Încălcarea spiritului legii

Chiar şi în zilele noastre, oamenii se luptă cu problemele create de bogăţie şi sărăcie, cu diferenţele mari dintre bogaţi şi săraci, întrebându-se ce se poate face. Da, Isus a spus că „pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi” (Matei 26:11), dar aceasta nu poate fi o scuză să nu facem nimic pentru ei. Din contră, Scriptura ne învaţă să îi ajutăm. În caz contrar, numele de creştin nu ni s-ar potrivi.

Cât de uimitor este că, printre încercările şi necazurile avute de cei întorşi din Babilon în reconstruirea Ierusalimului, apare şi această temă, nu doar a sărăciei şi a săracilor, ci o chestiune mult mai problematică: a bogaţilor care îi asupreau pe cei săraci. Aceasta fusese o problemă înainte de robie şi acum, ajunşi în ţara lor, reapărea.

În această săptămână vom vedea o altă manifestare a ei şi felul în care Neemia i-a făcut faţă. Asuprirea celor săraci era chiar mai rea pentru că „se încadra” în „litera Legii”. Atenţie deci ca nu cumva regulile şi îndrumările să devină un scop în ele însele, în loc să fie doar un mijloc pentru atingerea unui scop, şi anume reflectarea caracterului lui Isus!

1. Ce se întâmpla în ţară? Împotriva cui şi de ce se plângea poporul? Neemia 5:1-5

Comunitatea iudaică părea să fie unită sub conducerea lui Neemia împotriva presiunilor din exterior. Dar lucrurile nu mergeau deloc bine în interiorul naţiunii care se împotrivea persecuţiei şi se apăra de atacurile străine. În ciuda aparentei solidităţi şi a eforturilor unite împotriva vrăjmaşului, comunitatea avea probleme în interior. Conducătorii şi cei bogaţi îi foloseau pentru propriul câştig pe săraci şi pe cei mai puţin privilegiaţi şi situaţia se înrăutăţise atât de mult, încât oamenii strigau acum să fie eliberaţi. Unii spuneau că nu aveau hrană pentru copii; alţii se plângeau că, din cauza foametei, îşi puseseră zălog proprietatea şi nu mai aveau nimic; alte familii trebuiseră să împrumute bani pentru a plăti birul şi copiii ajunseseră robi.

Se pare că principalele cauze ale acestei probleme erau foametea şi birurile, iar familiile sărace au trebuit să caute ajutor. Guvernul persan cerea un bir de trei sute cincizeci de talanţi de argint pe an din ţinutul Iuda. Dacă cineva nu-şi putea plăti partea din acest bir, de obicei se împrumuta, apoi îşi punea zălog proprietatea. Totuşi, dacă în anul următor nu reuşea să strângă banii, trebuia să facă ceva să-şi achite datoria. În general, următoarea opţiune era robia. Deja îşi pierduse proprietatea şi acum trebuia să trimită pe cineva din familie, de obicei copiii, să fie în slujba creditorului pentru a-şi plăti datoria.

Sunt momente în viaţă când avem probleme care sunt o consecinţă a propriilor acţiuni; desigur, sunt şi momente când ne îmbolnăvim sau suntem în impas financiar, dar nu din cauza noastră. În vremea în care se întâmplau cele relatate mai sus, politicile guvernamentale îi dezavantajau pe cei mulţi, ducând la sărăcie şi mai acută. Ei au fost prinşi în spirala sărăciei tot mai mari, fără cale de scăpare.

Se pare că şi atunci (la fel ca acum) oamenii se luptau cu asuprirea economică. Ce putem învăţa din faptul că acest subiect este adesea menţionat în Biblie?

2. De ce a reacţionat Neemia plin de mânie? Neemia 5:6-8 (vezi şi Exodul 21:2-7)

Oricât de greu ne-ar fi să înţelegem astăzi, sclavia era o normă socială în lumea veche. Un părinte putea deveni sclav sau îşi putea vinde copilul. Din punct de vedere social şi legal, părinţii aveau dreptul să îşi vândă copiii. Totuşi Dumnezeu dorea să dea libertate, de aceea, în Israel, a pus în ordine această practică, cerându-le creditorilor să îi elibereze pe robi la fiecare şapte ani. Astfel, Dumnezeu îi proteja pe oameni să nu devină robi pentru totdeauna şi Îşi demonstra dorinţa ca oamenii să trăiască liberi.

Deşi permitea împrumuturile, legea interzicea dobânda (pentru alte îndrumări biblice împotriva cămătăriei, vezi Exodul 22:25-27; Leviticul 25:36,37; Deuteronomul 23:19,20). Şi totuşi dobânda pe care o luau creditorii era mică în comparaţie cu cea a naţiunilor din jur. Ei cereau să primească 1% pe lună. Scrierile din Mesopotamia din secolul al VII-lea î.Hr. spun că se practica o dobândă de 50% pe an pentru argint şi 100% pentru grâu. Deci, 12% pe an dobândă era puţin în comparaţie cu practica din Mesopotamia. Dar, conform Cuvântului lui Dumnezeu, singura greşeală a creditorilor era faptul că luau dobândă şi este interesant că poporul nici măcar nu a menţionat acest lucru în plângerile sale. Toate celelalte practici se încadrau în normele sociale şi respectau îndrumările legii. Atunci de ce era Neemia „foarte supărat”? Trebuie să remarcăm că el nu a acţionat de îndată, ci mai întâi s-a gândit serios la acest lucru.

Faptul că Neemia a răspuns atât de hotărât la această problemă este admirabil. El nu a trecut cu vederea o plângere doar pentru că, tehnic vorbind, nu se încălca legea sau pentru că era acceptabil social, chiar „destul de bine” în comparaţie cu practicile vecinilor. În această situaţie, nu se respectase spiritul Legii. În special în vreme de impas economic, datoria oamenilor era să se ajute unii pe alţii. Dumnezeu este de partea celor asupriţi şi în nevoie şi El a trebuit să trimită profeţi care să vorbească împotriva relelor comise împotriva poporului.

În ce mod, chiar şi neintenţionat, putem urma litera legii încălcând spiritul ei? (Vezi Mica 6:8.)

Se pare că mustrarea făcută nobililor şi dregătorilor – „voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri” (Neemia 5:7) – nu a adus rezultatele dorite. Dar Neemia nu s-a oprit, ci a continuat să lupte pentru cei asupriţi. El ar fi putut spune că a încercat să îi înveţe pe mai-marii poporului, dar fără succes şi s-a văzut forţat să renunţe la luptă. El trebuia să lupte împotriva celor mai bogaţi şi mai puternici oameni din ţară. Dar nu a fost mulţumit până când nu a fost adoptată o soluţie la problemă, chiar dacă în acest fel şi-a făcut mulţi duşmani.

3. Care au fost argumentele lui Neemia împotriva acelor practici? Cum a încercat să-i convingă pe oameni să îndrepte relele? Neemia 5:7-12

Neemia a convocat o mare adunare – a venit tot poporul pentru a rezolva situaţia. Probabil că el conta pe faptul că, atunci când toţi aveau să fie strânşi laolaltă, conducătorii se vor ruşina şi le va fi teamă să continue cu asuprirea.

Argumentul iniţial al lui Neemia a avut în centru robia. Mulţi dintre iudei, probabil chiar şi el însuşi, cumpăraseră libertatea altor iudei care le fuseseră robi străinilor. Acum, el i-a întrebat pe nobili şi pe conducători dacă li se părea normal să-i cumpere şi să-i vândă pe cei din poporul lor. Ce rost avea ca israeliţii să îi răscumpere pe fraţii lor evrei de la stăpânii dintre neamuri, oferindu-le libertate, ca mai apoi aceştia să ajungă robi ai celor din poporul lor?

Conducătorii nu au dat niciun răspuns, deoarece acest argument era rezonabil, aşa că Neemia a continuat: „N-ar trebui să umblaţi în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă?” (Neemia 5:9). Apoi, Neemia spune că el însuşi le împrumutase oamenilor argint şi grâu. Spunând „să lăsăm această camătă” (Neemia 5:10, KJV), el repeta că legea interzicea această practică în rândul evreilor şi demonstra că, sub conducerea lui, dorea ca oamenii să fie mai buni unii cu alţii. Surprinzător, răspunsul a fost unanim. Conducătorii au fost de acord să înapoieze totul poporului.

I-ai greşit cuiva? Probabil, majoritatea ar trebui să răspundem „da”. Ce ne împiedică să îndreptăm situaţia chiar acum?

4. De ce a rostit Neemia un blestem împotriva celor care nu şi-au respectat înţelegerea? Neemia 5:12,13

Deşi conducătorii se învoiseră să înapoieze ce luaseră, Neemia nu s-a mulţumit doar cu cuvinte. El avea nevoie de dovezi concrete, de aceea i-a pus să jure înaintea preoţilor că îşi vor ţine cuvântul. Astfel se dădea validitate legală în caz că ar fi trebuit să se facă din nou referire la această înţelegere.

Dar de ce a rostit el un blestem? Neemia a îndeplinit un act simbolic, strângându-şi mantaua de parcă ar fi vrut să strângă ceva în ea şi apoi scuturând-o, ca semn că a pierdut ce era în ea. Tot aşa, cei care nu respectau acest jurământ aveau să piardă totul. În acele vremuri se obişnuia să se rostească blesteme pentru a impresiona mintea celorlalţi să vadă semnificaţia unei legi sau a unei reguli. Probabilitatea de a acţiona direct împotriva unei legi era mai mică dacă nerespectarea era asociată cu un blestem. Se pare că Neemia a simţit că aceasta era o problemă atât de importantă, încât era nevoie să facă ceva drastic pentru a creşte şansele de succes.

5. Ce ne învaţă următoarele versete din Vechiul Testament despre sfinţenia jurămintelor? Numeri 30:2 Deuteronomul 23:21-23; Eclesiastul 5:4,5; Leviticul 19:12; Geneza 26:31

Vorbirea este un mare dar pe care Dumnezeu li l-a dat oamenilor, este ceva ce ne face cu totul diferiţi de animale. Cuvintele noastre au putere, chiar pentru viaţă sau moarte. De aceea trebuie să fim foarte atenţi ce spunem, ce promitem şi ce angajamente ne luăm. Este important ca faptele noastre să fie în conformitate cu cuvintele. Câţi oameni nu au fost îndepărtaţi de la creştinism de cei ale căror vorbe păreau creştineşti, dar ale căror acţiuni nu aveau nimic de-a face cu creştinismul?

Gândeşte-te ce impact au cuvintele tale asupra altora. Cum putem învăţa să fim mai atenţi ce spunem, când spunem şi cum spunem?

6. Ce motive avea Neemia să nu ceară de la popor „veniturile cuvenite dregătorului”? Neemia 5:18

Cel mai probabil, Neemia a scris aceste cuvinte după întoarcerea la curtea lui Artaxerxes, după cei doisprezece ani de conducere în Iuda. Deşi dregătorii erau îndreptăţiţi să primească venituri din partea supuşilor lor, Neemia nu a cerut acest drept, ci şi-a asigurat singur cele necesare traiului. Şi nu şi-a plătit doar propriile cheltuieli, ci a purtat de grijă întregi familii şi celor de la curte. Zorobabel, primul dregător, este singurul al cărui nume este menţionat. Când vorbeşte despre „cei dintâi dregători”, cel mai probabil Neemia face referire la ceilalţi dregători, de la Zorobabel până la el. În momentul în care şi-a încheiat mandatul, probabil că el pierduse deja mulţi bani. În loc să câştige bogăţii, cum ar fi fost de aşteptat de la cineva aflat într-o poziţie înaltă, probabil că el a pierdut bani şi multă avere. Neemia era bogat, tocmai de aceea a putut să ofere zilnic hrană la atât de mulţi oameni şi a fost foarte generos în a le dărui celorlalţi (Neemia 5:17,18).

Deşi nu a fost la fel cu ce a făcut Avraam după salvarea celor luaţi în robie de naţiunile înconjurătoare (Geneza 14), ceea ce face Neemia aici descoperă acelaşi principiu.

7. Ce rugăciune înălţa Neemia şi cum îi putem înţelege motivaţia în lumina Evangheliei? Neemia 5:19

În cazul lui Neemia vedem un exemplu de om care a pus lucrarea Domnului şi pe Dumnezeu mai presus de câştigul său şi de avantajul personal. Este o lecţie benefică pentru noi toţi, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Este uşor să lucrăm pentru Domnul atunci când nu ne costă nimic.

Citeşte Filipeni 2:3-8. Cum poţi arăta în viaţa ta principiile de jertfire de sine prezentate aici?

„Când a auzit Neemia despre această apăsare crudă, sufletul i s-a umplut de indignare. … Cu energia şi hotărârea care-l caracterizau, a pornit la lucru pentru a le aduce uşurare fraţilor lui.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 648

„Isus a mers mai departe şi a statornicit o regulă care înlătură jurământul. El învaţă că adevărul exact trebuie să fie legea vorbirii. «Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu.’ Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.»„ – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 67

„Aceste cuvinte osândesc toate acele fraze fără înţeles şi de umplutură care sunt vecine cu profanarea. Ele condamnă complimentele înşelătoare, ocolirea adevărului, frazele linguşitoare, exagerările şi falsurile în comerţ, care sunt atât de obişnuite în societate şi în lumea afacerilor. Ele mai învaţă că niciun om care încearcă să pară ce nu este sau ale cărui cuvinte nu exprimă adevăratele simţăminte ale inimii sale nu poate fi numit sincer.” – Ibidem, p. 68

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Profeţi şi regi, Capitolul 54 „Mustrare împotriva asupririi”.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: 2 Cronici 5-11
1. în ce moment al slujbei sfinţirii s-a umplut templul cu un nor?
2. Pentru cine s-a rugat Solomon să fie „îmbrăcaţi cu mântuirea”?
3. De ce nu a locuit fata lui faraon, nevasta lui Solomon, în cetatea lui David?
4. în ce situaţie se spune despre Roboam că a lucrat „cu minte”?

Evanghelizare, Secţiunea 4 – subcapitolul „Plănuirea adunărilor în cartierele de la marginea oraşelor şi în zonele suburbane”
5. Ce trebuie făcut când se începe lucrarea într-un oraş?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!