Darurile, o expresie a recunoştinţei

Avem un Dumnezeu darnic – acesta este marele adevăr transmis de jertfa Domnului Isus (Ioan 3:16). Şi „dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:13).

Dumnezeu oferă neîncetat. Aşa este El! Iar cei care doresc să reflecte caracterul Său trebuie să ofere şi ei neîncetat. Ideea că un creştin ar putea fi egoist este contradicţie în termeni!

O cale de a oferi din ceea ce am primit este dăruirea. Aşa ne exprimăm recunoştinţa şi dragostea. Când Isus îi va întâmpina în cer pe cei mântuiţi, vom avea ocazia de a-i cunoaşte pe cei care au aflat despre harul Său ca urmare a darurilor noastre!

Săptămâna aceasta vom aborda câteva aspecte importante legate de aducerea darurilor. Oferirea cu generozitate a darurilor, fie că este vorba despre mijloace, timp ori talente, este un mod convingător de a ne trăi credinţa şi de a reprezenta caracterul Dumnezeului căruia îi slujim.

1. Cum ne eliberăm de influenţa pe care o pot avea asupra noastră comorile pământeşti? Matei 6:19-21; Coloseni 3:1,2

„Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21) este declaraţia lui Isus. Sensul ei complet poate fi desprins din cele două versete anterioare, unde strângerea comorilor pe pământ este aşezată în contrast cu strângerea lor în cer. Trei cuvinte descriu pământul: moliile, rugina, hoţii (vers.19), toate transmiţându-ne ideea efemerităţii comorii pământeşti. „Pe pământ, totul este instabil, nesigur şi efemer; toate sunt supuse degradării, distrugerii, furtului şi pierderii. Cerul se află la polul opus: totul este etern, durabil, sigur şi nepieritor. În cer nu există pierdere.” – C. Adelina Alexe, „Where Your Heart Belongs”, în Beyond Blessings, p. 22

Priveşte la lucrurile pe care le deţii. Chiar dacă sunt puţine, mai devreme sau mai târziu cele mai multe vor ajunge la gunoi. Excepţie face poate doar moştenirea. Însă administratorul înţelept ar trebui să se preocupe de strângerea comorilor în cer. Acolo sunt în siguranţă. Nu avem motive să ne temem de recesiune, de hoţi sau de prădători.

Pasajul din Matei 6:19-21 conţine unul dintre cele mai importante concepte legate de administrarea creştină. „Comoara” ta îţi atrage inima, o captivează, o constrânge, o farmecă, o ademeneşte şi caută să o ia în stăpânire. În lumea materială, inima urmează comoara, de aceea este extrem de important unde ai comoara. Cu cât ne preocupăm mai mult de nevoile şi de câştigurile pământeşti, cu atât ne este mai dificil să ne gândim la lucrurile cereşti.

Faptele noastre trebuie să fie în acord cu ceea ce spunem. Şi, dacă în privinţa comorilor de pe pământ umblăm prin vedere, în privinţa comorilor strânse în cer trebuie să umblăm prin credinţă (2 Corinteni 5:7). Este necesar să ne îngrijim de nevoile noastre de aici (chiar şi de pensionare), dar este esenţial să privim totul din perspectiva veşniciei.

Ce idee importanta transmite Pavel în Evrei 10:34 prin contrastul dintre averile de pe pământ şi avuţia din cer?

2. Ce alt dar spune Pavel că ne-a oferit Dumnezeu? Efeseni 2:8

Harul este o favoare nemeritată. Este un dar de care nu suntem vrednici. El a fost revărsat de Dumnezeu peste această planetă şi, dacă îl vom primi, va pătrunde în străfundurile fiinţei noastre şi ne va transforma viaţa acum şi pentru totdeauna. În el se cuprinde toată bogăţia şi forţa cerului (2 Corinteni 8:9). El îi uimeşte chiar şi pe îngeri (1 Petru 1:12).

Dintre toate darurile venite de la Dumnezeu, harul Său oferit prin Isus Hristos este cel mai preţios. Fără har, nu am avea nicio speranţă. Urmele lăsate de păcat în noi sunt prea adânci ca să putem scăpa vreodată singuri de el. Nici măcar ascultarea de Legea lui Dumnezeu nu ne poate aduce la viaţă. „Atunci, oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege” (Galateni 3:21). Legea nu ne poate mântui. Singura cale de mântuire este prin har.

3. Ce relaţie există între har şi administrarea creştină? Explică în ce fel darurile pe care I le aducem lui Dumnezeu şi semenilor noştri sunt o manifestare a harului Său. 1 Petru 4:10

Petru declară că primitorii harului lui Dumnezeu sunt nişte „ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu” (1 Petru 4:10). Noi am primit de la Dumnezeu nişte daruri şi suntem chemaţi să dăm înapoi din ele. Le-am primit prin har, nu doar spre satisfacţia şi beneficiul nostru, ci în vederea răspândirii Evangheliei. Ne-au fost oferite cu generozitate şi tot cu generozitate suntem chemaţi să le dăm mai departe.

Gândeşte-te câte daruri ai primit de la Dumnezeu. Ce poţi face pentru a fi un bun administrator al harului Sau?

4. Ce lecţie putem desprinde din Luca 7:37-47 cu privire la adevăratul motiv de a-I aduce daruri lui Dumnezeu?

Maria a intrat în odaie şi L-a văzut pe Isus stând întins la masă. A spart vasul de alabastru cu nard scump şi I-a uns picioarele cu el. Unii au considerat fapta ei nepotrivită, dat fiind modul în care îşi câştigase existenţa.

Însă ea fusese eliberată de sub stăpânirea demonilor (Luca 8:2). Apoi, Isus l-a înviat pe Lazăr, fratele ei. Inima ei era plină de recunoştinţă. Parfumul era cel mai valoros lucru pe care îl deţinea şi a ales să i-L ofere lui Isus în semn de mulţumire.

Incidentul acesta surprinde adevăratul motiv pentru care ar trebui să-I aducem daruri lui Dumnezeu: recunoştinţa. Cum altcumva am putea răspunde la darul inestimabil al harului Său? Generozitatea Sa ne îndeamnă să dăruim, iar generozitatea şi recunoştinţa sunt cele două ingrediente ale dăruirii autentice, inclusiv a timpului, a puterii fizice, a talentelor şi a bunurilor noastre.

5. Ce principiu privitor la aducerea darurilor putem desprinde din textele următoare? Exodul 34:26; Leviticul 22:19-24; Numeri 18:29

Poate că darurile noastre cele mai bune ni se par mici, însă Dumnezeu le preţuieşte. Când îi aducem din tot ce avem mai bun, dovedim că El ocupă primul loc în viaţa noastră. Noi nu-I dăm daruri ca să primim favoruri, ci din recunoştinţă pentru ce ne-a dat El prin Hristos Isus.

„Consacrarea deplină şi generozitatea, alimentate de dragostea recunoscătoare, vor face ca şi cel mai mic dar, cea mai mică jertfă adusă de bunăvoie, să poarte mireasma cerului şi să capete o valoare inestimabilă. Totuşi, după ce I-am adus de bunăvoie Mântuitorului nostru tot ce puteam aduce, oricât de preţios ar fi acel dar pentru noi, dacă ne vom da seama cu adevărat cât de mult îi datorăm lui Dumnezeu şi cât de recunoscători ar trebui să-I fim, tot ce am oferit ni se va părea insuficient şi sărăcăcios. Dar îngerii iau aceste daruri, care nouă ni se par sărace, şi le prezintă înaintea tronului ca pe o jertfă de un miros plăcut, şi sunt primite.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 3, ed. 2011, p. 347

Deşi infim în comparaţie cu darurile altora, darul văduvei, despre care am amintit într-un studiu anterior, a fost generos fiindcă arăta ceva despre caracterul şi inima ei, determinându-L pe Isus să declare: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi ceilalţi” (Luca 21:3).

Numai Dumnezeu (Iacov 4:12) ne cunoaşte adevăratele motive (Proverbele 16:2; 1 Corinteni 4:5). Se poate să facem lucruri bune din motive greşite. Nu avem nevoie de multă credinţă ca să oferim din prisos, însă când sacrificăm pentru binele altora, mesajul transmis este foarte convingător.

6. Ce ne spune Pavel despre dăruire şi despre motivele dăruirii? Ce principii putem desprinde de aici? 2 Corinteni 8:8-15

Motivul dăruirii se situează undeva între cei doi poli opuşi: egoism sau altruism. Conflictul dintre egoism şi dăruire este mai frecvent decât orice altă luptă spirituală. Egoismul poate transforma o inimă plină de iubire fierbinte pentru Dumnezeu într-o inimă de gheaţă. Când acceptăm ca egoismul să intervină în experienţa noastră creştină, apar şi problemele. Găsim moduri de a ni-l justifica, sub paravanul Numelui lui Hristos.

Totul se reduce la un singur cuvânt: dragostea. Iar dragostea nu se manifestă decât prin renunţare la sine, dispoziţia de a dărui şi a ne dărui, chiar până la sacrificiu, pentru binele altora.

Dacă nu-I dăruim lui Dumnezeu din dragoste, darurile noastre nu vor reflecta dragostea Sa. Inima egoistă are dragoste doar pentru sine. Să-I cerem Domnului să ne schimbe inima ca să învăţăm să iubim aşa cum ne-a iubit El!

Dragostea, fundamentul oricărei fapte bune autentice, este esenţa binefacerii creştine. Dragostea arătată de Dumnezeu faţă de noi ne inspiră să iubim şi este motivul suprem al dăruirii.

Ce valoare au darurile aduse din obligaţie, şi nu din dragoste?

Dintre toate lucrurile pe care ni le-a descoperit Hristos cu privire la Dumnezeu, unul ar trebui să fie clar: El ne iubeşte şi ne doreşte binele cel mai înalt. Nu ne cere să facem decât ce este spre binele nostru, nu în detrimentul nostru. Aici se include şi chemarea de a fi dătători generoşi şi voioşi. Darurile aduse cu mărinimie şi de bunăvoie ne fac bine atât nouă, dătătorilor, cât şi primitorilor. Doar cei care dăruiesc aşa ştiu că este mult mai ferice să dai decât să primeşti.

7. Ce principii ale dăruirii mai prezintă Pavel? 2 Corinteni 9:6,7

Aducerea unui dar generos poate şi ar trebui să fie un act spiritual personal. Este un act de credinţă, un semn de recunoştinţă pentru tot ce am primit prin Hristos.

Şi, ca orice act de credinţă, dăruirea ne sporeşte credinţa, întrucât „credinţa fără fapte este zadarnică” (Iacov 2:20). Nu există metodă mai bună de a ne spori credinţa decât prin trăirea ei practică, adică făcând acele lucruri care răsar din ea, care iau naştere din ea. Când dăruim de bunăvoie şi cu generozitate reflectăm, în felul nostru, caracterul lui Hristos. Îl cunoaştem mai bine pe Dumnezeu purtându-ne aşa cum se poartă El. În modul acesta, încrederea noastră în El se întăreşte şi avem ocazia de a gusta şi a vedea „ce bun este Domnul” (Psalmii 34:8).

„Se va vedea că slava ce străluceşte pe faţa lui Isus este slava iubirii care se jertfeşte pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii care renunţă la sine este legea vieţii pentru pământ şi pentru cer; că iubirea care «nu caută folosul său» îşi are izvorul în inima lui Dumnezeu şi că în Cel blând şi smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuieşte în lumina de care niciun om nu se poate apropia.” – Ellen G. White, Viaţa lui lisus, ed. 2015, p. 10

Ce experienţă personală ai în legătură cu creşterea credinţei prin dăruirea cu generozitate şi de bunăvoie?

„Spiritul dărniciei este spiritul Cerului. Spiritul egoismului este spiritul lui Satana. Dragostea lui Hristos, dragostea care se jertfeşte pe sine este descoperită la cruce. El a dat tot ce avea şi apoi S-a dat pe Sine însuşi ca omul să poată fi mântuit. Crucea lui Hristos apelează la bunăvoinţa fiecărui urmaş al binecuvântatului Mântuitor. Principiul ilustrat acolo este de a da şi iarăşi a da. Transpus în fapte concrete de milă şi de bunătate, este adevăratul rod al vieţii creştine. Principiul oamenilor lumeşti este de a dobândi şi a dobândi; aşa se aşteaptă ei să obţină fericirea; dar dus până la capăt, rodul lui este nefericirea şi moartea.” – Ellen G. White, în Advent Review and Sabbath Herald, 17 oct. 1882

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Matei 22-28
1. Cu cine i-au trimis fariseii pe ucenicii lor ca să-L prindă cu vorba pe Isus?
2. Ce făceau şi ce declarau cărturarii şi fariseii, ca semn de respect pentru prorocii din vechime?
3. Ce au făcut Domnul Isus şi ucenicii înainte de a se duce pe Muntele Măslinilor?
4. Când s-au dus preoţii şi fariseii să-i ceară lui Pilat ca mormântul să fie bine păzit?

Istoria mântuirii, capitolul 1
5. Ce i-au sfătuit îngerii loiali lui Dumnezeu pe Satana şi pe îngerii rebeli să facă?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!