Babelul şi toate popoarele pământului

După relatarea despre potop, accentul raportului biblic se mută de la un singur individ, Noe, la cei trei fii ai lui, „Sem, Ham şi Iafet”. Atenţia deosebită acordată lui Ham, tatăl lui Canaan (Geneza 10:6,15), introduce ideea de „Canaan”, Ţara Promisă (Geneza 12:5), o anticipare despre Avraam, a cărui binecuvântare primită se va răsfrânge asupra tuturor familiilor pământului (Geneza 12:3)

Dar firul narativ este întrerupt de relatarea despre Turnul Babel (Geneza 11:1-9). Încă o dată, planurile lui Dumnezeu pentru omenire sunt date peste cap. Ceea ce trebuia să fie o binecuvântare, naşterea naţiunilor, a devenit o ocazie pentru încă un blestem. Oamenii se unesc ca să încerce să-I ia locul lui Dumnezeu; Dumnezeu răspunde cu o sentinţă în dreptul lor. Şi, în urma confuziei care se naşte, oamenii sunt împrăştiaţi pe faţa pământului (Geneza 11:8), împlinind astfel planul iniţial al lui Dumnezeu ca oamenii „ pământul” (Geneza 9:1).

În cele din urmă, în ciuda nelegiuirii omeneşti, Dumnezeu transformă răul în bine. Ca întotdeauna, El are ultimul cuvânt. Blestemul rostit asupra lui Ham în cortul tatălui său (Geneza 9:21,22) şi blestemul încurcării popoarelor la Turnul Babel (Geneza 11:9) vor fi în final transformate într-o binecuvântare pentru toate popoarele.

1. Care este mesajul ce reiese din această întâmplare ciudată? Geneza 9:18-27

Fapta lui Noe legată de via lui ne trimite cu gândul la Adam în Grădina Edenului. Cele două situaţii conţin elemente comune: cineva mănâncă un fruct, iar urmarea este goliciunea, apoi urmează o învelitoare, un blestem şi o binecuvântare. Noe se reconectează la rădăcinile lui adamice şi, din nefericire, continuă acea istorie a eşecului.

Fermentarea fructelor nu a făcut parte din planul lui Dumnezeu de la creaţie. Noe s-a îmbătat, apoi şi-a pierdut autocontrolul şi s-a dezvelit. Faptul că Ham „a văzut” goliciunea tatălui său face aluzie la Eva, care, la rândul ei, „a văzut” pomul interzis (Geneza 3:6). Această paralelă sugerează că Ham nu doar a zărit din greşeală nuditatea tatălui său, ci s-a dus şi a vorbit despre ea, fără ca măcar să încerce să rezolve problema tatălui său. În schimb, reacţia imediată a fraţilor lui de a-şi acoperi tatăl, în timp ce Ham îl lăsase gol, condamnă implicit faptele lui Ham. Ideea principală aici este mai ales respectul datorat părinţilor. Nerespectarea părinţilor, care reprezintă trecutul, va afecta viitorul copiilor (Exodul 20:12; compară cu Efeseni 6:2). De aici şi blestemul, care va influenţa viitorul lui Ham şi pe cel al fiului său Canaan.

Desigur, ar fi o greşeală teologică grosolană şi o crimă etică să folosim acest text pentru a justifica teoriile rasiste în dreptul vreunei categorii de oameni. Profeţia este strict limitată la Canaan, fiul lui Ham. Autorul biblic are în vedere unele practici corupte ale canaaniţilor (Geneza 19:5-7,31-35).

În plus, blestemul conţine perspectiva unei binecuvântări, făcând un joc de cuvinte cu numele „Canaan”, care derivă din verbul kana’, „a cuceri, a supune”. Prin cucerirea Canaanului, copiii lui Dumnezeu, urmaşii lui Sem, aveau să intre în Ţara Promisă şi să pregătească calea pentru venirea lui Mesia, care avea să-l facă pe Iafet să se întindă până la „corturile lui Sem” (Geneza 9:27). Aceasta este o aluzie profetică la extinderea legământului lui Dumnezeu spre toate popoarele care vor accepta mesajul lui Israel de salvare a lumii (Daniel 9:27; Isaia 66:18-20; Romani 11:25). Blestemul lui Ham va fi într-adevăr o binecuvântare pentru toate familiile pământului, inclusiv pentru toţi urmaşii lui Ham şi ai lui Canaan care primesc mântuirea pe care le-o oferă Domnul.

Noe, „eroul”potopului, a băut alcool? Ce ar trebui să ne spună acest lucru despre cât de fragili şi greşiţi suntem cu toţii? Vorbeşte astăzi cu o persoană care se luptă cu ispita alcoolului şi roagă-te împreună cu ea.

Informaţiile despre vârsta lui Noe ne ajută să ne dăm seama că Noe serveşte drept punct de legătură între civilizaţiile antediluviene şi postdiluviene, de dinainte şi de după potop. Ultimele două versete din pasajul anterior (Geneza 9:28,29) ne duc înapoi la ultimul element din genealogia lui Adam (Geneza 5:32). Fiindcă Adam a murit când Lameh, tatăl lui Noe, avea 56 de ani, Noe cu siguranţă a auzit întâmplări despre Adam, pe care este posibil să le fi transmis urmaşilor săi înainte şi după potop.

2. Citeşte Geneza 10. Care crezi că este scopul acestei genealogii din Biblie? Vezi şi Luca 3:23-38.

Genealogia biblică are trei funcţii. În primul rând, subliniază aspectul istoric al faptelor biblice, care au legătură cu personaje reale care au trăit şi au murit şi ale căror zile au fost numărate cu exactitate. În al doilea rând, dovedeşte continuitatea dintre timpurile îndepărtate şi cele în care trăieşte scriitorul, stabilind o legătură clară între acel „prezent” şi trecut. În al treilea rând, genealogia ne reaminteşte de fragilitatea umană şi de urmările dezastruoase ale blestemului păcatului şi de consecinţele lui mortale asupra tuturor generaţiilor care au urmat.

Să observăm cum clasificarea „urmaşii lui Ham”, „urmaşii lui Sem” şi „urmaşii lui Iafet” nu respectă un criteriu clar. Cele 70 de neamuri îi anticipează pe cei 70 de membri ai familiei lui Iacov (Geneza 46:27) şi pe cei 70 de bătrâni ai lui Israel din pustiu (Exodul 24:9). Ideea unei corespondenţe între cele 70 de neamuri şi cei 70 de bătrâni sugerează misiunea lui Israel faţă de neamuri: „Când Cel Preaînalt a dat o moştenire neamurilor, când a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor după numărul copiilor lui Israel” (Deuteronomul 32:8). În acelaşi fel, Isus trimite 70 de ucenici să predice Evanghelia la popoare (Luca 10:1).

Aceste informaţii ne arată legătura directă dintre Adam şi patriarhi: toţi au fost persoane reale, oameni în carne şi oase de la Adam mai departe. Ne ajută să înţelegem şi că patriarhii au avut acces direct la martorii care au avut amintiri personale ale acelor evenimente antice.

Citeşte Matei 1:1-17. Cum ne transmite acest pasaj faptul că toţi acei oameni au existat? De ce este important pentru credinţa noastră ca noi să ştim şi să credem că ei au fost oameni reali?

3. De ce oamenii de pe „tot pământul” îşi doreau atât de mult să fie uniţi? Geneza 11:1-4

Expresia „tot pământul” vizează un număr mic de oameni, aceia care erau în viaţă după potop. Scopul acestei adunări este clar exprimat: ei voiau să construiască un turn care să ajungă la cer (Geneza 11:4). De fapt, adevărata lor intenţie este să Îi ia locul lui Dumnezeu Însuşi, Creatorul. Este semnificativ faptul că descrierea intenţiilor şi a acţiunilor oamenilor răsună ca un ecou al intenţiilor şi acţiunilor lui Dumnezeu din raportul creaţiei: „Şi au zis unul către altul” (Geneza 11:3,4; compară cu Geneza 1:6,9,14 etc.); „Haidem să facem” (Geneza 11:3,4; compară cu Geneza 1:26). Intenţiile lor sunt afirmate în mod clar: „Să ne facem un nume” (Geneza 11:4), o expresie folosită exclusiv în dreptul lui Dumnezeu (Isaia 63:12,14).

Pe scurt, constructorii Turnului Babel au nutrit ambiţia deplasată de a-I lua locul lui Dumnezeu, Creatorul. (Noi ştim cine a inspirat-o, nu-i aşa? Vezi Isaia 14:14.) Cu siguranţă, amintirea potopului trebuie să fi jucat un rol în tot acest proiect al lor. Ei au zidit un turn înalt ca să supravieţuiască unui alt potop, în cazul în care ar mai fi venit, în ciuda făgăduinţei lui Dumnezeu. Amintirea potopului a fost păstrată în tradiţia babiloniană, deşi distorsionată, în strânsă legătură cu ridicarea cetăţii Babel (Babilon). Acest efort pe verticală de a ajunge la cer şi a-I uzurpa locul lui Dumnezeu caracterizează într-adevăr spiritul Babilonului.

Din acest motiv, istoria Turnului Babel reprezintă un motiv important şi în cartea Daniel. Menţionarea Şinearului, cu care începe pasajul despre Turnul Babel (Geneza 11:2), reapare la începutul cărţii Daniel, pentru a indica locul unde Nebucadneţar a dus lucrurile din templul de la Ierusalim (Daniel 1:2). Printre multe alte pasaje ale cărţii Daniel, episodul despre Nebucadneţar ridicând o statuie sau un chip de aur, probabil în acelaşi loc, pe aceeaşi „câmpie”, ilustrează cel mai bine acest tipar de gândire. În vedeniile sale despre vremea sfârşitului, Daniel vede acelaşi scenariu, cu naţiunile pământului care se adună cu scopul de a se uni împotriva lui Dumnezeu (Daniel 2:43; 11:43-45); compară cu Apocalipsa 16:15,16), deşi această încercare dă greş, aşa cum s-a întâmplat şi cu Turnul Babel.

Un renumit scriitor francez secular din secolul trecut a spus că marele obiectiv al omenirii a fost să încerce „să fie Dumnezeu”. Ce anume în noi, începând cu Eva în Eden (Geneza 3:5), ne atrage spre această minciună periculoasă?

4. Citeşte Geneza 11:5-7 şi Psalmii 139:7-12. De ce a coborât Dumnezeu pe pământ în această situaţie? Ce anume dorea Dumnezeu să evite pe viitor?

Paradoxal, deşi oamenii se îndreptau în sus, Dumnezeu a trebuit să coboare la ei. Coborârea lui Dumnezeu este o afirmare a supremaţiei Lui. Dumnezeu va fi întotdeauna dincolo de capacitatea noastră umană. Orice efort omenesc de a ne ridica până la El şi a-L întâlni în cer este inutil şi ridicol. Fără îndoială, din acest motiv a coborât Isus la noi, şi anume ca să ne salveze. Într-adevăr, nu a existat nicio altă cale prin care să ne mântuiască. Transmite multă ironie afirmaţia că „Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor” (Geneza 11:5). Dumnezeu nu era nevoit să coboare din cer ca să vadă (Psalmii 139:7-12; compară cu Psalmii 2:4), dar El a venit totuşi. Ideea aceasta subliniază implicarea lui Dumnezeu în treburile oamenilor.

5. Ce ne transmite faptul că Dumnezeu S-a coborât la noi? Luca 1:26-33

Coborârea lui Dumnezeu ne mai reaminteşte şi de principiul neprihănirii prin credinţă şi de modul cum funcţionează harul lui Dumnezeu. Indiferent de lucrarea pe care am face-o pentru Dumnezeu, El tot va trebui să coboare ca să ne întâlnească. Nu ceea ce facem noi pentru Dumnezeu ne va aduce aproape de El şi de răscumpărare; ci faptul că Dumnezeu vine spre noi ne va mântui. De fapt, textul din Geneza vorbeşte de două ori despre faptul că Dumnezeu „coboară”, care pare să transmită cât de mult Îi păsa de ceea ce se întâmpla acolo.

Potrivit textului, Domnul voia să pună capăt ideii de unitate adânc înrădăcinate în ei, care, în starea lor căzută, ar fi dus doar la şi mai mult rău. Din acest motiv El a ales să le încurce limba, lucru care avea să pună capăt complotului lor.

„Cu toate acestea, oamenii continuă să meargă pe acelaşi drum, încrezându-se în ei înşişi şi respingând Legea lui Dumnezeu. Este acelaşi principiu pe care Satana a căutat să-l aplice în cer; acelaşi principiu care l-a stăpânit pe Cain când şi-a adus jertfa” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 123).

Cum vedem în relatarea despre Turnul Babel un alt exemplu de mândrie umană şi modul în care, în cele din urmă, va fi înfrântă? Ce lecţii personale putem extrage din această întâmplare?

6. De ce faptul că Dumnezeu i-a împrăştiat pe oameni a dus la salvarea lor? Geneza 11:8,9; 9:1; Geneza 1:28

Planul şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru oameni a fost ca ei să se înmulţească şi să umple pământul (Geneza 9:1; compară cu Geneza 1:28). În ciuda planului divin, ziditorii Turnului Babel au preferat să se adune ca un singur popor. Unul dintre motivele construcţiei lor era să nu mai fie „împrăştiaţi pe toată faţa pământului” (Geneza 11:4). Ei au refuzat să se ducă în altă parte probabil gândind că împreună aveau să fie mai puternici decât ar fi fost despărţiţi şi împrăştiaţi. Şi, într-un anumit sens, aveau dreptate.

Din nefericire, ei au căutat să folosească spre rău puterea lor unificată. Ei voiau să-şi facă „un nume”, o reflectare intensă a aroganţei, a mândriei lor. Când oamenii vor să-şi facă „un nume”, în semn de sfidare făţişă a lui Dumnezeu, putem fi siguri că nu se va termina bine. Niciodată nu se termină bine.

Astfel, ca o sentinţă împotriva sfidării lor directe, Dumnezeu i-a împrăştiat „pe toată faţa pământului” (Geneza 11:9), exact ce nu voiau ei să se întâmple.

Destul de interesant, numele „Babel”, care înseamnă „poarta lui Dumnezeu”, este înrudit cu verbul balal, care înseamnă „încurcătură” (Geneza 11:9). Din cauză că au vrut să ajungă la „poarta” lui Dumnezeu, din cauză că şi-au închipuit că sunt Dumnezeu, au sfârşit încurcaţi şi mult mai puţin puternici decât înainte.

„Locuitorii Babelului erau hotărâţi să înfiinţeze o conducere care să fie independentă de Dumnezeu. Printre ei erau totuşi unii care se temeau de Dumnezeu, dar care fuseseră amăgiţi de ambiţiile celor necredincioşi şi atraşi în planurile lor. De dragul acestor credincioşi, Dumnezeu Şi-a amânat judecăţile şi le-a dat oamenilor timp în care să-şi manifeste adevăratul caracter. În tot acest timp, fiii lui Dumnezeu se străduiau să-i întoarcă de la planurile lor, dar oamenii erau strâns uniţi în demersul lor provocator la adresa Cerului. Dacă ar fi mers mai departe nestingheriţi, ei ar fi ticăloşit lumea chiar din pruncia ei. Alianţa lor a fost întemeiată pe răzvrătire; o împărăţie întemeiată pe înălţare de sine şi în care Dumnezeu nu urma să aibă nici stăpânire, nici onoare” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 123).

Citeşte 1 Timotei 2:1-4 şi roagă-te pentru cei care conduc localitatea sau regiunea unde trăieşti, rostind numele lor în mijlocire fierbinte către Dumnezeu.

Citeşte capitolul 10, „Turnul Babel”, din cartea Patriarhi şi profeţi, de Ellen G. White.

„Turnul acesta magnific, ajungând până la cer, trebuia să reprezinte un monument al puterii şi înţelepciunii constructorilor lui, perpetuând faima lor până la cele din urmă generaţii. Locuitorii din câmpia Şinear nu credeau în legământul lui Dumnezeu că nu va mai aduce alt potop pe pământ. Mulţi dintre ei negau existenţa lui Dumnezeu şi puneau potopul pe seama unor cauze naturale. Alţii credeau într-o Fiinţă supremă şi credeau şi că Ea a fost cea care a nimicit lumea dinainte de potop, dar inima lor, ca şi aceea a lui Cain, s-a revoltat împotriva acestei Fiinţe. Unul dintre scopurile urmărite prin construirea turnului era şi acela de a avea un loc de scăpare în eventualitatea unui alt potop. Construcţia urma să aibă o înălţime mult mai mare decât fusese nivelul apelor potopului, iar ei credeau că în felul acesta vor fi în afara oricărui pericol. Iar prin faptul că aveau să fie în stare să se înalţe până la nori, ei sperau că vor putea descoperi cauzele potopului. Întregul demers avea ca scop să înalţe şi mai mult mândria proiectanţilor lui şi să abată de la Dumnezeu mintea generaţiilor viitoare şi să le ducă la idolatrie” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pp. 118, 119).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Leviticul 4-10
1. Cât trebuia să adauge păcătosul fără voie la preţul lucrului cu care a înşelat sfântul locaş?
2. Ce li s-ar fi întâmplat copiilor lui Israel, dacă ar fi mâncat grăsimea şi sângele jertfelor?
3. Cât a durat ceremonia de închinare şi sfinţire a lui Aaron şi a fiilor lui?
4. Care ar fi fost consecinţele în cazul doliului manifestat de Aaron, Eleazar şi Itamar şi de ce?

Evanghelizare, Secţiunea 19, subcapitolul „Spiritul de slujire”
5. Care este ispita specială a lui Satana prin care împiedică înaintarea lucrării?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!