Întemniţarea în Cezareea

După transferarea la Cezareea, Pavel a rămas întemniţat doi ani (Faptele 24:27) în pretoriul lui Irod (Faptele 23:35), reşedinţa guvernatorului roman. În această perioadă, a fost audiat de mai multe ori de doi guvernatori romani (Felix şi Festus) şi de un împărat (Agripa al II-lea), împlinind astfel lucrarea pe care i-o încredinţase Dumnezeu (Faptele 9:15).

De fiecare dată, Pavel s-a declarat nevinovat, susţinând că nu poate fi adusă nicio dovadă contrară, după cum o demonstra absenţa martorilor. Relatarea urmăreşte să arate că el nu săvârşise nicio faptă care să justifice arestarea şi că ar fi putut scăpa de închisoare dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar (Faptele 26:32). Audierile i-au oferit prilejul de a da mărturie despre Isus şi despre marea speranţă care se găseşte în făgăduinţa învierii.

Cu toate acestea, anii aceştia au fost ani de nelinişte adâncă şi de întemniţare obositoare deoarece apostolul se pare că nu a fost sprijinit în niciun fel de biserica din Ierusalim, întrucât conducătorii ei „încă nutreau simţământul că Pavel trebuie în mare măsură socotit răspunzător pentru prejudiciul adus”. (Vezi Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 297.)

La cinci zile după transferarea lui Pavel în Cezareea, câţiva conducători iudei importanţi (marele-preot, câţiva membri ai Sinedriului şi un fel de avocat, pe nume Tertul) au venit de la Ierusalim şi au prezentat înaintea lui Felix plângerea împotriva apostolului (Faptele 24:1-9).

Acesta este singurul proces consemnat în Faptele apostolilor în care pârâşii au apelat la avocat. În discursul său, Tertul a încercat o strategie interesantă pentru a câştiga favoarea guvernatorului. Ideea că iudeii s-ar fi bucurat sub conducerea lui de o pace mare era falsă. Realitatea era că nu existase guvernare mai represivă şi mai violentă şi că reprimările stârniseră în rândul iudeilor o împotrivire uriaşă faţă de conducerea romană. Tertul a făcut apel cu multă dibăcie la politica administrativă a guvernatorului pentru a-l convinge că şi în acel caz avea să obţină stabilitatea politică tot prin intermediul reprimării aspre.

În continuare, i-a adus lui Pavel trei acuzaţii: că punea la cale răzvrătiri printre iudeii din imperiu, deci era un agitator politic; că era conducătorul tagmei nazarinenilor, prin urmare, creştinismul în întregime era o mişcare ce stârnea tulburări; şi că încercase să profaneze Templul din Ierusalim (vers. 5,6).

1. Cum a răspuns Pavel la fiecare dintre aceste acuzaţii? Faptele 24:10-19

Două argumente aduse de Pavel le-au desfiinţat acuzaţiile: absenţa martorilor din Asia (Faptele 24:18,19), fapt ce putea invalida procesul, şi faptul că iudeii prezenţi nu puteau vorbi decât despre audierea sa de către Sinedriu cu o săptămână înainte (vers. 20) şi că prin urmare nu puteau să-l acuze decât pentru credinţa lui în învierea morţilor (compară cu Faptele 23:6).

Felix şi-a dat imediat seama de temeinicia argumentelor lui şi din cauză că era oarecum familiarizat cu creştinismul, probabil prin soţia lui, Drusila. Fapt este că a decis amânarea procesului (Faptele 24:22).

Răspunsul lui (vers. 24-27) spune mult despre ce fel de om era: tărăgăna rezolvarea problemei, aştepta mită şi era oportunist. Cu un astfel de om, şansele lui Pavel la o judecată dreaptă erau foarte mici.

Citeşte Faptele 24:16. Pavel declară că s-a străduit să aibă întotdeauna „un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”. Ce schimbări trebuie să faci personal pentru a avea un astfel de cuget?

Felix l-a ţinut pe Pavel întemniţat doi ani doar fiindcă dorea să obţină favoarea iudeilor. Apoi, între anii 60 şi 62 d.Hr., guvernator al Iudeei a fost Porcius Festus.

2. Cum ajung să-şi manifeste ura faţă de adevăr oamenii care nu vor să-l creadă? Faptele 25:1-5

Conducătorii iudei n-au încercat să repete acuzaţiile pe care i le aduceau lui Pavel şi înaintea lui Festus, probabil din cauza eşecului anterior. Dar, în vizita sa la Ierusalim, prima se pare, i-au cerut, ca o favoare, o schimbare de jurisdicţie, trimiterea lui Pavel înapoi la Ierusalim pentru a fi judecat de Sinedriu după legea iudaică. Cererea aceasta nu era decât un paravan pentru adevărata lor intenţie: uciderea lui Pavel. Festus a acceptat redeschiderea cazului, însă a stabilit ca audierea să aibă loc la Cezareea, nu la Ierusalim, ceea ce însemna că Pavel avea să fie judecat după legea romană.

De îndată ce s-a întors la Cezareea, a convocat tribunalul, iar adversarii apostolului şi-au prezentat acuzaţiile împotriva lui. Luca nu le mai consemnează de data aceasta, dar, din răspunsul lui Pavel (Faptele 25:7,8), ne dăm seama că erau similare celor anterioare, doar că au pus probabil un mai mare accent pe rolul de agitator politic şi pe ideea că Pavel constituia o ameninţare pentru imperiu.

3. Ce reacţie a avut Pavel când a înţeles că Festus ar putea să se folosească de el în scopuri politice? Faptele 25:9-12

Până la urmă, Festus nu s-a dovedit a fi foarte diferit de Felix în privinţa strategiilor politice (Faptele 24:27). Ca să nu piardă sprijinul iudeilor încă de la începutul guvernării prin hotărârea că Pavel era nevinovat, s-a gândit să le facă favoarea pe care i-o ceruseră la început: judecarea apostolului de către Sinedriu, la Ierusalim.

Lucrul acesta nu l-a mulţumit însă pe Pavel, care era conştient că nu se putea aştepta la o judecată dreaptă dacă era dat pe mâna duşmanilor lui. Invocând drepturile sale ca roman, a subliniat că avea dreptul de a fi judecat de un tribunal roman şi, nevăzând o altă cale de ieşire din acea situaţie precară, a decis să apeleze la instanţa supremă de justiţie romană: cezarul însuşi.

Festus a acceptat cererea lui Pavel de a fi trimis la Roma (Faptele 25:12). În câteva zile, a profitat de vizita de stat a lui Irod Agripa al II-lea şi s-a consultat cu acesta referitor la cazul lui Pavel şi, în special, referitor la motivul acuzării ce trebuia inclus în raportul oficial pe care avea să-l trimită cezarului. El nu era încă în temă cu problemele iudaice, dar Agripa era şi îl putea ajuta (Faptele 26:2,3).

4. Ce informaţii i-a dat Festus lui Agripa cu privire la Pavel şi care a fost reacţia regelui iudeu? Faptele 25:13-22

Agripa al II-lea, ultimul din dinastia irozilor, a venit la Cezareea însoţit de sora lui, Berenice, pentru a-i ura de bine noului guvernator.

Când i-a prezentat cazul lui Pavel, Festus s-a arătat surprins că acuzaţiile care îi erau aduse nu erau legate de vreo faptă gravă, de natură politică sau penală, ci de o chestiune legată de religia iudaică şi în special de „un oarecare Isus, care a murit şi despre care Pavel spunea că este viu” (vers. 19). Pavel afirmase deja înaintea Sinedriului că era judecat din cauza credinţei lui că Isus înviase, iar Festus a confirmat spusele lui.

5. Ce reţinem din descrierea acestei audieri a lui Pavel de către regele Agripa? Faptele 25:23-27

„Şi iată-l pe Pavel, încă încătuşat, stând înaintea celor adunaţi. Ce contrast se înfăţişa aici! Agripa şi Berenice deţineau putere şi rang şi, din pricina aceasta, erau în graţiile lumii. Însă ei erau lipsiţi de trăsăturile de caracter preţuite de Dumnezeu. Ei erau călcători ai Legii Sale, stricaţi în inimă şi viaţă. Felul lor de purtare era o scârbă înaintea Cerului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 320

Ce învăţăm aici despre aparenţe? Ne preocupăm şi noi să creăm aparenţe false?

Oaspeţii regali au luat loc în sala de audieri alături de guvernator şi întemniţatul a fost adus în faţa lor pentru a-şi prezenta cuvântul de apărare, în primul rând pentru Agripa, fiindcă Festus îl auzise deja (Faptele 25:8-11).

6. Ce scop urmăreşte Pavel prin discursul său înaintea lui Agripa? Faptele 26:1-23

Pavel prezintă practic un raport autobiografic, în care îşi istoriseşte viaţa de dinainte şi de după convertire. În privinţa conţinutului, discursul ne aminteşte de cel consemnat în Faptele 22:1-21, ţinut înaintea mulţimii din Ierusalim.

În introducere, el încearcă să câştige bunăvoinţa împăratului. Îşi exprimă recunoştinţa pentru ocazia de a se apăra înaintea lui, mai ales că Agripa era familiarizat cu toate obiceiurile şi problemele legate de religia iudaică şi putea să-l lămurească pe guvernator că acuzaţiile care îi erau aduse erau nefondate şi false.

Cuvântarea lui poate fi împărţită în trei părţi. În partea întâi (Faptele 26:4-11), apostolul vorbeşte despre evlavia lui ca fariseu, bine cunoscută printre contemporanii săi din Ierusalim. Fiind fariseu, el credea în învierea morţilor, lucru esenţial pentru împlinirea speranţei străvechi a lui Israel. Iudeii dădeau dovadă de inconsecvenţă când i se împotriveau, întrucât nu exista în învăţătura aceasta absolut nimic neiudaic. Însă le înţelegea prea bine atitudinea, fiindcă lui însuşi îi venise atât de greu să creadă că Dumnezeu îl înviase pe Isus, încât îi persecutase pe cei care credeau.

În partea a doua (vers. 12-18), Pavel arată cum şi-a schimbat concepţia din momentul întâlnirii cu Isus pe drumul spre Damasc şi ce chemare a primit, de a duce Evanghelia la neamuri.

În final, declară că a fost atât de marcat de ceea ce a văzut cu acea ocazie (vers. 19-23), încât se simţea obligat să asculte şi să-şi îndeplinească misiunea din cauza căreia fusese adus la judecată. Adevăratul motiv al arestării sale nu era încălcarea legii iudaice sau profanarea templului, ci mesajul său despre moartea şi învierea lui Isus, care era în deplină armonie cu Scripturile şi le permitea oamenilor de alt neam care credeau să aibă parte egală la mântuire.

Citeşte Faptele 26:18. Potrivit acestui text, ce primesc cei care cred în Hristos? Ai primit şi tu aceste lucruri?

Pavel i s-a adresat lui Agripa, însă primul care a reacţionat a fost Festus (Faptele 26:24). Festus n-ar fi avut nimic împotrivă dacă apostolul ar fi vorbit despre nemurirea sufletului. Până şi greco-romanii antici ştiau că nemurirea sufletului şi învierea nu se împacă una cu alta, motiv pentru care acceptau prima idee, dar o respingeau pe a doua. De aceea, în altă parte Pavel afirmă că, pentru neamuri, Evanghelia era o nebunie (1 Corinteni 1:23).

Cu respect, Pavel a declarat că vorbea cu judecată şi i s-a adresat din nou lui Agripa, care, fiind iudeu, îl înţelegea şi putea confirma că tot ce spusese era în acord cu profeţii ebraici (Faptele 26:25,26).

7. Ce răspuns a dat Agripa la întrebarea insistentă a lui Pavel? Faptele 26:27,28

Întrebarea lui Pavel l-a pus pe Agripa într-o situaţie delicată. Fiind iudeu, nu-şi putea nega credinţa în Scripturi; pe de altă parte, dacă şi-o confirma, nu-i mai rămânea decât să admită că Isus era Mesia. Răspunsul lui a fost o stratagemă isteaţă de a scăpa din capcana logică în care se afla: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (vers. 28).

Replica lui Pavel dovedeşte un devotament extraordinar de profund faţă de Evanghelie: „Fie curând, fie târziu, … să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fie aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea” (vers. 29). La finalul audierii, apostolul nu a cerut să fie liber, asemenea celor care îl cercetau, ci ca ei să fie asemenea lui, însă fără lanţuri. Zelul său misionar întrecea grija pentru siguranţa personală.

8. Ce concluzie a tras Agripa cu privire la cazul lui Pavel? Faptele 26:30-32

Festus avea nevoie de ajutorul lui Agripa doar pentru a şti ce să treacă în raport (Faptele 25:25-27). Cererea lui Pavel de a fi judecat de cezar fusese deja acceptată (vers. 12). Întemniţatul nu se mai afla sub jurisdicţia guvernatorului.

Citeşte Faptele 26:24-28. La ce sursă de autoritate a făcut Pavel apel în final? Pe ce sursă de autoritate trebuie să ne întemeiem şi noi convingerile?

„Oare, la aceste cuvinte, Agripa s-a dus cu gândul la trecutul familiei lui şi la eforturile ei zadarnice împotriva Aceluia despre care predica Pavel? S-a gândit la străbunicul lui, Irod, şi la masacrul copiilor nevinovaţi din Betleem? Sau la unchiul său de bunic, Antipa, şi la uciderea lui Ioan Botezătorul? Sau la tatăl său, Agripa I, şi la martiriul apostolului Iacov? A văzut dezastrele care s-au abătut repede asupra acestor regi, un semn al dizgraţiei lui Dumnezeu ca urmare a crimelor lor împotriva slujitorilor Săi? l-au adus aminte pompa şi parada din ziua aceea de ziua când tatăl lui, Agripa, un monarh mai puternic decât el, s-a aflat în aceeaşi cetate, îmbrăcat în haine strălucitoare, şi când oamenii au strigat că el era dumnezeu? Uitase că, înainte să dispară strigătele de admiraţie, pedeapsa a căzut rapid şi înfricoşător asupra regelui îngâmfat? Ceva din toate acestea a trecut prin mintea lui Agripa; însă vanitatea i-a fost flatată de scena strălucitoare de dinaintea ochilor, iar mândria şi importanţa de sine i-au alungat gândurile nobile.” – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, pp. 1066-1067

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Petru 3 – 1 Ioan 1
1. Ce trebuie să facă cel ce iubeşte viaţa?
2. Din partea cărei biserici transmitea apostolul sănătate?
3. Spre deosebire de îngeri, de ce anume nu se tem cei îndrăzneţi şi încăpăţânaţi?
4. în ce situaţie minţim şi nu trăim adevărul?

Istoria mântuirii, capitolul 30
5. Ce a arătat Toma prin faptul că nu a vrut să primească raportul ucenicilor despre învierea lui Isus?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!