Conflictul cosmic

Disputa cosmică denumită şi „marea luptă” constituie perspectiva biblică asupra lumii şi a vieţii. Pe acest fundal se desfăşoară drama lumii noastre şi chiar a universului întreg. Păcatul, suferinţa, moartea, ridicarea şi căderea naţiunilor, răspândirea Evangheliei, evenimentele din zilele finale – toate au loc în acest context.

Săptămâna aceasta vom studia despre locurile în care s-a instaurat ea, apărând mai întâi, în mod misterios, în inima unei fiinţe desăvârşite, Lucifer, cel care şi-a dus apoi rebeliunea pe pământ, prin căderea altor fiinţe desăvârşite, Adam şi Eva. De atunci, marea luptă se desfăşoară fără încetare şi fiecare dintre noi ia parte la această dramă cosmică.

Vestea bună este că, în curând, se va termina şi, mai mult chiar, se va încheia cu biruinţa totală a lui Hristos asupra lui Satana. Şi vestea şi mai bună este că noi toţi putem fi părtaşi la victoria Sa, datorită lucrării împlinite de El pe cruce. În acest scop, Dumnezeu ne cheamă la credinţă şi ascultare acum, când aşteptăm să se împlinească tot ce ne-a promis Isus, a cărui revenire este certă.

Din moment ce disputa cosmică constituie concepţia-cadru a Bibliei despre lume şi viaţă, se ridică o serie de întrebări. O întrebare importantă este: Cum a început totul? Dacă universul a fost creat de un Dumnezeu iubitor, atunci concluzia logică este că răul, violenţa şi conflictul nu au existat iniţial în cele create de El. Lupta trebuie să fi apărut separat de lucrarea Sa de la început şi, în mod categoric, nu a fost rezultatul necesar al acesteia. Totuşi ea este o realitate prezentă şi noi toţi participăm la ea.

1. Ce ne spun următoarele pasaje despre căderea lui Lucifer şi despre apariţia răului? Ezechiel 28:1,2,11-17; Isaia 14:12-14

Lucifer era o fiinţă desăvârşită care locuia în cer. Cum a apărut nelegiuirea în el, dacă trăia într-un asemenea mediu? Nu ştim. Poate că de aceea vorbeşte Biblia despre „taina fărădelegii” (2 Tesaloniceni 2:7).

În afara realităţii voinţei libere cu care Dumnezeu Şi-a înzestrat toate fiinţele inteligente, nu există vreo altă explicaţie pentru căderea lui Lucifer. Ellen G. White face o afirmaţie profundă: „Este imposibil să explicăm originea păcatului şi să găsim un motiv pentru existenţa lui. (…) Păcatul este un intrus, pentru a cărui existenţă nu se poate găsi niciun motiv. Este misterios, inexplicabil. A-l scuza înseamnă a-l apăra. Dacă s-ar putea găsi vreo justificare sau vreo cauză a existenţei lui, ar înceta să mai fie păcat.” (Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 405)

Înlocuieşte cuvântul „păcat” cu cuvântul „rău”, şi declaraţia este la fel de valabilă: Este imposibil să explicăm originea răului şi să găsim un motiv pentru existenţa lui. Răul este un intrus, pentru a cărui existenţă nu se poate găsi niciun motiv. Este misterios, inexplicabil. A-l scuza înseamnă a-l apăra. Dacă s-ar putea găsi vreo justificare a existenţei lui, ar înceta să mai fie rău.

Gândeşte-te la experienţele pe care le-ai avut în legătură cu liberul-arbitru. Ce putem face pentru a fi mai atenţi atunci când luăm decizii şi ne folosim liberul-arbitru?

Noi nu cunoaştem cauza apariţiei răului, dar ştim din Scriptură că răul a apărut în inima lui Lucifer, în cer. În afară de detaliile fascinante pe care le primim în scrierile lui Ellen G. White (vezi, de exemplu, capitolul „Originea răului” din cartea Tragedia veacurilor), Scriptura nu ne dezvăluie prea multe despre cum a apărut răul în cer. Ne oferă totuşi multe detalii despre cum a apărut pe pământ.

2. Ce declaraţii ne arată că Adam şi Eva au avut partea lor de vină în cele întâmplate? Geneza 3:1-7

Realitatea tristă este că Eva avea cunoştinţă de porunca lui Dumnezeu pentru ei. Ea însăşi a repetat-o: „Dumnezeu a zis: «Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi»” (Geneza 3:3). Din forma pe care o avem în Scriptură, porunca nu amintea nimic despre atingerea fructului, dar Eva ştia adevărul că, dacă mânca din fruct, avea să moară.

Satana a lăsat-o să repete porunca, dar a contrazis-o clar şi categoric: „Şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri»” (Geneza 3:4).

Nici nu se putea o negare mai clară! La început, Satana a abordat-o pe Eva subtil, dar, din momentul în care a reuşit să-i capteze atenţia şi a văzut că ea nu se opune, a contestat deschis porunca Domnului. Tragic este că Eva fusese prevenită. Nu putea pretinde că n-a ştiut. A ştiut!

Şi, cu toate că a ştiut, tot a săvârşit răul. Cunoaşterea n-a fost suficientă pentru a o feri de păcat (nici pe Adam, care a ştiut şi el adevărul) în acel mediu desăvârşit din Eden. Atunci să nu ne amăgim cu gândul că, pentru a fi mântuiţi, cunoaşterea ne-ar fi suficientă. Da, noi ştim ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu. Însă, pe lângă cunoaştere, avem nevoie şi de atitudinea de ascultare.

Dumnezeu a spus ceva, Satana a spus cu totul altceva. În ciuda cunoştinţelor pe care le aveau, Adam şi Eva au ales să asculte de vorbele lui Satana. Gândeşte-te cât de puţin s-a schimbat situaţia de-a lungul mileniilor. Cum ne putem feri de greşeala lor?

Căderea primilor noştri părinţi a azvârlit lumea în păcat, nenorocire şi moarte. Se poate ca oamenii să nu fie de acord în ce priveşte cauzele imediate şi cei vinovaţi, dar cine poate nega dezordinea, violenţa, frământările şi luptele care ne afectează pe toţi, aici?

Vorbim despre o dispută cosmică, un conflict cosmic şi e adevărat. Dar, deşi la origine conflictul este cosmic, el se desfăşoară şi aici, pe pământ. O mare parte din istoria biblică – de la căderea din Eden şi până la evenimentele finale, premergătoare venirii lui Isus – este o expunere a acestei mari lupte. Noi trăim în vâltoarea ei. Cuvântul lui Dumnezeu ne explică ce se petrece în spatele ei şi, mai important decât atât, cum se va încheia.

3. Ce lupte sunt descrise ca având loc în cer şi pe pământ? Apocalipsa 12:1-17

Este vorba aici despre un război în cer şi despre lupte care au loc pe pământ. Cel dintâi este dus între balaur (Satana, Apocalipsa 12:7-9) şi Mihail (semnificaţia ebraică: „Cine este ca Dumnezeu?”). Rebelul Lucifer, devenit cunoscut sub numele de Satana (Adversarul), nu este decât o fiinţă creată care luptă împotriva Creatorului veşnic, Isus (Evrei 1:1,2; Ioan 1:1-4).

Lucifer s-a răsculat împotriva Făcătorului Său. Marea luptă nu este un duel între nişte zei rivali, ci este răzvrătirea unei creaturi împotriva Creatorului ei şi manifestarea acelei răzvrătiri prin atacarea lucrurilor şi fiinţelor create.

După ce a fost înfrânt în războiul din cer împotriva lui Hristos, Satana a căutat să-L distrugă aici, pe pământ, imediat după naşterea Sa ca om (Apocalipsa 12:4). Fiind învins şi de data aceea şi suferind un nou eşec în pustie, iar mai apoi o înfrângere ireversibilă la cruce, el a pornit război împotriva poporului lui Dumnezeu. Războiul acesta s-a desfăşurat în cea mai mare parte a istoriei creştinismului (vers. 6,14-16) şi va continua până la sfârşit (vers. 7), când Satana va fi iarăşi înfrânt, la a doua venire a lui Isus.

Ce speranţă găsim în Apocalipsa 12:10-12, în ciuda conflictelor descrise în textele anterioare?

Apocalipsa a prevestit persecuţia cu care avea să se confrunte poporul lui Dumnezeu o perioadă considerabilă din istoria bisericii. Cele o mie două sute şaizeci de zile profetice (Apocalipsa 12:6,14) semnifică o mie două sute şaizeci de ani de prigonire.

„Aceste persecuţii, care au început sub domnia lui Nero, cam în timpul martirajului lui Pavel, au continuat vreme de secole cu o furie mai mare sau mai mică. Creştinii erau acuzaţi în mod fals de crimele cele mai odioase şi erau consideraţi pe nedrept cauza unor mari calamităţi – foamete, epidemii şi cutremure. Deoarece deveniseră obiectul urii şi al suspiciunii generale, informatorii, de dragul câştigului, erau gata să-i acuze pe nevinovaţi. Au fost condamnaţi ca răzvrătiţi împotriva imperiului, ca duşmani ai religiei şi ca plagă pentru societate. Mulţi au fost aruncaţi fiarelor sau arşi de vii în amfiteatre.” (Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 31)

De asemenea, a prevestit că femeia (biserica) avea să fugă în pustie (Apocalipsa 12:6). Şi spune că femeii aveau să-i fie date două aripi de vultur. Imaginea aceasta transmite ideea zborului către un loc unde putea primi ajutor. În pustie, avea să fie ferită, iar şarpele (Satana) nu avea să ajungă la ea (Apocalipsa 12:14). Dumnezeu Şi-a păstrat o rămăşiţă în toate perioadele istoriei, chiar şi în timpul persecuţiilor majore, şi va avea o rămăşiţă şi în timpul sfârşitului.

4. Vorbind despre pericolele din zilele din urmă, ce făgăduinţă a făcut Hristos? Cum împăcăm această frumoasă făgăduinţă cu realitatea numărului mare de martiri creştini? Matei 28:20; Romani 8:31-39; Matei 10:28

Nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu. Hristos este cu noi permanent şi va fi cu noi până la sfârşit, dar aceasta nu înseamnă că suntem scutiţi de durere, de suferinţă, de încercări sau de moarte. El nu ne-a promis aşa ceva niciodată. Însă, în astfel de încercări, avem speranţa că El este cu noi şi că vom trăi veşnic în cerul nou şi pe pământul nou. Avem certitudinea pe care o avea Pavel: „De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:8). Cei care iubesc venirea Lui pot cere împlinirea acestei făgăduinţe.

Numele pe care îl purtăm, adventişti de ziua a şaptea, spune foarte multe despre credinţa noastră. Cuvântul „adventişti” face referire la credinţa noastră în a doua venire a lui Isus, un adevăr care există datorită morţii Sale ispăşitoare la prima Sa venire. „Ziua a şaptea” este Sabatul şi se referă în mod direct la credinţa noastră în necesitatea respectării poruncii a patra, iar în mod indirect la păzirea tuturor Celor Zece Porunci. Numele nostru reflectă, aşadar, două componente esenţiale şi inseparabile ale adevărului prezent: Legea şi Evanghelia.

5. Care este relaţia dintre Lege şi Evanghelie? Ieremia 44:23; Romani 3:20-26; Romani 7:7

Evanghelia este vestea bună că, prin credinţa în lucrarea îndeplinită de Hristos pentru noi la cruce, putem primi iertare pentru păcatele noastre, pentru încălcarea Legii lui Dumnezeu. De asemenea, este vestea bună că putem primi puterea de a asculta de toată Legea Sa.

În zilele de la sfârşit, când marea luptă se intensifică, poporul lui Dumnezeu este identificat prin acest element aparte al păzirii Legii.

6. Cum exprimă Apocalipsa 14:12 legătura dintre Lege şi Evanghelie?

Noi credem în necesitatea ascultării de Legea lui Dumnezeu. Cum le putem arăta altora că ascultarea de Lege nu înseamnă legalism, ci este rodul firesc al iubirii pentru Dumnezeu şi al mântuirii? Ce ajutor ne oferă textele din Deuteronomul 11:1 şi 1 Ioan 5:3?

Citeşte Apocalipsa 12:9-12 şi din Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, cap. „De ce a fost îngăduit păcatul?”.

„Atâta vreme cât toate fiinţele create au recunoscut ascultarea iubirii, în tot universul lui Dumnezeu a existat o desăvârşită armonie. Bucuria oştilor cereşti era aceea de a aduce la îndeplinire planurile Creatorului lor. Ele îşi găseau plăcere în a reflecta slava Sa şi a-I aduce laudă. Iar în timp ce iubirea faţă de Dumnezeu era supremă, iubirea unuia faţă de celălalt era plină de încredere şi neegoistă. Nu exista nicio notă discordantă care să tulbure armonia cerească. Dar, în această atmosferă fericită, s-a produs o schimbare. A fost cineva care a pervertit libertatea pe care Dumnezeu le-o acordase fiinţelor pe care le crease. Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte mult onorat de Dumnezeu.” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 21)

Observă expresia sugestivă „ascultarea iubirii”. Ea arată că iubirea conduce la ascultare, la credincioşie. Soţul care îşi iubeşte soţia îşi dovedeşte dragostea prin fidelitate. Îngerii şi-au dovedit iubirea prin devotament. La fel ne-o putem dovedi şi noi.

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Luca 13-19
1. Cine L-a(u) sfătuit pe Isus să plece, ca să Se protejeze de ameninţarea lui Irod?
2. Ce atitudine este o urâciune înaintea lui Dumnezeu?
3. După care afirmaţie a lui Isus I-au cerut apostolii să le mărească credinţa?
4. Ce făcea norodul cu vorbele care ieşeau de pe buzele lui Isus?

Istoria mântuirii, capitolul 6
5. Până la a câta generaţie le-a povestit Adam copiilor şi nepoţilor săi despre Eden şi despre istoria tristă a căderii sale?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!

Comentarii pentru zecimi şi daruri 2018 (descarcă/download) . Aceste comentarii au fost pregătite de Departamentul Administrarea Creştină a Vieţii, Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina ultimei lecţii din trimestru!