Apostolul Pavel

Pavel, după primul său nume, Saul din Tars, face parte din galeria marilor personaje ale Noului Testament. El a fost pentru biserica primară ce a fost Moise pentru israeliţi. Diferenţa este că, în timp ce Moise l-a scos pe poporul lui Dumnezeu din mijlocul neamurilor ca israeliţii să poată împlini voinţa divină, Pavel a dus Cuvântul lui Dumnezeu de la israeliţi la neamuri, pentru ca acestea să poată împlini voinţa divină.

Despre niciun creştin din primul secol nu avem mai multe informaţii decât despre Pavel. El este amintit într-un mod special pentru aportul semnificativ la marea lucrare creştină desfăşurată în ultimele două milenii. Călătoriile şi activităţile sale misionare pentru popoarele care trăiau pe ţărmul Mării Mediterane au fost un bun exemplu de misiune creştină pentru generaţiile care au urmat.

Lui Pavel îi este atribuită extragerea adevărurilor biblice absolute din moştenirea religioasă iudaică. La iudei, legile civile, ritualice şi morale erau atât de strâns întreţesute cu viaţa lor, încât aproape că nu se mai putea face distincţie între tradiţie şi mesajul etern al lui Dumnezeu pentru popoare.

Săptămâna aceasta, vom privi puţin la viaţa celui mai important personaj din Noul Testament, bineînţeles, după Domnul Isus.

1. Ce ştim despre originea şi educaţia celui care avea să devină apostolul Pavel? Faptele apostolilor 22:3,25-28; 18:3; 23:6; Filipeni 3:5.

Saul s-a născut în Tars, un oraş important aflat pe ruta comercială dintre Siria şi vestul Asiei (Faptele apostolilor 22:3). Tarsul a fost un centru multicultural al meşteşugurilor şi educaţiei şi locul în care a trăit, pentru scurt timp, renumitul orator şi senator roman, Cicero.

Probabil că a fost educat în şcoala de la sinagoga din Tars până la doisprezece ani, apoi a învăţat la Ierusalim, cu renumitul Rabban Gamaliel, rabban fiind un titlu onorific ce însemna „rabinul nostru” (Faptele apostolilor 22:3). Conform obiceiului, a învăţat şi o meserie – confecţionarea de corturi (Faptele apostolilor 18:3).

Pavel era fariseu (Filipeni 3:5). Fariseii („cei puşi deoparte”) erau cunoscuţi pentru insistenţa lor pe ideea că toate legile lui Dumnezeu, atât cele scrise în cărţile lui Moise, cât şi cele transmise oral de generaţiile de cărturari, erau obligatorii. Pavel nu a ascuns faptul că el şi tatăl său erau farisei (Faptele apostolilor 23:6).

Pregătirea sa ca fariseu a fost un element important în lucrarea de mai târziu, ca misionar de succes pentru evrei şi pentru neamuri, pentru că i-a asigurat cunoştinţe detaliate din Vechiul Testament, singura Scriptură disponibilă atunci. Ea l-a familiarizat şi cu adăugirile şi cu dezvoltările aduse de cărturari legilor din Vechiul Testament. El a fost astfel apostolul cel mai calificat pentru a discerne între adevărurile divine absolute, veşnice, bazate pe Scriptură şi adăugirile tradiţionale iudaice ulterioare, care nu erau obligatorii şi care puteau fi ignorate de urmaşii lui Isus dintre neamuri. Chestiunea aceasta era foarte importantă în viaţa bisericii primare. De altfel, rolul tradiţiei în biserică a rămas important până astăzi.

Care dintre convingerile noastre religioase par a intra cel mai mult în conflict cu societatea în care trăim? Ce putem face, în condiţiile date, pentru a nu ne compromite principiile?

Trăsăturile de personalitate constituie răspunsurile tipice ale unui individ la circumstanţele imediate din plan familial, social sau educaţional. Caracterul este ansamblul de trăsături, calităţi şi abilităţi care determină ce fel de om este el.

2. Ce ne spun următoarele texte despre caracterul şi despre personalitatea lui Pavel? Faptele apostolilor 9:1; 1 Corinteni 15:9,10; 2 Corinteni 11:23-33; Galateni 1:14; Filipeni 3:6,8; 1 Timotei 1:16.

Pavel a fost un bărbat foarte hotărât şi foarte zelos. Înainte de experienţa naşterii din nou, a pus mare zel în persecutarea bisericii primare. A fost de acord ca Ştefan să fie ucis cu pietre (Faptele apostolilor 7:58), a venit cu iniţiativa de a-i arunca la închisoare pe creştini, bărbaţi şi femei (Faptele apostolilor 8:3), i-a ameninţat cu moartea pe ucenici (Faptele apostolilor 9:1) şi a organizat o razie împotriva creştinilor într-o ţară străină (Faptele apostolilor 9:2; Galateni 1:13).

Dar, din clipa în care şi-a consacrat viaţa propovăduirii Evangheliei, în ciuda greutăţilor şi problemelor extraordinare pe care le-a întâmpinat, şi-a pus tot zelul şi ardoarea în slujba binelui. Numai un om dedicat cu totul convingerilor sale poate face ce a făcut el. Şi chiar dacă a pierdut totul pentru Hristos, le-a socotit pe toate „un gunoi”, un cuvânt care în greacă înseamnă un lucru nefolositor. Pavel a înţeles ce era important în viaţă şi ce nu era important.

De asemenea, el a fost un om smerit. S-a considerat nevrednic de chemarea înaltă pe care o primise, în parte, şi pentru că înainte îi persecutase pe creştini. Predicând despre neprihănirea lui Hristos ca unică speranţă de mântuire a omului, el a ştiut foarte bine cât de păcătos era în comparaţie cu Dumnezeul sfânt, iar gândul acesta îi era îndeajuns pentru a păstra o atitudine smerită, supusă şi recunoscătoare.

„O singură rază a slavei lui Dumnezeu, o singură licărire a purităţii lui Hristos, odată pătrunsă în suflet, face fiecare pată de murdărie dureros de distinctă şi scoate la iveală diformitatea şi defectele caracterului omului. Ea face să se vadă dorinţele nesfinte, necredincioşia inimii, necurăţia buzelor.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 29

Niciunul dintre noi nu este imun la mândrie. Cum ne putem feri de acest păcat?

3. Citeşte experienţa convertirii lui Pavel. Cum a fost asociată această experienţă cu chemarea sa la misiune? Faptele apostolilor 9:1-22; 26:16-18.

Era clar că Domnul a intenţionat de la început să-l folosească pe Pavel în lucrarea cu iudeii şi cu neamurile. Experienţa convertirii sale a depăşit ca importanţă toate celelalte evenimente de pe parcursul pregătirii sale ca misionar şi teolog şi, din acest motiv, a povestit-o în mod frecvent când a dat mărturie.

„… M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le” (Faptele apostolilor 26:16). Pavel nu ar fi putut să predice sau să dea învăţătură despre ceva ce nu ştia. Dar a predicat şi învăţat din experienţele proprii în cunoaşterea de Dumnezeu, întotdeauna în armonie cu Cuvântul Său (Romani 1:1,2).

4. Citeşte Faptele apostolilor 26:18. Care aveau să fie rezultatele lucrării lui Pavel?

Descoperim în acest text cinci rezultate ale lucrării misionare autentice:

a. Deschiderea ochilor oamenilor. Prezintă-L pe Hristos ca fiind real, prezent, activ şi interesant aşa cum este: real, prezent, activ, interesant.

b. Întoarcerea oamenilor de la întuneric la lumină, de la ignoranţă la cunoaştere – o temă esenţială a Evangheliei (vezi şi Luca 1:78,79).

c. Întoarcerea oamenilor de sub puterea lui Satana la Dumnezeu.

d. Primirea iertării de păcate. Problema păcatului are o soluţie. Acesta este mesajul viu, vindecător, esenţial al creştinilor.

e. Primirea moştenirii împreună cu cei sfinţiţi. Aceasta se referă la calitatea de membru al bisericii lui Dumnezeu, indiferent de etnie, sex sau naţionalitate.

Ce ai răspunde dacă cineva te-ar întreba aşa: „Care este experienţa ta cu Isus? Ce îmi poţi spune despre El?”

5. Ce element esenţial pentru orice tip de lucrare misionară descoperim în textul din Romani 15:19? Dar în 1 Corinteni 1:23; 2:2; Galateni 6:14; Filipeni 1:15-18.

Iniţiativele misionare ale lui Pavel arată clar faptul că, oriunde mergea, mesajul său principal era Hristos şi răstignirea Sa. El era în acest fel credincios chemării pe care i-o făcuse Domnul de a predica despre El. Ideea care merită să fie reţinută de aici este evidentă: necesitatea de a-L păstra pe Domnul Hristos şi răstignirea Sa în centrul activităţilor noastre misionare. Totuşi Pavel nu L-a propovăduit pe Isus ca pe un adevăr obiectiv şi apoi şi-a văzut mai departe de drum, ci ţinta principală a lucrării sale a fost înfiinţarea de biserici, întemeierea de comunităţi creştine în fiecare regiune unde lucrul acesta era posibil. Lucrarea sa era, în cel mai adevărat sens al cuvântului, aceea de „plantare de biserici”.

6. Citeşte Coloseni 1:28. La ce se referă Pavel aici: la evanghelizare sau la formarea de ucenici?

Când citim epistolele lui Pavel, ne dăm seama că, de cele mai multe ori, ele nu sunt evanghelistice, cel puţin nu în sensul actual al termenului, de lucrare cu oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Din contră, în multe dintre epistole, el li s-a adresat comunităţilor creştine deja formate. Altfel spus, Pavel a inclus în eforturile sale misionare activitatea de asistenţă, instruire şi susţinere pastorală a bisericilor. Putem remarca aşadar cel puţin trei elemente centrale ale activităţii misionare a lui Pavel: proclamarea lui Isus, plantarea de biserici şi susţinerea bisericilor înfiinţate.

Gândeşte-te la ultima ocazie în care i-ai dat mărturie cuiva. Mesajul pe care l-ai transmis L-a avut în centru pe Isus? Ce poţi face pentru a-L păstra în centrul misiunii tale?

„Multiculturalism” este un termen modern, care presupune coexistenţa mai multor culturi în cadrul aceleiaşi societăţi, înţelegând prin „cultură” ansamblul de activităţi şi modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educaţie. Însă, pentru popoarele din Antichitate, existau numai două categorii de oameni – noi şi ei; neamul nostru şi neamul lor. Pentru greci, ceilalţi erau „barbari”; pentru evrei, ceilalţi erau „neamuri”.

Succesul misiunii printre neamuri a constrâns biserica nou-înfiripată şi pe conducătorii ei să abordeze problema barierei dintre iudei şi neamuri. În esenţă, întrebarea era dacă un păgân putea deveni creştin fără ca mai înainte să devină iudeu.

7. Citeşte Galateni 2:1-17. Ce incidente sunt prezentate aici şi cum ne ajută ele să înţelegem problemele pe care le ridică „multiculturalismul” pentru activităţile sociale şi pentru misiune?

„Când a vizitat ulterior Antiohia, Petru a câştigat încrederea multora prin purtarea lui prudentă faţă de convertiţii dintre neamuri. Pentru o vreme, el a acţionat în acord cu lumina dată din cer. El şi-a învins prejudecata firească până acolo, încât a stat la masă cu convertiţii dintre neamuri. Însă, în momentul în care anumiţi iudei plini de zel pentru legea ceremonială au venit de la Ierusalim, Petru şi-a schimbat în mod nechibzuit comportamentul faţă de convertiţii de la păgânism. (…) Această dovadă de slăbiciune din partea acelora care fuseseră respectaţi şi iubiţi ca lideri a lăsat o amprentă foarte dureroasă asupra minţii credincioşilor dintre neamuri. Biserica era ameninţată cu dezbinarea.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 197-198

Pavel l-a înfruntat pe Petru în această problemă şi a luat o atitudine fermă în favoarea a ceea ce astăzi s-ar putea numi „biserică multiculturală”. Convertiţii lui dintre neamuri nu trebuiau să devină iudei pentru a putea deveni creştini. Formarea complexă, ca de fariseu devotat, elev al rabinului Gamaliel, cetăţean roman, zelot persecutor fundamentalist şi, în final, convertit şi apostol al lui Isus Hristos, i-a oferit lui Pavel experienţa necesară pentru a discerne între adevărurile divine absolute, veşnice şi neschimbătoare, şi instrumentele lor culturale şi religioase temporare.

Cum faci distincţia între elementele esenţiale ale credinţei noastre şi cele pur culturale, sociale sau chiar preferinţele personale?

„Creştinii evrei care trăiau în raza templului îngăduiau ca gândurile lor să se întoarcă la privilegiile deosebite ale iudeilor ca popor. Când au văzut că biserica creştină se îndepărta de ceremoniile şi de tradiţiile iudaismului şi au perceput că sacralitatea deosebită cu care au fost învestite obiceiurile iudaice aveau în curând să fie pierdute din vedere în lumina noii credinţe, mulţi au fost cuprinşi de indignare pe Pavel, ca unul care a produs, în mare măsură, această schimbare. Nici chiar ucenicii nu au fost cu totul pregătiţi să accepte cu dragă inimă decizia conciliului. Unii erau zeloşi pentru legea ceremonială şi l-au privit pe Pavel cu dezaprobare, deoarece au considerat că principiile sale cu privire la obligaţiile legii iudaice erau prea lejere.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 197

Întrebări recapitulative

1. Dincolo de chemarea lui Dumnezeu, ce anume din originea şi educaţia lui Pavel crezi că l-au ajutat să devină cel mai influent martor al Domnului Hristos, în primul secol creştin?

2. Ce rol au jucat personalitatea şi trăsăturile de caracter ale lui Pavel în succesul lucrării sale? Daţi câteva exemple de situaţii, în care personalitatea şi caracterul său au influenţat hotărâtor rezultatul sau cursul evenimentelor la care a participat.

3. Cum a influenţat experienţa propriei convertiri viaţa şi lucrarea ulterioară a apostolului Pavel? Dă câteva exemple!

4. Care sunt cele cinci rezultate ale lucrării misionare autentice, desprinse din descrierea lucrării apostolului Pavel?

5. Care trebuie să fie mesajul central al misiunii creştine şi de ce?

6. Care au fost cele trei elemente centrale ale activităţii misionare desfăşurate de apostolul Pavel?

7. Personal, cum percepi multiculturalismul din perspectiva lucrării misionare – ca pe o dificultate sau ca pe o oportunitate? De ce?

8. Ce înţelegi prin termenul „contextualizare”, din perspectiva lucrării misionare? Cum este ilustrat acest principiu în activitatea apostolului Pavel. Ce învăţăm din exemplul său?

9. Cum putem face distincţia între elementele esenţiale ale credinţei şi cele culturale, sociale sau conjuncturale? De ce este necesară această distincţie?