia guvernatorul teritoriului lui Iuda. Faptul că este menţionată şi împărăteasa poate sugera că a fost o discuţie privată, deoarece nu era obişnuit ca împărăteasa să fie prezentă la ospeţele oficiale. Neemia nu menţionează de îndată Ierusalimul, pentru a nu da naştere la idei preconcepute în mintea împăratului, ci face un apel emoţional la împărat, pentru ceva ce era o problemă personală. Împăratul era deja câştigat când Neemia a menţionat şi numele locului.

Care era poziţia lui Neemia la această curte, comparativ cu cea a lui Daniel în Babilon? Ce ne spune despre caracterul lui Neemia faptul că împăratul i-a fost binevoitor?

Împăratul a trimis scrisori prin Neemia către Sanbalat Horonitul şi către Tobia Amonitul, înalţii dregători ai regiunii de dincolo de Râu, pentru ca aceştia să îl ajute pe Neemia să realizeze ce îşi propusese. Mai mult, i-a poruncit lui Asaf, păzitorul pădurii împăratului, să îi dea lui Neemia tot lemnul de care avea nevoie pentru reconstruirea cetăţii, a zidurilor şi a porţilor templului.

4. Ce ne spune Biblia despre împotrivirea cu care s-au confruntat Neemia şi evreii, în general? Neemia 2:9,10

Neemia a ajuns la Ierusalim în anul 444 î.Hr. Se pare că, peste tot pe unde încerca să facă ceva, se ivea împotrivire, iar cererea prezentată înaintea conducătorilor a dat naştere la probleme. Deşi Tobia avea nume evreiesc, care înseamnă „Dumnezeu este bun” (şi fiul lui, Iohanan, avea nume evreiesc, „Dumnezeu este milostiv”), el a slujit ca dregător pentru Amon. Ierusalimul era înconjurat de vrăjmaşi: Sanbalat, guvernatorul Samariei, la nord; Tobia, care guverna ţinutul lui Amon, la est; la sud, Gheşem Arabul (vers. 18,19) care luase Edomul şi Moabul. Este trist faptul că liderii din acea regiune l-au dispreţuit pe Neemia pentru că era preocupat de bunăstarea celor asupriţi. Cei care vor să îi intimideze pe alţii nu se bucură de binele acestora.

„Sosirea lui la Ierusalim, cu o escortă militară, arătând prin aceasta că venise cu o misiune importantă, a trezit invidia triburilor păgâne care locuiau aproape de cetate şi cultivaseră multă vreme vrăjmăşie împotriva iudeilor, aruncând asupra lor batjocură şi insultându-i. În fruntea acestei lucrări rele erau unii dintre conducătorii acestor triburi: Sanbalat Horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem Arabul. Încă de la început, aceşti conducători au privit cu ochi critic mişcările lui Neemia şi s-au străduit, prin toate mijloacele disponibile, să-i zădărnicească planurile şi să-i împiedice lucrarea.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 635

Ce alte relatări biblice poţi găsi care arată că cei chemaţi de Dumnezeu să facă voia Sa vor întâmpina opoziţie? Prezintă răspunsul la grupă.

Fără îndoială, Domnul l-a chemat pe Neemia la această lucrare şi urma să îi dea toate cele necesare. Cunoscând făgăduinţele lui Dumnezeu şi având asigurarea că Domnul l-a chemat, Neemia a mers înainte cu atenţie şi cu rugăciune. Ştiind că Dumnezeu era cu el, Neemia s-a gândit bine la ceea ce avea de făcut.

5. Ce a făcut Neemia ca pregătire pentru planul de reconstruire a zidului? Neemia 2:11-20

Lecţii de conducere: Lecţia 1: Neemia nu a spus nimănui care erau planurile, „ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim” (Neemia 2:12). El nu doar că nu le-a spus vrăjmaşilor, dar a ţinut ascuns şi de conducătorii iudei. El era într-o misiune de cercetare pentru a vedea ce trebuia făcut.
Lecţia 2: Înainte de a prezenta ceva, Neemia „şi-a făcut temele” şi a planificat toate lucrările necesare.
Lecţia 3: Când a vorbit despre această lucrare, Neemia a subliniat mai întâi ce făcuse Dumnezeu până atunci pentru această lucrare şi apoi a redat cuvintele împăratului. Înainte de a cere implicarea, el a încurajat. A fost cu adevărat o minune că iudeii au răspuns atât de favorabil şi au hotărât să construiască, în ciuda împotrivirii care avea să vină. Dumnezeu îl pregătise nu doar pe împărat prin rugăciunile şi postul lui Neemia, ci îi pregătise şi pe evrei, ca ei să răspundă cu îndrăzneală şi curaj.

6. Ce ni se spune despre credinţa lui Neemia? Neemia 2:19,20

Este posibil ca Neemia să fi fost ajutat să rămână pe poziţie de pasaje din Scriptură ca acelea pe care le găsim în Deuteronomul 7:9; Psalmii 23:1-6 şi Numeri 23:19.

Cuvintele noastre demonstrează cine suntem şi ce credem cu adevărat. Neemia obişnuia să spună cuvinte înălţătoare. Lui nu îi era teamă să Îl includă pe Dumnezeu în tot ce spunea şi nici să Îi dea slavă, chiar atunci când oamenii îl luau în râs. Deşi cunoştea sentimentele vrăjmaşilor lui faţă de el, Neemia nu se juca deloc cu vorbele şi nici nu Îl excludea pe Dumnezeu din discuţii. La fel ca lui Iosif în Egipt, lui Neemia nu îi era teamă să Îl înalţe pe Dumnezeul său printre cei care nu credeau în El.

Neemia a fost un om al rugăciunii: „Neemia îşi revărsase deseori sufletul în favoarea poporului său. Dar acum, pe când se ruga, un plan sfânt a luat fiinţă în mintea lui. S-a hotărât ca, dacă va putea primi consimţământul împăratului şi ajutorul necesar pentru a procura unelte şi materiale, să îşi asume personal sarcina reclădirii zidurilor Ierusalimului şi a restatornicirii puterii naţionale a lui Israel. Şi I-a cerut Domnului să-i dea trecere înaintea împăratului, pentru ca acest plan să poată fi împlinit. «Dă astăzi izbândă robului Tău», s-a rugat el, «şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!» Patru luni de zile a aşteptat Neemia o ocazie favorabilă pentru a-i prezenta împăratului cererea sa.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pp. 629-630

Studiu suplimentar: Meditează la cele scrise în Capitolul 52 „Bărbatul ocaziei”, pp. 628-634, din Profeţi şi regi, de Ellen G. White.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: 1 Cronici 13-19
1. Pe cine a comparat David cu „nişte ape care se scurg”?
2. Cum se numeau cei doi bărbaţi care fuseseră aleşi şi numiţi pe nume ca să laude pe Domnul?
3. De unde luase David arama din care Solomon a făcut marea, stâlpii şi alte unelte de la templu?
4. Cine era Şofah?

Evanghelizare, Secţiunea 4 — subcapitolul „Avantajele lucrului doi câte doi”
5. În ce situaţii va fi pus un predicator, dacă nu are alături pe cineva cu care să împărtăşească lucrarea?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!