Dumnezeu sau banii?

Când ne prezintă perspectiva Sa asupra banilor şi asupra bunurilor materiale, Dumnezeu nu ne vorbeşte pe ocolite. El i-a adresat bogatului care păstrase toate binecuvântările pentru el nişte cuvinte care ar trebui să ne stârnească temerea: „«Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?» Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu” (Luca 12:20,21).

Slujirea lui Dumnezeu şi slujirea banilor sunt două lucruri care se exclud reciproc. Nu putem avea decât un singur stăpân: ori pe Dumnezeu, ori banii. Ne înşelăm dacă socotim că le putem sluji amândurora, fiindcă nu vom putea fi duplicitari la nesfârşit. Poate că pe alţii îi vom păcăli şi poate că ne vom păcăli pe noi înşine, dar pe Dumnezeu, în faţa cărora vom fi traşi la răspundere într-o zi, nu-L vom putea păcăli.

Este necesar să ne hotărâm şi, cu cât ezităm mai mult, cu cât invocăm mai multe pretexte şi cu cât amânăm mai mult, cu atât mai puternic se vor înrădăcina în sufletul nostru banii şi iubirea de bani. Credinţa impune luarea unei decizii.

Decizia aceasta va fi mai uşor de luat dacă vom înţelege cine este Dumnezeu, ce a făcut El pentru noi şi cât de datori îi suntem.

1. Cine a creat lumea materială şi cu ce scop? Geneza 1:1; Psalmii 33:6,9; Isaia 45:12; Ieremia 51:15; Ioan 1:3

„Hristos a fost Acela care a întins cerurile şi a pus temeliile pământului. Mâna Lui a fost aceea care a aşezat lumile în spaţiu şi a modelat florile câmpului. «El întăreşte munţii prin tăria Lui.» «A Lui este marea, El a făcut-o» (Psalmii 65:6; 95:5). El a fost Cel care a umplut pământul cu frumuseţe şi văzduhul cu cântece. Şi, pe toate lucrurile de pe pământ, din văzduh şi cer, El a scris mesajul iubirii Tatălui.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 10-11

Lucrurile materiale nu sunt ceva rău în sine. Spre deosebire de alte religii care susţin că lumea materială şi materia sunt rele în ele însele şi că doar lucrurile spirituale sunt bune, religia Bibliei preţuieşte lumea materială. Cum ar putea să fie rea, dacă Isus însuşi a creat-o? Este adevărat că ea poate fi pervertită şi folosită în scopuri rele, ca toate darurile lui Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă că este rea. Biblia ne avertizează împotriva abuzului şi pervertirii lucrurilor create de Dumnezeu în lumea aceasta, dar nu împotriva lucrurilor respective.

Dumnezeu a creat lumea materială şi a dorit ca omul să se bucure de roadele şi de binecuvântările ei. El le-a spus israeliţilor: „Apoi să te bucuri, cu levitul şi cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ţie şi casei tale” (Deuteronomul 26:11; vezi şi 14:26).

Isus este Creatorul (Ioan 1:1-3), iar pământul este doar una dintre dovezile capacităţii Sale creatoare. Având această capacitate, El are şi o perspectivă unică asupra vieţii şi asupra fiinţelor vii. El cunoaşte valoarea reală a lucrurilor materiale şi ştie că ni le-a dat spre binele nostru şi spre bucuria noastră. Şi ştie ce se întâmplă atunci când oamenii le pervertesc sau când fac din ele un scop în sine, în loc să le folosească spre slava lui Dumnezeu.

Priveşte în jur la lucrurile bune din lumea creata. Chiar şi după ravagiile făcute de păcat, se mai găsesc în ea destule lucruri bune. Ce ne spune lumea creată, prin lucrurile bune din ea, despre cum este Dumnezeu?

Noi credem că Isus a fost pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om. Datorită acestei îmbinări a divinului cu umanul, El are o perspectivă unică asupra lucrurilor care sunt importante pe pământ şi pentru veşnicie. Faptul că noi nu putem înţelege cum este posibil ca El să aibă o natură divino-umană nu desfiinţează acest adevăr, după cum faptul că nu înţelegem aerodinamica nu împiedică un avion să zboare.

Unul dintre motivele pentru care a venit Isus în lumea noastră a fost ca să arate cât de iubitor este Dumnezeu, cât este de preocupat de noi şi cât de mult ne poartă de grijă. El a venit să ne descopere adevăratul caracter al Tatălui ceresc, care nu este nicidecum o divinitate distantă şi nepăsătoare, cum cred unii.

Satana însă s-a străduit să-i despartă pe oameni de Dumnezeu. A încercat să-L prezinte pe Dumnezeu ca fiind nepăsător. El face tot ce-i stă în putinţă şi prin toate mijloacele posibile ca să ne împiedice să cunoaştem realitatea bunătăţii şi a harului lui Dumnezeu. O metodă la care recurge pentru a ne opri este preocuparea exagerată pentru lucrurile materiale.

2. Ce aflăm din relatarea următoare despre modul în care iubirea pentru lucrurile materiale ne ţine departe de Domnul? Matei 19:16-22

Imaginează-ţi scena în care Isus însuşi, Dumnezeu întrupat, îi vorbeşte acestui tânăr vădit conştient că se afla în faţa unei persoane speciale. Care a fost totuşi reacţia tânărului bogat? El a permis ca multele lui avuţii, iubirea pentru lucrurile materiale să-l separe de Dumnezeu. Era atât de orbit de iubirea de lume şi de lucruri materiale, încât, deşi s-a întristat, tristeţea nu i-a mai fost de ajuns ca să ia decizia cea bună. El era obişnuit să aibă totul, nu să renunţe. Spre deosebire de Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut Fiul omului.

Ce putem face pentru a ne raporta corect la lucrurile din lumea aceasta, fie că suntem bogaţi, fie că suntem săraci?

„Prin faptul că a revărsat toată comoara cerului în lumea aceasta, dăruindu-ne în Domnul Hristos tot cerul, Dumnezeu a cumpărat voinţa, sentimentele, mintea şi sufletul tuturor fiinţelor omeneşti. Indiferent dacă sunt credincioşi sau necredincioşi, toţi oamenii sunt proprietatea Domnului.” – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 240

3. Citeşte textele următoare şi notează din ce şi de la ce ne-a salvat Isus. Galateni 3:13; Coloseni 1:13; 1 Tesaloniceni 1:10; Evrei 2:14,15; 1 Petru 1:18; Apocalipsa 1:5

Cuvântul grecesc tetelestai din Ioan 19:30 este considerat cel mai semnificativ din câte au fost pronunţate vreodată. El înseamnă „s-a sfârşit”, „s-a isprăvit” şi a fost ultimul cuvânt rostit de Isus pe cruce. El a marcat încheierea misiunii Sale de a face ispăşire prin jertfa Sa pentru vina păcatului nostru. Cuvântul acesta nu a fost rostit cu disperare, ci cu bucuria răscumpărării lumii pierdute. Crucea răscumpărării ne dezvăluie un eveniment trecut care are un efect prezent şi care ne oferă o speranţă de viitor. Isus Şi-a dat viaţa ca să distrugă păcatul, moartea şi lucrările Diavolului o dată pentru totdeauna. Aceasta înseamnă că am fost răscumpăraţi, cu toate că nu am meritat (Efeseni 1:7). Când pătrundem în domeniul minunilor mântuirii, suntem într-un domeniu sfânt.

Hristos în ipostaza de Răscumpărător este cea mai sublimă imagine a lui Dumnezeu. Dorinţa Sa supremă este să ne răscumpere. Aceasta ne arată cât de mult preţuieşte El omenirea şi relaţia Sa cu noi. Odată satisfăcută dreptatea, Hristos îşi îndreaptă atenţia către răspunsul nostru la sacrificiul Său.

Hristos a plătit, a suferit pedeapsa pentru toate păcatele tale. Care ar trebui să fie reacţia ta acum? (Vezi Iov 42:5,6.)

4. Ce a vrut să spună Domnul prin cuvintele: „Nimeni nu este ca Mine pe tot pământul”? Exodul 9:14

„Pentru minţile mărginite ale oamenilor, este imposibil să înţeleagă pe deplin caracterul sau lucrările Celui Infinit. Pentru intelectul cel mai ascuţit, pentru mintea cea mai puternică şi mai educată, Fiinţa sfântă trebuie să rămână pentru totdeauna învăluită în mister.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, ed. 2016, p. 592

Dumnezeu este fără egal (1 Împăraţi 8:60). El gândeşte, îşi aminteşte şi acţionează în moduri pe care noi nu le putem înţelege. Oricât de mult am încerca să-L facem după chipul nostru, Dumnezeu rămâne Dumnezeu. El a creat fiecare fulg de zăpadă, fiecare creier, fiecare faţă şi fiecare trăsătură individuală şi nu mai este nimeni ca El. El este Creatorul şi, în această calitate, Se distinge net de ceea ce a creat.

5. Ce ne spun textele următoare despre cât de diferit este Dumnezeu de ceea ce a creat? 1 Samuel 2:2; Psalmii 86:8; Isaia 55:8,9; Tit 1:2

Nu este de mirare că Dumnezeu este unic şi suveran când ne gândim la tot ce este El, la tot ce deţine şi la tot ce face El. Şi totuşi El nu îşi impune această autoritate supremă când este vorba de inima omului. Poate de aceea Se caracterizează ca fiind un Dumnezeu „gelos” (Exodul 34:14). El i-a creat pe oameni liberi, în sensul că nu îngrădeşte decizia lor de a-I sluji Lui sau altcuiva.

El ne atrage la Sine prin iubire – Biblia spune că El ne-a iubit mai întâi – şi aşteaptă şi doreşte ca şi noi să-L iubim pe El mai mult decât iubim ceea ce primim de la El.

Ce sau cine „rivalizează” cu Dumnezeu în viaţa ta pentru a-ţi câştiga afecţiunea?

Noi suntem ai lui Dumnezeu fiindcă El ne-a creat şi ne-a răscumpărat. Şi suntem ai Lui nu doar cu fiinţa noastră, ci şi cu tot ce avem. Nu suntem stăpâni decât pe propriile decizii. Opusă acestei concepţii este cea potrivit căreia noi am fi stăpâni peste lucrurile noastre. Creştinii care se cred proprietarii deplini ai averilor lor au o concepţie contrară Cuvântului lui Dumnezeu.

Nu noi, ci Dumnezeu este Stăpânul a tot ce există (Iov 38:4-11). Noi nu suntem decât „străini şi venetici” (Leviticul 25:23), cum erau israeliţii în Ţara Făgăduinţei. Depindem de Dumnezeu chiar şi pentru următoarea răsuflare (Faptele 17:25). El este stăpân peste tot ce spunem că este al nostru. Noi nu suntem decât administratorii Săi, însărcinaţi cu gestionarea unor posesiuni palpabile şi impalpabile, spre slava Sa.

6. Enumeră lucrurile peste care este stăpân Dumnezeu, potrivit următoarelor texte. Cum ne raportăm noi la ele şi la El? Deuteronomul 10:14; Psalmii 50:10; Psalmii 104:16; Ezechiel 18:4; Hagai 2:8; 1 Corinteni 6:19,20

„Toate lucrurile îi aparţin lui Dumnezeu. Oamenii pot să-I ignore cerinţele. În timp ce El îşi revarsă din belşug binecuvântările asupra lor, ei pot folosi darurile Lui pentru satisfacţia lor egoistă; dar vor fi chemaţi să dea socoteală de isprăvnicia lor.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, ed. 2010, pp. 182-183

Calitatea lui Dumnezeu de proprietar şi calitatea noastră de administratori implică o relaţie, prin care El urmăreşte pregătirea noastră pentru cer, dar şi binecuvântarea altora. Totuşi administratorii necredincioşi au libertatea de a restricţiona accesul Proprietarului la posesiunile Sale. După cum am văzut ieri, El nu ne impune voinţa Sa. El ne-a creat şi ne-a încredinţat anumite bunuri pe care să le gestionăm pentru El până la revenirea Sa. Modul în care ne achităm de această misiune arată ce fel de relaţie avem cu El.

Gândeşte-te mai bine ce înseamnă faptul că nu eşti stăpân peste niciunul dintre lucrurile tale şi că Dumnezeu este proprietarul lor.

Administrarea încredinţată oamenilor şi-a avut începutul în momentul în care Dumnezeu i-a aşezat pe Adam şi pe Eva în frumoasa grădină a Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească (Geneza 2:15). Dumnezeu i-a învestit cu acest nou rol şi le-a vorbit despre responsabilitatea lor. Îngrijirea grădinii avea să le aducă fericire şi sens în viaţă.

Cuvântul ebraic „a stăpâni” (Geneza 1:26,28) înseamnă „a aduce sub control şi ordine”. Dat fiind contextul, nu este vorba despre o stăpânire aspră, ci despre una blândă, care presupune grija faţă de lucrurile create de Dumnezeu. Responsabilitatea aceasta nu a încetat. În mediul acesta, Adam şi Eva trebuiau să înveţe că Dumnezeu este Proprietarul şi că ei erau doar gestionarii sau administratorii. Dumnezeu Şi-a dorit de la bun început ca ei să deţină poziţii de responsabilitate şi încredere, dar nu în calitate de proprietari. Ce se cerea de la ei era să fie credincioşi în îndeplinirea lucrului lor.

„Lui Adam şi Evei le-a fost dată în grijă Grădina Edenului. Ei trebuiau «s-o lucreze şi s-o păzească». Ei lucrau fericiţi. Mintea, inima şi voinţa acţionau în perfectă armonie. Ei nu găseau în lucrul lor oboseală sau trudă. Îşi umpleau ceasurile cu munca utilă şi cu comuniunea dintre ei. Ocupaţia lor era plăcută. Dumnezeu şi Hristos îi vizitau şi stăteau de vorbă cu ei. Ei se bucurau de libertate perfectă. […] Dumnezeu era proprietarul căminului lor din Eden. Ei se ocupau de el sub stăpânirea Sa.” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 10, p. 327

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ţefania 3 – Zaharia 4
1. Ce anume le va da Domnul popoarelor, ca să-I slujească?
2. Din ce cauză nu au dat cerurile rouă şi pământul nu şi-a dat roadele?
3. În ce perioadă a vieţii (vârstă) se afla Zaharia, când a primit viziunile de la Dumnezeu?
4. Unde avea să fie pusă piatra cea mai însemnată din templu?

Profeţi şi regi, capitolul 55
5. Împotriva cui au fost îndreptate întotdeauna eforturile lui Satana?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!