Biserica luptătoare

Ioan a fost ultimul care a murit dintre cei doisprezece ucenici. El a scris Evanghelia şi epistolele care-i poartă numele, dar şi Apocalipsa, o carte cu o contribuţie însemnată la concepţia noastră despre marea luptă. În studiul acesta, ne vom concentra atenţia doar asupra scrisorilor către cele şapte biserici. Şi vom încerca să le privim prin ochii destinatarilor iniţiali, pentru a înţelege cât mai mult.

Mai întâi, remarcăm faptul că Isus personalizează mesajul pentru fiecare biserică, în funcţie de nevoile fiecăreia. Dar să nu uităm că fiecare mesaj se aplică bisericii din respectiva cetate antică, dar şi unei etape din istoria bisericii creştine.

Apoi, observăm că bisericile acestea sunt prezentate ca având probleme de identitate, cum avem şi noi astăzi. Merg membri ei drept înainte după Isus, împlinindu-şi misiunea în lume, sau oscilează, în public străduindu-se să pară creştini, dar în particular simţindu-se mai comod alături de puterile întunericului? Noi considerăm că facem parte din ultima biserică, istoric vorbind, şi vom vedea că, oricât de diferite sunt circumstanţele, şi noi trebuie să facem faţă multor probleme cu care s-au confruntat şi bisericile dinaintea noastră.

În Apocalipsa 2:1, Isus este înfăţişat ca ţinând în mână cele şapte stele şi umblând printre sfeşnice în timp ce i Se adresează bisericii din Efes. Simbolurile acestea ne dezvăluie adevăruri importante. Sfeşnicele sunt bisericile, iar cele şapte stele sunt „îngerii”, conducătorii care au misiunea de a avea grijă de biserici (Apocalipsa 1:20). Cu alte cuvinte, între aceste biserici şi tronul lui Dumnezeu din cer există o legătură strânsă. Bisericile au un rol important în marea luptă.

1. Citeşte Apocalipsa 2:1-7. Care sunt indiciile despre marea luptă în acest pasaj?

Mesajul către biserica din Efes începe cu o descriere a caracterului ei. Isus îi cunoaşte foarte bine punctele tari şi punctele slabe. O laudă pentru faptele ei, pentru perseverenţa ei, pentru intoleranţa faţă de învăţătorii mincinoşi din mijlocul ei (Apocalipsa 2:2,3,6), semn că doctrina falsă nu ar trebui tolerată în biserică. Se pare că, în lupta ei împotriva întunericului, biserica din Efes a fost ţinta unei lovituri date de Satana prin intermediul apostolilor mincinoşi, care se declarau urmaşi ai lui Nicolae (unul dintre primii şapte diaconi – Faptele 6:5) şi care au format o mişcare disidentă. Isus declară că urăşte faptele lor (Apocalipsa 2:6).

Problema bisericii din Efes era că îşi părăsise „dragostea dintâi” (vers. 4). Expresia aceasta ne trimite cu gândul la limbajul folosit de profeţii Vechiului Testament care au asemănat apostazia poporului Israel cu încălcarea fidelităţii conjugate (vezi, de exemplu, Osea 2:13).

Problema este serioasă, dar Isus este specialist în a rezolva situaţiile fără speranţă. El încurajează biserica să-şi aducă aminte de unde a căzut şi să se întoarcă la faptele dintâi (Apocalipsa 2:5). Acesta nu este un apel la întoarcerea la „vremurile bune de odinioară”, ci la folosirea experienţei trecute ca ghid pentru viitor.

Care sunt, în prezent, cauzele pentru care un credincios îşi părăseşte „dragostea dintâi”? Cum ar putea fi prevenită situaţia aceasta?

2. Cum li Se prezintă Domnul Isus bisericilor din Smirna şi Pergam? De ce li se prezintă în acest fel? Apocalipsa 2:8 (vezi şi 1:18); 2:12 (vezi şi 1:16).

3. Citeşte Apocalipsa 2:8-17. Ce li se spune credincioşilor din aceste bisericii?

Şi credincioşii bisericii din Smirna erau activi, însă nu aveau multe rezultate cu care să se laude, probabil din cauza celor din mijlocul lor, care formau „o sinagogă a lui Satana” (vers. 9). La fel, membrii bisericii din Pergam se pare că îşi păstraseră credinţa, măcar că locuiau acolo unde se afla „scaunul de domnie al lui Satana” (vers. 13), înconjuraţi de idolatrie. Toate acestea ne dovedesc, o dată în plus, realitatea marii lupte.

Biserica din Smirna este atenţionată că a aşteaptă vremuri grele, închisoarea şi probabil chiar moartea (vers. 10). În Pergam, cineva a fost ucis deja pentru credinţa lui (vers. 13). Merită remarcat aici faptul că vremurile grele au o anumită limită de timp, pe care cel rău nu are voie să o încalce (vers. 10).

Dar Dumnezeu are ceva împotriva bisericii din Pergam (vers. 14-16): faptul că ea tolerează în mijlocul ei „nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam” şi care „ţin învăţătura nicolaiţilor” (vers. 14, 15).

„Nicolae şi Balaam par a fi termeni sinonimi; Nicolae este un cuvânt grecesc compus (nikaō şi laos) şi înseamnă «cel care cucereşte poporul». Balaam poate fi derivat din două cuvinte ebraice, am («popor») şi baal (din bela, «a distruge» sau «a inghiţi»), însemnând «distrugerea poporului».” – Ranko Stefanovic, Revelation of Jesus Christ: Commentary on the Book of Revelation, p. 111

Isus îi avertizează pe cei din Pergam că, dacă erezia lor va continua, El personal va veni la ei şi va lupta împotriva lor cu „sabia” gurii Sale (Apocalipsa 2:16).

Însă, pe lângă avertizări, Isus le dă încurajări ambelor biserici (vers. 11, 17).

Citeşte Apocalipsa 2:14,15. Ce ne spun aceste versete despre concepţia că doctrina nu contează? De ce contează ea? Ce învăţături greşite tolerează biserica ta? De ce sunt tolerate acestea şi cei care le susţin?

4. Citeşte Apocalipsa 2:18-3:6. Care erau problemele cu care se confruntau aceste biserici şi cum reflectau aceste probleme marea luptă? Ne confruntăm şi noi, individual sau colectiv, cu probleme asemănătoare? Ce descoperim aici despre marea luptă?

Modul în care Se prezintă Isus bisericii din Tiatira (Apocalipsa 2:18) ne arată că poporul lui Dumnezeu trecea prin vremuri tot mai dificile şi încurcate. „Ochii ca para focului” şi „picioarele ca arama aprinsă” sunt două metafore care apar în Apocalipsa 1:14,15, dar, pentru prima dată, în Daniel 10, unde se vorbeşte despre un Om ai cărui ochi erau ca „nişte flăcări ca de foc” şi ale cărui picioare „semănau cu nişte aramă lustruită” (Daniel 10:6). Fiinţa aceasta îi spune profetului că s-a luptat cu căpetenia Persiei (Daniel 10:13,20). Cu alte cuvinte, atunci când credincioşii trec printr-o situaţie complicată, Dumnezeu Însuşi intervine pentru a influenta deciziile oamenilor; El umblă prin mijlocul bisericilor (Apocalipsa 1) şi li Se împotriveşte conducătorilor naţiunilor (Daniel 10).

Domnul Isus Se prezintă într-un mod asemănător bisericii din Sardes: „Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele” (Apocalipsa 3:1; 5:6). El arată în acest fel că lucrează activ şi că implică în bătălie puterile cerului pentru protejarea bisericii Sale.

Descrierile acestor două biserici sunt profund alarmante. În Tiatira, starea bisericii, deşi îmbunătăţită (Apocalipsa 2:19), se aseamănă cu situaţia Israelului din timpul împărătesei Izabela. La fel, în Sardes, biserica este moartă din punct de vedere spiritual (Apocalipsa 3:1).

În ciuda stării lor grave, Isus încurajează aceste biserici. El îi laudă pe cei din Tiatira care n-au cunoscut „adâncimile lui Satana” şi îi încurajează să păstreze ce au „până voi veni” (Apocalipsa 2:24,25). De asemenea, în Sardes sunt „câteva nume care nu şi-au mânjit hainele” (Apocalipsa 3:4).

Isus le promite acestor oameni credincioşi binecuvântări speciale. El promite că-i va da bisericii din Tiatira „luceafărul de dimineaţă” (Apocalipsa 2:28), care este El Însuşi, după cum arată mai târziu (Apocalipsa 22:16), iar celor din Sardes le promite că le va asigura un loc în cer şi că le va mărturisi numele „înaintea Tatălui… şi înaintea îngerilor Lui” (Apocalipsa 3:5).

„Ţine şi pocăieşte-te!” Ce lucruri să ţinem şi de care lucruri să ne pocăim? Ce relaţie există între aceste două îndemnuri?

5. Citeşte Apocalipsa 3:7. Cum Se prezintă Isus acestei biserici? Ce ne spun aceste titluri despre El?

Domnul Hristos laudă biserica din Filadelfia pentru că păzeşte Cuvântul Său şi pentru că nu tăgăduieşte Numele Său, cu toate că puterea ei este mică (Apocalipsa 3:8). El îi face o făgăduinţă interesantă: că îi va determina pe cei din sinagoga lui Satana să vină să se închine înaintea ei (vers. 9). Ideea aceasta este preluată din Isaia 60:14, unde asupritorii poporului lui Dumnezeu, care până atunci îi tratau cu dispreţ, se prosternează înaintea lui, în semn de supunere. Aşadar, cei din sinagoga lui Satana le-au făcut viaţa amară primilor creştini. După cum am văzut, primele biserici au avut probleme cu cei care susţineau erezii şi produceau tulburări. Dar se pare că Filadelfia a reuşit să scape de această sursă a răului.

6. Citeşte Apocalipsa 3:10. Ce calitate a bisericii din Filadelfia a apreciat Isus? Ce i-a promis El ca răsplată pentru această calitate şi ce lecţie putem desprinde de aici?

Este clar că biserica din Filadelfia a trecut, la fel ca bisericile de dinaintea ei, prin vremuri tulburi, dar se pare că a avut o altă atitudine. Acestei biserici Isus nu-i reproşează nimic. El cunoaşte credinţa ei, dar şi faptul că are „puţină putere” (vers. 8).

Făgăduinţa pentru cei biruitori din această biserică este că Dumnezeu îi va face stâlpi în templul Său ca să rămână permanent acolo (vers. 12). Numele noi pe care le vor primi dovedesc că ei Îi aparţin lui Dumnezeu.

Cărui fapt s-a datorat atitudinea diferită a bisericii din Filadelfia, în comparaţie cu atitudinea bisericilor dinaintea ei?

Isus Hristos i Se prezintă şi bisericii din Laodiceea cu o serie de titluri: „Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14). Titlurile acestea indică aspectele-cheie ale divinităţii Sale. Numele „Cel ce este Amin” face trimitere la expresia „Dumnezeul adevărului” din Isaia 65:16, unde cuvântul „adevăr” redă cuvântul ebraic „amin” şi este asociat cu jurământul. Isus este Dumnezeul care-Şi respectă jurământul, Dumnezeul care Îşi tine promisiunile de a salva şi a restaura. Tot El este Martorul credincios care dă o mărturie adevărată despre Dumnezeu (Apocalipsa 1:5; 22:16; Ioan 1:8; 14:8-10). De asemenea, El este Creatorul (Coloseni 1:16,17).

7. Citeşte Apocalipsa 3:14-22. Ce îndemnuri îi dă Isus acestei biserici? Ce înseamnă ele pentru noi, astăzi?

După ce arată cum este El, Isus arată cum este biserica din Laodiceea. Cu alte cuvinte, caracterul nostru poate fi stabilit cu adevărat numai în lumina caracterului lui Dumnezeu. Oamenii din această biserică se înşeală pe ei înşişi, au o părere bună despre starea lor, care este de fapt foarte rea (vers. 17). Isus îi sfătuieşte de aceea să folosească remediile necesare pentru a se vedea aşa cum sunt în realitate şi pentru a se schimba (vers. 18).

În caz contrar, îi aşteaptă judecata divină, care are loc în două etape: prima etapă – mustrare şi pedeapsă aplicate părinteşte (vers. 19); a doua etapă – „vărsarea” din gura Sa, ca pe o apă stătută (vers. 16), echivalentul alungării din prezenta lui Dumnezeu, al pierderii celei mai mari binecuvântări pe care o poate avea cineva. Isus doreşte să stea prieteneşte la masă cu ei (vers. 20) şi le promite că, dacă vor birui, le va da să stea cu El pe scaunul Său de domnie (vers. 21).

Este interesant de urmărit la cele şapte biserici fenomenul răcirii şi îndepărtării credincioşilor de Dumnezeu. Cum are loc acest fenomen? Deşi Domnul Isus a câştigat biruinţa la cruce şi doreşte ca toţi oamenii să beneficieze de ea, unii rămân lipiţi de rău şi de puterile întunericului. Identificăm aici o formă de manifestare a marii lupte. Ea va continua în acest mod pană la a doua venire a lui Isus.

„Martorul credincios spune despre acea biserică fără viaţă, rece şi lipsită de spiritul lui Hristos: «Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot (…)» (Apocalipsa 3:17). Aici este reprezentat un popor care se mândreşte cu faptul că are cunoştinţe şi avantaje spirituale. Dar cei din poporul acesta nu au răspuns la binecuvântările nemeritate pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra lor. Ei au fost răzvrătiţi şi plini de nerecunoştinţă, L-au uitat pe Dumnezeu, iar El a continuat să-i trateze aşa cum îşi tratează un tată iubitor şi iertător fiul nerecunoscător şi îndărătnic. Ei s-au împotrivit harului Său, au abuzat de privilegiile Sale, au desconsiderat ocaziile oferite de El. (…)

Mulţumim lui Dumnezeu că sunt suflete care îşi dau seama că au nevoie de ceva ce nu deţin – aurul credinţei şi al dragostei, haina albă a neprihănirii lui Hristos, alifia pentru ochi a discernământului spiritual. Dacă aveţi aceste daruri preţioase, templul sufletului omenesc nu va fi asemenea unui altar profanat” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, pp. 310-311

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Samuel 1-7
1. Cât timp a stat Ana în rugăciune înaintea Domnului?
2. Pentru ce păcat foarte mare se făceau vinovaţi fiii lui Eli?
3. Ce veste tulburătoare i-a provocat soţiei lui Fineas durerile naşterii?
4. Ce făcea Samuel în fiecare an?

Viaţa lui Iisus, capitolul 64
5. Ce li s-a dat oamenilor în fiecare generaţie?