Potopul

„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6:5). Verbul „a văzut” îl duce pe cititor înapoi în timp la fiecare etapă din procesul creării lumii. Dar ceea ce Dumnezeu vede acum este ra’, „răutate”, în loc de tov, „bun”. Este ca şi cum lui Dumnezeu Îi păruse rău că a creat lumea, acum că era plină de ra’, răutate (Geneza 6:5).

Totuşi, regretul lui Dumnezeu conţine şi elemente de salvare. Termenul ebraic pentru expresia „i-a părut rău” (nakham) îşi găseşte ecoul în numele lui Noe (Noakh), care înseamnă „mângâiere” (Geneza 5:29). Astfel, reacţia lui Dumnezeu la nelegiuire are două faţete. Deşi conţine ameninţarea cu dreptatea, ceea ce va însemna distrugerea unora, în acelaşi timp răspunsul Său promite mângâiere şi îndurare, care are drept urmare salvarea altora.

Acest „dublu mesaj” a fost deja auzit în cazul lui Cain şi al lui Abel/Set şi a fost repetat prin contrastul dintre urmaşii lui Set („fiii lui Dumnezeu”) şi cei ai lui Cain („fetele oamenilor”). Acum îl auzim din nou, când Dumnezeu face deosebire între Noe şi restul oamenilor.

1. Ce lecţii putem învăţa din acest minunat fragment de istorie de la început? Geneza 6:13-7:10

La fel ca Daniel, Noe este un profet care prezice sfârşitul lumii. Termenul ebraic pentru „corabie” (tevah) (Geneza 6:14) este acelaşi cuvânt rar, împrumutat din limba egipteană, care a fost folosit pentru „sicriaşul” în care copilaşul Moise a fost ascuns şi salvat, ca să-l poată elibera pe Israel din Egipt (Exodul 2:3). De asemenea, unii au văzut în structura generală a corabiei nişte asemănări cu chivotul din cortul întâlnirii (Exodul 25:10). După cum corabia de la potop a asigurat supravieţuirea omenirii, tot aşa şi chivotul legământului, un semn al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său (Exodul 25:22), arată spre lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu pentru poporul Său.

Fraza: „Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu” (Geneza 6:22) încheie secţiunea care descrie pregătirile. Verbul ‘asah, „a face”, care se referă la acţiunea lui Noe, corespunde cu verbul ‘asah, „a face”, din porunca lui Dumnezeu cu care a început secţiunea (Geneza 6:14) şi se repetă de cinci ori (Geneza 6:14-16). Această corespondenţă între porunca lui Dumnezeu şi răspunsul lui Noe sugerează absoluta ascultare a lui Noe de ceea ce Dumnezeu îi spusese să facă, ‘asah. Este, de asemenea, interesant că această expresie mai este utilizată şi în contextul confecţionării chivotului legământului (Exodul 39:32,42; 40:16).

Din nou, paralela dintre corabie şi chivot confirmă funcţia lor răscumpărătoare comună. Astfel, ascultarea lui Noe este descrisă ca parte din planul de salvare al lui Dumnezeu. Noe a fost salvat doar pentru că a avut acea credinţă prin care să facă ceea ce îi poruncise Dumnezeu (vezi Evrei 11:7). El a fost un prim exemplu de credinţă care se manifestă prin ascultare, singurul fel de credinţă care contează (Iacov 2:20).

Pe scurt, deşi „a căpătat milă înaintea Domnului” (Geneza 6:8), Noe a acţionat prin credinţă şi ascultare faţă de porunca lui Dumnezeu tocmai ca răspuns la această milă care-i fusese deja arătată. Nu la fel ar trebui să se întâmple şi cu noi?

Verbul ‘asah, „a face”, care se referă la acţiunile lui Noe, este şi un cuvânt-cheie în raportul despre creaţie din Geneza (Geneza 1:7,16,25,26,31; 2:2). Faptele lui Noe de ascultare sunt precum actele lui Dumnezeu de creare. Ceea ce putem deduce din această conexiune este că potopul nu înseamnă doar pedeapsa trimisă de Dumnezeu asupra oamenilor, ci şi salvarea noastră de către El.

2. Citeşte Geneza 7. Ce anume din descrierea potopului ne reaminteşte de creaţie? Ce lecţii putem extrage din elementele paralele ale celor două evenimente?

O citire atentă a pasajului despre potop scoate la iveală folosirea multor cuvinte şi expresii comune cu pasajul despre crearea lumii: „şapte” (Geneza 7:2,3,4,10; compară cu Geneza 2:1-3); „parte bărbătească şi parte femeiască” (Geneza 7:2,3,9,16; compară cu Geneza 1:27); „după soiul lor” (Geneza 7:14; compară cu Geneza 1:11,12,21,24,25); „dobitoacele”, „păsările”, „tot ce se târăşte” (vezi Geneza 7:8,14,21,23; compară cu Geneza 1:24,25) şi „suflare de viaţă” (Geneza 7:15,22; compară cu Geneza 2:7).

Într-o anumită măsură deci, istoria potopului sună ca istoria creaţiei. Aceste ecouri ale creaţiei ne arată că Dumnezeul care creează este acelaşi cu Dumnezeul care distruge (Deuteronomul 32:39). Dar aceste ecouri transmit şi un mesaj de speranţă: potopul este menit să fie o nouă creaţie, din apă, care duce la o nouă existenţă.

Mişcarea apelor arată că acest eveniment al creaţiei înseamnă de fapt inversarea etapelor creaţiei din Geneza 1. Spre deosebire de Geneza 1, care descrie separarea apelor de deasupra de apele de dedesubt (Geneza 1:7), potopul presupune reunificarea acestora atunci când se revarsă dincolo de limitele lor (Geneza 7:11).

Acest proces transmite un mesaj paradoxal: Dumnezeu trebuie să distrugă ce a fost înainte, ca să facă loc unei noi creaţii. Crearea unui pământ necesită distrugerea celui vechi. Evenimentul potopului prefigurează salvarea lumii care va avea loc în viitor, la sfârşitul timpului: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1; compară cu Isaia 65:17).

Ce anume în noi trebuie să fie nimicit ca să fie recreat? (Vezi Romani 6:1-6.)

Geneza 7:22-24 descrie efectul copleşitor şi cuprinzător al apelor. În mijlocul acestui peisaj de distrugere totală şi fără speranţă, „Dumnezeu Şi-a adus aminte” (Geneza 8:1). Această propoziţie este plasată în centrul pasajului despre potop, un indiciu că această idee constituie mesajul central al istoriei potopului.

3. Cum înţelegi formularea: „Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe”? Geneza 8:1

Verbul zakhar, „a-şi aduce aminte”, înseamnă că Dumnezeu nu a uitat; este mai mult decât un exerciţiu mintal. În contextul biblic, faptul că Dumnezeu Şi-a adus aminte înseamnă împlinirea promisiunii Sale şi se referă adesea la o salvare (vezi Geneza 19:29). În contextul potopului, „Dumnezeu Şi-a adus aminte” înseamnă că ploaia „a fost oprită” (Geneza 8:2) şi că Noe avea să poată ieşi în curând din corabie (Geneza 8:16).

Deşi nu i se dăduse încă nicio poruncă directă de a ieşi, Noe a luat iniţiativa şi a trimis iniţial un corb, apoi un porumbel, ca să vadă care era situaţia. În cele din urmă, când porumbelul nu s-a mai întors, el a înţeles că „apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei; s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase” (Geneza 8:13).

Comportamentul lui Noe este bogat în lecţii practice. Pe de o parte, el ne învaţă să ne încredem în Dumnezeu chiar dacă nu ne vorbeşte încă direct. Pe de altă parte, credinţa nu elimină valoarea gândirii şi a verificării. Credinţa nu exclude datoria de a gândi, de a cerceta şi de a vedea dacă ce am aflat este adevărat.

Totuşi, Noe iese din corabie doar când Dumnezeu îi spune, în sfârşit, să iasă (Geneza 8:15-19). Cu alte cuvinte, chiar şi când ştie că este în siguranţă să plece, Noe încă se bizuie pe Dumnezeu şi aşteaptă semnalul Lui înainte să iasă din corabie. El a aşteptat răbdător în corabie. „După cum a intrat în corabie la porunca lui Dumnezeu, el a aşteptat îndrumări ca să iasă din ea. În sfârşit, un înger a coborât din cer, a deschis uşa aceea grea şi i-a invitat pe patriarh şi casa lui să iasă şi să meargă pe suprafaţa pământului, luând cu ei toate vieţuitoarele” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 105).

Citeşte Geneza 8:1; 19:29 şi Psalmii 106:4. Ce înseamnă că „Dumnezeu Şi-a adus aminte”? Ce înseamnă acest adevăr pentru noi, acum? Adu-ţi aminte astăzi de nişte copii rămaşi fără părinţi: fă-le o vizită, scrie-le un mesaj de încurajare sau pregăteşte-le un cadou.

4. Ce a făcut Noe în primul rând când a ieşit din corabie şi de ce? Geneza 8:20

Asemenea lui Adam şi Evei, care cu siguranţă I s-au închinat lui Dumnezeu în Sabat imediat după cele şase zile ale creaţiei, Noe I-a adus închinare lui Dumnezeu imediat după potop, care este un alt eveniment al creaţiei în sine. Există totuşi o diferenţă între cele două acte de închinare. Spre deosebire de Adam şi Eva, care I s-au închinat Domnului direct, Noe a trebuit să recurgă la o jertfă. Aceasta este prima dată când se pomeneşte în Biblie despre un altar. Jertfa a constat din „arderi-de-tot” (‘olah), jertfa cea mai veche şi cel mai des adusă. Aceasta a fost o jertfă de mulţumire din partea Noe (compară cu Numeri 15:1-11).

5. Cum a afectat potopul alimentaţia oamenilor? Care este principiul din spatele noilor restricţii impuse de Dumnezeu? Geneza 9:2-4

Din cauza efectelor potopului, alimentaţia bazată pe plante nu a mai fost disponibilă aşa cum fusese în trecut. Prin urmare, Dumnezeu le-a permis oamenilor să mănânce carne de animale. Această schimbare în alimentaţia oamenilor a generat o schimbare în relaţia dintre oameni şi animale, spre deosebire de cea stabilită când au fost create. În pasajul despre creaţie se precizează că oamenii şi animalele au avut aceeaşi alimentaţie bazată pe plante şi nu au reprezentat o ameninţare reciprocă. În lumea de după potop, uciderea animalelor cu scopul de a obţine hrană a presupus o relaţie bazată pe frică şi groază (Geneza 9:2). Odată ce au început să se mănânce reciproc, oamenii şi animalele au dezvoltat fără îndoială o relaţie destul de diferită de cea de care s-au bucurat în Eden.

Totuşi, îngăduinţa manifestată de Dumnezeu a presupus două restricţii. În primul rând, nu toate animalele erau potrivite ca hrană. Prima restricţie se subînţelegea din distincţia dintre animalele „curate” şi „necurate” (vezi Geneza 8:19,20; compară cu Geneza 1:21,24). Cea de-a doua restricţie a fost clară şi nouă şi consta din abţinerea de la consumarea sângelui, deoarece viaţa era în sânge (Geneza 9:4).

Informează-te despre cel mai apropiat centru adventist de sănătate şi recomandă-l astăzi unei familii interesate de alimentaţia sănătoasă.

6. Ce însemna angajamentul lui Dumnezeu de a conserva viaţa? Cum împlineşte binecuvântarea lui Dumnezeu acest angajament? Geneza 8:21-9:1?

Angajamentul lui Dumnezeu de a conserva viaţa a fost un act al harului, nu un rezultat al meritelor omului. Dumnezeu a decis să menţină viaţa pe pământ în ciuda răutăţii omului (Geneza 8:21). Geneza 8:22 spune literalmente: „cât va fi pământul”, adică atâta timp cât acest pământ există, anotimpurile se vor succeda şi viaţa va fi conservată, păstrată. Pe scurt, Dumnezeu nu a renunţat la creaţia Sa.

De fapt, următorul text care vorbeşte despre binecuvântarea lui Dumnezeu ne duce înapoi la momentul creării iniţiale a lumii, cu binecuvântarea aferentă acesteia (Geneza 1:22,28; 2:3). Într-un anumit sens, Domnul îi dădea omenirii şansa să o ia de la capăt, şansa unui nou început.

7. Ce însemna curcubeul? Ce legătură există între acest „semn al legământului” (Geneza 9:13) şi celălalt semn al legământului, Sabatul? Geneza 9:8-17

Expresia „a face un legământ” se repetă de trei ori (Geneza 9:9,11,17), constituind punctul culminant al împlinirii făgăduinţei anterioare făcute de Dumnezeu (Geneza 6:18). Secţiunea precedentă a fost paralelă cu ziua a şasea din relatarea despre creaţie, pe când secţiunea aceasta este paralelă cu cea despre ziua a şaptea din relatarea creaţiei, şi anume cea despre Sabat. În cadrul acestui pasaj, repetarea de şapte ori a cuvântului „legământ” trimite cu gândul la Sabat. Asemenea Sabatului, curcubeul este semnul legământului (Geneza 9:13,14,16; compară cu Exodul 31:12-17). Asemenea Sabatului, curcubeul are o acoperire universală, se aplică întregii lumi. După cum Sabatul, ca semn al creaţiei, este pentru oricine de oriunde, şi promisiunea că nu va mai veni niciun alt potop universal este pentru oricine de oriunde.

Data următoare când vezi un curcubeu, gândeşte-te la toate promisiunile pe care ni le-a făcut Dumnezeu. De ce putem avea încredere în ele?

Fără nicio îndoială, răutatea umană nu este un fenomen nou. Să ne uităm la asemănările dintre vremurile de atunci şi cele de astăzi:

„Păcatele care au atras pedeapsa asupra lumii de dinainte de potop se comit şi astăzi; temerea de Dumnezeu este alungată din inima oamenilor, iar Legea Sa este tratată cu nepăsare şi dispreţ. Preocuparea cu lucrurile nespirituale, lumeşti, a acelei generaţii de oameni este egalată de cea a generaţiei actuale. […] Dumnezeu nu i-a condamnat pe antediluvieni pentru că mâncau şi beau. […] Păcatul lor consta în faptul că se înfruptau din aceste daruri fără să fie mulţumitori Dătătorului şi se înjoseau lăsându-se în voia poftelor fără frâu. Era legal ca ei să se căsătorească. Căsătoria făcea parte din legile stabilite de Dumnezeu […], dar aceste îndrumări au fost date uitării, şi căsătoria a fost pervertită şi făcută să slujească la satisfacerea patimilor. O stare de lucruri asemănătoare există şi astăzi. Ceea ce în sine este drept, îngăduit, este dus la exces. […] Înşelăciunea, mita şi jaful se lăfăiesc necondamnate atât la nivel înalt, cât şi la cel de jos. Presa abundă de relatări ale crimelor. […] Tabloul pe care Inspiraţia ni l-a înfăţişat cu privire la lumea de dinainte de potop reprezintă foarte fidel starea de lucruri către care societatea modernă se îndreaptă foarte repede. Chiar acum, în secolul prezent şi în ţările pretins creştine se săvârşesc zilnic fapte la fel de negre şi de înfiorătoare ca acelea din pricina cărora au fost nimiciţi păcătoşii lumii vechi” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pp. 101, 102).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Exodul 37 – Leviticul 3
1. În ce direcţie erau îndreptate aripile şi faţa heruvimilor de pe capacul ispăşirii?
2. Ce scria pe placa de aur legată de mitră cu sfoară albastră?
3. Cine a pus mărturia în chivot?
4. Ce simbolizează sarea, nelipsită de pe darurile de mâncare?

Evanghelizare, Secţiunea 18, subcapitolul „Combaterea învăţăturilor greşite”
5. De ce este mai bine să nu intrăm în controverse despre teoriile spiritiste?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!