Misiunea transculturală

Este interesant că Domnul Isus Şi-a petrecut o mare parte a vieţii în Galileea, o provincie cunoscută şi sub numele de „Galileea neamurilor” (Matei 4:15), datorită influenţei străine din zonă. Până la începerea activităţii publice, El a trăit într-o cetate din această regiune: în Nazaret, un oraş situat la întretăierea drumurilor importante străbătute de armatele romane şi de caravanele negustorilor. În această situaţie, Isus a intrat probabil în contact cu străinii pe tot parcursul vieţii Sale pe pământ (să nu uităm de perioada petrecută în Egipt).

După ce a fost respins în Nazaret (vezi Luca 4:16-31), Isus Şi-a îndreptat eforturile către cetatea Capernaum, un oraş galileean cosmopolit. Contactul cu cei ce nu erau evrei şi cu lumea lor I-au influenţat semnificativ lucrarea şi învăţătura. Chiar dacă Şi-a concentrat atenţia asupra celor din Israel, El avea în minte lumea întreagă. În cei peste trei ani dintre botez şi înălţare, a intrat în contact direct cu persoane de altă naţionalitate în cel puţin şase ocazii. Aceste contacte directe fac obiectul studiului nostru din această săptămână.

În vremea lui Isus, Israelul era împărţit în trei provincii: Galileea, Samaria şi Iudeea. Samaria se situa între Galileea şi Iudeea. De-a lungul vremii, samaritenii s-au închinat Dumnezeului lui Israel, dar şi zeilor păgâni pe care şi i-au adus cu ei oamenii din alte popoare, trimişi de împăratul Asiriei să populeze Samaria (vezi 2 Împăraţi 17:24-34). Ca prim câmp misionar, Samaria era ideală pentru apostoli, deoarece se afla în vecinătatea Israelului.

1. Ce tradiţii a ignorat Isus vorbind cu femeia samariteană? Ioan 4:4-30

Femeia aceasta era bine informată cu privire la istoria poporului ei şi a pus întrebări inteligente. Ea a condus conversaţia prin aceste întrebări. Isus însă a ales din întrebările şi din afirmaţiile ei acele lucruri care să-i aducă femeii un beneficiu spiritual. Singurul moment în care a deviat de la subiect a fost atunci când i-a cerut să-l aducă pe soţul ei, ştiind că nu era căsătorită şi că trăise cu câţiva bărbaţi. În acest fel, El a căutat să-Şi croiască drum către inima ei, chiar dacă i-a produs un oarecare disconfort, şi a reuşit astfel să-i dea o mărturie puternică.

2. Cum au privit ucenicii faptul că Isus vorbea cu o femeie (în cazul acesta, samariteană)? Ioan 4:27

Nu trebuie trecută cu vederea reacţia ucenicilor. Ei au fost surprinşi că Isus stătea de vorbă cu o femeie străină. În această situaţie, Isus a încălcat câteva obiceiuri iudaice: în primul rând, i-a cerut unei femei samaritene să-i dea apă să bea şi, în al doilea rând, a stat singur de vorbă cu ea. În Israel, bărbatul putea rămâne singur cu o femeie doar dacă îi era rudă. Când era în Israel, Isus respecta obiceiurile iudaice. În Samaria, era în afara teritoriului iudaic, însă, oricum, El făcea întotdeauna distincţie între tradiţiile omeneşti şi poruncile şi preceptele divine.

Cât de mult eşti dispus să ieşi din zona ta de confort pentru a le sluji altora? Cât de departe ar trebui să mergi?

3. Cum ne demonstrează următoarea relatare că până şi cele mai mari bariere culturale pot fi dărâmate de dragul Evangheliei? Matei 8:5-13 (vezi şi Luca 7:1-10).

În Capernaum, un ofiţer roman care comanda o centurie (o sută de ostaşi) L-a căutat pe Isus. Iudeii aveau resentimente faţă de armata romană invadatoare şi mulţi romani îi urau pe iudei. Observăm totuşi că, în acest caz, centurionul roman avea relaţii apropiate cu iudeii, în ciuda prăpastiei uriaşe care îi despărţea în plan cultural şi politic.

În relatarea sa, Luca aminteşte că sutaşul i-a trimis la Isus pe „nişte bătrâni ai iudeilor” (Luca 7:3) ca să-L roage să-l vindece pe sclavul lui. Şi, lucru foarte interesant, ei au făcut exact ce le-a cerut. Cine erau aceşti bătrâni? Nu se precizează în text, dar se pare că ei aveau faţă de Isus altă atitudine decât alţi conducători.

Sutaşul era în mod clar un om al credinţei: cuvintele sale către Isus, „zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit” (Matei 8:8), au dat o mărturie extraordinară despre credinţa sa în El. Sutaşul „nu a aşteptat să vadă dacă iudeii aveau să-L primească pe Acela care pretindea că este Mesia. Când «adevărata lumină care luminează pe orice om venind în lume» (Ioan 1:9) a luminat asupra lui, el, deşi era departe, a înţeles slava Fiului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 317

Sutaşul înţelegea şi respecta aspectele sensibile ale religiei iudaice. El ştia că, potrivit legii, evreul nu avea voie să intre în casa unui păgân; de aceea, I-a cerut lui Isus să-l vindece pe robul lui de la distanţă. Şi Isus l-a vindecat pe rob. Credinţa păgânului a fost răsplătită. Isus a arătat că sutaşul era un prototip al oamenilor din toată lumea care aveau să stea la masă alături de patriarhii evrei în marea zi a ospăţului mesianic.

Istoria vindecării robului din casa sutaşului roman ne arată că barierele culturale, oricât de mari, nu i-au putut ţine pe romani separaţi de iudei. Cum putem învăţa să depăşim barierele culturale (având şi conştiinţa împăcată), pentru a ajunge la alţii?

4. Citeşte Marcu 5:1-20. De ce i-a acordat Isus atenţie acestui străin posedat de demoni?

Regiunea Gadara se afla pe ţărmul estic al Mării Galileei. Era o zonă care se aflase anterior sub stăpânirea Greciei, dar devenise parte a provinciei romane Iudeea. Bărbatul din Gadara era posedat şi se manifesta oribil. Avea mare nevoie de ajutor divin şi l-a primit.

Faptul că această eliberare s-a petrecut într-un teritoriu în care locuitorii nu erau evrei este confirmat de prezenţa porcilor. Este interesant de notat reacţia oamenilor faţă de această pierdere financiară cauzată de înecarea porcilor: I-au cerut lui Isus să plece de acolo. Iar Isus i-a cerut omului vindecat să rămână acolo, ca să dea mărturie despre El, prin cuvânt, dar mai ales prin viaţa lui schimbată.

5. Citeşte Matei 15:21-28. Cum ar trebui înţelese cuvintele adresate de Isus acestei femei?

În cel de-al doilea pasaj, este vorba despre o fată „muncită rău de un drac” (Matei 15:22). Mama ei era „o grecoaică de obârşie siro-feniciană” (Marcu 7:26), fapt ce ne arată că regiunea aceea era un amestec pestriţ de culturi. Strămoşii ei, locuitori ai Canaanului, fuseseră alungaţi de pe teritoriul lor de israeliţii stabiliţi acolo sub conducerea lui Iosua. Şi în această ocazie, Îl vedem pe Isus lucrând cu oameni care nu făceau parte din Israel.

În aparenţă, Isus i S-a adresat femeii prin cuvinte destul de aspre (ca de exemplu atunci când i-a asemănat pe canaaniţi cu nişte căţei), dar, în realitate, i-a pus la probă credinţa şi a evidenţiat dorinţa ei smerită de a primi ajutor.

„Prin purtarea Sa faţă de această femeie, a arătat că ea, care era privită ca o persoană exclusă din Israel, nu mai e o străină, ci un copil în casa lui Dumnezeu. Fiind copil, are privilegiul să se împărtăşească de darurile Tatălui. Acum, Hristos îi împlineşte rugămintea şi încheie lecţia dată ucenicilor.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 401

Ce lecţii crezi că şi-au însuşit ucenicii când L-au văzut pe Isus slujindu-le acelora care nu făceau parte din poporul legământului? Dar noi, ce lecţii ne însuşim?

6. Citeşte Luca 17:11-19. De ce crezi că a menţionat Luca faptul că singurul care a mulţumit era samaritean? Ce naţionalitate puteau să aibă ceilalţi nouă şi de ce erau împreună cu samariteanul?

Remarcăm mai întâi faptul că toţi aceşti leproşi Îl cunoşteau pe Isus, întrucât L-au strigat după nume şi titlu, cerând intervenţia Sa. De asemenea, este interesant că nu au fost curăţiţi de lepră pe loc, ci au fost îndemnaţi să plece să se arate preoţilor, aşa cum se recomandă în Leviticul 14:2. Toţi au ascultat de acest îndemn şi au pornit la drum, dând dovadă de credinţă în El şi în puterea Sa de a-i vindeca.

Însă, dintre toţi, numai samariteanul a mulţumit pentru vindecare. Ceilalţi nouă s-au arătat preoţilor, dar au uitat să-I mulţumească Vindecătorului. După cum spune textul, samariteanul s-a întors din drum, până să se arate preoţilor. Şi, din moment ce îi este amintită naţionalitatea şi Isus îl numeşte „străin” (Luca 17:18), putem deduce că leproşii ceilalţi erau iudei. Dacă în mod normal iudeii nu aveau legături cu samaritenii, iată că boala de care sufereau cu toţii i-a determinat să depăşească această barieră. Nenorocirea şi tragedia comună, numită de Albert Schweitzer „părtăşia în suferinţă”, a desfiinţat diferenţele etnice. Nevoia comună după curăţare, vindecare şi mântuire i-a adus pe toţi la Isus.

Cu toate acestea, samaritenii şi ceilalţi străini nu se aflau în primplanul lucrării lui Isus: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15:24). Obiectivul Său principal era înfiinţarea unei baze misionare solide printre iudei. Însă, pe tot parcursul lucrării Sale, le-a dat urmaşilor Săi dovezi că Evanghelia trebuia să ajungă la toţi oamenii. El a avut permanent grijă să-i ajute să înţeleagă că principala lor îndatorire era misiunea mondială, idee care le-a devenit clară abia după învierea Sa.

Ce rol are recunoştinţa faţă de Dumnezeu în viaţa de credinţă? Pentru ce I-ai putea mulţumi lui Dumnezeu chiar acum?

7. Citeşte Ioan 12:20-23. Ce se poate înţelege dincolo de solicitarea grecilor de a-L vedea pe Isus?

Grecii aceştia erau probabil convertiţi la iudaism din moment ce li s-a permis să intre în zona templului, până în curtea neamurilor. Comentatorii au remarcat că ei i s-au adresat lui Filip, probabil, fiind atraşi de numele lui grec. Deşi lucrarea creştină de pionierat poate fi realizată de misionarii străini care ţin seama de cultura autohtonă şi care simt împreună cu localnicii, lucrarea cea mai eficientă de deschidere a unui nou câmp este realizată totuşi de oamenii proveniţi din acelaşi mediu ca şi populaţia-ţintă.

Grecii aceştia au venit la templu cu numai câteva zile înainte de răstignirea lui Isus şi, cu siguranţă, au fost miraţi când au auzit cuvintele Sale despre suferinţa, moartea şi biruinţa Sa finală. Abordarea lor a marcat începutul evanghelizării lumii. Până şi fariseii au simţit lucrul acesta, fiindcă au exclamat: „Lumea se duce după El” (Ioan 12:19). Cererea acestor oameni a fost semnul că lumea era pregătită să înţeleagă moartea Sa ispăşitoare! Grecii aceştia, un simbol al neamurilor, seminţiilor şi popoarelor lumii, erau atraşi la El. În curând, oamenii din toate ţările şi din toate timpurile aveau să fie atraşi la Mântuitorul (versetul 32). Ucenicii urmau să constate că lumea era pregătită pentru Evanghelie.

„Venise ceasul proslăvirii lui Hristos. El Se afla deja în umbra crucii, iar cererea grecilor Îi arăta că jertfa pe care El urma să o aducă avea să-i atragă pe mulţi la Dumnezeu. (…) El a văzut în străinii aceştia făgăduinţa unui seceriş bogat când despărţirea dintre iudei şi neamuri urma să fie dată la o parte şi când toate neamurile, limbile şi popoarele urmau să audă solia mântuirii.” – Viaţa lui Iisus, p. 621, 622

Ce semnale actuale sugerează că lumea noastră este pregătită să primească vestea revenirii Domnului Isus? Sunt reale aceste semnale sau sunt doar o impresie nefondată? Argumentează!

Cuvintele acestea (Matei 8:11,12) au fost rostite într-adevăr într-un anumit context şi cu referire la anumiţi oameni, dar nu trebuie să ignorăm principiul transmis de ele. Aceia care au primit mari privilegii, mari avantaje în ceea ce priveşte adevărurile spirituale şi teologice, trebuie să fie atenţi. Este uşor să ajungem mulţumiţi cu adevărurile care ne-au fost încredinţate, cu adevărurile pe care nimeni altcineva nu le propovăduieşte. Totuşi este necesar să ne asigurăm, în primul rând, că suntem bine înrădăcinaţi în aceste adevăruri şi, în al doilea rând, că avem dorinţa de a le vorbi despre ele celor ce nu le cunosc.

Întrebări recapitulative

1. Gândeşte-te la discuţia lui Isus cu femeia samariteană: cine are de trecut peste mai multe bariere – misionarul sau persoana căreia el îi vesteşte Evanghelia?

2. Care este cauza principală a dificultăţilor de abordare a diverselor grupuri sociale, etnii, naţionalităţi etc.? Cum poate fi depăşită această problemă?

3. Ce probleme de ordin etic sau moral pot apărea în încercarea de a trece peste barierele sociale, culturale etc., pentru a le vesti altora Evanghelia?

4. Cum au fost posibile relaţiile strânse dintre centurionul roman şi liderii iudei care au mijlocit la Isus pentru el, în ciuda diferenţelor culturale şi a animozităţii dintre naţiunile lor?

5. Ce sugerează faptul că Isus a mers în ţinuturile Gadarei şi Sidonului, cu privire la scopul vizitelor Sale în aceste ţinuturi?

6. Dacă, dintre cei zece leproşi vindecaţi de Isus, unul era samaritean, ce naţionalitate ar fi putut să aibă ceilalţi? De ce erau împreună, în ciuda posibilelor diferenţe etnice dintre ei? Ce învăţăm din această situaţie în privinţa factorilor care îi apropie pe oameni unii de alţii?

7. Ce se poate înţelege dincolo de solicitarea grecilor de a-L vedea pe Isus?

8. Ce semnale poţi distinge în prezent cu privire la faptul că lumea noastră este pregătită să asculte mesajul despre revenirea lui Isus? Ce dovezi ai că aceste indicii sunt reale, nu doar impresii nefondate?

––––––––––
Menţionare: La întrebarea a şaptea, textul de la Ioan 12:20-23 s-a corectat doar în fişierul „Textele studiului”, nu şi la fişierele audio – cel general şi cel din secţiunea de joi. (Ne cerem scuze pentru inconvenient şi vă mulţumim pentru înţelegere!)