Naşterea Domnului Isus

Evanghelia după Luca a fost adresată în special celor care nu erau evrei. Autorul însuşi era dintre neamuri (lucru dedus din contextul pasajului Coloseni 4:10-14), la fel ca Teofil, destinatarul scrisorii.

Luca, de profesie doctor, a fost un istoric meticulos. În introducerea la evanghelia sa, Îl plasează pe Isus în istoria reală sau, cu alte cuvinte, aşază istoria vieţii Sale în contextul istoric al vremii: Irod era împăratul Iudeei (Luca 1:5), August se afla la conducerea Imperiul Roman (Luca 2:1), iar preotul Zaharia era de rând să slujească în Templul din Ierusalim (Luca 1:5,9). De asemenea, în capitolul 3, el menţionează şase date istorice precise legate de lucrarea lui Ioan Botezătorul, cel care a pregătit calea pentru venirea Domnului Isus.

Aşadar, Luca plasează viaţa Domnului Isus în contextul istoric – oameni reali, timp real – cu scopul de a elimina de la bun început ideea de mit. Cititorii trebuie să admită cu admiraţie şi uimire că Isus este real şi că Dumnezeu i-a oferit lumii „un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2:11).

Faptele 1:1 menţionează că Evanghelia este „cea dintâi carte” a lui Luca, scrisă înainte de cartea Faptele apostolilor. Dacă adăugăm la aceasta faptul că ambele cărţi îi sunt adresate lui Teofil, ajungem la concluzia că amândouă au ieşit de sub pana aceluiaşi scriitor. Ele pot fi considerate ca fiind prima parte şi, respectiv, partea a doua a unei lucrări cu titlul „Originea şi istoria bisericii creştine”. În prima parte sunt relatate viaţa şi lucrarea lui Isus (Evanghelia după Luca), iar în partea a doua (Faptele apostolilor) sunt prezentate răspândirea mesajului despre Isus şi extinderea bisericii primare.

1. Cum a fost scrisă Evanghelia lui Luca? Luca 1:2,3; 2 Timotei 3:16.

Luca avea cunoştinţă de faptul că mulţi oameni consemnaseră evenimentele legate de Isus Hristos care zguduiseră cetatea Ierusalim şi cetăţile învecinate. Sursele acestor scrieri erau „cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului” (Luca 1:2), adică ucenicii şi alţi contemporani ai lui Isus. Luca însuşi intrase în contact cu astfel de martori oculari şi slujitori (Pavel şi alţi apostoli) şi, probabil, cu evangheliile scrise de Marcu şi Matei. El nu fusese martor la evenimentele din viaţa Domnului Hristos, dar era un urmaş al Său credibil şi autentic.

Matei a scris pentru iudei, prezentându-L pe Isus ca mare Învăţător, împlinitor al profeţiei şi Împărat al iudeilor. El a făcut frecvent referire la profeţiile Vechiului Testament care s-au împlinit prin Hristos. Marcu le-a scris cititorilor romani, înfăţişându-L pe Isus ca pe un om al acţiunii. Luca le-a scris grecilor şi neamurilor despre un Isus al tuturor – Mântuitorul lumii. El precizează că scrierile sale urmăresc un dublu scop: să relateze evenimentele în ordine cronologică şi să ofere certitudine, să dovedească soliditatea marilor învăţături ale noii ere. Certitudinea cu privire la adevăr este unul dintre obiectivele Evangheliei sale.

Este interesant că Luca, un scriitor inspirat al Scripturii, a utilizat alte materiale în scrierile sale. Evident că lucrul acesta nu neagă nici inspiraţia, nici autoritatea textelor lui. Ce lecţie putem învăţa de aici cu privire la modul în care funcţionează inspiraţia?

După profetul Maleahi, în istoria lui Israel au existat aproape patru sute de ani de tăcere divină, care a fost ruptă odată cu anunţarea naşterii lui Ioan Botezătorul şi a lui Isus.

Relatările despre naşterea lui Ioan şi cea a lui Isus au unele asemănări. Ambele sunt naşteri miraculoase: în cazul lui Ioan, Elisabeta trecuse de mult de vârsta la care ar fi putut avea copii; în cazul lui Isus, o fecioară a dat naştere unui copil. În ambele cazuri, anunţul a fost făcut de îngerul Gabriel. Şi Elisabeta, şi Maria au primit vestea cu uimire, bucurie şi supunere faţă de voia lui Dumnezeu. Ambii copii urmau să crească şi să se întărească în duh (Luca 1:80; 2:40).

Totuşi aceşti doi copii născuţi în mod neobişnuit, prin intervenţia directă a lui Dumnezeu, au avut fiecare lucrarea şi misiunea sa distinctă. Ioan urma să pregătească poporul pentru lucrarea lui Isus (Luca 1:13-17), iar Isus era „Fiul lui Dumnezeu” (vers. 35) şi împlinitorul profeţiilor mesianice (vers. 31-33).

2. Deşi era „neprihănit”, atunci când îngerul i-a dat vestea, Zaharia a dat dovadă de lipsă de credinţă şi a fost mustrat. Ce clarificare ne aduce acest incident cu privire la semnificaţia conceptului de „neprihănire” pentru cel care crede în Isus? Luca 1:5-22.

„Minunea naşterii lui Ioan a avut un scop precis în relaţia lui Dumnezeu cu poporul Său. După patru sute de ani de absenţă a profeţiilor, Ioan a intrat pe scena istoriei lui Israel cu un mesaj special şi cu o putere specială. Misiunea şi mesajul lui au fost acelea de a pregăti un popor care să înţeleagă misiunea lui Isus (Luca 1:17).

Faptul că lui Zaharia i s-a născut un fiu , la fel ca lui Avraam şi Mariei, ne învaţă un mare adevăr spiritual, adevăr pe care îl învăţăm greu, dar îl uităm uşor. Prin noi înşine, nu suntem în stare să facem vreun lucru bun, dar ceea ce nu putem face noi va fi adus la îndeplinire prin puterea lui Dumnezeu în orice suflet care se supune şi crede. Prin credinţă fusese dat copilul făgăduinţei. Prin credinţă ia naştere viaţa spirituală şi ni se dă putere să împlinim lucrările neprihănirii.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus (Hristos, Lumina lumii), p. 98

Naşterea lui Isus Hristos nu a fost un eveniment obişnuit. Ea era marcată în calendarul veşnic al lui Dumnezeu şi, „când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Galateni 4:4). Ea este împlinirea primei făgăduinţe făcute de Dumnezeu după intrarea păcatului în Eden (Geneza 3:15).

3. Notează despre ce aspect al naşterii lui Isus vorbeşte fiecare dintre următoarele perechi de texte.

Deuteronomul 18:15 şi Faptele 3:22-24

Isaia 7:14 şi Matei 1:22,23

Mica 5:2 şi Luca 2:4-7

La şase luni după ce l-a anunţat pe Zaharia despre naşterea lui Ioan, îngerul Gabriel a anunţat-o pe Maria din Nazaret, o fecioară, despre o minune mai mare: „Vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus.”

Naşterea lui Isus din fecioară contrazice orice proces natural şi nu poate fi explicată ştiinţific sau prin filosofia naturalistă. Până şi Maria a întrebat: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1:34). Îngerul a asigurat-o că aceasta avea să fie lucrarea Duhului Sfânt (vers. 35) şi că „niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (vers. 37). Supunerea ei imediată şi plină de credinţă este remarcabilă: „Iată, roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale!” (vers. 38). Orice întrebare pusă de om, oricât de normală sau de logică, trebuie să se plece în faţa răspunsului divin, cu încredere că planurile Aceluia care ştie şi poate totul sunt cele mai bune.

Până să răspundă Maria astfel, supunându-se pe deplin suveranităţii lui Dumnezeu şi planului Său veşnic, îngerul Gabriel i-a dat o asigurare printr-un alt răspuns uimitor: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”

În unele zone ale lumii, oamenii au fost învăţaţi să creadă că totul are o explicaţie naturalistă şi ştiinţifică. Ce părere ai tu despre această perspectivă?

Luca îşi începe relatarea despre ieslea din Betleem cu câteva precizări legate de contextul istoric. Iosif şi Maria au plecat de acasă, din Nazaret, şi au ajuns în străvechiul oraş Betleem, ca urmare a unui recensământ cerut de Cezar August, împăratul Romei, în perioada în care Quirinius era guvernator în Siria. Aceste detalii istorice arată că Luca s-a supus Duhului Sfânt în aşa măsură, încât a notat şi amănunte prin care Întruparea să poată fi încadrată în istoria vremii.

4. Meditează la sărăcia lui Isus, pornind de la textul din Luca 2:7. Compară scena aceasta cu descrierea pe care I-o face Pavel lui Isus în Filipeni 2:5-8. Ce cale a ales Domnul Isus de dragul nostru?

Descrierea condiţiilor sărace în care a ales să Se întrupeze Domnul cerului este urmată de relatarea despre primii vizitatori care au păşit în staul: păstorii. Vestea bună, care avea să fie „o mare bucurie” (Luca 2:10), nu a fost dată celor bogaţi şi puternici, cărturarilor sau preoţilor, conducătorilor sau stăpânitorilor ţării, ci unor păstori sărmani. Observă grandoarea şi simplitatea mesajului: „Vi s-a născut un Mântuitor. În cetatea lui David. El este Hristos, Domnul, Unsul. Îl veţi găsi înfăşat în scutece” (traducerea autorului). Cum se întâmplă de multe ori, darul cel mai de preţ al Cerului a venit într-un „ambalaj” extrem de modest! Şi totuşi este un dar care Îi dă „slavă lui Dumnezeu” şi aduce „pace pe pământ, între oamenii plăcuţi Lui” (vers. 14).

În anunţul făcut de înger (Luca 2:9-12) sunt amintite trei aspecte vitale ale teologiei creştine. În primul rând, vestea bună este pentru „tot norodul”. În Isus, evreii şi celelalte naţiuni devin un singur popor al lui Dumnezeu. În al doilea rând, Isus este Mântuitorul şi nu există alt mântuitor în afară de El. În al treilea rând, El este Domnul. Aceste trei adevăruri, stabilite clar de la bun început în Evanghelia după Luca, au format ulterior baza mesajului predicat de apostoli şi, îndeosebi, de Pavel.

Cum influenţează întruparea lui Isus viaţa ta?

Cu toate că li s-a adresat în special neamurilor, Luca a fost conştient de importanţa moştenirii evreieşti lăsate în Vechiul Testament. El a avut grijă să lege istoria Noului Testament de cea a Vechiului Testament şi a inclus în relatare frumoasa scenă în care Maria şi Iosif L-au dus pe Pruncul Isus să fie circumcis în a opta zi şi L-au înfăţişat înaintea Domnului la Templul din Ierusalim, potrivit legii iudaice (Luca 2:22-24).

5. Citeşte Luca 2:25-32. Care sunt cele trei lucruri importante despre mântuire pe care le aminteşte Simeon? Ce puncte comune are acest pasaj cu cel din Apocalipsa 14:6,7?

Pe lângă aceste trei adevăruri, Simeon a menţionat în profeţia sa alte două aspecte semnificative ale lucrării Domnului Isus.

În primul rând, Hristos este „rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel” (Luca 2:34). Da, El avea să le aducă lumină şi mântuire multor oameni. În ceea ce-L priveşte pe Hristos nu există teren neutru: poţi fie să-L accepţi, fie să-L respingi. Mântuirea depinde de răspunsul pe care îl dai. Hristos cere exclusivitate – fie rămânem în El, fie nu rămânem. Aceia care rămân în El se vor ridica şi vor face parte din Împărăţia Sa; aceia care Îl resping sau care rămân indiferenţi se vor prăbuşi şi vor pieri fără speranţă. Credinţa în El nu este negociabilă.

În al doilea rând, Simeon îi spune Mariei că sufletul ei „va fi străpuns de o sabie” (Luca 2:35). El se referă aici fără îndoială la răstignire, eveniment la care Maria avea să fie martoră. Maria şi toate generaţiile care aveau să vină după ea nu trebuiau să uite că, fără jertfă, nu există mântuire. jertfa Domnului Isus pe cruce este punctul în jurul căruia gravitează întregul plan de mântuire.

Mântuirea este un dar. Ea nu poate fi cumpărată. Şi totuşi, cei care o primesc au de plătit un „preţ”, uneori chiar foarte mare. Tu cu ce probleme te-ai confruntat când te-ai hotărât să-L urmezi pe Hristos?

„Luca, scriitorul evangheliei care îi poartă numele, a fost un misionar medical. În Scripturi, el este numit «doctorul preaiubit» (Coloseni 4:14). Apostolul Pavel a auzit despre iscusinţa sa ca doctor şi l-a căutat ca pe unul căruia Domnul i-a încredinţat o lucrare specială. A obţinut colaborarea lui şi, pentru o vreme, Luca l-a însoţit în călătoriile sale din loc în loc. După un timp, Pavel l-a lăsat pe Luca în Filipi, în Macedonia. Acolo, el a continuat să lucreze câţiva ani, atât ca doctor, cât şi ca învăţător al Evangheliei. În lucrarea sa ca doctor, le-a slujit celor bolnavi şi apoi s-a rugat ca puterea vindecătoare a lui Dumnezeu să vină peste cei suferinzi. Aşa a fost deschisă calea pentru solia Evangheliei. Succesul în calitate de doctor i-a oferit lui Luca ocazia de a predica despre Hristos printre păgâni. Planul divin este ca noi să lucrăm aşa cum au lucrat ucenicii.” – Ellen G. White, Divina vindecare, pp. 140,141

Întrebări pentru discuţie

1. Dacă în scrierea evangheliei sale, Luca a folosit informaţii aflate deja în circulaţie la data aceea, cum să înţelegem inspiraţia Scripturilor (2 Timotei 3:16)? Cum lucrează inspiraţia? Vezi Ellen G. White, capitolul „Inspiraţia scriitorilor profetici”, Solii alese, cartea 1, pp. 15-23.

2. Ce sugerează împrejurările naşterii lui Ioan Botezătorul cu privire la misiunea sa specială?

3. În ce situaţii am putea fi puşi, la fel ca Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, să credem în puterea lui Dumnezeu, chiar dacă omeneşte ni s-ar părea imposibil? Daţi exemple!

4. Să discutăm deschis: Ne este greu sau uşor să acceptăm relatarea naşterii lui Isus din fecioară? De ce? Ce implicaţii are credinţa, respectiv necredinţa, în acest caz?

5. Cum este influenţată viaţa ta de învăţătura despre Întruparea lui Isus?

6. Care sunt implicaţiile venirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ?

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!