Închinaţi-vă Creatorului!

Unul dintre conceptele biblice în care credem, ca adventişti de ziua a şaptea, este cel al „adevărului prezent” (n.t. – expresie preluată din 2 Petru 1:12, din versiunea în limba engleză KJV; în versiunea Cornilescu, „adevărul pe care îl aveţi”). El se referă la faptul că Dumnezeu îi descoperă omenirii adevărul în momentul când acesta este necesar, oferind din ce în ce mai multă lumină în decursul secolelor. Prima făgăduinţă a Evangheliei, cea din Geneza 3:15, i-a dezvăluit perechii căzute că speranţa avea să vină prin sămânţa femeii. Făgăduinţa dată lui Avraam, că el „va ajunge negreşit un neam mare şi puternic şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” (Geneza 18:18), este o descoperire mai largă a făgăduinţei Evangheliei. Venirea lui Isus, care a anunţat că „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10:45), este, desigur, o descoperire şi mai importantă a adevărului Evangheliei.

Astăzi noi credem că cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14:6-12 sunt „adevărul prezent” pentru cei care trăiesc în zilele premergătoare revenirii lui Hristos şi împlinirea tuturor speranţelor creştine.

Săptămâna aceasta ne vom îndrepta atenţia în mod special asupra primei solii îngereşti, fiindcă ea conţine adevăruri esenţiale pentru cei care vor să rămână credincioşi în faţa pericolelor din timpul sfârşitului.

1. Cum ne ajută următoarele pasaje să înţelegem cât de importantă este misiunea pentru existenţa bisericii noastre? Apocalipsa 14:6; Matei 24:14; 28:19

Într-un sens, prima solie îngerească echivalează cu Marea Trimitere (Matei 28:19) în contextul sfârşitului. Este „adevărul prezent”. De fapt, toate cele trei texte pun accent pe vestirea Evangheliei în toată lumea, tuturor „locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod”. Ea este universală. Toţi trebuie să o audă.

2. Ce afirmaţie din Galateni 3:22 ne ajută să înţelegem de ce are nevoie întreaga lume să audă Evanghelia?

În NTLR, acest verset este tradus astfel: „însă Scriptura spune că întreaga lume este sub păcat…” Universalitatea păcatului explică universalitatea misiunii şi chemării noastre. Oamenii din întreaga lume, din orice neam, seminţie, limbă şi norod au făcut păcate, au călcat Legea lui Dumnezeu şi au fost „închişi” toţi sub păcat. Căderea lui Adam a afectat fiecare fiinţă umană – niciun popor şi niciun grup de oameni nu au fost imune. Toţi suferim consecinţele păcatului. Şi, dacă nu ar fi fost oferit un remediu, am suferi consecinţa lui finală: moartea veşnică.

Dar remediul a fost oferit: viaţa, moartea, învierea şi slujirea lui Isus din sanctuarul ceresc. El este unica soluţie la problema păcatului. Toţi trebuie să afle această veste îmbucurătoare despre ce ne-a oferit Dumnezeu prin Isus Hristos. Ea îi motivează pe adventiştii de ziua a şaptea să meargă în toată lumea şi să o aducă la cunoştinţă tuturor celor care nu au aflat-o încă.

De ce este răspândirea Evangheliei benefică spiritual pentru cei care se implică în această lucrare? De ce este misiunea cea mai bună cale de a ne pregăti pentru venirea lui Isus?

În Apocalipsa 14:6, „Evanghelia veşnică” este vestită în toată lumea. Ea este un mesaj de speranţă pentru locuitorii unei lumi care, în sine, nu oferă absolut nicio speranţă.

3. Cum ilustrează relatarea din Luca 23:32-43 schimbările pe care le produce „Evanghelia veşnică” în viaţa păcătoşilor?

Într-un comentariu despre tâlharul de pe cruce, Ellen G. White arată că el, deşi nu era un criminal împietrit, căutase „să-şi înăbuşe convingerile” despre Isus şi „se cufundase din ce în ce mai adânc în păcat, până când a fost arestat, judecat ca un criminal şi condamnat să moară pe cruce” (Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 650).

Şi ce s-a întâmplat mai departe cu el? în timp ce atârna pe cruce, a început să înţeleagă cine era Isus şi I-a zis: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia Ta!” (Luca 23:42).

Cum i-a răspuns Isus? L-a apostrofat cumva: Prietene, aş vrea să te ajut, dar n-ar fi trebuit să-ţi înăbuşi convingerile şi să te cufunzi din ce în ce mai adânc în păcat? Sau a repetat ce spusese în una dintre predicile Sale: „Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5:20)? A început cumva să-i înşire toate fărădelegile pe care le săvârşise?

Nu! Şi-a întors privirea către acest nelegiuit, acest tâlhar cu un caracter rău, care nu avea nimic de oferit în ce priveşte neprihănirea şi care mai devreme îl blestemase (Matei 27:44). A văzut în el un om nou şi, în esenţă, i-a spus: Eu îţi spun acum, îţi dau acum asigurarea că păcatul tău, nelegiuirile tale, greşelile tale sunt iertate şi că „vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43).

Aceasta este „Evanghelia veşnică”, temelia primei solii îngereşti. Fără ea, toate celelalte învăţături ale noastre despre Lege, Sabat sau starea morţilor îşi pierd valoarea. La ce ar mai fi bune dacă le-ar lipsi tocmai „miezul”?

Ce încurajare găseşti în această relatare?

După ce vorbeşte despre vestirea „Evangheliei veşnice” tuturor locuitorilor pământului, solia primului înger arată şi conţinutul ei. Când o proclamăm, trebuie să includem adevărurile care sunt parte a acestui mesaj pentru timpul de acum. „Adevărul prezent” pentru timpul sfârşitului include şi Apocalipsa 14:7.

4. Citeşte Apocalipsa 14:7. Ce înseamnă să ne temem de Dumnezeu şi să-i dăm slavă? Ce loc ocupă aceste concepte în Evanghelie?

Există o relaţie între cele două concepte. Dacă ne temem de Dumnezeu, în sensul biblic al cuvântului, îi vom da slavă. Una trebuie să conducă la cealaltă.

5. Ce spun textele următoare că înseamnă „temerea de Dumnezeu” şi care e legătura ei cu slăvirea lui Dumnezeu? Geneza 22:12; Exodul 20:20; Iov 1:9; Eclesiastul 12:13; Matei 5:16

În versetele acestea, temerea de Dumnezeu este asociată cu ascultarea de El, iar când ascultăm de Dumnezeu, când facem ce este bine, îl slăvim. Se afirmă des că temerea de Dumnezeu înseamnă veneraţie şi respect, însă sensul ei este mai adânc. Îndemnul este să ne temem de Dumnezeu. Noi suntem decăzuţi, suntem păcătoşi. Suntem nişte fiinţe care merită moartea. Cine dintre noi nu a conştientizat până acum cât rău a făcut şi ce merită să primească din partea unui Dumnezeu drept şi neprihănit? Aceasta este temerea de Dumnezeu. Este frica ce ne conduce mai întâi la cruce pentru iertare şi după aceea la Dumnezeu, ca să-I cerem să ne curăţească de răul din cauza căruia, dacă Isus n-ar fi murit în locul nostru, ne-am pierde sufletul (vezi Matei 10:28).

Ce experienţe ai avut până acum în legătură cu temerea de Dumnezeu? De ce este benefică din punct de vedere spiritual şi cum ne ajută ea să ne raportăm la credinţa noastră şi la cerinţele lui Dumnezeu?

În prima solie îngerească, temerea de Dumnezeu şi slăvirea Lui sunt asociate cu judecata (Apocalipsa 14:7). Iar Biblia arată clar că Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii şi al judecăţii. Într-o zi, El va face dreptatea şi judecata atât de necesare în lumea noastră. De aceea trebuie să se teamă oamenii de El. Şi de aceea include Evanghelia veşnică realitatea judecăţii. Ce relaţie există între acestea două? Evanghelia înseamnă „vestea bună” că noi, oamenii, deşi suntem cu toţii păcătoşi şi am încălcat Legea lui Dumnezeu, la fel ca tâlharul de pe cruce, nu vom fi pedepsiţi în ziua judecăţii, ci vom scăpa de condamnare.

6. Citeşte textele următoare şi întreabă-te: Aş reuşi să stau înaintea lui Dumnezeu doar pe baza meritelor mele? Matei 12:36; Eclesiastul 12:14; Romani 2:6; 1 Corinteni 4:5

Dumnezeul care ştie câte fire de păr avem în cap va judeca lumea. Însă aceasta este o veste bună, nu una rea. Vine judecata, dar nu este nicio condamnare pentru urmaşii credincioşi ai lui Isus, pentru cei spălaţi, sfinţiţi şi îndreptăţiţi în Numele Lui (1 Corinteni 6:11), fiindcă El este neprihănirea lor, iar neprihănirea Sa îi trece cu bine de judecată.

„Omul nu poate să răspundă singur la aceste acuzaţii. El stă înaintea lui Dumnezeu cu hainele murdare de păcat, mărturisindu-şi vinovăţia. Dar Isus, Avocatul nostru, prezintă o apărare eficientă în favoarea tuturor celor care, prin pocăinţă şi prin credinţă, I-au încredinţat Lui paza sufletului lor. El pledează pentru cauza lor şi îl învinge pe acuzatorul lor prin argumentele puternice ale Golgotei. Ascultarea Sa desăvârşită de Legea lui Dumnezeu, chiar până la moartea pe cruce, I-a dat toată puterea în cer şi pe pământ şi El cere de la Tatăl Său milă şi împăcare pentru omul vinovat.” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, ed. 2016, p. 401)

Ce ne spune realitatea judecăţii despre nevoia noastră de iertare? Cum te poţi deprinde să le arăţi celor care îţi greşesc harul şi iertarea pe care ţi le oferă Dumnezeu prin Isus?

7. Care sunt temele principale ale primei solii îngereşti şi ce legătură există între ele? Apocalipsa 14:6,7

Împreună cu Evanghelia, cu chemarea de a da mărturie lumii şi cu chemarea la temerea de Dumnezeu şi la slăvirea Lui vine chemarea la închinarea pe care o merită El în calitate de Creator. Şi, în definitiv, ce valoare ar avea toate celelalte aspecte ale „adevărului prezent” – Evanghelia veşnică, chemarea la mărturie, judecata – dacă Dumnezeu nu ar fi Creatorul nostru? Adevărurile acestea şi toate celelalte derivă din adevărul fundamental că Domnul a făcut tot ce există. Când ne închinăm Lui, ne întoarcem la lucrurile de bază. Ne întoarcem la ceea ce înseamnă în esenţă să fim oameni, să fim în viaţă şi, spre deosebire de toate celelalte fiinţe de pe pământ, să fim creaţi după chipul lui Dumnezeu. Când ne închinăm Creatorului, recunoaştem că existenţa noastră şi viitorul nostru depind de El. De aceea contează atât de mult respectarea Sabatului zilei a şaptea, care este un mod special de a recunoaşte că El ne-a creat şi prin care ne închinăm Lui. În concluzie, chemarea de a ne închina Creatorului primeşte aici o importanţă egală cu Evanghelia şi cu judecata.

8. De ce trebuie să ne închinăm Creatorului? Apocalipsa 14:8-11

În cadrul evenimentelor finale, se vor face presiuni asupra tuturor locuitorilor pământului ca să se închine fiarei şi icoanei ei şi nu Creatorului. Dacă luăm aminte la avertizarea înfricoşătoare legată de soarta celor care se închină fiarei şi icoanei ei, înţelegem mai bine de ce se pune atâta accent pe închinarea înaintea Creatorului, singurul vrednic de închinare. În criza finală, adevărul acesta va deveni decisiv.

Ia-ţi timp sa meditezi la minunile întâlnite în lumea creata. Ce ne învaţă ele despre Creator şi despre motivele pentru care doar Lui i se cuvine închinarea?

Cercetătorii Bibliei au remarcat de mult timp relaţia dintre apelul din Apocalipsa 14:7, „închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor”, şi porunca a patra din Exodul 20:11, unde Sabatul arată înapoi spre faptul că „în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele”. Formularea este similară, singura diferenţă fiind expresia „izvoarele apelor” din finalul textului din Apocalipsa.

Scriitorul John Baldwin notează: „Presupunând intenţionalitatea divină din spatele expresiei «izvoarele apelor», de ce îl inspiră Isus pe mesager să modifice enumerarea paralelă a lucrurilor menţionate în Exodul 20:11? De ce menţionează îngerul «izvoarele apelor» şi nu altă categorie de lucruri create, precum pomii, păsările, peştii sau munţii?

(…) Poate că Dumnezeu doreşte ca posibila aluzie la potop prin cuvintele «izvoarele apelor» să sublinieze adevărul că El este într-adevăr un Dumnezeu al judecăţii, în aceeaşi măsură în care este un Dumnezeu al credincioşiei şi al îndurării veşnice (ambele calităţi fiind evidenţiate în relatarea din Geneza despre potop). Dacă este aşa, atunci implicaţia personală şi spirituală a aluziei la potop reieşită din expresia «izvoarele apelor» ar putea fi aceea de a-l încuraja pe cititor să ia în serios venirea apropiată a unui nou proces de judecată divină individuală în timpul sfârşitului, anunţată aici de primul mesager din Apocalipsa 14.” (John Baldwin, ed., Creation, Catastrophe, and Calvary; Why a Global Flood Is Vital to the Doctrine of Atonement, 2000, p. 27)

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Faptele apostolilor 17-23
1. Prin ce anume le-a dat Dumnezeu „o dovadă netăgăduită” tuturor oamenilor?
2. Cum s-a terminat ultima întâlnire a lui Pavel cu prezbiterii bisericilor din Grecia?
3. Din ce situaţie înţelegem că cetăţenia romană era foarte importantă?
4. Cum i-a venit în ajutor lui Pavel nepotul său?

Istoria mântuirii, capitolul 13
5. Când şi cum l-a visat Esau pe Iacov?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!