Criza din cer

„Legea iubirii fiind temelia guvernării lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiinţelor inteligente depinde de acceptarea, în mod desăvârşit, de către acestea, a marilor ei principii de neprihănire. Dumnezeu doreşte, de la toate fiinţele create de El, o slujire din dragoste, slujire care izvorăşte din aprecierea caracterului Său. El nu găseşte nicio plăcere într-o ascultare forjată; El le acordă tuturor libertatea voinţei, pentru ca astfel ei să-I poată aduce o slujire liber consimţită.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, Editura Viaţă şi Sănătate, ed. 2006, p. 20 (în orig., p. 34)

Universul s-a bucurat de armonie perfectă atâta timp cât fiinţele create care îl populau s-au supus principiului iubirii. Totul s-a schimbat însă în momentul apariţiei primului rebel. Lucifer a considerat că putea guverna mai bine decât Dumnezeu. El a aspirat la poziţia lui Dumnezeu şi la onoarea care însoţeşte această poziţie.

Din cauza setei lui de putere, „în cer s-a făcut un război” (Apocalipsa 12:7). Apoi, prin faptul că i-a amăgit pe Adam şi pe Eva în Eden, la pomul interzis, El a extins acest război pe pământ şi, de atunci până astăzi, omenirea suferă consecinţele. Soluţia lui Dumnezeu pentru răzvrătire şi pentru restaurarea ordinii şi a armoniei tulburate de Satana o constituie planul de mântuire.

1. Citeşte Isaia 14:4,12-15. Ce descrieri ale împăratului Babilonului ne arată că este vorba despre o fiinţă superioară unui conducător pământesc?

Niciun împărat pământesc nu a „căzut” din cer, o realitate care sugerează că versetele 12-15 se referă la o fiinţă superioară oricărui împărat, fie el şi al Babilonului. De asemenea, imaginea suirii în cer, cea a ridicării mai presus de îngeri şi a şederii pe muntele adunării dumnezeilor erau legate de descrieri ale divinităţii în Orientul Apropiat antic. Prin urmare, în această dublă profeţie sunt expuse în mod clar ambiţiile lui Satana.

Isus procedează într-un mod asemănător când descrie distrugerea Ierusalimului (Matei 24). Ucenicii Îl întrebaseră despre dărâmarea templului, dar, în răspunsul Său, el vorbeşte atât despre distrugerea Ierusalimului de către romani, în anu170 d.Hr., cât şi despre sfârşitul acestei lumi. La fel, Isaia prezintă însuşirile unui împărat pământesc, dar le aplică unei fiinţe superioare omului.

2. Citeşte Ezechiel 28:2,12-19. Cum este descris Satana aici?

Ezechiel descrie o fiinţă desăvârşită care se afla în Grădina Edenului, acoperită cu tot felul de pietre preţioase (pe care le găsim ulterior şi pe pieptarul marelui-preot), ca heruvim ocrotitor la tronul lui Dumnezeu, dar care s-a îngâmfat din pricina „frumuseţii” sale.

Prin trimiterile la realităţile umane, aceste scurte descrieri ne ajută să înţelegem realităţile cereşti. Profeţii au folosit lucruri care ne sunt cunoscute şi uşor de înţeles pentru a explica nişte lucruri care altfel ar fi greu de înţeles pentru noi. Nouă, pământenilor, ne este greu să înţelegem ce se petrece în cer, dar ştim prea bine ce efecte pot avea ambiţiile politice distructive ale conducătorilor lumii. Isaia şi Ezechiel ne ajută să înţelegem trecerea inexplicabilă, petrecută intr-un anumit moment al istoriei, de la ordinea desăvârşită stabilită de Dumnezeu la haosul produs de ambiţia distructivă.

Dacă, deşi se afla în condiţii perfecte, Lucifer a căzut, noi, în condiţiile păcatului, cum putem să-I rămânem credincioşi lui Dumnezeu?

3. Citeşte Ioan 12:31; 14:30 şi 16:11. De ce îl numeşte Isus pe Satana „stăpânitorul lumii acesteia”?

La început, Dumnezeu i-a aşezat pe Adam şi Eva în Grădina Edenului şi i-a numit administratori peste ea (Geneza 2:8,15) şi peste toate vieţuitoarele create de El pe pământ (Geneza 1:26,28). De regulă, persoana care are autoritate asupra unui lucru îi poate da un nume; de aceea, când le-a dat nume tuturor făpturilor, Adam şi-a exercitat rolul de conducător al lumii.

Dar Adam a pierdut stăpânirea asupra lumii şi Satana i-a luat locul imediat. Restaurarea rasei umane, făcută posibilă de Hristos prin jertfa Sa de pe Calvar, presupune, printre altele, şi redobândirea privilegiului de a domni în eternitate cu Dumnezeu ca împăraţi şi preoţi (Apocalipsa 1:6; 5:10).

În primele capitole din cartea lui Iov, descoperim cât de mult a pierdut Adam, cât de subordonat a ajuns să fie omul faţă de natură după căderea în păcat.

4. Citeşte Iov 1:6,7 şi 2:1,2. De ce declara Satana înaintea adunării fiilor lui Dumnezeu că venea „de la cutreierarea pământului”?

Cutreierarea aceasta nu este sinonimă cu deplasarea ca turist. În Scriptură, deplasarea de-a lungul şi de-a latul unui teritoriu constituie dovada stăpânirii acelui teritoriu. Astfel, când i-a dat lui Avraam ţara în stăpânire, Dumnezeu i-a spus să o străbată în lung şi în lat (Geneza 13:17). La fel se întâmplă şi în cazul lui Moise şi Iosua (Deuteronomul 11:24; Iosua 1:3). Satana se consideră „dumnezeul lumii acesteia” (2 Corinteni 4:4, traducere din limba engleză).

Descrierea lui Satana din primele două capitole ale cărţii lui Iov se aseamănă cu descrierea lui din Geneza 3. El aduce necazul în Paradis şi, în urma lui, rămân victime.

Cum ne putem da seama că Diavolul este prezent în lumea noastră? Cum putem trăi în asemenea condiţii?

Nu ştim ce ar putea să însemne acest război din cer, ce fel de lupte au fost, ci numai că Satana şi îngerii lui au fost alungaţi de acolo. Biblia nu vorbeşte despre efectele acestui conflict în plan fizic, dar arată urmările lui spirituale pe pământ.

5. Citeşte Apocalipsa 12:7-16. Ce descoperim aici despre marea luptă care a afectat întâi cerul, apoi pământul?

Ioan vorbeşte pe un ton pozitiv despre conflictul neîntrerupt dintre „pârâşul fraţilor noştri” şi cei biruitori. El îl pune în relaţie cu mântuirea şi cu venirea Împărăţiei lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:10,11). Perspectiva aceasta pozitivă, evidenţiată în tot capitolul, constituie un aspect important al marii lupte.

Este important să ţinem cont de contextul general al capitolului 12. Fiecare dintre cele trei mari ameninţări descrise aici este urmată de o eliberare extraordinară. Ioan vede lupta dintre Hristos şi Satana, o luptă care pare total inegală.

De exemplu, un mare balaur roşu (Satana, vers. 9) este gata să înghită un copil (Isus) care tocmai se naşte. Ce prunc ar putea să supravieţuiască unei asemenea ameninţări? Totuşi Copilul supravieţuieşte şi este răpit la tronul lui Dumnezeu. Apoi, balaurul începe să o persecute pe mama (simbol al poporului lui Dumnezeu – vers. 13). Are putere o femeie care tocmai a născut să se apere de un balaur? Dar ea scapă de el în mod miraculos (vers. 14). Şi a treia tentativă de a distruge poporul ales – balaurul varsă apă din gură ca să o înece pe femeie (vers. 15). O femeie în luptă cu puhoaiele? Însă Dumnezeu intervine şi o scapă (vers. 16).

Balaurul se îndreaptă apoi mânios către rămăşita seminţei femeii şi face război cu ea. Istoria ne confirmă că poporul lui Dumnezeu a fost urmărit, oprimat şi persecutat de-a lungul anilor. Dar noi stăruim prea mult pe neputinţa celor credincioşi de a purta o asemenea luptă şi de a-i supravieţui şi uităm că scena nu se încheie aici, ci continuă în Apocalipsa 14, unde se arată cum cei credincioşi stau în picioare înaintea tronului lui Dumnezeu. Aşadar, ei sunt eliberaţi!

Unde, şi cum putem găsi putere şi curaj, când ne simţim copleşiţi de forţele răului?

După cum am văzut, războiul izbucnit în cer nu s-a desfăşurat exclusiv în cer, ci s-a extins şi pe pământ. Se pare că Satana („pârâşul fraţilor noştri”, Apocalipsa 12:10) a avut o perioadă posibilitatea de a se înfăţişa înaintea tronului lui Dumnezeu şi de a pune pe poporul lui Dumnezeu sub acuzaţie. Iov se numără printre personajele biblice supuse unei astfel de acţiuni de umilire.

6. Citeşte Luca 10:1-21. Ce spune aici Domnul Hristos despre Satana?

Ucenicii s-au întors fericiţi (Luca 10:17) şi I-au spus că până şi demonii le erau supuşi, lucru care trebuie să-L fi bucurat mult pe Isus (vers. 21). În acest context apare declaraţia Sa legată de căderea lui Satana ca un fulger din cer. El le atrage atenţia ucenicilor să nu se bucure de succesul obţinut asupra forţelor demonice, ci mai degrabă de faptul că numele lor sunt scrise în ceruri (vers. 20). În acest fel, înţelegem că biruinţa ne este oferită de Domnul Isus – nu noi l-am înfrânt pe vrăjmaş, ci Mântuitorul nostru.

Dar urmaşii lui Isus au privilegiul de a da mărturie despre mântuirea câştigată de El. Episodul acesta din Luca 10:17-20 pare a lega lucrarea de mărturie încredinţată de Isus poporului Său cu puterea asupra lui Satana în această mare luptă. Lucrarea de mărturie erodează puterea deţinută de Satana asupra locuitorilor lumii noastre şi le oferă acestora posibilitatea de a se reangaja în lucrarea iniţială de extindere a graniţelor Împărăţiei lui Dumnezeu.

Noi avem putere asupra vrăjmaşului nostru doar prin biruinţa câştigată de Isus la cruce. Pavel afirmă că Isus „a dezbrăcat domniile şi stăpânirile” şi le-a biruit (Coloseni 2:15). Poporul lui Dumnezeu este biruitor prin El. Sfârşitul lui Satana este cert: ,,Stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12:31). El nu îl va mai putea calomnia din nou pe poporul lui Dumnezeu. Ne putem bucura că lupta este a Domnului!

De ce este un motiv de bucurie faptul că numele noastre „sunt scrise în ceruri”?

Veninul unui şarpe care se zbate în chinurile morţii încă mai poate provoca moartea dacă intri în contact cu el. Tot aşa, „muşcătura” lui Satana este mortală. El a fost înfrânt la Calvar, dar pericolul nu a dispărut încă.

7. Citeşte Ioan 16:33. Ce avertizare le-a dat Isus ucenicilor cu privire la lupta neîntreruptă împotriva răului?

Isus le-a spus clar urmaşilor Săi că nu vor avea o viaţă uşoară, dar nu a insistat asupra greutăţilor, ci a subliniat biruinţa pe care o vor avea prin El. Într-o reflecţie asupra acestei garanţii, Pavel i-a asigurat pe credincioşii din Roma că Dumnezeu îl va zdrobi pe Satana sub picioarele lor (Romani 16:20). La rândul lui, Ioan i-a scris bisericii despre acelaşi lucru – despre biruinţa care îi era asigurată prin sângele Mielului (Apocalipsa 12:11).

8. Cine sunt martorii din Evrei 12:1,2 şi cum ne încurajează ei? Vezi şi Evrei 11.

Evrei 11 prezintă succint viaţa câtorva mari eroi ai credinţei. Abel aduce o jertfă fără cusur şi nu este dat uitării, chiar dacă a murit. Enoh umblă cu Dumnezeu şi, de aceea, este luat direct la cer ca să fie cu El. Noe prevesteşte nişte evenimente nemaivăzute şi pune la dispoziţia omenirii afundate în păcat un loc de scăpare. Avraam renunţă la confortul civilizaţiei şi pleacă spre o ţară făgăduită. Sara îl naşte pe Isaac, fiul promis, deşi este prea bătrână ca să mai aibă copii. Moise alege să sufere împreună cu poporul lui, în loc să trăiască în palatul faraonilor. Iar Rahav dă mărturie despre măreţia lui Dumnezeu (Iosua 2:9-11). Aceştia şi alţii ca ei formează marele nor de martori amintit în Evrei 12:1. Ei nu sunt nişte martori pasivi, ca nişte spectatori care urmăresc un meci; ei ne dau în mod activ mărturie că Dumnezeu este credincios, că i-a susţinut în toate problemele cu care s-au confruntat. Noi nu ducem singuri lupta aceasta!

Care alţi eroi menţionaţi în Evrei 11 ne încurajează în lupta noastră? De re?

Noi nu ştim de ce a apărut păcatul în Lucifer. Ellen G. White ne spune că, „puţin câte puţin, Lucifer a ajuns să se complacă în dorinţa după înălţare de sine” (Patriarhi şi profeţi, Editura Viaţă şi Sănătate, 2006, p.21; în orig., p. 35). Faptul că păcatul a apărut într-o fiinţă desăvârşită ne vorbeşte despre realitatea voinţei libere şi a alegerii libere ca parte a guvernării lui Dumnezeu. El a creat toate fiinţele inteligente şi le-a făcut bune; le-a făcut fiinţe morale cu o natură morală bună. Nu exista în ele nicio înclinaţie spre rău. Atunci cum a apărut păcatul în Lucifer? Nu există răspuns. Nu există nicio explicaţie pentru păcat şi nicio scuză. Dacă i s-ar putea găsi o scuză, atunci Dumnezeu ar putea fi considerat responsabilul ultim. Noi, oamenii, gândim lumea în termeni de cauză şi efect, dorim o explicaţie pentru orice. Dar păcatul nu are nicio explicaţie. Scriptura vorbeşte despre „taina păcatului”. Lucifer nu şi-a putut justifica acţiunile, mai ales că fusese atât de favorizat de Dumnezeu. Totuşi Lucifer a devenit corupt prin folosirea abuzivă a voinţei libere şi s-a transformat din „purtător de lumină” în „adversar” (Satana). Sunt multe lucruri pe care nu le înţelegem, dar ceea ce trebuie să ne preocupe este vigilenţa faţă de darul sacru al voinţei libere şi al alegerii libere.

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Deuteronomul 7–13
1. Care sunt interdicţiile puse de Dumnezeu lui Israel cu privire la popoarele din Canaan?
2. Ce trebuiau să evite israeliţii să zică în inima lor când aveau să prospere în ţara promisă?
3. Ce anume a spus Moise că cerea Domnul de la Israel?
4. În ce situaţie a fost sfătuit poporul Israel să nu asculte cuvintele unui proroc sau visător de vise?

Viaţa lui Iisus, capitolul 53
5. Cum putem câştiga o cunoaştere desăvârşită a adevărului?

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina ultimei lecţii din trimestru!