Istoria lui Iona

Cartea lui Iona conţine istoria unui profet evreu chemat să lucreze cu mult în afara zonei de confort personal. Activ în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea, cândva în jurul anului 750 î.Hr. (2 Împăraţi 14:25), Iona este singurul profet din Vechiul Testament despre care ştim că a fost chemat direct ca misionar într-o altă ţară. În timpul său, teologia populară israelită nu accepta ideea că şi neamurile sunt incluse în planul de mântuire al lui Dumnezeu, deşi în Vechiul Testament (mai ales în cărţile Isaia şi Psalmii) este afirmat în mod repetat acest adevăr: Creatorul tuturor raselor umane nu a limitat mântuirea la poporul Său ales! Însă lecţia aceasta s-a dovedit a fi dificilă chiar şi pentru credincioşii iudei din Noul Testament.

În cele patru capitole ale cărţii lui Iona citim o expunere onestă a atitudinii refractare a lui Iona din timpul experienţei sale de pionierat, ca misionar străin. Ne este arătat ce se întâmplă în interiorul unui om şi reacţia lui cât se poate de omenească faţă de chemarea lui Dumnezeu, în condiţiile unui apel puternic în favoarea misiunii în străinătate. Putem desprinde din această carte câteva principii călăuzitoare cu privire la activitatea misionarilor străini şi a mărturiei lor transculturale, precum şi câteva soluţii la unele probleme cu care se confruntă misionarii contemporani.

1. Citeşte 2 Împăraţi 14:25. Ce ni se spune aici despre Iona? În ce lumină este prezentat el aici?

În afara cărţii lui Iona, în Vechiul Testament, profetul mai este menţionat doar în acest text. Aici este lăudat ca fiind profetul care a prevestit recucerirea de către Israel a teritoriului acaparat de Siria.

Iona s-a născut în Gat Hefer (în evreieşte: „Teascul de la groapa de apă”), un oraş din Zabulon, situat în nordul Israelului, la numai câţiva kilometri de Nazaret. Aşadar, Iona, ca şi Domnul Isus mai târziu, a fost galileean, doar că a trăit cu 750 de ani mai înainte.

2. Ce trăsături de caracter ale profetului, pozitive şi negative, descoperim în următoarele secvenţe din viaţa sa?

Iona 1:1-3,9,12;

Iona 2:1-9;

Iona 3:3-10.

Iona apare în cartea sa ca o combinaţie stranie de forţă şi slăbiciune: încăpăţânat şi rebel, dar şi docil şi ascultător; loial lui Dumnezeu, curajos, încrezător în rugăciune, dar şi obtuz, egoist şi duşmănos. Dacă în 2 Împăraţi 14:25 este descris ca fiind un slujitor al Domnului, în cartea care îi poartă numele, face o impresie oarecum tristă şi tragică. Descrierea aceasta onestă este un semn al integrităţii şi fidelităţii Bibliei. Tendinţa naturală, omenească a oricărui scriitor ar fi să atenueze şi să ascundă aspectele mai puţin acceptabile ale eroilor biblici. Însă, sub inspiraţia Duhului Sfânt, autorii biblici prezintă atât bravura, cât şi meschinăria oamenilor pentru a ilustra adevărul că, dacă omul este dispus, Dumnezeu poate lucra prin el, oricât de slab şi de insuportabil ar fi caracterul lui.

Prin ce alte personaje biblice a lucrat Dumnezeu în pofida defectelor lor? Ce speranţă ne dă gândul că Dumnezeu foloseşte oameni slabi şi cu defecte pentru a ajunge la inimile altor oameni?

3. Care crezi că au fost motivele pentru care Iona nu a ascultat de porunca Domnului? Iona 1:1-3

„Du-te la Ninive!” a fost porunca dată de Dumnezeu lui Iona. În Vechiul Testament, popoarele primeau de obicei invitaţia: „Veniţi în Sion!” Planul iniţial al lui Dumnezeu a fost ca evreii să-şi trăiască religia şi ca naţiunea lor să devină atât de atrăgătoare, încât celelalte popoare să apeleze la ei pentru îndrumare (Isaia 56:7).

Lui Iona, ca precursor al ucenicilor din Noul Testament, i s-a spus să se ducă la Ninive, care i se părea un oraş necurat, un centru al idolatriei, al brutalităţii şi al totalitarismului. Dumnezeu i-a spus să meargă spre est pe uscat, dar el a făcut pregătiri amănunţite pentru a călători spre vest pe mare. Profetul îndărătnic a fugit exact în direcţia opusă.

4. Citeşte Iona 1:3-17. Ce spune această relatare despre Dumnezeu, despre Iona şi despre corăbieri?

Răspunsul lui Dumnezeu la fuga lui Iona a venit sub forma unei furtuni năprasnice. Iată că vântul a ascultat de Creator, dar nu şi profetul Său (Marcu 4:41)! Iona a dormit dus în mijlocul vijeliei, în timp ce corăbierii păgâni s-au rugat (Iona 1:14). El a admis cu sinceritate că din cauza lui venise acea nenorocire şi a dat mărturie despre adevăratul Dumnezeu şi Creator. După cum observăm, răspunsul lui, „sunt evreu”, face referire atât la religia, cât şi la naţionalitatea lui.

În panica de care au fost cuprinşi în faţa furiei mării, corăbierii păgâni au încercat să se salveze pe ei înşişi şi pe pasagerii lor şi le-a fost milă de Iona, ezitând să-l arunce peste bord aşa cum le ceruse el. (Profetul îndărătnic a fost dispus să se sacrifice pentru a-i salva pe ceilalţi.) În cele din urmă, când l-au aruncat, furtuna s-a potolit (versetul 15). Faptul că ei l-au recunoscut pe Dumnezeu era o dovadă că Domnul a lucrat prin profetul Său, chiar dacă el fugise de chemarea Sa.

Ce importanţă are mesajul despre Dumnezeul Creator în contextul misiunii printre oamenii idolatri?

5. Ce a produs în sufletul lui Iona experienţa petrecută în pântecele peştelui? Iona 1:17-2:10

Experienţa şederii de trei zile în pântecele peştelui a devenit un tip al morţii şi învierii lui Hristos (Matei 12:40). Dumnezeu a pregătit şi a trimis peştele. Să nu uităm că avem de-a face cu un eveniment miraculos, posibil numai prin intervenţia Domnului, despre care Biblia spune că este un Dumnezeu personal care intervine prin minuni în vieţile oamenilor.

În pântecele peştelui, Iona a început să se roage. În zadar încercase cârmaciul să-l îndemne: „Cheamă pe Dumnezeul tău!” (Iona 1:6). Acum însă, la disperare, Iona începe să se roage cu seriozitate. A fost nevoie de ceva eforturi pentru a-l îndupleca să facă lucrul pe care fusese chemat să-l facă de la bun început. Rezumatul rugăciunii lui Iona s-a păstrat sub forma unui psalm de recunoştinţă alcătuit din cinci părţi. Pe scurt, rugăciunea lui ar suna cam aşa: Doamne, dacă mă scoţi de aici, Îţi promit să fac următoarele lucruri… Cine nu s-a rugat aşa măcar o dată în viaţă? Întrebarea este: Ai făcut ce ai promis?

6. Citeşte Matei 12:40. Cum a aplicat Domnul Isus experienţa lui Iona în dreptul Său?

Capitolul 2 se încheie cu aceste cuvinte: „Domnul a vorbit peştelui şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ” (Iona 2:10). Porunca dată de Dumnezeu a reuşit astfel să facă pentru Iona ce nu reuşiseră să facă toţi acei corăbieri bine intenţionaţi. În acelaşi fel, Hristos le-a poruncit ucenicilor, după învierea Sa, să meargă în toată lumea. Iona, la finalul „aventurii lui subacvatice”, s-a dus la neamuri şi a devenit cel mai de succes misionar din Vechiul Testament. Salvarea lui a dat mărturie despre îndurarea lui Dumnezeu, despre hotărârea Sa de a-i salva de la moarte chiar şi pe asirienii păcătoşi.

Ce ne sugerează ideea salvării şi trimiterii lui Iona din nou în misiune?

7. Citeşte Iona 3. Care este aici mesajul principal, gândindu-ne la misiune şi la activităţile desfăşurate în afara zidurilor bisericii?

În Iona 3:1,2, ies în evidenţă două verbe. Primul dintre ele este „du-te”. Dumnezeu îl trimite pe Iona la Ninive a doua oară. El nu Se resemnează şi le oferă o a doua şansă celor care au eşuat. De asemenea, acest verb ne trimite cu gândul la concepţia misionară nou-testamentară, potrivit căreia avem datoria să mergem la oameni, nu să aşteptăm ca oamenii să vină la noi.

Al doilea verb important este „vesteşte”. Vestirea a fost dintotdeauna importantă în Biblie. Ea a rămas până astăzi cea mai eficientă metodă de răspândire a Evangheliei. Dumnezeu a insistat ca Iona să vestească mesajul pe care avea să i-l dea. Şi noi suntem datori să vestim exact mesajul Său, nu versiunea noastră, ajustată, modificată sau scurtată.

8. Care a fost conţinutul mesajului pe care i I-a dat Dumnezeu lui Iona? Iona 3:1-4

Mesajul lui Dumnezeu constă, în general, din ameninţare şi făgăduinţă, judecată şi Evanghelie. judecata a fost aspră pentru locuitorii din Ninive, totuşi a fost însoţită de o făgăduinţă a speranţei, a eliberării, a izbăvirii (trebuie să fi existat o promisiune din moment ce oamenii au luat seama la mesaj şi au fost salvaţi).

În acelaşi fel, deşi are în centru „o Evanghelie veşnică”, pasajul din Apocalipsa 14:6-12 atrage atenţia şi asupra judecăţii. Evanghelia şi judecata merg astfel mână în mână: Evanghelia ne arată cum putem evita condamnarea meritată pe care am primi-o cu toţii în urma judecăţii.

Dacă nu conţine aceste elemente, predicarea Evangheliei nu este pe deplin eficientă. „Corectitudinea politică” are ca efect diluarea acestor puternice elemente şi atenuarea deosebirilor dintre religii sau chiar dintre Confesiunile creştine şi, prin urmare, este riscantă. E adevărat că, în misiune, avem nevoie să adaptăm prezentarea în funcţie de oamenii la care vrem să ajungem (contextualizare), dar aceasta nu trebuie să fie în detrimentul mesajului pe care Dumnezeu ni l-a dat să-l vestim.

Dumnezeu ne-a dăruit făgăduinţe minunate, dar şi avertizări aspre. Ce ar trebui să învăţăm din această relatare despre condiţionalitatea lor?

9. Citeşte Iona 4:1-11. Care a fost cel mai mare obstacol în calea vestirii mesajului lui Dumnezeu în Ninive?

Acest capitol confirmă faptul că obstacolul cel mai mare a fost profetul însuşi, nu distanţa, nici vântul, nici corăbierii, nici peştele, nici locuitorii cetăţii. Credinţa oamenilor din Ninive a contrastat cu necredinţa lui şi cu spiritul lui duşmănos. Iona este de altfel singurul personaj din Biblie care Îl acuză pe Dumnezeu pentru mila şi îndurarea Sa, pentru răbdarea şi bunătatea Sa şi pentru faptul că a anulat calamitatea. Ne-am aştepta mai degrabă ca aceste calităţi să trezească în oameni o atitudine de recunoştinţă.

„Când a aflat despre planul lui Dumnezeu de a cruţa cetatea care, în ciuda răutăţii ei, a fost convinsă să se pocăiască în sac şi cenuşă, Iona ar fi trebuit să fie primul care să se bucure pentru harul uimitor al lui Dumnezeu; însă, în loc de aceasta, el s-a frământat cu gândul că putea fi considerat un profet fals. Gelos pentru reputaţia lui, a pierdut din vedere valoarea infinit mai mare a sufletelor din acea cetate ticăloasă. Compasiunea arătată de Dumnezeu faţă de ninivitenii căiţi «n-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat».” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 271

10. Reciteşte versetele 10 şi 11. Ce aflăm de aici despre caracterul lui Dumnezeu în contrast cu cel al omului păcătos? De ce ar trebui să ne bucurăm că suntem judecaţi de Dumnezeu şi nu de semenii noştri?

Iona s-a mâniat de două ori: mai întâi pentru că Dumnezeu S-a răzgândit şi i-a cruţat pe cei o sută douăzeci de mii de locuitori ai cetăţii, iar a doua oară din cauză că s-a uscat curcubetele care-i făcea umbră. Profetul acesta egoist avea mare nevoie să îşi refacă ordinea priorităţilor!

Dumnezeu l-a învăţat pe Iona să recunoască faptul că toţi oamenii sunt fraţi, deoarece El este Tatăl tuturor. Iona ar fi trebuit să-i accepte pe aceşti „străini” ca pe fraţii săi, chiar aşa rătăciţi cum erau. Oare nu erau o sută douăzeci de mii de oameni mai importanţi decât un curcubete?

Reciteşte pasajul în care Domnul l-a mustrat pe Iona. Este oare mustrarea aceasta valabilă şi în dreptul nostru? În ce situaţii?

„Cartea lui Iona este deosebit de semnificativă pentru înţelegerea fundamentului biblic al misiunii, deoarece ea se ocupă de mandatul încredinţat de Dumnezeu poporului Său pentru popoarele păgâne şi serveşte astfel ca pas pregătitor pentru mandatul misionar al Noului Testament. Dar ea este importantă şi pentru că ne putem forma o idee despre opoziţia adâncă pe care o întâmpină acest mandat tocmai din partea slujitorului ales de Yahweh pentru îndeplinirea lucrării Sale mondiale.” – J. Verkuyl, Contemporary Missiology, p. 96

Întrebări recapitulative

1. Ce trăsături de caracter pot fi observate la Iona? De ce i-a încredinţat Dumnezeu mesajul Său unui asemenea om?

2. Ce motive crezi că avea Iona să refuze chemarea lui Dumnezeu? Cum vi se par aceste motive în lumina atitudinii corăbierilor sau a locuitorilor din Ninive?

3. Pentru unii, relatarea supravieţuirii lui Iona, după ce a fost înghiţit de un peşte, pare incredibilă. Ce argumente pot fi aduse împotriva, respectiv în favoarea acestei relatări?

4. Cum vă explicaţi faptul că Iona s-a decis să se roage doar când a ajuns în pântecele peştelui? Ce lecţie învăţăm din această situaţie?

5. Ce ne spune despre Dumnezeu faptul că El i-a dat încă o şansă lui Iona?

6. Ce putem învăţa din faptul că Dumnezeu l-a trimis pe Iona chiar în capitala Asiriei – cel mai temut duşman al lui Israel? Aşteaptă Dumnezeu aşa ceva şi de la noi?

7. De ce mesajul lui Dumnezeu conţine şi ameninţare, şi promisiune? De ce nu ar putea fi altfel?

8. Care a fost cel mai mare obstacol în calea vestirii mesajului lui Dumnezeu în Ninive? Care ar putea fi astăzi cel mai mare obstacol în calea vestirii Evangheliei?