Lucrarea lui Petru

Odată cu plecarea lui Pavel la Tars, Petru redevine personajul principal al relatării lui Luca despre perioada de început a bisericii creştine. Luca îl prezintă făcând un fel de lucrare itinerantă pe teritoriul Iudeei şi în zonele limitrofe. Şi istoriseşte pe scurt două minuni săvârşite de apostol: vindecarea lui Enea şi învierea Tabitei, iar apoi, în capitolul 10, experienţa cu Corneliu.

Convertirea neamurilor constituia cel mai controversat subiect în biserica apostolică. îndemnurile Duhului, care aminteau de evenimentul de la Cincizecime, i-au ajutat pe Petru şi pe fraţii din Ierusalim să capete convingerea că binecuvântările Evangheliei nu se limitau la evrei, cu toate că discuţiile de după convertirea lui Corneliu nu au aplanat complet neînţelegerile. între timp, biserica din Antiohia începuse deja să lucreze şi cu neamurile.

Studiul de săptămâna aceasta se ocupă şi de noua persecuţie de scurtă durată – declanşată de data aceasta sub împăratul Irod – şi de impactul ei asupra apostolilor, a căror viaţă fusese cruţată în timpul persecuţiei desfăşurate de Pavel.

În timp ce Petru vizita comunităţile creştine din regiunea de coastă a Iudeei, probabil cu scopul de a le da învăţătură (Faptele 2:42), Dumnezeu a făcut prin el câteva minuni asemănătoare cu cele săvârşite de Isus însuşi.

1. Ce asemănări există între minunea săvârşită de Isus, relatată în Luca 5:17-26, şi vindecarea lui Enea? Faptele 9:32-35

Minunea aceasta povestită foarte pe scurt ne aminteşte de vindecarea slăbănogului din Capernaum (Luca 5:17-26). Până şi detaliul legat de ridicarea patului este similar. Ce contează este însă impactul vindecării lui Enea atât în Lida, cât şi pe câmpia de coastă Şaron (în text, „Sarona”). Mulţi au aflat de această minune şi s-au întors la Domnul.

2. Reciteşte istoria învierii Tabitei. Prin ce se remarca această femeie? Faptele 9:36-43

Tabita – nume aramaic cu semnificaţia „gazelă”; în greacă, Dorca – era o credincioasă foarte îndrăgită în zona în care locuia, datorită faptelor ei de caritate creştină. Minunea învierii ei se aseamănă cu o minune făcută de Isus: învierea fiicei lui Iair (Luca 8:41,42,49-56), la care Petru fusese martor. După exemplul dat de Isus, Petru le-a cerut tuturor să iasă din odaie (vezi Marcu 5:40). Apoi a îngenuncheat şi s-a rugat, după care a spus către femeia decedată: „Tabita, scoală-te!” (Faptele 9:40).

Apostolii săvârşeau multe minuni sau, mai corect spus, Dumnezeu făcea multe minuni prin mâinile lor (Faptele 5:12). Ele se asemănau cu cele săvârşite de Isus ca să le amintească celor din biserică (dar şi nouă astăzi) că nu instrumentul contează în primul rând, ci profunzimea consacrării lui faţă de Dumnezeu (vezi Ioan 14:12). Când ne aşezăm total la dispoziţia lui Dumnezeu ca să lucreze prin noi, pot avea loc lucruri mari. în acest caz s-au petrecut două lucruri mari: învierea Tabitei, desigur, dar şi convertirea multor oameni din Iope (Faptele 9:42).

Unii spun că ar crede dacă ar vedea o minune precum cele de mai sus. Este adevărat că minunile i-au determinat pe unii să creadă. Dar Biblia este plină de relatări în care oamenii, deşi au asistat la o minune, tot nu au crezut. Pe ce trebuie să se bazeze credinţa noastră?

În Iope, Petru a găzduit la un om pe nume Simon, de meserie tăbăcar (Faptele 9:43). La circa patruzeci de kilometri de Iope, în cetatea Cezareea, locuia Corneliu, un sutaş roman. El şi membrii familiei lui erau oameni evlavioşi şi I se închinau lui Dumnezeu, deşi nu aderaseră oficial la iudaism; cu alte cuvinte, Corneliu era încă un păgân, un necircumcis. El a primit într-o viziune porunca de a trimite nişte oameni la Iope ca să-l roage pe Petru să vină la el acasă (Faptele 10:1-8).

3. Ce experienţă a avut Petru şi cum a interpretat-o el? Faptele 10:9-16,28,34,35

Este important de ştiut că viziunea lui Petru nu este despre mâncare, ci despre oameni. Da, viziunea a avut loc în jurul amiezii, când lui Petru îi era foame, iar glasul auzit l-a îndemnat să taie şi să mănânce, dar Dumnezeu nu i-a transmis prin ea ideea că trebuia înlăturată distincţia dintre animalele curate şi cele necurate, ci ideea că Evanghelia îi include pe toţi oamenii.

Scopul explicit al viziunii a fost acela de a-l determina pe Petru să renunţe la prejudecăţile pe care le avea faţă de cei care nu erau evrei. în mentalitatea lui, vizita acasă la Corneliu şi părtăşia cu el aveau să-l facă necurat şi, ca atare, nepotrivit pentru închinarea la templu sau pentru a se înfăţişa înaintea lui Dumnezeu. Evreii din Iudeea primului secol şi din zonele învecinate nu aveau legături cu neamurile.

O concepţie răspândită pe atunci excludea celelalte popoare de la părtăşia cu Israel. Ea denaturase scopul pentru care exista Israel ca naţiune: vestirea în lumea întreagă a cunoştinţei despre Dumnezeul adevărat.

Întrucât circumcizia era semnul legământului avraamic, evreii s-au separat de popoarele necircumcise şi le-au tratat cu dispreţ. Considerau că alţi oameni nu pot avea parte de binecuvântările legământului decât dacă acceptă circumcizia şi dacă devin evrei. Iar ideea aceasta intra în contradicţie cu faptul că Isus îşi dăduse viaţa pentru toţi oamenii. în cele din urmă, primii credincioşi au ajuns să înţeleagă acest lucru.

Citeşte Tit 2:11, Galateni 3:26-28 şi Efeseni 2:11-19. Ce ne spun textele acestea despre universalitatea Evangheliei? Ce ne spun ele despre prejudecăţile unor creştini faţă de cei de altă naţionalitate?

În Faptele 10:44-48 este prezentat un moment de răscruce din istoria bisericii primare: în premieră, unul dintre apostoli le propovăduieşte Evanghelia unor străini necircumcişi. Spre deosebire de evreii care trăiau printre greci, apostolii şi ceilalţi credincioşi evrei nu erau pregătiţi să-i primească în biserică pe aceşti oameni. Ei credeau că Isus era Mesia doar pentru Israel şi că Evanghelia trebuia vestită doar evreilor de aproape şi de departe. Pentru a fi primiţi în biserică, străinii trebuiau să se convertească la iudaism; ca să poată deveni creştini, trebuiau să devină mai întâi evrei. Mentalitatea aceasta a credincioşilor evrei avea nevoie de schimbare.

4. Cum a reacţionat biserica din Ierusalim faţă de experienţa avută de Petru în Cezareea? Faptele 11:1-18

Prejudecata adânc înrădăcinată a evreilor cu privire la celelalte popoare i-a determinat pe credincioşii din Ierusalim să-l mustre pe Petru pentru că stătuse la aceeaşi masă cu nişte oameni netăiaţi împrejur. Ei par mai preocupaţi de rigorile ritualurilor iudaice decât de mântuirea lui Corneliu şi a familiei acestuia. Considerau că nerespectarea acestor ritualuri constituia o negare a credinţei lui Israel şi se temeau că vor pierde favoarea lui Dumnezeu, că vor fi acuzaţi de concetăţenii lor evrei şi vor sfârşi la fel ca Ştefan.

„Sosise vremea ca biserica lui Hristos să înceapă o fază de lucru cu totul nouă. Uşa pe care mulţi dintre convertiţii iudei o închiseseră în faţa neamurilor trebuia să fie acum larg deschisă. Şi neamurile care primeau Evanghelia trebuiau să fie considerate egale cu credincioşii dintre iudei, fără să fie necesar să li se mai ceară ritualul circumciziunii.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 100

La fel ca la Cincizecime, şi noii convertiţi dintre neamuri au vorbit în limbi străine pe care până atunci nu le vorbiseră, nu în limbi cereşti sau mistice. De data aceasta, scopul a fost altul: dacă la Cincizecime a fost înzestrarea apostolilor pentru misiunea mondială a bisericii, cu această ocazie a fost confirmată lucrarea harului lui Dumnezeu printre neamuri.

După relatarea despre convertirea lui Corneliu, Luca întrerupe firul istorisirii despre lucrarea lui Petru şi arată cum a ajuns Evanghelia la alte popoare, la început.

5. Ce s-a întâmplat când unii evrei din Ierusalim s-au refugiat în Antiohia? Faptele 11:19-26

Pasajul acesta din Faptele 11 reia firul istorisirii din capitolul 8 despre persecuţia dusă de Pavel. Dacă până la acest moment evenimentele se petrec în principal în Iudeea şi în împrejurimi, începând de aici înainte ele depăşesc cu mult graniţele Iudeei.

Luca acordă o atenţie specială marii cetăţi Antiohia din Siria. Câţiva creştini evrei refugiaţi în Antiohia le-au propovăduit evreilor şi grecilor de acolo Evanghelia şi mulţi dintre aceştia s-au convertit. Prin eforturile lor, misiunea încredinţată de Isus înainte de înălţare (Faptele 1:8) începea să fie îndeplinită. Ei au fost cei care au pus bazele misiunii pentru oamenii de toate naţionalităţile.

Aflând despre succesul bisericii în Antiohia, apostolii care erau în Ierusalim au hotărât să-l trimită acolo pe Barnaba ca să evalueze situaţia. Barnaba a observat marile oportunităţi de răspândire a Evangheliei şi, bănuind că Pavel avea să-i fie de mare ajutor, l-a adus şi pe el din Tars.

Şi a avut dreptate. După un an de activitate împreună, mari mulţimi, formate în principal din neamuri, au auzit Evanghelia. Entuziasmul cu care vorbeau despre Isus Hristos le-a atras în premieră credincioşilor numele de „creştini” (Faptele 11:26). Din moment ce numele acesta „li s-a dat”, înseamnă că el a fost inventat de cei din afara bisericii, probabil ca epitet jignitor. Credincioşii preferau numele de „fraţi” (Faptele 1:16), „ucenici” (6:1) sau „sfinţi” (9:13). Când a fost scrisă cartea Faptele apostolilor, denumirea de „creştin” se răspândise deja (26:28), iar Luca pare a-l privi favorabil. „Creştin” are sensul de urmaş, sau adept, al lui Hristos.

Ce înseamnă pentru tine numele de „creştin”? Prin ce anume arăţi că eşti creştin? Cu alte cuvinte, prin ce anume te distingi de un necreştin?

Revenind în Iudeea, aflăm că împăratul Irod l-a executat pe Iacov, fratele lui Ioan şi fiul lui Zebedei (Marcu 1:19). Şi că intenţiona să-l execute şi pe Petru.

6. Care a fost atitudinea regelui Irod faţă de ucenicii lui Hristos? Faptele 12:1-4

Regele Irod amintit aici este Irod Agripa I, nepotul lui Irod cel Mare (Matei 2:1). El a domnit în Iudeea între anii 40 şi 44 d.Hr. Şi-a câştigat popularitatea printre supuşii lui evrei şi în special printre farisei făcând paradă de evlavie. Menţiunea că a încercat să câştige favoarea iudeilor prin atacarea unor apostoli este susţinută, se pare, şi de alte surse.

Văzând că executarea lui Iacov a servit bine scopurilor sale, Agripa s-a gândit să-l execute şi pe Petru. A poruncit să fie arestat şi păzit de patru grupe de câte patru ostaşi, câte o grupă pentru fiecare dintre cele patru ceasuri din noapte. L-a pus astfel pe Petru sub supravegherea permanentă a patru ostaşi: doi chiar lângă el, de care era prins în lanţuri, şi doi la uşa temniţei. Prin măsurile acestea extreme, a încercat să împiedice o nouă „evadare” (Faptele 5:17-20).

7. Ce s-a întâmplat cu Petru, ca răspuns la rugăciunile credincioşilor? Faptele 12:5-18

În noaptea de dinaintea judecării şi executării planificate de Agripa, Petru a fost încă o dată scos în mod miraculos din temniţă de către un înger.

Mai departe, citim că Agripa a murit la Cezareea (Faptele 12:2023). S-a încercat identificarea cauzei morţii sale (peritonită, ulcer, chiar otrăvirea). Luca precizează însă că Agripa a murit pentru că a fost pedepsit de Dumnezeu.

Iacov este executat, Petru este eliberat, iar Irod suferă pedeapsa divină. Unii primesc ce li se cuvine, iar alţii se pare că nu. Ce învăţăm de aici despre posibilitatea de a primi răspuns la toate întrebările pe care le avem? De ce este necesar să trăim prin credinţă în ce priveşte lucrurile pe care nu le putem înţelege?

„Capitolele acestea să fie citite şi să li se acorde o atenţie specială. în ele vedem că cerul este mult mai aproape decât îşi închipuie mulţi de creştinul angajat în lucrarea de salvare a sufletelor. Ar trebui să desprindem din ele şi lecţia grijii lui Dumnezeu faţă de toate fiinţele umane şi aceea că fiecare ar trebui să se raporteze la semenul său ca la un instrument al Domnului pentru împlinirea lucrării Sale pe pământ.” – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1059

„Când biserica se roagă, cauza lui Dumnezeu va înainta şi duşmanii Lui nu vor avea câştig de cauză, chiar dacă aceasta nu scuteşte biserica de suferinţă şi de martiraj; credinţa lui Luca în triumful Evangheliei este complet realistă şi recunoaşte că, deşi Cuvântul lui Dumnezeu nu este încătuşat, e foarte posibil ca slujitorii lui să sufere şi să ajungă în cătuşe.” – I. Howard Marshall, The Acts of the Apostles, 1980, pp. 206-207

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Tesaloniceni 1 – 2 Tesaloniceni 2
1. Ce a făcut Pavel, în nerăbdarea sa?
2. Pe cine trebuia să mustre, să îmbărbăteze şi să sprijine tesalonicenii?
3. În cine va fi privit „cu uimire” Domnul „în ziua aceea”?
4. Ce se va întâmpla când cel ce opreşte taina fărădelegii „va fi luat din drumul ei”?

Istoria mântuirii, capitolul 24
5. Ce voia Dumnezeu să-Şi înveţe poporul în legătură cu chivotul?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!