Caracteristicile creştinului

Un creştin adevărat este uşor de recunoscut, la fel cum produsele sau firmele sunt recunoscute imediat după logoul sau marca lor. De altfel, mulţi oameni au devenit celebri prin transformarea numelui lor într-o marcă comercială.

„Sigla” sau „marca”, semnul distinctiv al unui bun creştin este reflectarea iubirii lui Hristos, prin relaţia pe care o are cu El. Când trăim ca Hristos şi ne însuşim caracterul Său, viaţa noastră va purta o siglă – frumuseţea caracterului Său; identitatea noastră se va împleti cu a Sa (1 Corinteni 6:17).

Săptămâna aceasta vom studia trăsăturile de caracter definitorii ale administratorilor lui Dumnezeu care constituie „marca” lor. Ele ne încurajează să aşteptăm revenirea lui Isus şi să împlinim ca nişte administratori credincioşi ai adevărului Său lucrarea pe care El ne-a încredinţat-o. Fiecare trăsătură arată relaţia mereu mai profundă pe care o putem avea cu Acela care a venit să-i caute şi să-i mântuiască pe cei păcătoşi. Cu cât vom studia mai profund aceste calităţi, cu atât se vor înrădăcina mai adânc în sufletul nostru. Caracterul lui Dumnezeu plin de dragoste va deveni modelul nostru şi deviza noastră şi va avea impact asupra tuturor aspectelor vieţii noastre, astăzi şi pentru veşnicie.

„încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios” (1 Corinteni 4:2). Consecvenţa este o caracteristică a lui Dumnezeu, dar noi putem deveni ca El, prin lucrarea Sa în noi. A fi credincios înseamnă a rămâne statornic la ceea ce ştii că este bine, mai ales în focul bătăliilor spirituale. Conflictele spirituale dintre bine şi rău, dintre o atitudine corectă şi una greşită vor apărea cu siguranţă. Ele fac parte din lupta credinţei. Dar un creştin adevărat alege să fie credincios în orice situaţie. Dacă iubeşti bogăţiile, ai grijă să-I rămâi credincios lui Dumnezeu şi ia seama la avertizările Sale cu privire la pericolele iubirii de bani! Dacă îţi doreşti să ajungi celebru, rămâi credincios învăţăturilor despre smerenie din Cuvântul lui Dumnezeu! Dacă te lupţi cu poftele păcătoase, rămâi credincios făgăduinţelor despre sfinţenie! Dacă îţi doreşti putere, rămâi credincios învăţăturilor lui Dumnezeu despre slujirea tuturor! Decizia de a te încrede necondiţionat în Dumnezeu şi cuvântul Său şi de a-I fi credincios este luată de multe ori într-o fracţiune de secundă, dar consecinţele sunt eterne.

1. Ce învăţăm din textele următoare despre credinţă? Evrei 11:8-12, 17-19; Romani 4:13,18-21

În ebraică, a fi credincios înseamnă a avea încredere. (În română înseamnă şi a crede în Dumnezeu, şi a fi loial.) Din rădăcina acestui cuvânt provine şi cuvântul „amin”, care înseamnă a fi ferm, solid. Credincioşi suntem atunci când am fost puşi la încercare şi am rămas fermi de partea planului lui Dumnezeu.

Când s-a pregătit să apară înaintea împăratului, reformatorul Martin Luther „s-a apropiat de Sfintele Scripturi şi, cu emoţie, şi-a aşezat mâna stângă pe cartea sacră şi, ridicând mâna dreaptă către cer, a jurat să rămână credincios Evangheliei şi să-şi mărturisească credinţa neîngrădit, chiar dacă va trebui să-şi pecetluiască mărturia cu sângele său.” – J. H. M. d’Aubigne, History of Reformation, 1846, vol. 2, cartea 7, p. 260

Citeşte Apocalipsa 2:10. Ce înseamnă pentru umblarea noastră zi de zi cu Domnul să rămânem credincioşi „până la moarte”?

2. Ce ne învaţă Biblia despre credincioşia faţă de Dumnezeu? Matei 6:24

Faptul că Dumnezeu „Se numeşte gelos” (Exodul 34:14) ar trebui să fie pentru noi un apel răsunător la loialitate. A-I fi credincioşi înseamnă a-L iubi din toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea noastră. În lupta credinţei, credincioşia faţă de El ne defineşte identitatea şi ne dă curaj să perseverăm.

Dumnezeu doreşte să-I fim credincioşi (1 împăraţi 8:61). Această cerinţă a Sa nu este un contract care încearcă să prevină toate riscurile posibile şi nici o simplă listă cu reguli. Credincioşia faţă de El este mai degrabă expresia vizibilă a convingerilor, a credinţei şi consacrării personale.

3. Ce ne spune textul următor despre credincioşie? 1 Cronici 28:9

Dacă este posibilă loialitatea, este posibilă şi trădarea. Loialitatea, ca şi dragostea, trebuie să se manifeste de la sine, nu forţat, altminteri nu este veritabilă. În război, soldaţii din linia întâi tentaţi să dezerteze sunt uneori ameninţaţi cu moartea prin împuşcare. În aceste condiţii, ei rămân la datorie, dar nu din loialitate. Dumnezeu nu aşteaptă de la noi ceva de felul acesta.

Priveşte la Iov! El şi-a pierdut familia, bunurile şi sănătatea în urma unor calamităţi. Ar fi putut să-şi piardă încrederea, dragostea şi devotamentul, dar loialitatea faţă de Dumnezeu era pentru el o obligaţie morală fermă. Sincer şi fără să se teamă să-I dea slavă lui Dumnezeu în mod public, a rostit cunoscutele cuvinte: „Chiar dacă mă va ucide, tot mă voi încrede în El” (Iov 13:15; trad. din engl.). Consecvenţa sa în faţa dezastrului constituie esenţa loialităţii şi întruchipează idealul administrării spirituale.

Întreabă-te: Cât de credincios Îi sunt Domnului, care Şi-a dat viaţa pentru mine? Cum îmi pot manifesta mai bine ataşamentul meu necondiţionat?

Există multe lucruri valoroase pe care le putem avea: sănătatea, dragostea, prietenii, o familie mare. Toate acestea sunt binecuvântări. Dar probabil că cea mai preţioasă dintre toate este o conştiinţă curată.

4. Ce înseamnă să ai un cuget rău sau să fii „însemnat cu fierul roşu în cuget”? Evrei 10:19-22; 1 Timotei 4:1,2

Conştiinţa are rolul de for interior care ne evaluează faptele. Ea are nevoie să adere la un standard înalt şi desăvârşit: Legea lui Dumnezeu. Legea aceasta a fost scrisă de Dumnezeu în inima lui Adam, însă păcatul a şters-o aproape în totalitate din sufletul descendenţilor lui. Nu au mai rămas decât unele frânturi din ea. „ dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor” (Romani 2:15). Însă Legea aceasta era „în fundul inimii” lui Isus (Psalmii 40:8) şi, datorită acestui fapt, El a reuşit acolo unde Adam a dat greş.

5. Care este, potrivit apostolului Pavel, singurul remediu pentru o conştiinţă rea? Evrei 9:14

„Cercetaţi-vă labirintul conştiinţei! închideţi ferestrele sufletului faţă de cele lumeşti şi deschideţi-le larg spre cer, pentru ca razele luminoase ale Soarelui Neprihănirii să poată pătrunde nestăvilite. […] Mintea trebuie păstrată curată, pentru a reuşi să distingă binele şi răul.” – Ellen G. White, Minte, caracter, personalitate, ed. 2015, p. 271

Când Legea lui Dumnezeu este înscrisă în inima credinciosului (Evrei 8:10) şi credinciosul se străduieşte, prin credinţă, să o respecte, rezultatul aşteptat este pacea sufletească.

Dacă ai avut vreodată probleme cu conştiinţa vinovată, ştii cât de teribil este sentimentul şi cum te urmăreşte pretutindeni. Cum poţi ieşi din această situaţie?

Abel a venit ascultător în faţa altarului pe care îl ridicase şi a adus ca jertfă un miel, aşa cum îi ceruse Dumnezeu. Dar Cain a adus o jertfă din roadele pământului. Amândoi au adus jertfe, dar numai unul dintre ei a respectat porunca lui Dumnezeu. Mielul înjunghiat a fost acceptat, iar roadele pământului au fost respinse. Cei doi fraţi cunoşteau la fel de bine semnificaţia şi instrucţiunile cu privire la aducerea jertfelor, dar numai unul a ascultat porunca Domnului (Geneza 4:1-5).

„Abel a murit ca o consecinţă a respingerii de către Cain a planului lui Dumnezeu în şcoala ascultării, de a fi mântuit prin credinţa în Isus Hristos, simbolizat prin darurile de jertfă care arătau către El. Cain a refuzat vărsarea de sânge, care reprezenta sângele lui Hristos ce avea să se verse pentru omenire.” – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1109

Ascultarea începe la nivelul minţii, prin asumarea răspunderii de a îndeplini ordinele unei autorităţi superioare. Ea izvorăşte din relaţia cu această autoritate şi din dispoziţia de a ne supune ei. În relaţia cu Dumnezeu, ascultarea este un act voluntar, bazat pe dragoste, care ne aduce comportamentul în concordanţă cu obligaţiile morale. Ascultarea de Dumnezeu trebuie să fie exact aşa cum o cere El, nu doar cum credem sau ne dorim noi să fie. Cain ilustrează perfect tipul de om care face ce îi place lui şi nu ce îi cere Dumnezeu.

6. Ce spun textele următoare despre ce înseamnă ascultarea? 1 Samuel 15:22; 1 Ioan 5:2,3

Ascultarea este dovada palpabilă a credinţei.

Ce înseamnă pentru tine „ascultarea face mai mult decât jertfele”? Ce îţi spune aceasta despre „Evanghelia” harului ieftin?

7. Ce înseamnă să fii „om de încredere”? De ce este trăsătura aceasta extrem de importantă pentru un creştin? Luca 16:10-12

Calitatea de a fi demn de încredere se regăseşte pretutindeni în Biblie. Un exemplu din Vechiul Testament sunt cei patru leviţi uşieri însărcinaţi să păzească sanctuarul pe timpul nopţii (1 Cronici 9:26,27). Le-a fost încredinţată această sarcină pentru că au fost consideraţi oameni de nădejde.

Administratorul este bun dacă este un om pe care te poţi baza. El îşi înţelege foarte bine rolul. Ştie că Dumnezeu este demn de încredere şi va năzui să fie asemenea Lui (Deuteronomul 32:4; 1 împăraţi 8:56).

A fi demn de încredere presupune anumite trăsături de caracter. Este treapta cea mai înaltă a caracterului şi a competenţei la care poate ajunge cineva. Să reflecţi caracterul lui Dumnezeu înseamnă să faci ce ai promis, chiar dacă îţi stau împotrivă anumite circumstanţe sau persoane (2 împăraţi 12:15).

Daniel a fost considerat demn de încredere de monarhii a două imperii mondiale. Ca sfetnic credibil şi înţelept, care le spunea împăraţilor adevărul fără teamă, era în opoziţie directă cu prezicătorii şi magicienii de la curte. Calitatea aceasta este încoronarea eticii. Nimeni nu o poate căpăta peste noapte, ci ea se formează în timp, dacă omul este credincios şi în lucrurile mici.

Cei din jur observă dacă suntem demni de încredere. Ei ne respectă când văd că rămânem consecvenţi în faţa unor opinii diferite, a tendinţelor la modă şi măgulirilor. Acesta este semnul unei înalte probităţi morale în orice responsabilitate pe care o avem pe pământ, dovada pregătirii pentru cer. „Noi trebuie să fim supuşi loiali, demni de încredere, ai împărăţiei lui Hristos, pentru ca toţi aceia care sunt înţelepţi în felul lumii să poată avea o demonstraţie autentică a bogăţiilor, a bunătăţii, a harului, a delicateţii şi a politeţii cetăţenilor împărăţiei lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 6, ed. 2017, p. 156

Gândeşte-te la un cunoscut al tău care este demn de încredere. Ce mod al lui de a se comporta poţi adopta şi tu pentru a fi o persoană mai de încredere?

O caracteristică a unui bun administrator spiritual este şi asumarea responsabilităţii individuale.

„Scopul dintotdeauna al lui Satana a fost acela de a întoarce mintea oamenilor de la Isus către om şi de a nimici responsabilitatea individuală. Satana nu a reuşit să-şi atingă acest scop când L-a ispitit pe Fiul lui Dumnezeu, dar a avut mai mult succes atunci când s-a îndreptat către oamenii căzuţi. Creştinismul a devenit corupt.” – Ellen G. White, Scrieri timpurii, ed. 2015, p. 242

Când Hristos ocupă primul loc în viaţa noastră, suntem receptivi la îndrumările Sale. Atunci vom fi credincioşi, loiali, ascultători, vom avea o conştiinţă curată, vom fi demni de încredere şi responsabili. În felul acesta vom deveni desăvârşiţi, cu ajutorul lui Dumnezeu (Psalmii 139:23,24).

Responsabilitatea individuală este un principiu biblic. Cât a trăit pe pământ, Isus a dat socoteală personal înaintea Tatălui (Ioan 8:28). Noi suntem răspunzători de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl rostim (Matei 12:36). „Cui i s-a dat mult i se va cere mult” (Luca 12:48). Dar cel mai mare obstacol în calea responsabilităţii individuale îl constituie tendinţa de a transfera responsabilitatea asupra altuia. „Să nu uităm că nu este proprietatea noastră ceea ne-a fost încredinţat ca să investim. Dacă ar fi aşa, am putea pretinde putere fără limite, am putea să transferăm responsabilitatea noastră asupra altora şi să lăsăm în seama lor obligaţiile noastre de administratori. Dar lucrul acesta nu se poate face, deoarece Domnul ne-a făcut în mod individual administratori ai bunurilor Sale.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 7, ed. 2017, p. 143

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Matei 1-7
1. Când au fost născuţi Iehonia şi fraţii lui?
2. De ce a evitat Iosif Iudeea când s-a întors cu familia din Egipt?
3. În ce ţinut istoric se afla oraşul Capernaum?
4. Ce spune Isus că ştim să facem, în ciuda faptului că suntem răi?

Profeţi şi regi, capitolul 58
5. Ce putea Satana să-I facă Domnului Hristos şi ce nu putea să-I facă?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!