Biruința obținută de Isus în pustie

„Când a auzit că între el şi femeie şi între sămânţa lui şi sămânţa femeii avea să existe vrăjmăşie, Satana a înţeles că lucrarea lui de degradare a naturii umane avea să fie oprită. (…) Totuşi, pe măsură ce planul de mântuire se dezvăluia tot mai mult, Satana s-a bucurat împreună cu îngerii lui pentru că, prin provocarea căderii omului, îl putea coborî pe Fiul lui Dumnezeu din poziţia Sa înaltă. El a declarat că planurile lui avuseseră succes pe pământ până atunci şi că, în momentul în care avea să ia asupra Sa natura umană, Hristos avea să fie şi El înfrânt şi, în acest fel, răscumpărarea neamului căzut avea să fie împiedicată.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, Editura Viaţă şi Sănătate, ed. 2006, p. 57, (în orig., p. 66)

Săptămâna aceasta, vom studia despre ispitirea din pustie şi vom urmări conflictul deschis dintre Hristos şi Satana, prezentat poate pentru prima oară atât de clar în Biblie. Satana pretindea că lumea este a lui, dar Hristos a venit să o recâştige de partea Sa. Iar cheia recâştigării ei este planul de mântuire. Pentru a sabota răscumpărarea omenirii, Satana a încercat să pună capăt vieţii lui Isus imediat după ce S-a născut, iar apoi a făcut o nouă încercare în pustie.

1. Citeşte Matei 1:20-23. Ce semnificaţie are numele „Emanuel”?

Cu ce scop a venit pe pământ Fiul lui Dumnezeu? În primul rând, pentru a recâştiga stăpânirea pierdută de Adam (Romani 5:12,15). Îl vedem în ipostaza de Împărat în ocazia în care a înmulţit pâinile (cinci mii de oameni au vrut să-L facă rege) şi în ocazia în care copiii Îi cântă osanale (un omagiu adus unei persoane care urma să scape ţara de duşmani). Îl vedem, de asemenea, în ipostaza de Stăpân asupra naturii, când a vindecat bolnavii (orbul din naştere, femeia cu o hemoragie veche de doisprezece ani etc.) sau când a liniştit furtuna şi le-a poruncit vântului şi valurilor să tacă.

În al doilea rând, El a venit pentru judecată şi ca să nimicească lucrările Diavolului (Ioan 9:39; 1 Ioan 3:8). De câte ori ne-am întrebat de ce prosperă răul? Isus abordează problema nedreptăţii şi ne asigură că sfârşitul ei este aproape. Demonii au recunoscut că Isus are putere asupra lor. În ţipetele lor, ei I-au dezvăluit identitatea, uneori înainte de vreme. El le-a adus pace oamenilor posedaţi de demoni şi le-a redat sănătatea mintală.

În al treilea rând, Isus a venit pe pământ ca să-i caute şi să-i mântuiască pe cei pierduţi (Luca 19:10) şi ca să ia asupra Sa păcatul lor (Ioan 1:29). El S-a făcut asemenea nouă ca să poată fi un Mare-Preot vrednic de încredere şi ca să ne readucă la Dumnezeu (Evrei 2:17). „Rezolvarea păcatului, mântuirea oamenilor, binecuvântarea lor cu har, iertare, îndreptăţire, glorificare – toate acestea au format scopul unicului legământ de la început, împlinit acum prin Isus Hristos.” – N. T. Wright (25.09.2009), Justification: God’s Plan and Paul’s Vision (Kindle Locations 1462-1463: InterVarsity Press. Kindle Edition).

În sfârşit, El a venit ca să ne arate cum este Dumnezeu, să ne descopere (nu numai nouă, ci şi universului întreg) adevăratul Său caracter (Ioan 14:9).

Cum te ajută fiecare dintre aceste motive să ai o relaţie mai strânsă cu Domnul?

Apariţia lui Ioan Botezătorul a stârnit valuri de emoţie în întreaga regiune. Iată un om care se asemăna cu profetul Ilie (Matei 3:4; 2 Împăraţi 1:8). Trecuseră patru sute de ani de când nu mai vorbise un profet. Dumnezeu nu mai tăcuse niciodată atât de multă vreme. În sfârşit, El le vorbea din nou! Deci urmau să se petreacă evenimente importante.

2. Ce expresii referitoare la judecată şi la lucrarea lui Mesia găsim în cuvintele spuse de Ioan unora dintre cei veniţi să fie botezaţi? Matei 3:7-12

Oamenii aveau convingerea că trăiau zilele din urmă. Ei il văzuseră pe Ioan venind din pustie şi îl auzeau cum îi chema să treacă pin apele Iordanului, prin botez. Aceasta ar putea trimite cu gândul la exod, numai că, de data aceasta, era vorba de cufundare în apă (şi nu de o trecere ca pe uscat) ca să fie curaţi şi pregătiţi pentru o altă Ţară a Făgăduinţei, în care conducătorul era Mesia Însuşi, Cel care avea să-i înfrângă pe romani şi avea să instaureze împărăţia veşnică prezisă de profeţi. Cam aşa gândeau cei mai mulţi.

Însă nici Ioan şi nici Isus nu conduceau o mişcare politică, ci o acţiune pentru mântuirea oamenilor. În descrierea activităţii lui Ioan, Luca citează din Isaia (Luca 3:3-6). Oamenii veneau cu grămada la Ioan – li se reaprinsese în suflet speranţa că şi ei se puteau pregăti pentru marea zi a lui Dumnezeu, care era aproape.

Iar când a venit marea zi, mulţi au fost luaţi prin surprindere, dar nu pentru că n-ar fi ştiut, ci pentru că nu înţelegeau ce spun Scripturile (Luca 24:25-27).

Au existat oameni credincioşi care au avut concepţii greşite despre prima venire a Domnului. Cum pot oamenii credincioşi din zilele sfârşitului să evite concepţiile greşite despre a doua Sa venire?

3. Citeşte Matei 4:1-3. Ce se întâmplă aici şi din ce cauză? Cum se desfăşoară marea luptă aici?

„Când a fost dus în pustie pentru a fi ispitit, Isus a fost mânat de Duhul lui Dumnezeu. El nu a chemat ispita. S-a dus în pustie ca să fie singur şi să mediteze asupra misiunii şi lucrării Sale. Prin post şi rugăciune, El avea să-Şi întărească sufletul pentru cărarea însângerată pe care trebuia să meargă. Dar Satana ştia că Isus S-a dus în pustie şi a socotit că acela era timpul cel mai potrivit pentru a se apropia de El: – Ellen G. White, Viaţa lui Isus, Editura Viată şi Sănătate, ed. 2015, p. 88, (în orig., p. 114)

Raportul Evangheliei spune că, după cele patruzeci de zile, Isus a flămânzit (Matei 4:2). Iată cum este prezentată experienţa israeliţilor în Deuteronomul 8:2,3: „Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame.”

Când este flămând sau însetat, omul este mai predispus să fie irascibil, să ia hotărâri pripite. Israeliţii, când nu au mai avut pâine sau apă în pustie, au început să cârtească şi s-au răzvrătit.

Satana a venit la Isus cu nişte sugestii „prieteneşti”, de genul celor date de prietenii lui Iov. Dar s-a dat de gol prin cuvintele: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini” (Matei 4:3). Dacă ar fi fost un înger de la Dumnezeu, cu siguranţă că nu s-ar fi îndoit de divinitatea lui Isus.

4. Ce pasaj din Scriptură a citat Domnul Isus în răspunsul Său? Matei 4:4

Este important să nu cădem pradă ispitei dar este mult mai important să fim atenţi ca să nu-i ducem pe alţii în ispită. Cu ce ispită te confrunţi în prezent şi cum ai recunoscut-o ca atare?

Prima ispită, deşi am putea considera că are unele puncte comune cu exodul, îşi avea rădăcina în căderea în păcat. Când a pus pe primul loc credincioşia faţă de Dumnezeu şi nu a cedat apetitului, Isus a recâştigat terenul pierdut de Adam la pomul cunoştinţei binelui şi răului. Însă, pentru a repune rasa umană în poziţia în care se aflase Adam iniţial, Isus a fost supus altor două ispite.

Potrivit Evangheliei după Matei, în cea de-a doua ispită, Satana L-a dus pe Isus în locul cel mai înalt de pe templu. Sunt repetate cuvintele care exprimă îndoiala: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu…”

5. Ce urmărea Satana? Ar fi demonstrat ceva Isus dacă ar fi sărit? Matei 4:5-7

Încrederea Domnului Isus în Dumnezeu era autentică, nu era o mască menită să facă impresie. El a dat dovadă de încredere totală în Tatăl Său atunci când a lăsat cerul şi S-a făcut om, suportând împotrivirea, acuzaţiile false, umilirea publică şi nedreptatea morţii pe cruce (Filipeni 2:5-8). Pentru aceasta venise şi era hotărât să meargă până la capăt. Misiunea Lui consta în recuperarea lumii pe care Adam şi urmaşii lui o pierduseră. De El depindeau împlinirea tuturor făgăduinţelor legământului şi şansa omenirii la mântuire.

Isus răspunde citând din nou din Deuteronomul: „Să nu ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru” (6:16). La Masa, israeliţii au cârtit că nu aveau apă, iar Moise a lovit stânca şi le-a dat apă din stâncă. Când a evaluat această experienţă, Moise a declarat că israeliţii Îl „ispitiseră” pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?” (Exodul 17:7). Isus nu S-a lăsat amăgit, chiar dacă de data aceasta Diavolul a replicat şi el cu „este scris” (Matei 4:4,6).

Nu este întotdeauna uşor să distingem hotarul dintre încrederea în Dumnezeu pentru o intervenţie printr-o minune şi încumetarea de a avea anumite aşteptări de la El când Îi cerem ceva. Ai învăţat să faci diferenţa între ele? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul la Şcoala de Sabat.

Conform Evangheliei după Matei, prima ispită a vizat apetitul, a doua, păcatul încumetării, iar a treia a fost o contestare directă a lui Hristos Însuşi, a calităţii Sale de Împărat şi a misiunii Lui supreme pe pământ.

6. Citeşte Matei 4:6-10, Deuteronomul 34:1-4 şi Apocalipsa 21:10. Ce semnifică „muntele foarte înalt” pe care L-a dus Satana pe Isus?

Judecând după modul în care utilizează Biblia tema urcării pe vârful unui munte foarte înalt pentru a vedea împărăţiile lumii, am putea să o asociem cu ideea de viziune profetică. De pe culmea muntelui, Moise a văzut Ţara Făgăduinţei aşa cum avea ea să fie mai târziu, iar Ioan a văzut Noul Ierusalim. La fel, Isus a văzut mai mult decât ţările din lumea romană antică. Satana i-a prezentat lumea în cea mai bună lumină. I-a arătat bogăţiile şi strălucirea ei, nu nelegiuirile, suferinţa şi nedreptatea din ea.

Apoi I-a spus: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie” (Matei 4:9). La fel ca în ziua în care i-a amăgit pe Adam şi pe Eva când puteau să fie ca Dumnezeu (când ei fuseseră deja creaţi după chipul Său), Satana a pretins că era Dumnezeu, că el era proprietarul exclusiv al împărăţiilor lumii şi că, în schimbul unei mici plecăciuni, putea să I le dea lui Isus (vezi Luca 4:6; compară cu Psalmii 2:7,8).

Proba aceasta viza totalitatea. Cui trebuie să-i fie loială omenirea? În Eden, când s-au lăsat convinşi de şarpe, Adam şi Eva i-au arătat pentru prima oară loialitate lui Satana, iar îndepărtarea de Dumnezeu a fost tot mai mare cu fiecare generaţie. Fără o intervenţie directă a lui Dumnezeu, Satana ar fi învins, iar rasa umană şi probabil însăşi viaţa pe pământ ar fi dispărut. Miza era foarte mare.

Isus nu i-a permis celui rău să stea lângă El, ci i-a poruncit să plece.

În faţa acestor trei ispite, Isus S-a apărat cu Scriptura. Ce înseamnă aceasta pentru noi în mod concret? La rândul nostru, cum putem utiliza Scriptura pentru a învinge ispita la fel ca El?

În secolele trecute, au existat scriitori care au abordat tema marii lupte, iar în prezent unii evanghelici se apleacă mai mult asupra acestei idei, dar numai Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a dezvoltat o concepţie profundă despre marea luptă. Conflictul literal, fizic, moral şi spiritual dintre Hristos şi Satana constituie marca fundamentală a gândirii adventiste. Pretutindeni în Biblie regăsim ceea ce un scriitor evanghelic numea „tema războiului cosmic”, iar în unele pasaje – precum în cel studiat săptămâna aceasta, despre ispitirea lui Isus – tema aceasta este foarte clară şi evidentă. Ideea existenţei unei lupte între bine şi rău se întâlneşte şi în texte nereligioase (poetul T. S. Eliot, filosoful ateu german Friedrich Nietzsche). Însă Scriptura, împreună cu Spiritul Profetic, descoperă mai bine ca oricine natura reală a acestui conflict şi mizele lui veşnice.

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Iosua 8-14
1. Din cine era format auditoriul în faţa căruia a citit Iosua cuvintele Legii?
2. Ce nu au făcut bărbaţii lui Israel când au fost înşelaţi de gabaoniţi?
3. Ce fenomen cosmic extraordinar s-a petrecut la Gabaon?
4. Ce vârstă avea Caleb când i-a cerut lui Iosua Hebronul ca moştenire?

Viaţa lui Iisus, capitolul 58
5. Pentru ce alte motive plângea Isus, cu ocazia morţii lui Lazăr?