Avraam, primul misionar

Trei dintre marile religii ale lumii, iudaismul, creştinismul şi islamismul, mai sunt numite şi „credinţe avraamice”, deoarece toate trei îl au la originea lor pe acest mare om al lui Dumnezeu. Deşi, în general, Avraam este admirat ca model definitoriu de credincioşie, studiul din această săptămână va analiza credincioşia sa dintr-o altă perspectivă. Mai exact, ne propunem să vedem ce a făcut el ca misionar, ca om chemat de Domnul să plece în altă ţară şi să dea mărturie despre adevăratul Dumnezeu, Creatorul şi Răscumpărătorul oamenilor.

Dumnezeu le-a încredinţat lui Avraam şi urmaşilor săi (vezi Galateni 3:29) un triplu obiectiv: (1) să fie beneficiarii şi păzitorii adevărului divin despre Împărăţia lui Dumnezeu, adevăr pierdut în prima parte a istoriei omenirii; (2) să fie canalul prin care Mântuitorul avea să intre în istorie şi, (3) ca slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu, să fie o lumină pentru popoare, pentru cei care aveau nevoie să-L cunoască pe Domnul.

1. Care a fost scopul chemării adresate de Dumnezeu lui Avraam? Geneza 12:1-3

Avraam (nume care înseamnă „Tatăl mulţimilor”), anterior cunoscut sub numele de Avram („Tatăl este înălţat”), a crescut în Ur, undeva în zona Irakului de astăzi. Dumnezeu l-a chemat să se despartă de familia sa, să iasă din mediul său social şi spiritual cunoscut şi să meargă într-o ţară necunoscută, unde Dumnezeu a condus o refacere spirituală de o sută de ani, transformându-l în „părintele credincioşilor”. În mijlocul zbuciumului personal şi familial, el a devenit un misionar pentru câteva grupuri de oameni şi un conducător respectat care a dat mărturie despre credinţa sa în Dumnezeu.

2. Reciteşte Geneza 12:1-3. Ce principii descoperi aici, care ar putea să se aplice fiecăruia dintre noi, în situaţia sa particulară? Altfel spus, ce aspecte ale experienţei lui Avraam pot deveni o parte a experienţei noastre? Vezi şi Evrei 11:8-10.

Patriarhul a fost chemat să lase trecutul în urmă, să plece prin credinţă, să creadă ceva ce părea de necrezut, să facă ce l-a chemat Dumnezeu să facă. Şi, ca urmare a credincioşiei lui, toate popoarele lumii aveau să fie binecuvântate.

Mulţi dintre noi suntem testaţi la fel ca Avraam. Poate că nu auzim vocea lui Dumnezeu vorbindu-ne direct, dar suntem chemaţi totuşi prin învăţăturile din Cuvântul Său şi prin evenimentele providenţei Sale. Poate că ni se cere să abandonăm o carieră care promite bogăţii şi onoare, poate că trebuie să părăsim relaţiile plăcute şi profitabile şi să ne separăm de familie, poate că suntem nevoiţi să păşim pe o cale care deocamdată ni se pare a fi una a tăgăduirii de sine, a greutăţilor şi sacrificiului. Dar, dacă suntem chemaţi, cum am putea refuza?

Tradus literal, textul ebraic din Geneza spune următoarele: „Şi Dumnezeu i-a zis lui Avram: «Pleacă pentru tine din ţara ta…»” El i-a spus să plece „pentru el” adică „de dragul lui însuşi, în interesul lui” pentru binele lui. Cum ar trebui să înţelegem această idee şi cum o putem aplica la noi?

Lot era nepotul lui Avraam şi l-a însoţit în prima parte a călătoriei. El a ales valea bine irigată a Iordanului şi astfel a ajuns în societatea oamenilor răi din Sodoma (Geneza 13:1-13). După această decizie, a fost salvat mai întâi de Avraam (Geneza 14:11-16), iar mai târziu, de doi îngeri (Geneza 19).

Când a auzit că Lot, ruda lui, avea probleme, Avraam a luat decizia să-l ajute. În această acţiune, el a condus o forţă militară de peste trei sute de bărbaţi, toţi din casa lui. Mai mulţi împăraţi au participat la bătălia pentru Sodoma, iar Avraam a ieşit învingător.

3. Citeşte Geneza 14:8-24. Ce spuneau acţiunile lui Avraam despre caracterul său şi, prin urmare, despre credinţa şi despre Dumnezeul lui?

Avraam le-a descoperit puterea lui Dumnezeu împăraţilor pe care i-a învins. Nici chiar în această misiune de salvare, „părintele credincioşilor” nu a pierdut din vedere chemarea divină de a fi o binecuvântare pentru popoare. „Slujitorul lui Iehova nu numai că adusese un mare serviciu ţării, ci se dovedise totodată un om de valoare. S-a înţeles faptul că neprihănirea nu înseamnă laşitate şi că religia l-a făcut curajos pe Avraam în susţinerea dreptăţii şi în apărarea celor oprimaţi. Fapta sa eroică l-a făcut să aibă o mare influenţă asupra triburilor înconjurătoare. La întoarcerea lui, împăratul Sodomei a ieşit împreună cu suita sa pentru a-l onora pe învingător. L-a invitat să ia bunurile, rugându-l să-i înapoieze numai prizonierii. Conform regulilor războiului, prada era a învingătorilor, totuşi Avraam nu pornise în această campanie cu planuri de câştig şi a refuzat să profite de pe urma celor nefericiţi, cerând doar ca tovarăşii lui să primească partea cuvenită.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 135

Gândeşte-te la relaţiile pe care le ai cu cei din jurul tău. Ce le spun ele altora despre credinţa ta?

Deşi era departe de a fi desăvârşit, totuşi Avraam a fost un om al lui Dumnezeu. În Biblie, şi mai ales în Noul Testament, în repetate rânduri, Avraam este dat ca exemplu de credincioşie şi de mântuire prin credinţă (vezi Geneza 15:6; Galateni 3:6).

4. Citeşte Evrei 11:8-19. Ce ni se spune despre Avraam şi despre importanţa credinţei pentru oricine vrea să fie misionar pentru Dumnezeu?

Ca să poată lucra prin Avraam, Domnul a trebuit mai întâi să-l convingă să-şi lase trecutul în urmă. Lecţia desprinsă de aici este evidentă pentru oricare dintre noi şi mai ales pentru aceia al căror trecut nu este în armonie cu voinţa şi cu Legea lui Dumnezeu.

Un alt fapt impresionant este acela că Avraam „a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8). Majoritatea misionarilor ştiu unde se duc, cel puţin în ce loc. Dar, când vreunul dintre noi face un salt uriaş în credinţă, dăruindu-şi cu totul inima lui Dumnezeu, nu ştie (cel puţin pe termen scurt) unde va ajunge (deşi pe termen lung avem o asigurare certă). Dacă am şti, nu am mai avea nevoie de atât de multă credinţă; acest „fără să ştie” este, aşadar, o condiţie necesară pentru a putea să trăim cu adevărat prin credinţă.

O altă idee importantă este aceea că Avraam aştepta „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Versetul 10). Avraam a păstrat în minte imaginea de ansamblu; el ştia că, indiferent cu ce se confrunta aici, indiferent de luptele şi încercările prin care trecea, în final, toate aveau să merite din plin sacrificiul.

El ştia, de asemenea, că nu era străin în „Ţara Făgăduinţei”, ci era doar unul dintre numeroşii „străini şi călători” de pe pământ (Versetul 13). Lumea aceasta şi viaţa pe care o trăim aici, chiar dacă acum ni se par atât de preţioase (deocamdată asta e tot ce avem), nu sunt nici pe departe totul.

Desigur, cel mai mare exemplu de credinţă din Vechiul Testament a fost dispoziţia lui Avraam de a-şi aduce fiul ca jertfă pe muntele Moria, la porunca lui Dumnezeu.

Ce greutăţi ai întâmpinat în viaţa ta de credinţă? Ce bucurii ai avut? Dacă ai fi ştiut ce ştii acum, ce ai fi putut face altfel?

5. Cu ce a avut Avraam de luptat de-a lungul vieţii şi prin ce mijloc l-a schimbat Dumnezeu? Geneza 12:11-13; 17:17; 20:2.

Studiind istoria lui Avraam, vedem că viaţa lui de credinţă a inclus lupte grele cu îndoiala şi cu necredinţa în puterea divină. Strămoşii lui fuseseră idolatri (Iosua 24:2) şi probabil că aşa se explică de ce nu a avut el întotdeauna încredere deplină în puterea lui Dumnezeu. De două ori a dat dovadă de laşitate şi a rugat-o pe Sara să spună numai o jumătate de adevăr (Geneza 12:11-13; 20:2). A râs când i s-a spus că va avea un fiu cu Sara (Geneza 17:17). În pofida acestor greşeli, Domnul a lucrat prin el pentru că el a acceptat şi, astfel, a putut să-i modeleze caracterul.

O metodă folosită de Dumnezeu pentru a-l transforma pe Avraam într-un reformator şi un misionar a fost pribegia. Călătoria este, în sine, educaţie. Ea face mintea receptivă la idei noi şi la posibilităţi noi de schimbare. Pelerinajele la Ierusalim constituiau o parte importantă şi obligatorie a închinării israeliţilor. Schimbările suportate de pelerini la drum lung, nevoia de a dormi mereu în alt loc, de a mânca altfel de mâncare, de a face faţă unui altfel de climat şi de a cunoaşte alţi oameni le consolida credinţa, prin conştientizarea propriei vulnerabilităţi. Modul de a se închina al copiilor lui Dumnezeu – cu jertfele şi darurile specifice şi cu recitarea psalmilor – a contribuit la stabilirea identităţii şi a tradiţiilor lor.

În pribegiile sale din localitatea natală, Ur, şi până la Hebron, locul în care a fost înmormântat, Avraam a străbătut zone geografice diferite. Majoritatea episoadelor importante de reformă şi misiune din viaţa sa au legătură cu aceste călătorii.

6. Ce lecţii spirituale a învăţat Avraam în următoarele locuri?

Sihem, la stejarul lui More (Geneza 12:6,7)

Hebron (Geneza 13:18 – 14:20)

Stejarii lui Mamre (Geneza 18:1,20-33)

Muntele Moria (Geneza 22:1-14)

7. Ce lecţii importante despre credincioşie şi despre ce înseamnă să-I slujeşti lui Dumnezeu găsim în Geneza 18:18,19?

„Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să îi înveţe pe oameni din Cuvântul Său, l-a ales să fie tatăl unei naţiuni mari, pentru că a văzut că el avea să-şi educe copiii şi familia după principiile legii divine. Ceea ce a dat putere învăţăturii lui Avraam a fost influenţa propriei vieţi. Familia sa numeroasă consta în mai bine de o mie de suflete, mulţi dintre ei fiind capi de familie şi, nu puţini, nou-convertiţi dintre păgâni.” – Ellen G. White, Educaţie, p. 187

Activităţile misionare vor avea mai mult succes când vor fi susţinute de o viaţă de familie în armonie cu planurile lui Dumnezeu. Istoria biblică şi istoria bisericească ne arată că primele biserici creştine au fost de fapt case particulare. Unul dintre motivele pentru care a fost ales Avraam a fost acela că Dumnezeu a văzut capacitatea lui de a-şi conduce copiii şi familia pe calea Sa. Scopul lui Dumnezeu pentru familie este identic cu scopul Său pentru misiune: „a face ce este drept şi bine” (Proverbele 21:3; New International Version).

8. Ce exemple din viaţa membrilor familiei lui Avraam demonstrează credincioşia lor faţă de Domnul? Evrei 11:11,20

În Biblie găsim şi exemple de oameni evlavioşi ale căror familii nu au mers pe calea Domnului. Cu toate acestea, ideea textelor studiate astăzi este clară: credinţa lui Avraam şi exemplul său au fost destul de puternice pentru ca membrii familiei lui să înveţe „să ţină calea Domnului” (Geneza 18:19).

Ce înseamnă pentru tine expresia „a ţine calea Domnului”? Cum putem ţine calea Domnului?

„Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, i-a dat prosperitate şi l-a onorat, iar fidelitatea patriarhului a fost o lumină pentru oamenii din toate ţările în care a poposit pentru un timp. Avraam nu s-a izolat de oamenii din jurul său. El a cultivat relaţii de prietenie cu împăraţii popoarelor învecinate şi unii dintre aceştia l-au tratat cu mare respect; iar integritatea şi altruismul, vitejia şi bunăvoinţa lui au reprezentat caracterul lui Dumnezeu. În Mesopotamia, în Canaan, în Egipt şi chiar pentru locuitorii Sodomei, Dumnezeul cerului a fost descoperit prin reprezentantul Său.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 368

Întrebări recapitulative

1. Care a fost scopul chemării adresate de Dumnezeu lui Avraam?

2. Ce arătau relaţiile lui Avraam cu contemporanii săi despre caracterul său şi despre credinţa sa?

3. În ce aspecte s-a manifestat credinţa lui Avraam ca misionar al lui Dumnezeu?

4. Cum percepi episodul petrecut pe Muntele Moria (Avraam aducându-l jertfă pe Isaac): ca un act de cruzime şi barbarie sau ca un act al încrederii totale în Dumnezeu? Explică de ce.

5. Cu ce a avut Avraam de luptat de-a lungul vieţii şi prin ce mijloc l-a schimbat Dumnezeu?

6. Ce lecţii putem învăţa din relatările despre necredinţa lui Avraam? (Geneza 12:11-13; 20:2)

7. Care a fost cel mai important domeniu misionar al lui Avraam şi ce rezultate a avut aici?