Impactul returnării zecimii

Returnarea zecimii este un mod important de exprimare a credinţei şi un criteriu de verificare a autenticităţii mărturisirii noastre. „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă! Pe voi înşivă cercaţi-vă! Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi” (2 Corinteni 13:5).

Prima referire biblică la zecime o găsim în Geneza 14:18-20, episodul în care Avraam îi dă zecime lui Melhisedec. Ulterior, leviţii primeau zecimea pentru serviciile pe care le îndeplineau la templu (2 Cronici 31:4-10). În prezent, zecimea este destinată susţinerii Evangheliei.

Impactul, utilizarea, importanţa şi metoda de distribuire a zecimii urmăresc creşterea noastră spirituală prin susţinerea lucrării lui Dumnezeu şi prin asigurarea unei baze financiare pentru predicarea Evangheliei. Acesta este planul lui Dumnezeu şi acesta este primul pas pe care îl face un administrator credincios.

Săptămâna aceasta vom continua să studiem despre zecime: distribuirea ei, ce înseamnă ea pentru alţii şi ce impact are ea asupra vieţii noastre spirituale.

Isus ne cheamă să propovăduim Evanghelia şi să facem ucenici, învăţându-i să păzească tot ce ne-a poruncit (Matei 28:19,20). El vrea să ne implicăm în cea mai nobilă cauză de pe pământ: salvarea oamenilor. Una dintre responsabilităţile noastre ca administratori ai Săi o constituie finanţarea acestei misiuni din resursele pe care ni le oferă El. Participarea va adânci angajamentul personal de a-L prezenta altora pe Hristos. Fiecărui credincios – ca ucenic, administrator şi lucrător – i se cere să aducă zecimea pentru această lucrare sfântă. Este necesar să ne rugăm pentru unitate în credincioşia faţă de finanţarea misiunii, la fel cum ne rugăm pentru unitate în credinţă.

1. Care este planul financiar aprobat de Dumnezeu pentru îndeplinirea acestei misiuni? Ce înseamnă expresiile „toate zeciuielile” şi „ca să fie hrană în Casa Mea”? Maleahi 3:10

Oamenii dădeau zecime încă din timpul lui Avraam şi Iacov (Geneza 14:20; 28:22) şi poate chiar mai de dinainte. Zecimea face parte din sistemul de finanţare a bisericii lui Dumnezeu. Ea este cea mai bună sursă de finanţare şi cea mai echitabilă metodă de împlinire a misiunii Sale.

Astăzi, în general, creştinii dau relativ puţin pentru finanţarea misiunii. Totuşi Dumnezeu a avut întotdeauna oameni dispuşi să finanţeze misiunea Sa. Trebuie să înţelegem că ea se desfăşoară la scară mondială şi să colaborăm la susţinerea ei financiară. Nu putem să fim dezorganizaţi, delăsători sau indiferenţi. Lucrarea este mult mai amplă decât cea din timpul lui Neemia, când poporul a spus: „Ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru” (Neemia 10:39). Şi are o anvergură mai mare decât secolul al XIX-lea. Membrii şi pastorii trebuie să se unească spiritual şi să se implice toţi financiar pentru a atinge acest obiectiv.

Gândeşte-te cât de extinsă este misiunea adventistă în lume (vezi Apocalipsa 14:6,7). Ce poţi face pentru a conştientiza că eşti dator să contribui la finanţarea acestei lucrări?

Dumnezeu a promis belşug de binecuvântare celor care aduc zecimea cu credincioşie (Maleahi 3:10). Însă binecuvântarea Sa nu este unidimensională. Sublinierea exclusivă a acumulării valorilor materiale, de exemplu, în detrimentul celorlalte aspecte, creează

O perspectivă extrem de îngustă asupra binecuvântărilor Sale. Binecuvântarea promisă este atât materială, cât şi spirituală. În plan spiritual, ea cuprinde mântuirea, fericirea, pacea sufletească şi cel mai înalt bine posibil pentru noi. Şi suntem datori să împărţim binecuvântările primite cu cei mai puţin privilegiaţi. Noi primim binecuvântări ca să le oferim altora. În acest mod, Dumnezeu îşi întinde binecuvântările asupra multor oameni.

2. Ce ne spune Petru despre relaţia dintre primirea binecuvântării şi împărţirea ei cu alţii? 1 Petru 3:8,9

Din returnarea zecimii decurge o dublă binecuvântare: a noastră şi a altora prin noi. Noi le dăm celor din jur din ceea ce am primit. „Daţi, şi vi se va da… Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38).

3. Cum se aplică la zecime principiul prezentat în Faptele 20:35?

Cea mai mare binecuvântare a aducerii zecimii este lecţia încrederii în Dumnezeu (Ieremia 17:7). „Sistemul special al zecimii a fost întemeiat pe un principiu care este la fel de durabil ca Legea lui Dumnezeu. Acest sistem de zecime a fost o binecuvântare pentru iudei, altfel, Dumnezeu nu li l-ar fi dat. În acelaşi fel, el va fi o binecuvântare pentru cei care îl respectă la sfârşitul timpului. Tatăl nostru ceresc nu a conceput planul dăruirii sistematice pentru a Se îmbogăţi El, ci ca să fie o mare binecuvântare pentru om. El a văzut că acest sistem al dărniciei era exact lucrul de care avea nevoie omul.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 3, ed. 2011, p. 354

Ce binecuvântare ai primit de la Domnul prin lucrarea altei persoane pentru tine? Ce poţi face ca să fii şi tu o binecuvântare pentru alţii?

Pavel îi scrie lui Timotei: „«Să nu legi gura boului când treieră bucate» şi «Vrednic este lucrătorul de plata lui»” (1 Timotei 5:18), citându-l aici pe Moise, (Deuteronomul 25:4) şi, respectiv, pe Domnul Isus (Luca 10:7). Se pare că regula cu privire la animalele de povară circula sub formă de proverb şi transmitea ideea că este corect ca boul să pască în timp ce trage la jug. La fel, al doilea proverb arată că lucrătorii devotaţi care propovăduiesc Evanghelia ar trebui retribuiţi.

Dumnezeu creează şi operează prin sisteme. El a conceput sistemul solar, ecosistemul, sistemul digestiv, sistemul nervos etc. Sistemul zecimii a fost rânduit de Dumnezeu pentru leviţi (Numeri 18:26) ca să îngrijească de sanctuar şi ca să-şi întreţină existenţa. Echivalentul contemporan, în cadrul bisericii, sunt cei care îşi dedică viaţa predicării Evangheliei. Sistemul zecimii este mijlocul ales de Dumnezeu pentru susţinerea pastorilor şi a fost utilizat pe tot parcursul istoriei. Susţinerea lucrătorilor în acest mod este fundamentală pentru lucrarea lui Dumnezeu.

4. Ce le spune Pavel corintenilor şi care este implicaţia morală a afirmaţiei sale? 1 Corinteni 9:14; 2 Corinteni 11:7-10

Când declară „am despuiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă” (2 Corinteni 11:8), Pavel se referă la faptul că fusese susţinut de o biserică macedoneană săracă pentru a sluji unei biserici corintene bogate. Ideea este că propovăduitorii Evangheliei merită remuneraţi.

Zecimea are un scop anume şi trebuie utilizată numai în acest scop. „Zecimea este pusă deoparte pentru o întrebuinţare specială. Ea nu trebuie să fie considerată un fond neînsemnat. Ea trebuie consacrată în mod special susţinerii celor care duc lumii solia lui Dumnezeu şi nu ar trebui întrebuinţată în alte scopuri.” – Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 80

Citeşte Leviticul 27:30. Cum se aplică acest principiu la noi astăzi?

În termeni poetici, Biblia spune că Dumnezeu are câte o „cămară” pentru vânt (Ieremia 10:13), pentru adâncuri (Psalmii 33:7), pentru zăpadă şi grindină (Iov 38:22) şi are control absolut asupra lor. Însă cea mai preţioasă „cămară” a Sa este cea pentru zecime.

„Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel pentru slujba pe care o fac ei pentru slujba cortului întâlnirii” (Numeri 18:21). Este prima menţiune cu privire la locul unde trebuie ţinută zecimea – „principiul vistieriei”. Apoi, Dumnezeu le-a cerut israeliţilor să aducă zecimea la locul ales de El (Deuteronomul 12:5,6). Pe timpul lui Solomon, zecimea era adusă la Templul din Ierusalim. Israeliţii au înţeles la ce se referea Maleahi când le-a spus: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile” (3:10). Casa vistieriei era locul unde se desfăşurau serviciile religioase şi de unde erau susţinuţi leviţii.

5. Ce alte denumiri pentru „casa vistieriei” mai apar în Scriptură? 1 Cronici 26:20; 2 Cronici 31:11-13; Neemia 10:38

În ambele perioade testamentare, Dumnezeu a avut o vistierie centrală pentru administrarea zecimii. Adventiştii de ziua a şaptea sunt o biserică mondială în care principiul vistieriei este acceptat şi practicat. Membrii sunt încurajaţi să trimită zecimea către Conferinţă/Misiune prin intermediul bisericii locale de care aparţin. Din trezoreria Conferinţei/Misiunii îşi primesc pastorii salariile.

„Pe măsură ce lucrarea lui Dumnezeu se extinde, apelurile după ajutor vor fi tot mai dese. Ca să se poată răspunde acestor chemări, creştinii trebuie să asculte de porunca: «Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea» (Maleahi 3:10). Dacă cei care mărturisesc că sunt creştini îi vor aduce lui Dumnezeu în mod credincios zecimile şi darurile lor, vistieria Sa va fi plină. Atunci nu ar mai fi nevoie să se recurgă la expunere de lucruri spre vânzare, la loterii sau organizarea de distracţii în vederea strângerii de fonduri pentru sprijinirea Evangheliei.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 248

Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă fiecare ar duce zecimea unde ar dori. De ce este important să o aducem la casa vistieriei lui Dumnezeu?

6. Ce adevăr esenţial pentru credinţa noastră este prezentat în Romani 3:19-24?

Mesajul principal de aici este că niciunul dintre noi nu merită mântuirea (Romani 3:23). Dacă am merita-o, atunci ea ar putea fi obţinută prin merite sau prin fapte, idee ce contrazice Scriptura.

7. Ce aflăm din Romani 4:1-5 despre modul cum suntem mântuiţi?

Mântuirea este un dar (Efeseni 2:8,9) nemeritat. Ea ne este oferită datorită meritelor jertfei desăvârşite aduse de Hristos, merite care sunt puse în contul nostru. În ce priveşte zecimea, nu se pot obţine merite înaintea lui Dumnezeu prin înapoierea ei. Cum să se poată obţine merite, dacă ea este a lui Dumnezeu?

Aducerea zecimii, la fel ca orice faptă bună, nu este un act mântuitor. Dar noi, creştinii, am fost creaţi pentru fapte bune: „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).

Atitudinea noastră faţă de zecime este indicatorul atitudinii noastre faţă de ceea ce ne cere Dumnezeu: suntem fie smeriţi şi ascultători, fie îndărătnici şi sfidători. Dacă îl iubim pe Dumnezeu, vom asculta de El. Când returnăm zecimea, demonstrăm că suntem conştienţi de statutul nostru de simpli administratori aici şi că îi datorăm totul Lui. După cum Sabatul ne aduce aminte săptămânal că El este Creatorul şi Răscumpărătorul nostru, tot la fel zecimea ne reaminteşte că noi nu suntem ai noştri şi că viaţa şi mântuirea sunt daruri ale Sale. Returnarea zecimii este dovada palpabilă a acestor convingeri.

Ce ne spune Luca 21:1-4 despre ce înseamnă să trăim prin credinţă?

Uităm uşor că îi datorăm Domnului fiecare respiraţie, fiecare bătaie a inimii şi fiecare clipă a existenţei. În Faptele 17, Pavel le vorbeşte atenienilor despre Dumnezeul adevărat, arătând că El este nu doar Creatorul („Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea”, vers. 24), ci şi Susţinătorul („în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa”, vers. 28). Atenienii nu-L cunoşteau pe Dumnezeul adevărat. Dar noi îl cunoaştem şi nu ar trebui să uităm niciodată că El ne-a creat şi ne susţine. El are anumite cerinţe, iar noi trebuie să trăim potrivit acestora:

„Dumnezeu […] pune comorile Lui în mâinile oamenilor, dar cere ca o zecime din ele să fie pusă deoparte cu credincioşie, pentru lucrarea Sa. El cere ca această parte să fie adusă în trezoreria Sa. Ea trebuie să-I fie înapoiată ca aparţinându-I; este sfântă şi trebuie folosită în scopuri sfinte, pentru susţinerea celor care duc mesajul mântuirii pe tot pământul. El rezervă această parte pentru ca resursele să curgă continuu în tezaurul Său şi lumina adevărului să poată fi dusă şi la cei de aproape, şi la cei de departe. Ascultând cu credincioşie de această poruncă, noi recunoaştem că toate îi aparţin lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 6, ed. 2017, p. 309

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Matei 15-21
1. Care sunt cele trei lucruri pe care le-a făcut Isus când I-au adus pâinile şi peştişorii?
2. Unde ni se spune că se strângea o taxă („dare”) pentru templu?
3. Cine şi de ce a tras concluzia că „nu este de folos să se însoare”?
4. Ce le-a spus Isus preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor că au văzut, şi totuşi nu s-au căit?

Profeţi şi regi, capitolul 60
5. Ce se va întâmpla cu puterea, capacitatea, aspiraţiile şi ambiţiile noastre, pe pământul înnoit?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!