Conflictul dintre bine şi rău continuă

Când comparăm viaţa lui David cu cea a lui Ilie, a lui Ezechia, a Esterei sau a lui Neemia, descoperim o temă comună: Dumnezeu poate să lucreze prin oameni diverşi pentru a opri valul răului. Unele relatări din vieţile lor ne învaţă că, oricât de mari ar fi piedicile din calea noastră, nu trebuie să cedăm în faţa răului, ci trebuie să rămânem tari, prin puterea lui Dumnezeu, care este credincios făgăduinţelor legământului împlinite pentru noi prin Isus. Iar când vom rămâne tari prin El, vom vedea că răul nu are putere să iasă biruitor. Când trecem prin încercări, ar trebui să ne concentrăm atenţia asupra eliberării pe care ne-o oferă Domnul şi să ne bucurăm de ea. Adesea, nu este uşor să facem acest lucru atunci când greutăţile ne copleşesc, trec peste capul nostru şi sunt cu mult mai mari decât noi. Faptul că putem să ne bucurăm de eliberarea promisă, înainte de a fi eliberaţi, este un act de credinţă şi închinare şi nu reacţia firească, logică faţă de situaţia în care ne aflăm. Însă, ştiind ce a făcut Domnul Hristos pentru noi şi încrezându-ne în credincioşia lui Dumnezeu, această bucurie este unica reacţie normală, logică, pe care o putem avea.

Viaţa este complicată pentru că noi, oamenii, suntem complicaţi. Deşi a fost creat după chipul lui Dumnezeu, Creatorului universului, omul s-a degradat, s-a ruinat. Noi dispunem de un potenţial uriaş de a face binele, dar şi răul. Unii oameni ajung la cele mai înalte niveluri de bine, iar alţii, la cele mai adânci trepte de decădere; mai mult, acelaşi om poate fi când bun, când rău. Vestea bună este că unii dintre cei care, la un moment dat, au decăzut foarte mult au reuşit, prin harul lui Dumnezeu, să se ridice şi să facă lucruri mari. Şi opusul este valabil: cei care, la un moment dat, se află pe treapta cea mai de sus pot sfârşi pe treapta de jos. Satana există, marea luptă este reală şi chiar şi cei mai buni dintre noi pot cădea pradă duşmanului, dacă nu au o legătură vie cu Domnul (1 Petru 5:8).

1. Citeşte 1 Samuel 17:43-51. Care dintre cuvintele rostite de David sunt esenţiale pentru a înţelege biruinţa sa? Citeşte şi 2 Samuel 11:1-17. Ce atitudini total opuse întâlnim la acelaşi om? Cum se explică?

Acelaşi David care l-a înfrânt pe Goliat a fost înfrânt de propria poftă şi aroganţă. Câte femei avea el deja? Şi când a văzut altă femeie, o femeie căsătorită, ce s-a ales de declaraţiile sale frumoase că „biruinţa este a Domnului” (1 Samuel 17:47) şi că „Israel are un Dumnezeu” (1 Samuel 17:46)? David avea nevoie să ştie că biruinţa trebuie câştigată nu numai în Valea Terebinţilor, pe câmpul de luptă, ci şi în străfundurile inimii. Acolo are loc marea luptă dintre bine şi rău.

După păcatul josnic comis cu Bat-Şeba, David şi-a venit în fire şi a purtat regretul şi durerea în suflet până la sfârşitul vieţii. Întristarea pe care a simţit-o atunci l-a determinat să scrie Psalmul 51, unde cere stăruitor o inimă nouă (vers. 10) şi refacerea legăturii cu Dumnezeu (vers. 11, 12). În marele conflict cosmic, oamenii puternici sunt la fel de vulnerabili ca oamenii de rând. Dar Dumnezeu este dispus să lucreze cu toţi cei care se căiesc sincer.

Gândeşte-te la biruinţele, dar şi la înfrângerile şi dezamăgirile tale. Cum poţi aplica la viaţa ta învăţăturile din cele două evenimente din viaţa lui David?

Ilie Tişbitul este unul dintre personajele cele mai interesante din Scriptură. ÎI găsim mai întâi în faţa unui rege uluit pe care îl anunţă că nu avea să plouă deloc timp de trei ani (1 Împăraţi 17:1). Nu era uşor să intri şi să ieşi din palatul regal, dar omul acesta îmbrăcat într-o manta de păr şi încins la mijloc cu o curea de piele (2 Împăraţi 1:8) trece printre gărzi, transmite mesajul de la Dumnezeu şi apoi fuge la munţi, cale de vreo doisprezece kilometri.

La data aceea, Israel era într-o stare deplorabilă. Majoritatea locuitorilor nu I se mai închinau lui Dumnezeu (1 Împăraţi 19:10), ci zeilor fertilităţii.

După trei ani de secetă, Ilie s-a înfăţişat din nou înaintea împăratului şi i-a cerut să organizeze o confruntare între el şi profeţii lui Baal şi ai zeiţei Astarteea (zeiţa fertilităţii) – unul împotriva a opt sute cincizeci (1 Împăraţi 18:17-20)!

În ziua stabilită, oamenii din Israel se adună în număr mare pe vârful muntelui Carmel şi Ilie le pune o întrebare: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele?” (1 Împăraţi 18:21). Sunt aleşi juncii şi pregătiţi pentru jertfă şi se aşteaptă să vadă care dumnezeu este destul de puternic ca să trimită foc din cer peste jertfă. Juncul, sau taurul tânăr, era reprezentativ pentru ritualurile din religiile antice ale fertilităţii. Era de aşteptat ca zeii fertilităţii să răspundă.

2. Citeşte 1 Împăraţi 18:21-39. Ce îşi dorea Ilie să se întâmple cu poporul şi de ce este lucrul acesta relevant pentru noi astăzi?

1 Împăraţi 18:37 exprimă cea mai mare dorinţă a lui Ilie pentru israeliţi. Nu minunea petrecută conta în primul rând, deşi era şi ea importantă. Ceea ce conta era credincioşia israeliţilor faţă de legământ. Observă totodată cine putea să le întoarcă inima: Domnul Însuşi. Dar Dumnezeu nu îi forţează pe oameni să se întoarcă la El, ci le trimite Duhul Sfânt, iar oamenii, ca răspuns la apelurile Duhului, aleg să se întoarcă; abia atunci pot acţiona, prin puterea Sa, pe baza acestei decizii. Principiul acesta este valabil şi pentru noi. Dumnezeu susţine prin puterea Sa bătăile inimii fiecărui individ, dar nu forţează pe nimeni să-L urmeze.

Ezechia era rege în luda în vremea în care Asiria, superputerea vremii, a cucerit Israelul şi i-a împrăştiat pe locuitorii lui în toată Mesopotamia (2 Împăraţi 18:9-12). Ellen G. White afirmă: „Ceea ce n-a mai putut face prin ei în ţara părinţilor lor, El a căutat să împlinească împrăştiindu-i printre neamuri. Planul Lui pentru mântuirea tuturor celor care urmau să aleagă şi să se folosească de iertare, prin Mântuitorul neamului omenesc, trebuia să fie totuşi împlinit; şi, în necazurile aduse peste Israel, El pregătea calea pentru ca slava Lui să fie descoperită naţiunilor pământului.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, Editura Viată şi Sănătate, 2006, p. 203, (în orig., p. 292)

După Câţiva ani, împăratul asirian Sanherib a cucerit şi toate cetăţile întărite din Iuda şi a impus un tribut greu (2 Împăraţi 18:13-15). Deşi Ezechia golise vistieria templului şi a palatului, Sanherib nu a fost mulţumit şi a trimis o delegaţie pentru a negocia predarea Ierusalimului.

Asirienii şi-au bătut joc atunci de credinţa celor din Iuda, spunând că, dacă niciun zeu nu scăpase vreun popor din mâinile lor, nu existau motive să creadă că Dumnezeul lor avea să-i scape (vezi 2 Împăraţi 18:28-30,33-35).

În situaţia aceasta, Ezechia a făcut singurul lucru pe care-l putea face: s-a rugat (2 Împăraţi 19:15-19). Dumnezeu îl trimisese deja la el pe profetul Isaia (2 Împăraţi 19:6) şi l-a mai trimis încă o dată ca să-l încurajeze.

3. Citeşte 2 Împăraţi 19:21-34, în special versetele 21, 22. Care a fost mesajul lui Dumnezeu pentru poporul Său în această criză teribilă?

Într-o dimineaţă, când se aşteptau să audă strigătele de luptă ale asirienilor gata de atacul final şi de străpungerea fortificaţiilor, locuitorii înspăimântaţi ai cetăţii asediate au avut parte de o surpriză uluitoare: cât vedeai cu ochii, erau ostaşi care zăceau morţi la pământ (2 Împăraţi 19:35). Împăratul asirian a plecat umilit şi a sfârşit ucis de doi dintre fiii lui (2 Împăraţi 19:36,37).

Ce lecţie învăţăm din acest episod biblic cu privire la ce ar trebui să facem în situaţii aparent fără ieşire?

Este greu să înţelegem astăzi obiceiurile şi tradiţiile din anticul Imperiu Persan, locul unde se petrece acţiunea din cartea Estera. Însă ştim sigur că Domnul a lucrat prin acest imperiu la împlinirea făgăduinţelor date poporului Israel încă de pe vremea lui Avraam (Genera 12:1-3; Isaia 45:1; 2 Cronici 36:23).

Tânăra evreică Estera a ajuns împărăteasă. Drumul ei către această poziţie diferă de drumul pe care l-au avut Iosif în Egipt şi Daniel în Babilon, dar ea a ajuns exact acolo unde dorea Domnul ca ea să fie. Modul minunat în care a lucrat Dumnezeu prin ea ne arată cum poate folosi El oamenii şi împrejurările în cadrul marii lupte.

4. Care ar fi fost urmările dacă decretul dat de Ahaşveroş ar fi fost adus la îndeplinire? (Gândeşte-te la planurile lui Dumnezeu cu poporul evreu şi, în mod special, la planul Său legat de venirea lui Mesia.) Estera 3:8-11

„Împăratul nu şi-a dat seama de consecinţele profunde care aveau să însoţească aducerea la îndeplinire a acestui decret. Satana însuşi, instigatorul din umbră al complotului, încerca să-i şteargă de pe faţa pământului pe aceia care păstrau cunoştinţa despre Dumnezeul cel adevărat” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, Editura Viaţă şi Sănătate, ed. 2006, p. 415, (în orig., pp. 600-601). De asemenea, în acest popor urma să Se nască Mântuitorul lumii.

Interesant că totul a pornit de la închinare (Estera 3:5,8) şi de la refuzul unui grup de oameni diferiţi de a respecta legile şi tradiţiile celor aflaţi la putere. La sfârşit, desigur, va fi un alt context, însă realitatea din spatele lui – marea luptă dintre Hristos şi Satana – va fi aceeaşi. Cei care vor căuta să-I fie credincioşi lui Dumnezeu vor trece printr-o experienţă asemănătoare cu cea a iudeilor de odinioară. La sfârşitul istoriei lumii, se va da un decret ca „să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei” (Apocalipsa 13:15).

De ce tindem să nu avem încredere în cei care sunt altfel decât noi? Ce adevăruri biblice legate de valoarea fiinţei umane ne arată că atitudinea aceasta este greşită? Cum putem elimina din inimile noastre această tendinţă?

În vremea lui Neemia, poporul Israel nu mai exista ca entitate politică, ci era împrăştiat printre alte popoare. Totuşi Dumnezeu S-a dovedit credincios făgăduinţelor legământului Său, chiar dacă oamenii nu şi-au îndeplinit partea.

5. Citeşte Neemia 1. În ce context înalţă Neemia această rugăciune? Prin ce se aseamănă rugăciunea lui cu cea a lui Daniel (Daniel 9:4-19)? Care este elementul comun şi ce loc ocupă în cadrul marii lupte?

Neemia primeşte învoire de la împărat să meargă la Ierusalim şi să îl reconstruiască. La sosire, el îşi ia câteva zile doar pentru a observa. Încearcă să cerceteze ruinele noaptea, dar nu reuşeşte să ajungă departe din cauza grămezilor de moloz şi atunci iese şi le cercetează în afara zidurilor (cap. 2:14,15).

6. Cum i-a convins Neemia pe conducătorii iudei să înceapă o lucrare care părea imposibil de realizat? Ce poate învăţa biserica de azi de la el? Neemia 2:16-18

Neemia nu a anunţat de la început de ce venise în ţară, dar existau oameni care nu priveau cu ochi buni ideea de a rezidi Ierusalimul şi făceau tot ce le stătea în putinţă pentru a bloca orice acţiune în acest sens (Neemia 2:10, 19, 20). La începerea lucrărilor de reparare a zidurilor (cap. 3), demnitarii străini s-au supărat foarte tare şi au luat în râs eforturile iudeilor (Neemia 4:1-3). Când au văzut totuşi că poporul lui Dumnezeu lucra cu conştiinciozitate (vers. 6), s-au mâniat şi au plănuit un atac (vers. 7, 8).

În faţa acestei opoziţii înverşunate, cel mai simplu ar fi fost să înceteze, dar oamenii credincioşi au perseverat, în ciuda eforturilor altora de a-i sabota. Punându-şi încrederea în Dumnezeu, Neemia a reuşit să vadă lucrările încheiate şi a lăsat ameninţările duşmanilor în seama Domnului (Neemia 6:14,15).

Cu toţii întâlnim obstacole în viaţă. Cum ştim când să ne retragem şi când să mergem înainte?

După cum am văzut săptămâna aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu evidenţiază în repetate rânduri credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Este adevărat că, în multe cazuri, credincioşia Sa nu a fost chiar atât de vizibilă în momentul crizei. Din relatările pe care le-am studiat, putem afla cum s-au derulat evenimentele de la început până la sfârşit; dar unii dintre cei implicaţi direct, precum Urie Hetitul, n-au apucat să afle. Şi noi, astăzi, suntem prinşi în marea luptă la fel ca ei. Şi să nu uităm că, nu numai ei, ci şi mulţi alţii care nici măcar nu sunt amintiţi în text n-au apucat să vadă deznodământul. De aceea, este foarte important pentru noi, creştinii, să ne aducem aminte, mai cu seamă în vremuri grele, de cuvintele lui Pavel: „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare, de a clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Corinteni 4:16-18). Apostolul caută aici să ne ridice privirea de la truda noastră zilnică, de la defectele şi slăbiciunile noastre la unica speranţă care face ca viaţa să nu fie o farsă crudă.

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Iosua 1-7
1. Cum a numit Rahav semnul cerut de la cele două iscoade?
2. Care a fost momentul în care s-au despicat apele Iordanului?
3. Pe cine a confundat Iosua înainte de cucerirea Ierihonului?
4. Ce i-a reproşat Iosua lui Acan că îi făcuse lui Israel, prin fapta sa?

Viaţa lui Iisus, capitolul 57
5. Ce dorea fruntaşul şi ce nu era dispus să facă?