Îmi veţi fi martori

Misiunea lui Isus pe pământ se încheiase. În curând, Dumnezeu avea să le trimită ucenicilor Duhul Sfânt care, confirmând eforturile lor prin multe semne şi minuni, avea să le dea putere şi să-i conducă într-o misiune până la marginile pământului. Având trup uman, Isus nu putea să rămână cu ei pentru totdeauna. Întruparea îi impusese o limită fizică şi, în plus, înălţarea Sa la cer era necesară pentru coborârea Duhului.

Însă ucenicii n-au înţeles aceste lucruri înainte de învierea Sa. Când au lăsat totul şi L-au urmat, erau convinşi că El era un eliberator politic care urma să-i alunge într-o zi din ţară pe romani, să reinstaureze dinastia lui David şi să readucă Israelul la gloria de odinioară. Nu le-a fost simplu să-şi schimbe mentalitatea.

Acesta este principalul subiect al învăţăturilor adresate de Domnul Isus ucenicilor în Faptele 1. În acest context apare făgăduinţa Duhului Sfânt. Capitolul mai descrie şi întoarcerea lui Isus la cer, şi pregătirea bisericii primare pentru Cincizecime.

În Vechiul Testament, există două tipuri de profeţii mesianice: cele care anticipează venirea unui Mesia-împărat a cărui domnie va fi veşnică (Psalmii 89:3,4,35-37; Isaia 9:6,7; Ezechiel 37:25; Daniel 2:44; 7:13,14) şi cele care anunţă moartea lui Mesia pentru păcatele poporului (Isaia 52:13-53:12; Daniel 9:26). Aceste două tipuri de profeţii nu se neagă reciproc, ci descriu două etape consecutive ale activităţii lui Mesia: etapa suferinţei şi etapa domniei ca împărat (Luca 17:24,25; 24:25,26).

Însă, în secolul I, aşteptările iudeilor erau legate exclusiv de a doua etapă. Speranţa într-un Mesia-împărat care avea să le aducă emanciparea politică eclipsa ideea că Mesia avea să sufere şi să moară.

Iniţial, şi ucenicii au nutrit această speranţă. Erau convinşi că Isus era Mesia (Matei 16:16,20) şi chiar şi-au disputat o dată locurile de la stânga şi de la dreapta tronului Său (Marcu 10:35-37; Luca 9:46). Isus i-a prevenit că avea să aibă altă soartă, însă gândul acesta pur şi simplu nu a putut să le încapă în minte. De aceea, când a murit, au fost tulburaţi şi descurajaţi. Cum ei înşişi spun: „Noi trăgeam nădejde că El era Acela care va izbăvi pe Israel” (Luca 24:21).

1. Ce lucru nu reuşeau încă ucenicii să înţeleagă? Ce răspuns le-a dat Isus? Faptele 1:6,7

Dacă moartea lui Isus a stins speranţa ucenicilor, învierea Lui a fost scânteia care a reaprins-o, amplificând-o probabil la cote fără precedent. Ei au luat învierea Lui drept semn clar al instaurării împărăţiei mesianice.

Totuşi Isus nu le oferă un răspuns direct la întrebare. Nu respinge premisa pe care îşi clădiseră întrebarea, şi anume realitatea instaurării iminente a împărăţiei, dar nici nu o acceptă. Lasă problema în suspensie şi le reaminteşte doar că timpul este în mâna lui Dumnezeu şi că oamenii nu au acces la el.

Care era de fapt problema ucenicilor (vezi Luca 24:25)? De ce este uşor sa credem ce vrem noi şi nu ce ne învaţă Biblia? Cum putem evita această capcană?

2. Ce le-a cerut Isus ucenicilor să facă, în loc să fie preocupaţi de timpul împlinirii profeţiilor? Faptele 1:8

Găsim în acest pasaj patru elemente importante ale misiunii ucenicilor:

1. Darul Duhului. Duhul Sfânt a fost dintotdeauna activ în poporul lui Dumnezeu. Profeţii anunţaseră însă o revărsare specială a Duhului (Isaia 44:3; Ioel 2:28,29). Domnul Isus însuşi a fost uns cu Duh. Duhul Sfânt a fost activ în timpul lucrării Mântuitorului (Luca 4:18-21), dar lucrarea Sa specială a început abia după proslăvirea lui Hristos în cer (Ioan 7:39, Faptele 2:33).

2. Rolul de martori. Mărturia este o declaraţie a unei persoane despre un fapt pe care l-a cunoscut în mod direct. Ucenicii erau în măsură să dea mărturie (Faptele 1:21,22; 4:20; vezi şi 1 Ioan 1:1-3) şi, cu această ocazie, au fost trimişi să le vorbească oamenilor de pe tot pământul despre experienţa unică pe care o aveau cu Isus.

3. Planul de misiune. Ucenicii trebuiau să dea mărturie mai întâi în Ierusalim, apoi în Iudeea şi în Samaria şi, în final, până la marginile pământului. Planul era aşadar progresiv. Ierusalimul era centrul vieţii religioase iudaice, locul unde Domnul Isus fusese condamnat şi crucificat. Iudeea şi Samaria erau două zone învecinate, unde El deja lucrase. Ucenicii însă trebuiau să meargă mai departe. Misiunea lor trebuia să se extindă pe tot globul.

4. Orientarea misiunii. În timpurile Vechiului Testament, israeliţii trebuiau să atragă popoarele le Dumnezeu (Isaia 2:1-5), nu să-L „ducă” pe Dumnezeu la popoare. Puţinele excepţii (de exemplu, Iona) confirmă regula. Acum strategia era alta. Ierusalimul rămânea în centru, dar ucenicii, în loc să rămână acolo, trebuiau să pornească de acolo spre toate colţurile lumii.

3. Ce mesaj trebuiau să transmită, în esenţă, ucenicii? Luca 24:44-48

În cele patruzeci de zile pe care le-a petrecut cu ucenicii după înviere (Faptele 1:3), Domnul Isus trebuie să le fi explicat multe adevăruri despre împărăţia lui Dumnezeu, pe care ei încă nu reuşeau să le priceapă, după cum reiese din întrebarea pe care l-au pus-o (vers. 6). Ei cunoşteau profeţiile, însă El li le-a prezentat într-o nouă lumină, din perspectiva crucii şi a mormântului gol (vezi Faptele 3:17-19).

4. Cum descrie Luca înălţarea lui Isus? Ce semnificaţie are faptul că le-au vorbit doi îngeri? Faptele 1:9-11; Deuteronomul 19:15

Relatarea lui Luca despre înălţarea lui Isus este destul de concisă. Domnul Se afla împreună cu ucenicii pe Muntele Măslinilor şi, pe când îi binecuvânta (Luca 24:51), S-a înălţat la cer. Limbajul este desigur unul fenomenologic, în sensul că scena este înfăţişată aşa cum a fost ea percepută de ochiul uman, nu aşa cum s-a derulat în realitate. Isus pleca de pe pământ şi singurul mod de a descrie acest lucru era să spui că Se deplasa în sus.

Înălţarea lui Isus a fost un act supranatural al lui Dumnezeu, unul dintre multele acte supranaturale amintite în Biblie. Ideea aceasta vrea să ne-o transmită Luca prin folosirea pasivului epērthē (a fost luat la cer). Forma aceasta verbală, deşi nu mai apare în altă parte în Noul Testament, ci doar de câteva ori în versiunea în limba greacă a Vechiului Testament (Septuaginta), unde descrie tot acte divine, ne sugerează că Dumnezeu însuşi L-a luat pe Isus la cer, fiindcă tot El îl înviase din morţi (Faptele 2:24,32; Romani 6:4; 10:9).

După ce notează că un nor L-a ascuns pe Isus de ochii ucenicilor, Luca relatează – doar în Faptele apostolilor – scena cu cei doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb. Descrierea lor coincide cu cea a îngerilor în haine strălucitoare (Faptele 10:30; Ioan 20:12). Ei li s-au arătat ucenicilor ca să-i asigure că Isus avea să Se întoarcă la fel cum a plecat. Doar aici găsim scris că Isus S-a înălţat la cer în timp ce ei stăteau „cu ochii pironiţi spre cer” (Faptele 1:9; n.t. – „în timp ce ei se uitau”, NTR).

Înălţarea vizibilă a devenit astfel garanţia întoarcerii Sale vizibile. El va reveni tot pe un nor, dar „cu putere şi slavă mare”, nu în văzul unui grup mic de oameni, ci în văzul tuturor (Apocalipsa 1:7) şi nu va fi singur (Luca 9:26; 2 Tesaloniceni 1:7). Slava celei de-a doua veniri va depăşi cu mult slava primei veniri.

Cum să păstrăm tot timpul în minte realitatea şi promisiunea revenirii lui Isus? Ce efect ar trebui să aibă acest mare adevăr asupra diferitelor aspecte ale vieţii noastre?

În răspunsul dat ucenicilor în Faptele 1:7,8, Domnul Isus n-a promis nimic legat de timp. Totuşi implicaţia logică era că El avea să Se întoarcă imediat după coborârea Duhului Sfânt şi după încheierea misiunii ucenicilor (vezi şi Matei 24:14). Nici remarca îngerilor (Faptele 1:11) nu le-a oferit indicii despre timpul când avea Isus să revină, dar se subînţelegea că nu avea să dureze mult până atunci. Probabil că de aceea s-au întors ei în Ierusalim „cu o mare bucurie” (Luca 24:52). Promisiunea revenirii, oferită ca încurajare suplimentară pentru misiune, a fost luată în sensul că sfârşitul era foarte aproape. Evenimentele ulterioare din Faptele ne dovedesc acest lucru.

5. Ce persoane au fost prezente în camera de sus şi cum s-au pregătit ele pentru venirea Duhului Sfânt? Faptele 1:12-14

După ce s-au întors de pe Muntele Măslinilor, ucenicii s-au strâns în camera de oaspeţi de la etaj (în latină, cenaculum) a unei case particulare din Ierusalim. Împreună cu ei erau şi câteva ucenice (Luca 8:1-3; 23:49: 24:1-12), mama şi fraţii lui Isus.

Fraţii lui Isus (Marcu 6:3) erau fie fraţii Lui mai mici, copiii lui Iosif şi ai Mariei (Matei 1:25; Luca 2:7), fie, mai probabil, fraţii Lui vitregi, copiii din prima căsătorie a lui Iosif, ceea ce înseamnă că Iosif era văduv când s-a căsătorit cu Maria. Faptul că ei au fost alături de ucenici este surprinzător dacă ne gândim la atitudinea lor sceptică (Marcu 3:21; Ioan 7:5). Se pare totuşi că situaţia s-a schimbat radical în momentul în care Isus i S-a arătat într-un mod special lui Iacov (1 Corinteni 15:7). Ba chiar se pare că Iacov l-a urmat pe Petru la conducerea comunităţii creştine (Faptele 12:17; 15:13; 21:28; Galateni 2:9,12).

Ucenicii stăruiau în rugăciune (Faptele 1:14) şi îşi petreceau tot timpul în templu, lăudându-L pe Dumnezeu (Luca 24:53), fără îndoială mărturisindu-şi păcatele, regretându-le şi abandonându-le. Ideea lor că venirea Duhului Sfânt avea să fie urmată imediat de revenirea lui Isus era greşită, dar atitudinea lor spirituală era în armonie deplină cu evenimentul care era pe punctul de a se petrece: revărsarea Duhului Sfânt ca răspuns la rugăciune.

Ce să facem în fiecare zi ca să ne pregătim pentru lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră?

Prima măsură administrativă a comunităţii creştine primare, care însuma circa o sută douăzeci de credincioşi (Faptele 1:15), a fost alegerea unui înlocuitor pentru Iuda.

6. Ce condiţii trebuia să îndeplinească înlocuitorul lui Iuda? De ce sunt importante? Faptele 1:21-22

Era necesar ca alesul să fi fost martor al învierii lui Isus (vezi Faptele 4:33), deoarece învierea constituie, aşa cum se afirmă în mod repetat, dovada concludentă a mesianităţii lui Isus şi adevărul fundamental al credinţei creştine.

De asemenea, trebuia să fie dintre cei care îi însoţiseră pe apostoli pe tot parcursul lucrării lui Isus. Pavel avea să sublinieze mai târziu că, deşi nu-L însoţise pe Isus în timpul activităţii Sale pe pământ, totuşi era îndreptăţit să fie numit apostol, fiindcă întâlnirea cu Isus pe drumul spre Damasc îl calificase ca martor al învierii Sale (1 Corinteni 9:1). El a recunoscut că i S-a arătat în urma tuturor, „ca unei stârpituri” (1 Corinteni 15:8), dar nu a acceptat să fie considerat mai puţin calificat decât ei (1 Corinteni 9:2; Galateni 2:6-9). Doar cei doisprezece şi Pavel erau „apostoli”, în sensul restrâns al cuvântului (Faptele 1:25,26); în sensul de bază, general, de „trimişi” sau „mesageri”, termenul poate fi aplicat şi altor lucrători ai Evangheliei (Faptele 14:4,14; Galateni 1:19).

7. Cum a fost ales Matia? Faptele 1:23-26

Metoda folosită pentru alegerea lui Matia, tragerea la sorţi, poate părea ciudată, dar avea în spate o tradiţie îndelungată (Leviticul 16:5-10; Numeri 26:55). În plus, era vorba de o alegere între două persoane cu calificare similară pentru aceeaşi poziţie, nu un pas în necunoscut. În acelaşi timp, credincioşii s-au rugat lui Dumnezeu crezând că rezultatul avea să fie conform voinţei Sale (vezi Proverbele 16:33). Nu se aminteşte nicăieri că decizia ar fi fost contestată de cineva. După Cincizecime, în istoria bisericii primare nu se mai aminteşte de tragerea la sorţi (Faptele 5:3; 11:15-18; 13:2; 16:6-9).

Tu cum procedezi ca să afli care este voia lui Dumnezeu pentru tine într-o anumită situaţie?

„Întregul interval de timp dintre Cincizecime şi Parusia (fie el lung sau scurt) trebuie ocupat cu împlinirea misiunii mondiale a bisericii, prin puterea Duhului. Urmaşii lui Hristos aveau sarcina atât să vestească ce realizase El la prima Sa venire, cât şi să-i cheme pe oameni la pocăinţă şi la credinţă, ca să fie pregătiţi pentru a doua Sa venire. Ei trebuiau să fie martorii Lui «până la marginile pământului» ( 1:8) şi «până la sfârşitul veacului»… Nu avem libertatea de a ne opri până când nu ajungem atât la marginile pământului, cât şi la sfârşitul veacului.” – John R. W. Stott, The Message of Acts: The Spirit, the Church & the World, ed. 1990, p. 44

„Însărcinarea pe care Mântuitorul le-a dat-o ucenicilor îi cuprinde pe toţi credincioşii. Îi cuprinde pe toţi cei care vor crede în Hristos până la sfârşitul timpului. Este o mare greşeală să crezi că lucrarea de mântuire a sufletelor depinde numai de predicatorul întărit prin binecuvântare pentru acest lucru. Însărcinarea de a predica Evanghelia le este dată tuturor acelora care au simţit chemarea cerească. Toţi cei care primesc viaţa lui Hristos sunt sfinţiţi pentru lucrarea de mântuire a semenilor lor. Biserica a fost întemeiată pentru lucrarea aceasta, şi toţi aceia care iau asupra lor sfânta ei răspundere se leagă prin aceasta să fie conlucrători cu Hristos.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 713

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Corinteni 15 – 2 Corinteni 5
1. Ce spunea Pavel „spre ruşinea” corintenilor?
2. Ce se întâmplă atunci când privim slava Domnului?
3. Cum este posibil să fim primiţi de orice cuget omenesc?
4. În ce fel nu mai cunoaştem pe nimeni, nici chiar pe Hristos?

Istoria mântuirii, capitolul 19
5. Ce anume nu poate descrie nicio limbă?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!

Comentarii pentru zecimi şi daruri 2018 (descarcă/download) . Aceste comentarii au fost pregătite de Departamentul Administrarea Creştină a Vieţii, Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina ultimei lecţii din trimestru!