Botezul şi ispitirea

Luca menţionează numele câtorva înalte oficialităţi din vremea aceea pentru a demonstra că relatarea sa despre Isus şi despre Ioan Botezătorul este tot atât de reală şi de adevărată ca existenţa acestor oameni cu autoritate.

Mai există totuşi un motiv pentru care îi aminteşte pe Irod, pe Cezar August şi pe Quirinius, şi anume, ca să-i pună în contrast cu omul umil din pustie, cu Ioan Botezătorul, mesagerul ales de Dumnezeu, care avea misiunea de a pregăti calea pentru cel mai important eveniment din istoria omenirii: venirea Domnului Isus, Răscumpărătorul lumii. Cât de interesant este că Dumnezeu nu a ales drept Crainic al lui Mesia pe unul dintre marii oameni ai lumii, ci pe unul dintre cei mai de rând!

Cercetătorii pun laolaltă perioadele în care au domnit aceste personalităţi istorice şi dau ca dată aproximativă pentru debutul lucrării lui Ioan Botezătorul şi al lucrării lui Isus anul 27 sau 28 d.Hr. În timpul acestor cârmuitori ai Imperiului Roman, Isus a fost botezat şi a primit binecuvântarea Cerului prin care a fost recunoscut ca „Fiu preaiubit” al lui Dumnezeu (Luca 3:22). Luca stabileşte acest fapt de la început, chiar înainte de a le prezenta cititorilor, „în şir, unele după altele”, evenimentele legate de misiunea şi de lucrarea lui Isus Hristos.

În capitolul 3 al Evangheliei lui Luca, este prezentat Ioan, în rolul său unic şi crucial din istoria mântuirii. O caracteristică a predicării lui a fost faptul că el nu şi-a îndulcit mesajul pentru a fi pe placul mulţimilor.

1. Citeşte Luca 3:1-14. Ce adevăruri putem desprinde din mesajul lui Ioan?

Pocăinţa nu este o teorie. Este un mod de viaţă. Cuvântul provine din grecescul metanoia, care are sensul de schimbare a gândirii, schimbare ce duce la o nouă viaţă.

„A boteza” înseamnă a afunda sau a scufunda total în apă. Botezul prin scufundare are o semnificaţie profundă. Iudeii îi dăduseră valoare încă înainte de vremea lui Ioan. Era o practică obişnuită în cazul prozeliţilor dintre neamuri care alegeau să treacă la religia iudaică.

Când îi invită însă pe iudei să primească botezul, Ioan Botezătorul îi dă un sens nou: botezul devine ocazia de a renunţa public la vechile căi păcătoase şi de a se pregăti pentru venirea lui Mesia. El a introdus astfel actul simbolic al renunţării la păcat şi al consacrării unui nou mod de viaţă, în calitate de cetăţeni ai împărăţiei mesianice care urma să fie inaugurată în curând. Totuşi la aceasta s-a grăbit să adauge că el boteza numai cu apă şi că Acela care avea să vină după el avea să boteze „cu Duhul Sfânt şi cu foc” (Luca 3:16). Prin această precizare, el a subliniat un adevăr important: botezul prin scufundarea în apă nu este decât simbolul exterior al unei schimbări interioare, schimbare care, în cele din urmă, avea să fie confirmată prin botezul cu Duhul Sfânt.

Citeşte Romani 6:1-6. Ce lecţii spirituale desprinde apostolul Pavel din actul botezului? Ce domenii ale vieţii tale au rămas încă „nescufundate în apă”?

În Luca 2:41-50 citim despre cunoscutul incident în care Iosif şi Maria Îl pierd pe copilul Isus în Ierusalim. Răspunsul pe care i-l dă Isus Mariei când aceasta Îl mustră (vers. 48) ne atrage atenţia în mod deosebit. El demonstrează că e conştient de identitatea Sa divină, de statutul Său – El este Fiul lui Dumnezeu: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (vers. 48). Din Versetul următor aflăm că Iosif şi Maria n-au înţeles vorbele Lui. Şi, pe bună dreptate, cum ar fi putut să le înţeleagă? Nici chiar ucenicii, după ce Îl însoţiseră câţiva ani la rând, nu ştiau cu certitudine cine era El şi care era misiunea Lui!

După învierea Sa, doi ucenici ai Săi mergeau către Emaus, iar unul dintre ei a declarat că Isus era „un proroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod” (Luca 24:19). Domnul Isus era desigur mai mult decât „un proroc”. Totuşi nici chiar ucenicii nu reuşiseră să priceapă cine era El şi ce urmărea să facă!

2. Citeşte Matei 3:13-17; Ioan 1:29-34 şi Luca 3:21,22. Care este semnificaţia botezului Domnului Isus?

Cu ocazia botezului, Cerul a confirmat faptul că Isus era Fiul lui Dumnezeu. El a cerut să fie botezat ca să ne dea un exemplu (Matei 3:14,15), şi nu pentru că ar fi avut nevoie de botez ca semn că S-a pocăit. Când citim această relatare, remarcăm trei momente importante: (1) proclamaţia lui Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29); (2) ungerea lui Isus cu Duhul Sfânt pentru misiunea care Îl aştepta; (3) proclamaţia Cerului că Isus este Fiul lui Dumnezeu, în care Tatăl Îşi găseşte toată plăcerea.

Gândeşte-te: Fiul fără pată al lui Dumnezeu, Creatorul universului, a fost botezat de o fiinţă umană, ca parte a planului de mântuire. Ce lecţii învăţăm din această bunăvoinţă uimitoare a Sa faţă de noi?

„Isus, plin de Duhul Sfânt…, a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de Diavolul timp de patruzeci de zile” (Luca 4:1,2). Născut pentru o misiune rânduită de Dumnezeu, autorizat pentru această lucrare la botez, înzestrat cu puterea Duhului Sfânt, Isus Hristos S-a retras în pustie pentru a medita la misiunea care Îi stătea în faţă.

Ispitirea din pustie a fost o bătălie importantă în cadrul marii lupte dintre Hristos şi Satana declanşate odată cu răzvrătirea lui Lucifer în cer. După patruzeci de zile de post, când Mântuitorul era slăbit, când calea din faţa Lui părea sumbră şi istovitoare, Satana a preluat personal atacul împotriva Sa. „Satana a înţeles că trebuia ori să învingă, ori să fie învins. Mizele conflictului aveau implicaţii prea mari pentru ca lupta să fie lăsată în seama îngerilor complici. El trebuia să conducă lupta personal.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 116

3. Care a fost prima ispită cu care a venit Satana? Ce ne spune intenţia pe care o are Satana aici despre ceea ce a încercat el să facă în cer? Luca 4:3

Nu pâinea este obiectul principal de dispută aici. Cu siguranţă că, după patruzeci de zile de post, Mântuitorul era flămând, însă Satana foloseşte această împrejurare ca momeală. El ştia că Isus era Creatorul universului. Ştia că, pentru Acela care crease universul din nimic, transformarea pietrei în pâine nu era un lucru dificil. Problema-cheie se găseşte în primele cuvinte cu care începe ispita: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu…” Cu numai patruzeci de zile în urmă, un glas din cer recunoscuse că Isus era Fiul lui Dumnezeu. Avea El să Se îndoiască acum de asigurarea aceasta? Punerea la îndoială a Cuvântului lui Dumnezeu este primul pas către cedarea în faţa ispitei. În cer, Satana a contestat autoritatea lui Isus şi, în acest caz, procedează la fel, doar că recurge la o metodă mai subtilă.

Cum îţi poţi forma obiceiul de a nu ceda atunci când Satana te ispiteşte să pui la îndoială făgăduinţele lui Dumnezeu?

4. De ce şi-a dorit Satana ca Isus să i Se închine? De fapt, ce anume se disputa? Luca 4:5-8

Închinarea I se cuvine în mod exclusiv lui Dumnezeu. Este factorul care separă pentru totdeauna fiinţa creată de Creator. Cu toate acestea, ea s-a numărat printre obiectivele răzvrătirii lui Lucifer împotriva lui Dumnezeu în cer. Ambiţia lui Lucifer este bine exprimată în Isaia 14:13,14; să se suie în cer, să îşi ridice scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, să fie ca Cel Preaînalt. Planul lui era să uzurpe autoritatea care Îi aparţine numai Creatorului şi niciodată unei fiinţe create, indiferent cât de înaltă ar fi poziţia acesteia.

Odată lămurit contextul, putem înţelege mai bine ce se întâmplă de fapt. Isus urma să pornească în curând în misiunea Sa, de a readuce omenirea sub stăpânirea şi autoritatea lui Dumnezeu, iar Satana L-a dus pe vârful unui munte, I-a oferit o vedere panoramică asupra întregii lumi şi I-a promis-o în schimbul unui mic gest: „Dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta” (Luca 4:7).

Satana încerca să-I distragă atenţia de la supremaţia Sa divină şi să-L încânte cu fast şi glorie oferite doar în schimbul unei plecăciuni. El urmărea să obţină astfel autoritatea şi închinarea pe care nu reuşise să le obţină în cer.

5. Cum l-a respins Domnul Isus pe ispititor? Luca 4:8

Domnul Hristos l-a respins pe ispititor cu dezaprobare totală: „Înapoia Mea, Satano!” (vers. 8). Închinarea, precum şi slujirea care o însoţeşte, Îi aparţin numai Creatorului. Încă o dată Cuvântul Domnului Îi vine în ajutor. Inspiraţia a spus prin Moise: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău… Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti” (Deuteronomul 6:4,5,13)? Hotărârea fermă de a-L urma pe Dumnezeu prin credinţă şi ascultare este răspunsul cel mai potrivit la minciunile şi viclenia lui Satana.

Toţi ne confruntăm mai devreme sau mai târziu cu ispita de a ne compromite credinţa, uneori considerând că sunt „lucruri mici”. În ce situaţii ai fost sau eşti ispitit să accepţi compromisul? Cum poţi birui această ispită?”

Luca şi Matei prezintă în ordine diferită ultimele două ispite. Motivul nu este limpede, dar nu are sens să ne poticnim în acest lucru. De fapt, ce ne interesează este biruinţa finală a lui Isus asupra lui Satana, care este proclamată de ambele evanghelii. Vedem că Isus Hristos este o persoană reală, ispitită la fel ca noi, dar fără păcat (Evrei 4: 15). Ieşind victorios asupra fiecărei ispite, triumfând asupra lui Satana, având Cuvântul lui Dumnezeu pe buzele Sale şi fiind conectat la sursa de putere cerească prin rugăciune, Isus Se întoarce între oameni ca să proclame venirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi să deschidă era mesianică.

6. La a treia ispită, Satana citează şi el din Scriptură. Cum răspunde Isus?Luca 4:9-13; Matei 4:5-7.

Diavolul Îl duce pe streaşina Templului din Ierusalim, cel mai sacru loc din istoria evreilor. Cetatea Sionului, templul în care locuieşte Dumnezeu în mijlocul poporului Său, se transformă în scena confruntării dintre Satana şi Domnul Isus. Cuvintele: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu” sunt introducerea la ispită. Satana spune: Dacă Dumnezeu este cu adevărat Tatăl Tău, dacă El Te-a chemat într-adevăr în această misiune, aruncă-Te jos ca să Te asiguri o dată pentru totdeauna că aşa este. Desigur că, dacă lucrurile stau aşa, Dumnezeu nu va permite să Te răneşti. Apoi citează din Scriptură, pe care o cunoaşte, dar o răstălmăceşte. Tactica lui este să-L determine pe Isus să-L ispitească pe Dumnezeu. Este adevărat că Dumnezeu a promis protecţia îngerilor Săi, dar numai cu condiţia împlinirii voii Sale, ca în cazul lui Daniel şi al prietenilor lui. Din nou, Isus îi dă un răspuns hotărât apelând la Scriptură şi declarând că porunca ne interzice să-L ispitim pe Dumnezeu (vers. 12). Datoria noastră este să respectăm limitele impuse de Dumnezeu şi să-L lăsăm pe El să Se ocupe de restul.

Să reţinem următoarele patru învăţături biblice despre ispită: (1) Nimeni nu este scutit de ispită; (2) când îngăduie să fim ispitiţi, Dumnezeu ne pune la dispoziţie şi harul de a rezista şi puterea de a birui; (3) ispitele nu vin mereu la fel; (4) nimeni nu este ispitit peste puterile lui (1 Corinteni 10:13).

„Dacă şi-ar fi păstrat gândurile îndreptate spre Dumnezeu prin meditaţie şi rugăciune, Iosif şi Maria şi-ar fi dat seama de sfinţenia misiunii lor şi nu L-ar fi pierdut din ochi pe Isus. Prin neglijenţa dintr-o singură zi, L-au pierdut pe Mântuitorul, însă i-a costat trei zile de căutare înfrigurată pentru a-L găsi. La fel şi noi, prin cuvinte fără rost, prin vorbirea de rău sau prin neglijarea rugăciunii, putem pierde într-o singură zi prezenţa Mântuitorului şi s-ar putea să fie nevoie de multe zile de căutare îndurerată pentru a-L găsi şi pentru a redobândi pacea pierdută.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 83

Întrebări pentru discuţie

1. Care a fost mesajul lui Ioan Botezătorul şi care era scopul acestui mesaj?

2. Cu ce ocazie şi cum a fost dezvăluită identitatea lui Isus?

3. Ce lecţie învăţăm din faptul că El – Maiestatea cerului – S-a lăsat botezat de mâna unui om?

4. Care a fost miza ispitirii lui Isus? Cum l-a biruit El pe Satana?

5. Ce lecţie învăţăm din această relatare cu privire la natura ispitei?

6. Care este primul pas în cedarea faţă de ispită şi cum poate fi evitat?

7. Ispita în sine nu este păcat. A fi ispitit este una, a cădea în păcat este alta. Care este responsabilitatea noastră în biruirea ispitei? Poate fi evitată întotdeauna ispita?

8. Dă câteva exemple de idolatrie mai subtile decât îngenuncherea şi închinarea înaintea unui obiect sau a unei fiinţe! Ce descoperi?