Creştinul şi obiceiurile sale

Obiceiurile tale arată care este ţelul tău în viaţă şi în ce direcţie te îndrepţi. Daniel obişnuia să se roage de trei ori pe zi (Daniel 6:10). Pavel avea obiceiul să meargă la sinagogă (Faptele 17:1,2). Tot el ne avertizează: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15:33). Dacă vrem să scăpăm de obiceiurile rele, atunci să cultivăm obiceiuri bune!

„Pentru aici şi pentru veşnicie, fiecare dintre noi devine ceea ce fac din el obiceiurile. Viaţa celor care îşi formează obiceiuri bune şi care sunt credincioşi în îndeplinirea fiecărei datorii va fi ca o lumină strălucitoare, răspândind raze sclipitoare pe cărarea altora.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 4, ed. 2015, p. 393

Cărarea creată de un obicei este drumul cel mai scurt până la recompensa pe care o doreşti. Obişnuinţa este a doua natură, este decizia înrădăcinată în suflet. Ea poate fi rea sau bună. Săptămâna aceasta vom studia despre câteva obiceiuri bune care ne vor ajuta să administrăm corespunzător ce ne-a încredinţat Dumnezeu.

Cu toţii avem obiceiuri. Dar ce fel de obiceiuri avem? Bune ori rele? Dintre toate obiceiurile pe care ar trebui să le aibă un creştin, cel mai important este obiceiul de a-L căuta pe Dumnezeu mai înainte de orice.

„În fiecare dimineaţă, consacraţi întreaga voastră fiinţă, sufletul, trupul şi spiritul, lui Dumnezeu. Deprindeţi obiceiul de a petrece timp în meditaţie şi încredeţi-vă din ce în ce mai mult în Mântuitorul vostru.” – Ellen G. White, Minte, caracter, personalitate, ed. 2015, p. 25. Este o deprindere pe care ar trebui să o aibă oricine vrea să intre pe poarta strâmtă „care duce la viaţă” (Matei 7:14).

Dumnezeu a spus: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Exodul 20:3). Iar Isus ne-a îndemnat să căutăm „mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” (Matei 6:33). De asemenea, Domnul spune: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13).

1. Ce înseamnă să-L căutăm mai întâi pe Dumnezeu? Matei 22:37,38; Coloseni 3:23

Isus L-a pus pe Dumnezeu pe primul loc. Lucrul aceasta se poate observa încă de când a mers prima dată la Ierusalim, la doisprezece ani. Când Maria L-a găsit în Templu şi L-a certat, El a răspuns: „Trebuie să fiu în casa tatălui Meu” (Luca 2:49).

De-a lungul vieţii, Isus a tânjit după comuniunea cu Tatăl Său, după cum vedem din obiceiul Său de a Se ruga. Ucenicii nu puteau înţelege de ce Se ruga atât. Nici chiar toate puterile întunericului nu-L puteau despărţi de Tatăl, pentru că îşi formase obiceiul de a rămâne în contact permanent cu El.

Noi putem urma exemplul Său dacă luăm decizia de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul. Ne putem forma obiceiul de a-L căuta mai întâi pe Dumnezeu rugându-ne, studiind Cuvântul Său şi căutând să imităm caracterul lui Isus în tot ce facem. Şi există oare deprindere mai importantă pentru un creştin?

Ocupă într-adevăr Dumnezeu primul loc în viaţa mea? De unde ştiu?

2. Ce atitudine ar trebui să avem faţă de a doua venire a lui Isus? De ce trebuie să ţinem cont de ea în tot ce facem? Luca 12:35-48

Administrarea bunurilor lui Dumnezeu ar trebui practicată din perspectiva revenirii lui Isus. Adevăratul caracter al unui creştin va ieşi la iveală din faptele lui. Un ispravnic credincios îşi îndeplineşte responsabilităţile veghind şi lucrând ca şi cum stăpânul ar fi de faţă. El trăieşte pentru viitor şi lucrează cu devotament zi de zi. „Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Filipeni 3:20).

Avraam aştepta „cetatea cu temelii tari” (Evrei 11:10), iar Pavel aştepta revenirea lui Hristos (Evrei 10:25). Ei se gândeau la viitor, anticipau, făceau planuri şi se pregăteau să-L întâmpine pe Isus dintr-o clipă în alta. Şi noi trebuie să ne formăm această deprindere de a ne fixa privirea asupra apogeului Evangheliei (Tit 2:13). În loc să aruncăm din când în când o privire la profeţii, să ne uităm la ele tot timpul, veghind şi lucrând, mereu conştienţi de veşnicia care ne aşteaptă la revenirea lui Hristos. Totodată, să evităm să facem speculaţii cu privire la evenimentele din timpul sfârşitului. Făgăduinţa revenirii dă direcţie vieţii noastre, ne oferă perspectiva corectă asupra prezentului şi ne ajută să nu uităm ce contează în viaţă. Aşteptarea revenirii lui Isus ne dă identitate şi un scop în viaţă.

„Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Corinteni 4:18).

Da, moartea şi realitatea mereu prezentă a morţii ar trebui să ne facă mereu conştienţi de scurtimea şi de efemeritatea vieţii noastre aici. Dar făgăduinţa revenirii ar trebui să ne arate că moartea însăşi este trecătoare. Să trăim în lumina acestei făgăduinţe, care ar trebui să influenţeze viaţa fiecărui creştin. Să ne formăm obiceiul de a trăi mereu în aşteptarea revenirii Sale. Chiar numele pe care îl purtăm vorbeşte despre această realitate.

Poţi opri în loc ceasul, dar nu şi timpul. Timpul nu aşteaptă; el merge înainte, chiar şi atunci când noi stăm şi nu facem nimic.

3. Ce ne spun textele următoare despre valoarea timpului şi despre viaţa noastră pe acest pământ? Iov 8:9 Psalmii 39:4,5; Psalmii 90:10,12; Eclesiastul 3:6-8; Iacov 4:14

Timpul este limitat şi irepetabil, şi creştinii trebuie să-l gestioneze bine. Trebuie să ne deprindem să-l folosim înţelept, concentrându-ne atenţia pe lucrurile care contează în viaţa aceasta şi în cea viitoare. Să-l gestionăm ţinând cont de ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu că este important şi de realitatea că timpul, odată trecut, nu se mai întoarce. Dacă pierdem bani, s-ar putea să-i recuperăm, înmulţiţi chiar. Însă, dacă pierdem timp, este pierdut pentru totdeauna. Este mai uşor să pui la loc în coajă un ou decât să aduci înapoi o clipă din trecut. Timpul este unul dintre cele mai preţioase bunuri pe care le-am primit de la Dumnezeu. De aceea trebuie să ne formăm obiceiul de a fructifica la maximum fiecare moment din viaţă! „Timpul nostru îi aparţine lui Dumnezeu. Fiecare clipă este a Sa, iar noi avem obligaţia solemnă de a o folosi spre slava Lui. Cu privire la niciun alt talant pe care ni l-a încredinţat, Dumnezeu nu va cere o socoteală mai strictă decât cu privire la timpul nostru. Valoarea timpului este mai presus de orice evaluare. Domnul Hristos a considerat fiecare clipă ca fiind preţioasă şi aşa ar trebui să o considerăm şi noi. Viaţa este prea scurtă pentru a fi risipită fără rost. Nu avem decât câteva zile de probă, în care trebuie să ne pregătim pentru veşnicie. Nu avem niciun timp de pierdut, niciun timp pe care să-l dedicăm plăcerii egoiste, niciun timp pentru a ne îngădui să păcătuim.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 255

Ce sfat ne dă Pavel în Efeseni 5:15,16 şi cum îl putem aplica noi?

Când a fost creat, omul era desăvârşit din punct de vedere mintal, fizic şi spiritual. Însă păcatul a distrus această desăvârşire. Dar vestea cea bună a Evangheliei este că Dumnezeu vrea să ne readucă la starea de la început.

4. Ce speranţă ne este dată în următoarele pasaje biblice? Cum să trăim în timp ce aşteptăm această restaurare finală? Faptele 3:21; Apocalipsa 21:1-5

Când a fost pe pământ, Hristos a depus eforturi neobosite pentru înălţarea omului din punct de vedere spiritual, mintal şi fizic, anticipând restaurarea finală de la sfârşit. Vindecările pe care le-a făcut ne dovedesc că Dumnezeu vrea să fim sănătoşi. De aceea, trebuie să ne formăm obiceiuri care să promoveze un stil de viaţă sănătos pe toate planurile.

În primul rând, mintea se dezvoltă dacă este pusă la lucru. Umple-ţi mintea cu „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, vrednic de primit” (Filipeni 4:8). Gândurile de felul acesta aduc pace (Isaia 26:3), iar „o inimă liniştită este viaţa trupului” (Proverbele 14:30). Obiceiurile sănătoase în ce priveşte activitatea minţii îi permit „centrului de comandă” al organismului să funcţioneze în condiţii optime.

În al doilea rând, obiceiurile fizice bune, precum exerciţiul şi alimentaţia adecvată, sunt indicii că avem grijă de noi înşine. Mişcarea reduce stresul şi tensiunea arterială, îmbunătăţeşte dispoziţia şi este un remediu contra îmbătrânirii mai eficient decât orice produs farmaceutic sau cosmetic.

În al treilea rând, creştinul îşi va forma deprinderi care să dea vigoare sufletului. Înalţă-ţi sufletul la Dumnezeu şi încrede-te în El (Psalmii 62:5). Sufletul tău va prospera când „umbli în adevăr” (3 Ioan 3) şi va fi păzit întreg, „fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tesaloniceni 5:23).

Gândeşte-te la obiceiurile tale şi la efectul lor asupra sănătăţii tale spirituale, fizice şi psihice. Ce schimbări ar trebui să faci? Ce decizii poţi lua şi ce făgăduinţe biblice poţi revendica pentru a-ţi spori calitatea vieţii în timp ce aştepţi restaurarea finală?

Autodisciplina, stăpânirea de sine sau înfrânarea, este una dintre cele mai valoroase trăsături de caracter pe care le poate avea un administrator creştin. Autodisciplina ne ajută să deosebim binele de rău (Evrei 5:14), să recunoaştem problemele imediate şi să suportăm totuşi cu calm şi smerenie presiunea şi lucrurile de importanţă secundară, să facem ce este corect, indiferent de consecinţe. Daniel a rămas de partea binelui şi în groapa leilor, spre deosebire de Samson, care a dus o viaţă de plăceri şi nu a dat dovadă decât rareori de stăpânire de sine ori de judecată sănătoasă. Iosif a rămas de partea binelui în casa lui Potifar, spre deosebire de Solomon, care s-a închinat la idoli (1 împăraţi 11:4,5).

5. Ce ne spune Pavel despre înfrânare? De ce se autodisciplina el? 1 Corinteni 9:24-27

„Lumea s-a dedat la plăceri. Rătăcirile şi minciunile sunt fără număr. Cursele lui Satana pentru a pierde suflete s-au înmulţit. Toţi aceia care vor să-şi desăvârşească sfinţenia în temere de Dumnezeu trebuie să înveţe cumpătarea şi stăpânirea de sine. Apetitul şi patimile trebuie puse sub stăpânirea puterilor mai înalte ale minţii. Stăpânirea de sine este absolut necesară, ca să avem acea forţă intelectuală şi acea pătrundere spirituală care ne vor face în stare să înţelegem şi să practicăm adevărurile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 75-76

Autodisciplina se perfecţionează prin exersare zilnică. Dumnezeu te-a chemat să fii sfânt în toată purtarea ta (1 Petru 1:15) şi să te străduieşti să fii evlavios (1 Timotei 4:7). Creştinii trebuie să exerseze autodisciplina cum exersează muzicienii şi să se antreneze să fie disciplinaţi cum se antrenează sportivii. Să ne disciplinăm, prin puterea lui Dumnezeu şi prin eforturi serioase, în lucrurile care contează cu adevărat!

Cum ne putem deprinde să ne supunem lui Dumnezeu, singurul care ne poate da disciplina necesară pentru a fi administratori credincioşi şi evlavioşi în această lume căzută şi coruptă?

De-a lungul istoriei, au existat oameni care au umblat cu Dumnezeu la fel ca Enoh şi ca Noe. De exemplu, Daniel şi prietenii lui „şi-au dat seama că, pentru a sta ca reprezentanţi ai religiei adevărate în mijlocul religiilor false ale păgânismului, trebuie să aibă o minte clară şi să-şi desăvârşească un caracter creştin. Şi Dumnezeu însuşi le era învăţător. Rugându-se continuu, studiind cu conştiinciozitate, păstrând legătura cu Cel Nevăzut, umblau cu Dumnezeu aşa cum făcuse Enoh.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, ed. 2011, p. 336

„Umblarea cu Dumnezeu” defineşte activitatea administratorului creştin, aceea de a trăi zi de zi în legătură cu Dumnezeu. Un om înţelept îşi va forma obiceiul de a umbla cu Dumnezeu în această lume coruptă, fiindcă numai în acest fel va fi protejat de relele care domnesc în ea.

Administrarea creştină este o activitate de-o viaţă întreagă şi are ca punct de plecare încheierea legământului cu Dumnezeu (Amos 3:3). Cerinţele ei sunt să umblăm în Hristos (Coloseni 2:6), să trăim o viaţă nouă (Romani 6:4), să trăim în dragoste (Efeseni 5:2), să ne purtăm cu înţelepciune (Coloseni 4:5), să umblăm în adevăr (Psalmii 86:11), să umblăm în lumină (1 Ioan 1:7), să umblăm în neprihănire (Proverbele 19:1), să umblăm după Legea lui Dumnezeu (Exodul 16:4), să umblăm în fapte bune (Efeseni 2:10) şi să umblăm pe calea cea dreaptă (Proverbele 4:26).

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Marcu 15 – Luca 5
1. În ce situaţie a fost pus tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf?
2. Cum anume păzeau Zaharia şi Elisaveta poruncile şi rânduielile Domnului?
3. Ce dată calendaristică şi ce nume istorice menţionează Luca în evanghelia sa?
4. În urma cărui eveniment au declarat oamenii că au văzut lucruri nemaipomenite?

Istoria mântuirii, capitolul 4
5. Ce efect a avut pentru cer vestea căderii omului?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!