Iacov înşală

Acum vom relua firul istoriei neîntrerupte a familiei lui Isaac, copilul apărut prin minune şi strămoşul timpuriu al seminţei făgăduite. Acest episod totuşi nu începe tocmai bine. Caracterul defectuos al fiului său Iacov se va vedea în rivalitatea dintre cei doi fraţi cu privire la dreptul de întâi născut (Geneza 25:2734) şi, în consecinţă, cu privire la dreptul de a obţine binecuvântarea lui Isaac (Geneza 27).

Deoarece îşi înşală tatăl şi îi fură binecuvântarea fratelui său mai mare, Iacov va fi nevoit să fugă ca să-şi scape viaţa. În exil, Dumnezeu îl ia la întrebări la Betel (Geneza 28:10-22) şi, din acel punct, Iacov înşelătorul va simţi pe propria piele ce înseamnă să fii înşelat. În locul Rahelei, pe care Iacov o iubea (Geneza 29), îi va fi dată de soţie Lea, fiica mai mare, şi va trebui să muncească 14 ani ca să-şi câştige soţiile.

Totuşi, Iacov va simţi şi ce înseamnă binecuvântările lui Dumnezeu, fiindcă va avea 12 fii în exil şi Dumnezeu îi va mări averea.

Astfel, dincolo de orice am putea vedea în această istorie, vedem cum, într-un fel sau altul, Dumnezeu Se ţine de promisiunile legământului Său indiferent cât de dese vor fi căderile copiilor Săi.

1. Compară personalitatea lui Iacov cu aceea a lui Esau. Ce calităţi ale lui Iacov l-au făcut mai demn de binecuvântările lui Isaac? Geneza 25:21-34

Înţelegem că încă din pântecul mamei lor, Iacov şi Esau sunt diferiţi şi că se vor lupta unul cu altul. În timp ce Esau este descris ca un vânător vânjos care străbătea câmpurile, Iacov este văzut ca „un om liniştit”, care stătea la corturi şi medita. Termenul ebraic tam, „liniştit, blând”, este acelaşi folosit în dreptul lui Iov şi al lui Noe şi tradus „fără prihană” în cazul lui Iov (Iov 8:20) şi „fără pată” în cazul lui Noe (Geneza 6:9).

Această deosebire de caracter devine şi mai evidentă mai târziu în viaţa lor (Geneza 27:1-28:5). Când Esau ajunge acasă obosit şi flămând, Iacov îi pregăteşte o mâncare de linte. Pentru Esau, plăcerea imediată vizibilă şi fizică a mâncării, „azi” (Geneza 25:31), este mai importantă decât binecuvântarea viitoare asociată cu dreptul lui de întâi născut (compară cu Evrei 12:16,17).

„Făgăduinţele făcute lui Avraam şi confirmate în dreptul fiului său au constituit pentru Isaac şi Rebeca marele obiect al dorinţelor şi speranţelor lor. Esau şi Iacov erau familiarizaţi cu aceste făgăduinţe. Ei au fost învăţaţi să privească dreptul de întâi născut ca pe un lucru de mare importanţă, căci cuprindea nu numai o moştenire a unor bunuri pământeşti, ci şi o superioritate spirituală. Cel care îl primea avea să fie preot al familiei sale şi din urmaşii săi direcţi avea să se ridice Răscumpărătorul lumii” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 177).

Spre deosebire de fratele său, pentru Iacov contează însemnătatea spirituală viitoare a binecuvântării. Totuşi, mai târziu, la îndemnul mamei sale (vezi Geneza 27), Iacov îl înşală în mod făţiş şi premeditat pe tatăl lui, ajungând până acolo încât să folosească numele „Domnul, Dumnezeu” (Geneza 27:20) în săvârşirea acelei înşelăciuni. El comite această teribilă escrocherie pentru a obţine ceva ce îşi dorea foarte mult.

Urmările au fost dezastruoase, aducând şi mai multe genuri de tulburări într-o familie deja disfuncţională, dereglată.

Iacov şi-a dorit ceva bun, valoros, şi este un lucru de admirat (în special în comparaţie cu atitudinea fratelui său). Totuşi, el a recurs la înşelăciune şi la minciuni ca să-l obţină. Cum putem evita capcana de a obţine binele prin rău?

După ce află că Iacov a primit binecuvântarea tatălui, Esau înţelege că a fost înşelat şi înlăturat de fratele lui (Geneza 27:36) şi vrea să-l omoare (Geneza 27:42). Rebeca este îngrijorată şi vrea să prevină această crimă, care ar fi fatală pentru ambii ei copii (Geneza 27:45). Astfel, cu sprijinul lui Isaac (Geneza 28:5), ea îl îndeamnă pe Iacov să fugă la familia ei (Geneza 27:43). Pe drumul exilului, Iacov Îl întâlneşte pe Dumnezeu în vis, într-un loc pe care îl va numi „Betel”, „casa lui Dumnezeu”, şi acolo va face un jurământ.

2. Care este diferenţa dintre Betel şi Babel? Ce lecţii putem învăţa despre relaţia noastră cu Dumnezeu din experienţa lui Iacov de la Betel, în comparaţie cu ce s-a întâmplat la Babel? Geneza 28:10-22; Compară cu Geneza 11:1-9

În visul lui, Iacov vede o scară extraordinară care ajunge la Dumnezeu. Este folosit acelaşi verb ebraic, natsav, pentru a spune că scara este „rezemată” (Geneza 28:12) şi că Domnul „stătea” (Geneza 28:13), ca şi când scara şi Domnul sunt unul şi acelaşi lucru.

Scara are legătură cu încercarea de la Babel de a atinge cerul. Asemenea Turnului Babel, scara ajunge până la „poarta cerurilor”. Dar, în timp ce Turnul Babel reprezintă efortul uman de a urca şi a ajunge la Dumnezeu, scara de la Betel evidenţiază că accesul la Dumnezeu poate fi obţinut doar prin venirea lui Dumnezeu la noi, nu prin efortul omenesc.

În ce priveşte piatra pe care Iacov şi-a pus capul şi a avut visul, aceasta devine un simbol al lui beth-El, „casa lui Dumnezeu” (Geneza 28:17; compară cu Geneza 28:22), care face trimitere la templu, la sanctuar, la centrul lucrării de salvare a omenirii de către Dumnezeu.

Dar Iacov nu limitează la sfera spirituală şi mistică forma lui de închinare şi simţământul de teamă şi uimire cu privire la ce i se întâmplase. Cu alte cuvinte, el a vrut să răspundă în termeni concreţi, vizibili. Astfel, Iacov decide să-i dea „a zecea parte” lui Dumnezeu, dar nu ca să obţină binecuvântarea Sa, ci ca un răspuns plin de recunoştinţă faţă de darul de la Dumnezeu care îi fusese deja oferit. Vedem din nou aici noţiunea de zecime cu mult înainte de apariţia poporului Israel.

Citeşte din nou Geneza 28:11. Zecimea este dată din „tot ce-mi vei da” (Geneza 28:22). Ce lucru important ar trebui să învăţăm din ce spune Iacov despre zecime şi ce reprezintă ea?

3. În ce fel îngăduie Dumnezeu ca Laban să-l înşele pe Iacov? De ce? Ce lecţii a învăţat Iacov? Geneza 29:1-30

Primul lucru pe care Iacov îl vede când ajunge la destinaţie este o piatră, probabil un indiciu care trimite la piatra de la Betel, care semnifica prezenţa lui Dumnezeu (Geneza 28:18,19). Piatra aceasta îi va da, în cele din urmă, ocazia lui Iacov să interacţioneze cu Rahela. Când află de la păstorii locului că Rahela vine să-şi adape oile, Iacov îi îndeamnă să dea piatra la o parte. Ei refuză, ceea ce îi dă lui Iacov ocazia să facă el acest lucru şi să se prezinte Rahelei (Geneza 29:11).

Rahela reacţionează alergând la familia ei. Primul contact dintre Iacov şi Rahela a fost rodnic: „Iacov iubea pe Rahela” (Geneza 29:18) atât de mult, încât cei şapte ani lucraţi pentru Laban în schimbul ei i s-au părut ca „vreo câteva zile” (Geneza 29:20).

Cu toate acestea, după aceşti şapte ani, Iacov este înşelat. În noaptea nunţii, Lea, nu Rahela, este cea pe care Iacov o descoperă în patul lui. Profitând de agitaţia de la festivităţi şi de emoţia intensă şi de vulnerabilitatea lui Iacov, lui Laban îi reuşeşte şiretlicul. Interesant este că Iacov foloseşte pentru „înşelat” un cuvânt cu aceeaşi rădăcină (Geneza 29:25) cu termenul folosit de Isaac ca să descrie comportamentul lui Iacov faţă de tatăl şi fratele lui (Geneza 27:35).

De observat că acelaşi mod de gândire este întâlnit şi în lex talionis (legea talionului), „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (Exodul 21:24; compară cu Geneza 9:6), care îl constrânge pe cel vinovat să se identifice cu victima lui, prin faptul că suportă exact ce i-a făcut victimei lui. Într-un mod asemănător, lui Iacov i se întâmplă acelaşi lucru pe care îl făcuse şi el altcuiva.

Iacov înţelege acum ce înseamnă să fie victima unei înşelăciuni. Surprinzător, Dumnezeu îi dă o lecţie lui Iacov despre înşelătoria lui prin intermediul înşelătoriei lui Laban. Deşi Iacov, ca mincinos (Geneza 27:12), ştie bine ce înseamnă înşelăciunea, este surprins când el este victima ei. Astfel, el întreabă: „Pentru ce m-ai înşelat?” (Geneza 29:25), ceea ce arată că el ştie că înşelătoria este un lucru greşit.

Deşi era un înşelător, Iacov însuşi a fost înşelat. Cum putem învăţa să ne încredem în Dumnezeu atunci când nu vedem că se face dreptate, când vedem că oameni care fac răul scapă uşor sau când cei nevinovaţi suferă?

Ultimii şapte ani ai exilului lui Iacov au fost o povară, dar, cu toate acestea, au fost şi cei mai rodnici ani. Iacov a avut 11 copii din cei 12 care vor deveni strămoşii poporului lui Dumnezeu.

Această secţiune constituie centrul istoriei lui Iacov (Geneza 25:19-35:26) şi începe şi se termină cu expresia-cheie că Dumnezeu „a făcut-o să aibă copii”, cu referire la Lea (Geneza 29:31) şi la Rahela (Geneza 30:22). De fiecare dată când afirmaţia aceasta însoţeşte naşterea unui copil înseamnă că naşterea aceea este rezultatul intervenţiei miraculoase a lui Dumnezeu.

4. Cum trebuie să înţelegem astăzi cele petrecute în pasajul următor? Geneza 29:31-30:22

Dumnezeu o face pe Lea să aibă copii şi ea îl naşte pe Ruben, al cărui nume este alcătuit din verbul ra’ah, „a vedea”. Fiindcă Dumnezeu „a văzut” că ea nu era iubită de Iacov (Geneza 29:31), acest copil a fost o compensare a durerii ei.

Mai mult, celui de-al doilea copil îi pune numele Simeon, nume care conţine verbul şama’, „a auzit”, pentru că Dumnezeu auzise profunzimea şi umilinţa durerii ei şi astfel a avut milă de ea la fel cum auzise mâhnirea lui Agar (Geneza 29:33).

Numele Simeon seamănă şi cu numele fiului lui Agar, Ismael, care înseamnă „Dumnezeu aude” (vezi Geneza 16:11). Când îl aduce pe lume pe ultimul ei fiu, Lea îi pune numele luda, care înseamnă „laudă”. Lea nu mai zice nimic despre durerea ei şi nici măcar despre binecuvântarea ei. Ea doar se concentrează pe Dumnezeu şi Îl laudă pentru harul Său.

În mod ciudat, doar atunci când Lea nu mai poate naşte Îşi aduce Dumnezeu „aminte” din nou de Rahela şi o face să aibă copii (Geneza 30:22). Rahela, soţia iubită, a trebuit să aştepte şapte ani după căsătorie, şi 14 ani după ce îi fusese promisă lui Iacov, ca să aibă primul copil (Geneza 29:18,27; compară cu Geneza 30:25). Ea i-a pus fiului ei numele „Iosif”, cu sensul că „-a luat Dumnezeu ocara” şi „să- mai adauge un fiu” (Geneza 30:23,24). Oricât de rele au fost unele dintre acele fapte şi cu toate că nu a fost de acord cu ele, Dumnezeu încă le putea folosi ca să formeze un popor din sămânţa lui Avraam.

Plănuieşte momente devoţionale în casa ta (altarul de dimineaţă sau de seară, deschiderea Sabatului etc.) şi invită un vecin sau un prieten să primească binecuvântare în familia ta.

În această naraţiune, Iacov – care şi-a înşelat tatăl şi fratele ca să obţină dreptul de întâi născut şi care a furat binecuvântarea pe care Isaac intenţionase s-o dea celui mai mare fiu al său – rămâne totuşi pasiv faţă de Laban şi îi slujeşte cu credincioşie. Iacov ştie bine că a fost înşelat de socrul lui şi trece totuşi cu vederea. Este greu de înţeles pasivitatea lui, dacă ne gândim la temperamentul lui Iacov. El s-ar fi putut revolta sau cel puţin ar fi putut să i se opună lui Laban sau să negocieze cu el. Dar, nu, el doar executa ce îi cerea socrul lui să facă, indiferent cât de nedrept era totul.

Dar la naşterea lui Iosif, primul fiu al Rahelei, Iacov bifează în sfârşit cel de-al paisprezecelea an al „slujbei” lui la Laban (Geneza 30:26) şi ia în calcul să se întoarcă în Ţara Promisă. Dar Iacov este preocupat să ofere bunăstare şi familiei lui („Când am să muncesc şi pentru casa mea?” ).

5. Cum s-a îmbogăţit Iacov? Ce metode şi argumente a folosit? Cum reacţionează Laban? Geneza 30:25-32

Fusese un ocol foarte mare pentru Iacov, care iniţial plecase de acasă să-şi găsească o soţie. Probabil că intenţia sa nu fusese să stea atât de mult timp departe de ţara lui, dar evenimentele l-au ţinut departe cu anii. Acum sosise timpul să se întoarcă acasă, şi încă cu ce familie se întorcea!

Atunci, de ce Iacov nu a plecat de la Laban mai repede? Supunerea nefirească a lui Iacov sugerează că el probabil se schimbase; înţelesese lecţia credinţei. Cu alte cuvinte, Iacov a aşteptat semnalul lui Dumnezeu ca să plece. Iacov se hotărăşte să plece doar atunci când Dumnezeu îi vorbeşte.

Dumnezeu i Se descoperă lui Iacov drept „Dumnezeul din Betel” şi îi porunceşte să părăsească ţara lui Laban şi să se întoarcă în ţara lui „de naştere” (Geneza 31:13), folosind aceleaşi cuvinte pe care i le-a adresat lui Avram când i-a zis să plece din „casa tatălui ” (Geneza 12:1).

Un alt lucru care l-a ajutat pe Iacov să-şi dea seama că era momentul să plece a fost şi atitudinea fiilor lui Laban şi a lui Laban însuşi (vezi Geneza 31:1,2). „Iacov ar fi plecat de la rudele lui viclene cu mult mai devreme, dacă nu s-ar fi temut să îl întâlnească pe Esau. Acum îşi dădea seama că era în pericol din cauza fiilor lui Laban, care, considerând că averea lui era a lor, ar fi putut să încerce să o ia cu forţa” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 193).

Prin urmare, şi-a luat familia şi bunurile şi a plecat, dând startul unui alt capitolul din marea epopee a poporului legământului lui Dumnezeu.

Dumnezeu l-a ales pe Iacov nu datorită meritelor acestuia, ci datorită harului Său. Totuşi, Iacov a depus multe eforturi ca să merite harul, ceea ce în sine este o contradicţie. Dacă ar fi meritat, atunci nu ar mai fi fost vorba de har, ci de fapte (vezi Romani 4:1-5), ceea ce este contrar Evangheliei. Doar mai târziu a început Iacov să înţeleagă semnificaţia harului lui Dumnezeu şi ce înseamnă să se încreadă în Dumnezeu, să trăiască prin credinţă şi să depindă în totalitate de Domnul. Experienţa lui Iacov conţine o lecţie importantă pentru cel ambiţios: nu încerca să progresezi în detrimentul altora.

„Iacov a crezut că a pierdut totul, legătura cu Dumnezeu, casa, totul, şi aşa a ajuns un fugar deziluzionat. În schimb, ce a făcut Dumnezeu? A privit spre el, în starea lui deznădăjduită, i-a văzut dezamăgirea şi a văzut în el o plămădeală bună care putea să-i aducă iarăşi slavă lui Dumnezeu. Imediat ce Iacov îşi vede starea, Dumnezeu îi prezintă misterioasa scară, care Îl reprezintă pe Isus. lată aici un om care a pierdut orice legătură cu Dumnezeu, dar Dumnezeul cerului priveşte spre el şi consimte ca Hristos să acopere prăpastia pe care păcatul a creat-o! Poate că ne-am uitat şi am zis: «Tânjesc după cer, dar cum pot ajunge la el? Nu văd nicio cale.» La fel a gândit şi Iacov, astfel că Dumnezeu îi arată în vis scara, iar acea scară uneşte pământul cu cerul, cu Isus Hristos” (Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic adventist, vol. 1, p. 1095).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Numeri 5-11
1. Unde trebuia nazireul să-şi radă capul şi ce trebuia să facă cu părul?
2. Ce au adus ca dar înaintea Domnului mai-marii lui Israel?
3. Ce vârstă aveau leviţii care slujeau la cortul întâlnirii?
4. Cum a cârtit poporul în gura mare împotriva Domnului?

Evanghelizare, Secţiunea 19, subcapitolul „Sănătatea şi principiile sănătăţii”
5. Ce nu ar trebui să faci fără a fi necesar?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!