Captivii ca misionari

Ca oameni ai profeţiei, adventiştii de ziua a şaptea cred în revenirea iminentă a lui Isus Hristos. Venirea Sa va pune capăt istoriei acestei lumi aşa cum o cunoaştem şi va instaura Împărăţia lui Dumnezeu, descrisă astfel în cartea lui Daniel: „Domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!” (Daniel 7:27). Împărăţia aceasta reprezintă punctul culminant al credinţei noastre; este moştenirea sfântă – cetatea „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10); este acea „patrie mai bună”, cum este numită în Evrei 11:16, pe care au aşteptat-o toţi oamenii lui Dumnezeu din toate secolele.

Cartea lui Daniel este şi un fel de manual pentru activitatea misionară. Din ea putem afla cum a lucrat Domnul prin credincioşii Săi pentru a ajunge la oamenii care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu. Credincioşii aceştia, prin loialitatea, zelul şi credinţa lor, le-au descoperit celor care se închinau la dumnezei falşi realitatea existenţei unui Dumnezeu viu şi le-au oferit şansa de a avea un loc în Împărăţia Sa veşnică.

1. Citeşte Isaia 39:5-7 şi Daniel 1:1,2. Ce legătură există între aceste pasaje?

Daniel, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu”, a fost luat cu forţa din Ierusalimul cucerit şi a fost dus în capitala Babilonului. Cartea sa prezintă câteva evenimente din viaţa pe care a petrecut-o la curtea regală a Babilonului şi a Persiei. După trei ani de instruire în Babilon, Daniel a fost angajat ca funcţionar civil şi consilier regal. Prin puterea lui Dumnezeu, el s-a ridicat peste nivelul obişnuit al statutului de prizonier de război şi a devenit misionar cu o funcţie înaltă în administraţia celor două superputeri.

Cartea lui Daniel este mai mult decât un tezaur de literatură profetică. Cititorul află aici despre câteva dintre problemele cu care s-au confruntat evreii într-o cultură străină care nu le-a oferit niciun sprijin vizibil pentru loialitatea lor faţă de Dumnezeul lui Israel şi care, uneori, le-a fost ostilă în mod făţiş. Cartea oferă totodată un frumos portret al oamenilor care au învăţat să îşi exprime devotamentul faţă de adevăr în absenţa templului, a preoţilor şi a jertfelor.

2. Citeşte Daniel 1:8-13; 5:12; 6:4; 9:3-19. Ce ne spun aceste texte despre caracterul lui Daniel, datorită căruia a devenit un misionar atât de mare?

„Orice instituţie care poartă numele de adventistă de ziua a şaptea trebuie să fie pentru lume ce a fost Iosif în Egipt şi ce au fost Daniel şi tovarăşii lui în Babilon. În providenţa lui Dumnezeu, bărbaţii aceştia au fost luaţi prizonieri pentru a duce la naţiunile păgâne cunoaşterea despre Dumnezeul adevărat. Ei trebuiau să fie reprezentanţii Săi în lumea noastră. Ei nu trebuiau să facă niciun compromis cu naţiunile idolatre cu care au fost puşi în contact, ci trebuiau să rămână loiali credinţei lor, purtând ca o onoare specială numele de închinători ai Dumnezeului care a creat cerurile şi pământul.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 8, p. 153

Gândeşte-te cât de uşor i-ar fi fost lui Daniel să recurgă la compromisuri în acele împrejurări dificile. Ce ne învaţă exemplul său despre ce avem de făcut în împrejurări asemănătoare?

În capitolul 2 al cărţii sale, Daniel scrie că a fost pus în situaţia de a da mărturie despre puterea Dumnezeului adevărat, în opoziţie cu dumnezeii falşi ai Babilonului. După ce L-a binecuvântat pe Dumnezeu împreună cu conaţionalii lui şi I-a mulţumit pentru că le-a răspuns la rugăciuni (Daniel 2:20-23), Daniel a interpretat visul împăratului şi a făcut o mărturisire despre măreţia lui Dumnezeu şi despre stăpânirea Sa asupra tuturor împărăţiilor pământului.

3. Ce cuvinte ne arată că împăratul învăţase ceva despre Dumnezeul adevărat? Vezi Daniel 2:47; 3:28.

În capitolul 2, citim că Daniel nu a avut de ales: trebuia să îi dea împăratului ceea ce dorea, altfel îl aştepta moartea. În schimb, în capitolul 3, citim că prietenii lui ar fi putut să scape de cuptorul aprins prin simpla supunere faţă de porunca împăratului. Ei au refuzat să se supună şi, prin atitudinea lor, au putut să mărturisească despre puterea Dumnezeului adevărat.

4. Ce nouă declaraţie despre Dumnezeul adevărat a făcut împăratul Nebucadneţar, graţie mărturiei date de Daniel? Daniel 4:37

„De unde ştia Nebucadneţar că silueta celui de-al patrulea semăna cu Fiul lui Dumnezeu? El auzise despre Fiul lui Dumnezeu de la Captivii evrei din împărăţia lui. Ei aduseseră cunoaşterea despre Dumnezeul cel viu care stăpâneşte peste toate lucrurile.” – Ellen G. White, The Advent Review and Sabbath Herald, 3 mai 1892

5. Cu ce se deosebeşte mărturia dată de Daniel în faţa lui Belşaţar de mărturia dată lui Nebucadneţar? De ce această diferenţă? Daniel 5:17-23

În capitolul 5, este prezentată ultima apariţie a lui Daniel la curtea babiloniană, ocazie în care este chemat să explice scrierea neobişnuită de pe zidul palatului lui Belşaţar, scriere care prezicea cucerirea Imperiului Babilonian de către mezi şi perşi. Belşaţar a fost în mod sigur impresionat de Daniel, dar era prea târziu pentru el; soarta lui era deja pecetluită. Din nefericire, el nu fructificase ocaziile de a cunoaşte adevărul şi de a se smeri.

Să privim fiecare la sine şi să ne întrebăm: Ce mărturie le dau oamenilor prin viaţa mea? Ce îmi spune despre mine răspunsul la această întrebare?

6. Ce sugerează cuvintele, tonul şi atitudinea împăratului Darius cu privire la Daniel? Daniel 6:20-23

În capitolul 6, odată cu schimbarea imperiului şi a împăratului, Daniel nu doar că şi-a păstrat poziţia, ci a fost promovat, devenind una dintre cele trei căpetenii în faţa cărora răspundeau direct cei o sută douăzeci de dregători (satrapi). Împăratul Darius se gândea chiar să-l numească înalt-dregător peste întregul imperiu, fapt care a stârnit antipatia celorlalte căpetenii şi satrapi. La îndemnul acestora, Darius a dat un decret imperial ce îl viza practic doar pe Daniel. Totuşi, când a fost aruncat în groapa leilor, Dumnezeu a intervenit pentru el în mod impresionant şi l-a scăpat dintr-o situaţie pe care nici împăratul care îl simpatiza nu o putea schimba. Împăratul a fost atât de bucuros de izbăvirea lui, încât a dat un decret prin care Îl glorifica pe Dumnezeul lui Daniel.

7. Ce indicii avem în capitolul 6 că profetul îi oferise deja împăratului o bună mărturie? Ce indicii avem în decret că împăratul avea mai multe cunoştinţe despre Dumnezeul lui Daniel decât ar fi putut obţine din experienţa uimitoare a salvării slujitorului Său? Daniel 6:1-3, 14, 18, 19

Împotrivirea nelegiuită faţă de slujitorul lui Dumnezeu a fost complet nimicită. „Daniel a dus-o bine sub domnia lui Darius şi sub domnia lui Cirus Persanul”. Şi, prin legătura cu el, aceşti monarhi păgâni au fost constrânşi să-L recunoască pe Dumnezeul lui ca „Dumnezeul cel viu”, care „dăinuie veşnic” şi a cărui Împărăţie „nu se va nimici niciodată”.

„Din istoria eliberării lui Daniel, putem învăţa că, în timpuri de încercare şi întuneric, copiii lui Dumnezeu trebuie să fie exact ceea ce au fost şi atunci când perspectivele erau strălucitoare, de nădejde, iar împrejurările le ofereau tot ce-şi doreau. Daniel în groapa leilor a fost acelaşi Daniel care a stat înaintea împăratului ca şef al slujbaşilor de stat şi ca proroc al Celui Preaînalt. Un om a cărui inimă se sprijină pe Dumnezeu va fi şi în ceasul celei mai mari încercări la fel cum este în timp de prosperitate, când lumina şi favoarea lui Dumnezeu şi a omului strălucesc asupra lui. Credinţa ajunge la cele nevăzute şi se prinde de realităţile veşnice.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 545

Daniel nu a fost doar un interpret al viselor altora, deşi, în context, acest rol a fost semnificativ. În capitolele 7-12 din cartea sa, el a primit viziuni cu privire la viitorul superputerilor lumii. În ele se sublinia îndeosebi faptul că, în pofida planurilor şi maşinaţiilor conducătorilor pământeşti, Dumnezeu are controlul ultim asupra popoarelor. La sfârşit, El şi Împărăţia Sa vor triumfa, iar triumful acesta va fi total (vezi Daniel 2:44).

8. Citeşte Daniel 7:13,14. Ce legătură este între scena descrisă aici şi ideea transmiterii Evangheliei în lume de către creştini?

Subiectul central al acestor versete este instaurarea Împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu, la revenirea Domnului Isus. Înainte de aceasta, Isus a indicat un factor important: vestirea Evangheliei în toată lumea (Matei 24:14-16).

Profeţiile despre sfârşitul lumii făcute de Isus în Matei 24 sunt legate de profeţiile lui Daniel. „Urâciunea pustiirii”, prezisă de Daniel (cap. 11:31; 12:11), a fost explicată de Isus, care a aplicat-o vremii Sale, dar şi în viitor. Asocierea cărţii lui Daniel cu timpul sfârşitului nu este deloc surprinzătoare, întrucât Daniel însuşi a făcut multe trimiteri la timpul sfârşitului (Daniel 8:17,19; 11:35; 12:4,13). Şi după cum a spus Isus, sfârşitul va veni după ce „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea” (Matei 24:14).

„Predicarea Evangheliei este mijlocul ales de Dumnezeu pentru salvarea sufletelor. Însă cea dintâi lucrare a noastră ar trebui să fie aducerea inimilor noastre în armonie cu Dumnezeu şi abia după aceea vom fi pregătiţi să lucrăm pentru alţii.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, p. 87

Evanghelia trebuie dusă „în toată lumea” şi apoi va reveni Isus. Noi suntem cei chemaţi să o propovăduim. Unii spun însă că Isus nu Se poate întoarce până când noi nu ne împlinim misiunea. Cum să înţelegem rolul pe care îl avem în influenţarea revenirii lui Isus? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul în cadrul grupei.

9. Citeşte Geneza 41. Ce metode a folosit Iosif pentru a le da mărturie egiptenilor? Ce asemănări există între istoria lui şi istoria lui Daniel şi a prietenilor săi?

Daniel a ajuns în Babilon ca prizonier de război, Iosif era tot un sclav străin când a ajuns la curtea Egiptului, Moise, fiul unor sclavi evrei, iar Neemia şi Estera au avut iniţial un statut asemănător în capitala Persiei. Vieţile acestor oameni ne demonstrează că loialitatea faţă de Dumnezeu este posibilă chiar şi în medii neprielnice. Mai mult, în providenţa divină, a fost posibilă şi avansarea lor până la poziţii administrative înalte în aceste ţări străine. Ei au fost nu numai membri loiali ai comunităţilor de prizonieri evrei, ci şi nişte misionari eficienţi pentru Dumnezeul lui Israel, fiecare în felul lui.

Studiază şi următoarea comparaţie:

În ce situaţii din viaţă poţi da mărturie despre credinţa ta? Ce poţi face sau ce poţi spune pentru a lăsa asupra altora o impresie puternică despre bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu?

„Mulţi vor fi chemaţi la o lucrare şi mai mare. Lumea întreagă se deschide pentru Evanghelie. (…) Din fiecare colţ al lumii noastre, vine strigătul inimilor afectate de păcat, care doresc să-L cunoască pe Dumnezeul iubitor. (…) Noi, care avem această cunoştinţă, şi copiii noştri, cărora le-o putem împărtăşi, avem datoria de a răspunde acestui strigăt. La fiecare familie şi la fiecare şcoală, la fiecare părinte, profesor şi copil asupra căruia a strălucit lumina Evangheliei, ajunge, în această criză, întrebarea pusă Esterei în acea criză importantă din istoria lui Israel: «Cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?»” – Ellen G. White, Căminul adventist, p. 484-485

Întrebări recapitulative

1. Cum şi-a depăşit Daniel condiţia de captiv?

2. Cum explicaţi credibilitatea lui Daniel în mărturia pe care a dat-o despre Dumnezeu?

3. Discutaţi în grupă despre posibilitatea ca împăraţii Nebucadneţar şi Darius să fie mântuiţi. Ce argumente ar putea fi aduse în favoarea sau împotriva acestei posibilităţi? Cum apare Captivitatea iudeilor din această perspectivă?

4. Ce indicii există că Daniel, captivul babilonian, nu a fost doar un interpret al viselor altora, ci şi un profet în adevăratul sens al cuvântului?

5. Ce conexiuni există între cartea lui Daniel şi Noul Testament?

6. Ce lecţie importantă învăţăm din modul în care Daniel, Iosif, Estera, Neemia etc. au trecut peste împrejurările nefavorabile din viaţa lor şi au dat mărturie despre Dumnezeu?

7. Dacă textul din Matei 24:14 afirmă că Evanghelia trebuie să ajungă până la marginile pământului şi că apoi va veni sfârşitul, înseamnă cumva că Isus nu va reveni până nu împlinim această misiune? Argumentează-ţi răspunsul!