Arestarea în Ierusalim

La scurt timp după prima călătorie misionară a lui Pavel, a devenit evident faptul că exista în biserică un dezacord fundamental cu privire la modul de primire a străinilor (Faptele 15:1-5). Conştient probabil că disensiunile aveau să se înteţească, Pavel a făcut un plan de susţinere a unităţii bisericii. A decis ca, pe baza faptului că, în cadrul adunării, i se ceruse să aibă grijă de săraci (Galateni 2:10), să le ceară bisericilor străinilor să le ofere ajutor financiar fraţilor din Iudeea, „ajutoare pentru sfinţi” (1 Corinteni 16:1), în speranţa de a crea o relaţie între ei.

Aşa se explică probabil hotărârea lui de a merge la Ierusalim, la sfârşitul celei de-a treia călătorii misionare, ignorând riscurile. Îl mâna pe de o parte dragostea autentică pentru confraţii lui iudei (Romani 9:1-5), iar pe de altă parte dorinţa de a vedea biserica unită (Galateni 3:28; 5:6). Dacă şi evreii, şi cei din alte popoare erau mântuiţi prin credinţă şi nu prin faptele Legii (Romani 3:28-30), atunci orice înstrăinare apărută din cauza cerinţelor legii ceremoniale nega ideea fundamentală că Evanghelia este pentru toţi (Efeseni 2:11-22).

La sosirea în Ierusalim, Pavel a fost primit cu bucurie de credincioşii apropiaţi lui Mnason, un ucenic la care urma să fie găzduit (Faptele 21:16,17).

Apoi, vedem că Iacov şi prezbiterii din Ierusalim şi-au exprimat îngrijorarea legată de reputaţia lui printre credincioşii iudei locali, plini de zel pentru legea mozaică. Ajunsese la ei vestea că el îi învăţa pe convertiţii iudei din diaspora „să se lepede de Moise” şi că îi îndemna „să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile” (vers. 21:18-22).

Lucrurile acestea nu erau adevărate, desigur. Ce îi învăţa el de fapt era că, în ce priveşte mântuirea, nu avea nicio importanţă dacă erai circumcis sau necircumcis, întrucât şi evreii, şi cei din alte popoare erau mântuiţi prin credinţa în Isus (Romani 2:28,29; Galateni 5:6; Coloseni 3:11). Aceasta nu însemna că îi încuraja pe iudei să nesocotească cerinţele Torei. Ascultarea nu este sinonimă cu legalismul, cum lasă să se înţeleagă unii.

1. Ce l-au sfătuit conducătorii pe Pavel să facă pentru a demonstra că era iudeu credincios? Faptele 21:23-26

Pavel a fost sfătuit să facă ceva tipic iudaic, demonstrând astfel falsitatea zvonurilor despre el: să susţină cu bani patru credincioşi iudei ca să facă jurământul nazireatului, un act special de consacrare faţă de Dumnezeu.

Din nefericire, Pavel a acceptat sfatul. Nici eroii, inclusiv cei din Biblie, nu sunt desăvârşiţi, după cum arată viaţa lui Avraam, a lui Moise, a lui Petru şi a altora. S-ar putea aduce argumentul că Pavel ar fi urmat aici principiul său de a fi iudeu cu iudeii (1 Corinteni 9:19-23) sau că el însuşi făcuse anterior un fel de jurământ (Faptele 18:18). În cazul acesta a fost totuşi vorba despre un compromis, fiindcă a lăsat să se înţeleagă că ar fi aprobat motivaţiile legaliste din spatele recomandării. Prin atitudinea aceasta, el a transmis exact ideea pe care încercase să o combată ferm: aceea că ar fi existat două Evanghelii, una pentru neamuri, a mântuirii prin credinţă, şi alta pentru evrei, a mântuirii prin fapte. „El (Pavel) nu era autorizat de Dumnezeu să cedeze atât cât îi cereau ei.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 298

Cum să ne ferim de această greşeală în încercările noastre de a fi convingători?

Pavel a acceptat propunerea conducătorilor bisericii de a-i susţine pe cei patru iudei. Aceasta însemna că trebuia să se supună curăţirii ritualice de şapte zile pentru a putea asista la încheierea jurământului acestora (Numeri 19:11-13). Pe de altă parte, tradiţia iudaică menţiona că acela care venea din ţinuturile păgâne era necurat şi că nu avea voie să intre în templu. Prin urmare, pentru a merge la preoţi şi a-i anunţa despre procesul de curăţire legat de nazirei, Pavel trebuia să se fi curăţit el însuşi (Faptele 21:26).

2. Ce s-a întâmplat cu Pavel la sfârşitul celor şapte zile de curăţire? Faptele 21:27-36

S-a produs o tulburare din cauza celor care au instigat mulţimea împotriva lui Pavel, acuzându-l că ar fi atacat cele mai sacre simboluri ale religiei iudaice şi, mai ales, că ar fi profanat templul. Ei credeau că apostolul l-ar fi adus cu el în curtea interioară a templului, unde aveau acces doar evreii, pe unul dintre însoţitorii lui străini din Efes, pe nume Trofim (vers. 29). Dacă lucrul acesta se dovedea adevărat, atunci Pavel se făcea vinovat de o faptă extrem de gravă. Pe zidul despărţitor dintre curtea exterioară şi cea interioară erau scrise avertismente în latină şi în greacă pentru vizitatorii străini de a nu intra mai departe ca să nu-şi atragă singuri moartea.

„După legea iudaică, era o crimă osândită cu moartea ca un necircumcis să intre în curţile dinăuntru ale clădirii sfinte. Pavel fusese văzut în cetate în tovărăşia lui Trofim, un efesean, şi s-a spus că l-ar fi adus în templu. Dar el nu făcuse lucrul acesta; şi el însuşi fiind iudeu, fapta sa de a intra în templu nu însemna o călcare a legii. Însă, deşi învinuirea era cu totul neadevărată, ea a slujit totuşi să stârnească prejudecata mulţimii. Strigătul fiind luat şi purtat prin curţile templului, mulţimile adunate acolo au fost cuprinse de o furie sălbatică.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 299

Când vestea tulburării a ajuns la cetăţuia romană, căpitanul roman Claudius Lisias (Faptele 21:31,32; 23:26) a intervenit cu ostaşii lui înainte ca mulţimea să-l omoare pe Pavel. Apoi a poruncit arestarea şi punerea lui în lanţuri ca să poată stabili cauza agitaţiei. Nereuşind să înţeleagă nimic din strigătele isterice ale mulţimii, a poruncit ca apostolul să fie dus în cetăţuie.

Tulburarea aceasta a fost provocată de nişte zvonuri. De ce este important să verificăm zvonurile pe care le auzim înainte de a le crede şi mai ales să nu le răspândim?

Faptele 21:37-40 arată că, înainte să intre în cetăţuie pentru a fi cercetat, Pavel i-a cerut căpitanului permisiunea de a se adresa mulţimii, care cerea vehement pedepsirea lui cu moartea.

Când i-a vorbit căpitanului în greacă, acesta a presupus că apostolul ar fi fost un iudeu din Egipt care, cu vreo trei ani înainte, con dusese o răscoală în Ierusalim împotriva ocupaţiei romane şi care reuşise să scape în urma reprimării revoltei, când au fost arestaţi şi omorâţi mulţi dintre susţinătorii lui.

După ce i-a spus că era din Tars şi nu din Egipt, lui Pavel i s-a dat voie să vorbească. În cuvântare, el nu a răspuns detaliat la învinuirile care îi erau aduse (vers. 28), ci a relatat experienţa convertirii sale, subliniind că fusese atât de devotat iudaismului, încât ajunsese să-i prigonească pe urmaşii lui Isus. Apoi, când a primit descoperiri de la Domnul, a început să asculte de ele de îndată. El le-a arătat astfel de ce ajunsese să se schimbe atât de mult şi cum primise chemarea de a lucra cu neamurile. Nu a intrat în discuţii teologice, ci le-a istorisit experienţa personală şi motivele activităţii sale.

3. Ce reacţie a avut mulţimea în momentul în care Pavel a amintit că fusese trimis la neamuri? Faptele 22:22-29

Decizia de a-i permite lui Pavel să vorbească nu a funcţionat. Când a amintit despre misiunea lui pentru neamuri, a părut a confirma acuzaţiile ce i se aduceau (Faptele 21:28) şi mulţimea a început iarăşi să strige.

Căpitanul nu prinsese probabil tot ce spusese el în evreieşte şi a decis să-l cerceteze bătându-l cu biciul. În momentul în care a aflat însă că Pavel, deşi era evreu de neam (Filipeni 3:5), avea cetăţenie romană, a fost nevoit să facă un pas înapoi. Cetăţenii romani nu puteau fi torturaţi.

Reciteşte cuvântarea lui Pavel (Faptele 22:1-21). Ce indicii există că Pavel nu a încercat să se apere, ci mai curând să propovăduiască Evanghelia? De ce le-a povestit experienţa convertirii? Cum se explică influenţa pe care o exercită aceste experienţe?

Căpitanul roman a înţeles că Pavel nu constituia un pericol pentru imperiu, că tulburarea din templu era o dispută internă a iudeilor şi a cerut Sinedriului să preia cazul (Faptele 22:30; 23:29).

4. Cum şi-a început Pavel cuvântul de apărare înaintea Sinedriului? Faptele 23:1-5

Primele cuvinte pe care le-a rostit i-au adus o palmă peste gură, probabil din cauză că menţionarea Numelui lui Dumnezeu de către un întemniţat suna a blasfemie. Reacţia lui impulsivă ne ajută să ne formăm o idee despre ce temperament avea. Când l-a numit pe marele-preot „perete văruit” (vers. 3) a folosit probabil cuvintele din Matei 23:27 prin care Isus a condamnat ipocrizia fariseilor.

5. De ce stratagemă ingenioasă s-a folosit Pavel pentru a stopa cercetările? Faptele 23:6-10

Sinedriul era compus din saduchei şi din farisei, două grupări cu concepţii opuse în mai multe domenii, printre care şi în cel doctrinal. Saducheii, care includeau în canonul scripturistic doar primele cinci cărţi ale lui Moise (Pentateuhul), nu credeau în învierea morţilor (Matei 22:23-32).

Declaraţia lui Pavel (Faptele 23:6) nu a fost totuşi doar o strategie isteaţă menită a abate atenţia Sinedriului. Motivul judecării lui era într-adevăr credinţa în înviere pentru că la baza convertirii şi activităţii sale ca apostol se afla întâlnirea pe drumul spre Damasc cu Domnul înviat (Faptele 24:20,21; 26:6-8). Nimic altceva nu putea explica schimbarea lui radicală. Dacă Isus nu înviase, atunci activitatea lui era inutilă, fapt de care era conştient şi el (1 Corinteni 15:14-17).

Pavel a petrecut noaptea următoare în cetăţuie şi a primit de la Domnul însuşi următoarea încurajare: „îndrăzneşte, Pavele, căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma” (Faptele 23:11). Cuvintele acestea trebuie să fi fost deosebit de preţioase pentru el în aceste împrejurări. Avea până la urmă să-şi vadă împlinită vechea dorinţă de a propovădui Evanghelia în Roma (Faptele 19:21; Romani 1:13-15; 15:22-29).

Deranjaţi că nu reuşiseră să scape de Pavel pe cale legală, câţiva bărbaţi au pus la cale un plan de a-l prinde în ambuscadă şi de a-l omorî cu mâinile lor.

6. În ce consta planul lor şi cum a fost dejucat? Ce sacrificii erau ei dispuşi să facă pentru această cauză greşită? Faptele 23:12-17

Faptul că peste patruzeci de bărbaţi au uneltit şi s-au jurat să-l omoare ne arată câtă ură stârnise apostolul la Ierusalim. Luca nu ne dezvăluie identitatea lor, însă este clar că erau nişte extremişti dispuşi la absolut orice pentru a proteja credinţa iudaică de presupuşii ei trădători şi duşmani. Fanatismul acesta religios, cuplat cu fervoarea revoluţionară şi naţionalistă, nu era un lucru ieşit din comun în primul secol în Iudeea şi în împrejurimi.

În mod providenţial însă, vestea despre complotul lor a ajuns la urechile băiatului surorii lui Pavel. Ne-ar fi plăcut să avem mai multe informaţii despre familia apostolului. Se pare că el şi sora lui au crescut amândoi în Ierusalim (Faptele 22:3), că ea s-a căsătorit în Ierusalim şi a avut cel puţin un copil. Faptul că pentru nepotul lui Pavel este folosit diminutivul „tinerel” (neaniskos, Faptele 23:18,22) şi precizarea că el a fost luat de căpitan „de mână” (vers. 19) ne lasă să înţelegem că era un adolescent, capabil să vină singur la cetăţuie şi să-i povestească apostolului ce auzise.

7. Ce mesaj i-a trimis căpitanul Lisias dregătorului Felix cu privire la Pavel? Faptele 23:26-30

Scrisoarea descria corect situaţia. Şi preciza că Pavel beneficiase de un tratament privilegiat datorită cetăţeniei romane. Legea romană le asigura cetăţenilor romani protecţie deplină; de exemplu, ei aveau dreptul la judecată, ocazie în care se puteau înfăţişa în faţa curţii ca să se apere (Faptele 25:16), şi dreptul de a apela la cezar în caz că erau nedreptăţiţi (vers. 10,11).

În ciuda reputaţiei lui de om aspru, Felix a fost corect cu Pavel. După o cercetare preliminară, a poruncit să fie ţinut sub pază până la sosirea pârâşilor lui.

Gândeşte-te cum a lucrat providenţa lui Dumnezeu în viaţa lui Pavel. De câte ori ai remarcat intervenţia lui Dumnezeu în viaţa ta în împrejurări grele?

„Dacă cei care erau conducători în biserică ar fi renunţat la simţământul lor de amărăciune faţă de apostol şi dacă l-ar fi primit ca pe unul chemat special de Dumnezeu să le ducă Evanghelia neamurilor, Domnul l-ar fi cruţat pentru ei. Dumnezeu nu rânduise ca lucrarea lui Pavel să se termine aşa de curând, însă El nu a săvârşit nicio minune pentru a împiedica acest curs al împrejurărilor pe care le provocaseră conducătorii bisericii din Ierusalim.

Acest spirit duce şi azi la acelaşi rezultat. Neglijarea aprecierii şi folosirii bogăţiilor harului divin a lipsit biserica de multe binecuvântări. De câte ori n-ar fi prelungit Domnul lucrarea unui slujitor credincios al Evangheliei dacă ea ar fi fost apreciată! Dar, dacă cei din biserică îngăduie ca vrăjmaşul sufletelor să pervertească înţelegerea lucrurilor şi ei să înfăţişeze şi să interpreteze greşit cuvintele şi faptele slujitorului lui Hristos, dacă ei îşi îngăduie să-i stea în cale şi să-l împiedice să se facă folositor, câteodată Domnul ia de la ei binecuvântarea pe care le-o dăduse.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed.2014, pp. 306-307

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Iacov 1 – 1 Petru 2
1. Cum îl caracterizează Iacov pe „Tatăl luminilor”?
2. Despre ce anume scrie apostolul că „se războiesc cu sufletul”?
3. Ce se constată acolo unde există „pizmă şi duh de ceartă”?
4. Ce anume face, în acelaşi timp, cel care îl vorbeşte de rău pe un frate?

Istoria mântuirii, capitolul 29
5. Cine era îngrijorat şi tulburat cu privire la rămăşiţele sacre ale lui Isus?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!