Isus, strategul misiunii

Misiunea este o iniţiativă a Trinităţii. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii sunt implicate în lucrarea de salvare a omenirii. Ea a început la căderea în păcat şi va continua până la sfârşitul istoriei lumii noastre, când lumea răscumpărată va fi adusă la armonia deplină cu voinţa divină.

Din evanghelii aflăm că Isus Hristos a luat chip de om pentru ca această misiune să reuşească. Prin El, semnificaţia istoriei devine clară, oamenii şi locuitori lumilor necăzute înţeleg sensul marii lupte.

În Noul Testament, ne sunt aduse la cunoştinţă scopurile întrupării lui Isus Hristos. Tot aici găsim direcţiile principale ale programului Său misionar, precum şi câteva exemple din viaţa Sa cu privire la modul de interacţiune cu oamenii din alte popoare sau care aveau alte religii. În Cuvântul lui Dumnezeu, vedem că El nu a lăsat nimic nefăcut din tot ce era necesar pentru mântuirea omenirii căzute.

1. Ce spune textul din 2 Timotei 1:8,9 despre timpul când a fost hotărâtă mântuirea neamului omenesc?

Versetele acestea sunt foarte cunoscute în general datorită referirii la imposibilitatea mântuirii prin fapte, însă ele ne vorbesc şi despre natura veşnică a mântuirii. Ele precizează că planul pentru răscumpărarea noastră a fost conceput cu mult, mult timp în urmă.

Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că Vechiul Testament este presărat cu dezvăluiri de un fel sau altul cu privire la Isus Hristos. Cele mai impresionante sunt desigur profeţiile care arată clar că Isus este Mesia.

2. Citeşte următoarele texte din Vechiul Testament. Ce ne spun ele despre Isus şi despre rolul Său ca Mesia?

Isaia 61:1;

Daniel 9:24-27;

Isaia 7:14;

Isaia 9:6;

Isaia 42:1-9.

Ca să ne asigure de planul Său neschimbător de pace, Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu să devină membru al familiei omeneşti şi să păstreze pentru totdeauna natura Sa omenească. Aceasta era garanţia că Dumnezeu Îşi va împlini Cuvântul. „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui.” Dumnezeu a adoptat natura omenească în persoana Fiului Său şi a dus-o în cerul preaînalt. „Fiul omului” este Cel care are parte la tronul universului. „Fiul omului” este Acela pe care-L vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). EU SUNT este Mijlocitorul între Dumnezeu şi neamul omenesc, unindu-i prin mâinile Sale întinse. – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 25

Meditează asupra faptului extraordinar că Isus, Creatorul, a luat asupra Sa natura noastră umană şi că, în această natură, a trăit şi a murit pentru noi. Ce speranţă îţi dă acest fapt, într-o lume care nu ne oferă nicio speranţă?

Isus Hristos este Domn atât peste biserica Sa, cât şi peste lume. Venirea Sa este o împlinire a speranţelor din Vechiul Testament după o comunitate de oameni mântuiţi care să îşi extindă influenţa, cuprinzând întreaga lume, nu numai poporul evreu. Venirea Sa şi îndeosebi suferinţa şi învierea Sa au inaugurat o nouă eră în care distincţia dintre evrei şi neamuri, din perspectiva Evangheliei, dispare. Ierusalimul avea să rămână centrul misiunii, cel puţin pentru o vreme. Însă punctul de plecare nu mai avea să fie templul construit de Irod în Ierusalim, ci evreii convertiţi la Hristos; ei urmau să formeze un templu viu. Aceşti iudei creştini aveau să fie deci adevărata „rămăşiţă” a lui Israel.

Anunţul cu privire la această misiune mondială, universală, a lui Hristos ca Mântuitor al tuturor popoarelor a fost repetat la naşterea Sa, în timpul copilăriei Sale şi la botezul Său.

3. Ce aflăm din următoarele texte despre misiunea universală a lui Isus?

Luca 2:8-14;

Luca 2:25-33;

Luca 3:3-6;

Ioan 1:29.

Isus a venit ca Mântuitor al întregii lumi. Ce înseamnă acest adevăr pentru noi, în contextul misiunii? „Spiritul misionar are nevoie de redeşteptare în bisericile noastre. Fiecare membru al bisericii ar trebui să studieze cum să ajute la înaintarea lucrării lui Dumnezeu, atât în misiunile din ţară, cât şi în ţările străine. În câmpurile misionare de-abia dacă se face a mia parte din lucrarea ce ar trebui făcută. Dumnezeu îi cheamă pe lucrătorii Săi să anexeze un nou teritoriu pentru El. Există câmpuri bogate de lucru în aşteptarea lucrătorului credincios.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, p. 29

În răstimpul dintre prima Sa apariţie publică şi crucificare, Domnul Isus Şi-a concentrat eforturile mai mult asupra iudeilor şi asupra zonei Galileea. El S-a adresat în primul rând celor din Israel. Se pare că dorinţa Sa a fost să-i conştientizeze pe iudei cu privire la locul lor, la scopul existenţei lor şi la rolul lor în planul misionar general al lui Dumnezeu. Iudeii urmau să aibă ocazia de a fi purtătorii mesajului divin în această lume pierdută.

4. Citeşte Matei 10:5,6. De ce a făcut Domnul Isus aceste afirmaţii? Cum înţelegem aceste cuvinte în contextul misiunii Sale universale şi în contextul misiunii în general? Compară cu Matei 28:19.

„Când a zis: «Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel», El a spus adevărul şi, în lucrarea Sa pentru femeia siro-feniciană, El Îşi îndeplinea misiunea. Femeia aceasta era una dintre oile pierdute, pe care copiii lui Israel ar fi trebuit să le salveze. Hristos îndeplinea tocmai misiunea încredinţată lor, lucrarea pe care o neglijaseră ei.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 402

Când luăm în considerare viaţa şi lucrarea Domnului Isus, este necesar să facem o distincţie clară între gândirea, idealurile, principiile şi planurile Sale, pe de o parte, şi modul cum a împlinit El aceste planuri, pe de altă parte. În viaţa şi lucrarea Sa zilnică, El S-a identificat cu oamenii între care a trăit, exact aşa cum prevestise Vechiul Testament despre Mesia. Însă impactul întrupării Sale era universal valabil. Prin moartea şi învierea Sa, El avea să poarte păcatul lumii (Ioan 1:29).

Remarcăm aici un principiu biblic important pentru întemeierea misiunii. Primul pas constă în crearea unui centru ca bază a efortului misionar, în acest caz, Israelul şi poporul iudeu. După aceea, misiunea ar trebui să se extindă permanent, pornind de la acest centru.

Gândeşte-te la biserica ta locală. Cum puteţi evita pericolul orientării bisericii către sine, al preocupării pentru propriile nevoi şi al neglijării mărturiei şi misiunii?

Deşi Şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului printre iudei şi le-a slujit ţinând seama de mentalitatea şi de moştenirea lor religioasă, Domnul Isus a arătat clar prin învăţăturile şi lucrarea Sa că misiunea Sa era universală. Evanghelia trebuia predicată popoarelor, Israelul fiind baza de plecare. Mântuirea neamurilor face parte din planul lui Dumnezeu şi a fost exprimată în învăţătura lui Isus.

5. Ce indicii găsim în următoarele învăţături ale lui Isus cu privire la misiunea pentru cei dintre neamuri?

Matei 5:13,14;

Matei 13:36-43;

Marcu 14:9;

Luca 14:10-24.

Domnul Isus a lucrat preponderent printre iudei, dar nu există niciun dubiu că misiunea Sa a vizat încă de la început întreaga omenire. Încă de la botezul Său, Ioan Botezătorul a spus limpede: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Cuvântul „lume” (în greceşte, kosmos) apare de circa o sută de ori în evanghelii şi aproape jumătate dintre acestea se referă la anvergura mondială a misiunii de răscumpărare a Domnului Isus.

În pilda spusă de Isus, redată în Luca 14:16-24, cei invitaţi la ospăţul de nuntă au invocat tot felul de motive pentru a nu veni. Reciteşte motivele invocate de ei. Ce lecţie importantă ar trebui să ne însuşim de aici?

În cele patruzeci de zile dintre înviere şi înălţarea la cer, Domnul Isus a urmărit în principal să-Şi pregătească ucenicii şi biserica pentru evanghelizarea mondială. Cel mai cunoscut şi mai citat pasaj despre înălţarea lui Isus la cer este cel din Matei 28:18-20. Totuşi, în această perioadă, probabil că au mai existat şi alte ocazii în care Hristos a detaliat Marea Trimitere. El S-a arătat de două ori în Ierusalim, de două ori în Galileea (o dată pe ţărmul Mării Tiberiadei, a doua oară pe vârful unui deal) şi o dată în ocazia prezentată în Faptele apostolilor (1:1-14).

6. Citeşte textele de mai jos, referitoare la Marea Trimitere, şi identifică punctele lor comune:

Matei 28:18-20;

Marcu 16:15-20;

Luca 24:13-31;

Ioan 20:19-31;

Ioan 21:4-25;

Faptele 1:1-11.

Prin puterea Duhului Sfânt şi prin ascultarea de cuvintele lui Isus, apostolii s-au răspândit rapid în toată lumea antică. Pavel a predicat pe ţărmul nordic al Mării Mediterane; Filip a lucrat în Samaria. Potrivit tradiţiei creştine timpurii, Matei a mers în Etiopia, iar Toma, în India.

Deşi începuturile au fost modeste şi opoziţia a fost puternică, prin harul Domnului, aceşti urmaşi credincioşi au reuşit să răspândească Evanghelia în lume. Aşa cum erau, cu defecte, slăbiciuni, temeri, îndoieli şi frământări, ei au acceptat chemarea şi au lucrat pentru salvarea oamenilor. Cu alte cuvinte, le-au împărtăşit altora ce au aflat despre Isus, ce au primit de la El. De fapt, nu aceasta înseamnă să fii creştin?

Ce daruri spirituale ai primit prin Hristos? Cum ar trebui să-ţi influenţeze aceste daruri atitudinea faţă de mărturia creştină şi faţă de lucrarea misionară?

În Evanghelia după Matei, Isus a prezis că „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14). În acelaşi timp, Scripturile prezintă clar o altă idee: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). Observă, de asemenea, cuvintele lui Isus: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa” (Faptele 1:7).

Prin urmare, deşi ştim că Evanghelia a fost şi este predicată ca niciodată până acum şi credem că Hristos vine curând, nu trebuie să ne împotmolim în date şi speculaţii cu privire la acestea. „Nu trebuie să ne lăsăm acaparaţi de speculaţiile cu privire la vremuri şi date pe care Dumnezeu nu le-a descoperit. Isus le-a spus ucenicilor să vegheze, dar nu a precizat cât timp. Urmaşii Săi trebuie să ia poziţia celor care ascultă de ordinele Căpitanului lor; pe măsură ce se apropie de timpul pentru venirea Domnului, ei trebuie să vegheze, să aştepte, să se roage şi să lucreze.” – Ellen G. White, The Advent Review and Sabbath Herald, 22 martie 1892

Întrebări recapitulative

1. Când au fost puse bazele misiunii de întoarcere a oamenilor la Dumnezeu?

2. Care sunt cele câteva texte din Vechiul Testament studiate săptămâna aceasta, în care este descrisă misiunea Domnului Isus Hristos?

3. Ce texte din Noul Testament poţi cita pentru susţinerea caracterului universal al misiunii lui Isus?

4. Ce rol trebuiau să joace Ierusalimul şi naţiunea iudaică în planul divin de salvare a neamului omenesc?

5. Ce argumente poţi aduce în sprijinul ideii că misiunea lui Isus trebuia extinsă la toate neamurile de pe pământ?

6. Cum poate fi afectată negativ mărturia creştină de stabilirea unor date pentru revenirea Domnului Isus Hristos?

7. Gândeşte-te la obstacolele cu care s-au confruntat credincioşii în anii de început ai misiunii, luând în considerare numărul lor mic. Cu ce obstacole ne confruntăm astăzi în misiunea noastră? Ce putem învăţa din succesul bisericii primare pentru a ne împlini lucrarea?