Statele Unite şi Babilonul

Săptămâna trecută am discutat despre coaliţia formată din Satana (balaurul) şi cele două puteri pământeşti care, împreună, aduc persecuţia asupra poporului lui Dumnezeu.

Una dintre aceste puteri, fiara ridicată din mare (Apocalipsa 13:1-10), este descrisă ca fiind parte leopard, parte urs şi parte leu (Apocalipsa 13:2) – imagini preluate direct din Daniel 7:4-6. În studiul 6, am văzut că, în Daniel 7, ultima putere pământească, Roma, urmează după Babilon (leul), Medo-Persia (ursul) şi Grecia (leopardul). Ea începe cu etapa Romei păgâne şi continuă cu Roma papală, cornul mic din cartea lui Daniel 7:7,8,19-21,23-25, ieşit direct din fiara a patra. Am mai văzut că multe dintre trăsăturile Romei papale, prezentate în aceste versete din cartea lui Daniel, reapar la fiara ridicată din mare, descrisă în Apocalipsa 13:1-10.

Însă Roma nu acţionează de una singură. Mai apare o putere. Săptămâna aceasta vom studia Apocalipsa 13 şi puterile înfăţişate acolo, ca să înţelegem ce evenimente sunt prezentate aici şi cum ne putem pregăti pentru ele.

1. Recapitulează argumentele din Apocalipsa 13:1-10 care arată că aici este vorba despre papalitate, în rolul ei proeminent din trecut şi din viitor. Ce înseamnă aceasta din perspectiva evenimentelor sfârşitului?

Deşi Dumnezeu are oameni credincioşi în toate bisericile, inclusiv în cea catolică, Scriptura arată că papalitatea a avut un rol important în trecut şi va avea un rol important în cadrul evenimentelor sfârşitului.

2. Despre ce se vorbeşte în Apocalipsa 13:3 şi ce ne spune aceasta despre rolul proeminent al Romei?

Biserica Romană a fost secole la rând polul religios al lumii apusene, dar şi centrul ei politic. Un exemplu grăitor despre puterea ei este modul în care a fost tratat Henric al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, în urma unui conflict cu papa Grigore al VII-lea. Împăratul a venit la castelul papei pentru a face pace şi a fost lăsat să aştepte trei zile în curte, în gerul iernii, înainte de a fi primit. Bucuros de acest triumf, papa s-a lăudat că era de datoria lui să coboare în ţărână mândria împăraţilor.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sub influenţa Reformei, a Iluminismului şi a Revoluţiei Franceze, hegemonia politică şi religioasă a Romei a fost înlăturată. Papa Pius al VI-lea a fost luat prizonier de armata franceză în 1798 şi a murit în exil, în anul 1799.

Apocalipsa 13 vorbeşte însă despre o redobândire a puterii – vindecarea „rănii de moarte”. Acum Roma nu dispune de puterea politică de care s-a bucurat pe timpul lui Grigore al VII-lea, dar, graţie popularităţii ultimilor papi, este o forţă politică şi religioasă (discursul din 2015 al papei Francisc înaintea Congresului American a fost o premieră istorică). Conform profeţiei, influenţa ei va creşte.

Cum putem rămâne credincioşi adevărului pe care am fost chemaţi să-l propovăduim fără să-i acuzăm şi să-i jignim pe oameni?

Este posibil ca Roma să aibă astăzi sau în viitor influenţa arătată în Apocalipsa 13? A trecut de mult vremea când ea comanda armate!

3. Ce indicii din Apocalipsa 13:11,12 ne ajută să identificăm puterea descrisă aici?

Despre fiara care o precedă pe aceasta, interpretată de protestanţi ca fiind Roma, se afirmă că i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni (vers. 5). Acestea echivalează cu „o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme” (Daniel 7:25), cu trei ani şi jumătate (Apocalipsa 12:14), o mie două sute şaizeci de zile profetice (Apocalipsa 12:6) şi reprezintă perioada în care puterea papală i-a oprimat pe cei care i s-au opus. Perioada aceasta profetică a început cu supremaţia papalităţii în anul 538 d.Hr. şi s-a încheiat în 1798, când papa a fost luat prizonier – atunci a primit puterea papală rana de moarte.

Către finalul celor patruzeci şi două de luni (1798), apare o altă putere (Apocalipsa 13:1,11), care se ridică din pământ, spre deosebire de alte puteri anterioare, care s-au ridicat din apă (Daniel 7:2,3), simbol al maselor de oameni. „Apele pe care le-ai văzut… sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi” (Apocalipsa 17:15). Aceste indicii arată către Statele Unite, care au apărut într-o zonă a lumii relativ nelocuită şi care nu au fost nevoite să înlăture de la putere un alt mare imperiu pentru a-i lua locul.

„Ce naţiune din Lumea Nouă se ridica la putere în anul 1798, având perspectiva forţei şi măreţiei şi atrăgând atenţia întregii lumi? Interpretarea simbolului nu lasă loc vreunui dubiu. O singură naţiune, şi numai una, corespunde descrierii din această profeţie, care face referire indiscutabil la Statele Unite ale Americii.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 363)

Textul spune că puterea aceasta avea două coarne ca de miel şi vorbea „ca un balaur”, referire la o perioadă de persecuţie similară cu cea din timpul domniei puterii anterioare. Aşadar, versetele 11-17 ne arată cum e posibil ca Roma să exercite marea influenţă anunţată de profeţie: prin intermediul Statelor Unite.

De-a lungul istoriei sacre, Domnul i-a mustrat în mod repetat pe cei care au căzut în idolatrie şi în diferite forme de închinare falsă (Matei 4:8-10). În criza finală, descrisă în Apocalipsa 13, problema închinării va reapărea. Poporul lui Dumnezeu va fi din nou în situaţia de a alege cui să se închine şi să-i slujească (Iosua 24:15).

La studiul 2 s-a amintit experienţa celor trei tineri evrei cărora li s-a ordonat să se închine statuii de aur (Daniel 3:5). Şi am văzut apoi că Apocalipsa 13 preia limbajul din Daniel 3 când descrie persecutarea poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului. Putem considera că evenimentele din Daniel 3 prefigurează evenimentele finale aşa cum sunt prezentate în contextul imediat al ridicării puterilor din Apocalipsa 13. Toţi au primit atunci porunca de a se închina chipului de aur, sub ameninţarea pedepsei cu moartea în cuptorul cu foc. La fel, „toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei” vor fi ameninţaţi cu moartea.

4. Ce ne spune Apocalipsa despre problema închinării? Apocalipsa 14:9-11; 16:2; 19:20; 20:4

Babilonul a fost dintotdeauna simbolul falsei închinări. Turnul Babel arăta că intenţia constructorilor era, asemenea intenţiei lui Lucifer, să se suie „pe vârful norilor” (Isaia 14:14) şi să se salveze în eventualitatea unui nou potop global. Ei nu au crezut promisiunea lui Dumnezeu că nu va mai veni alt potop pe pământ (Geneza 9:8-11).

Imperiul Neo-Babilonian a elogiat lucrarea mâinilor omeneşti. Nebucadneţar se lăuda cu „Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit” (Daniel 4:30). Mai târziu, împăratul Belşaţar a folosit la un ospăţ vasele de aur din Templul lui Solomon şi invitaţii „au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră” (Daniel 5:3,4). Vasele sfinte din templu erau pline cu vin ameţitor. Vinul mortal al Babilonului ne poate fi servit sub înfăţişarea adevărului, „în vasele de la templu”, şi ne poate amăgi. Închinarea falsă şi ideile false sunt valuta forte în împărăţia lui Satana.

Cum putem fi siguri că nu participăm acum la o formă de închinare falsă?

5. Ce ne spun textele următoare despre Babilon? Ieremia 51:6,7,53,57; Zaharia 2:7; Apocalipsa 17:5,6; 18:2,3

Babilonul are o istorie îndelungată de capitală a închinării false şi e simbolul potrivit pentru puterea de la sfârşit care-i amăgeşte pe locuitorii pământului.

6. Care sunt asemănările şi deosebirile dintre balaur, fiara ridicată din mare şi fiara de culoare stacojie? Apocalipsa 12:3; 13:1-3; 17:3

Fiarele descrise în aceste versete au şapte capete şi zece coarne

– totalul capetelor şi coarnelor fiarelor din Daniel 7. Fiecare imperiu s-a ridicat pe ruinele imperiilor anterioare. Fiara de culoare stacojie reuneşte elemente ale balaurului, ale fiarei ridicate din mare (simbolul Romei păgâne şi, ulterior, papale) şi ale fiarei ridicate din pământ, grupând „toate cele trei puteri – toţi duşmanii lui Dumnezeu

– într-o adevărată coaliţie” (Jacques B. Doukhan, Secrets of Revelation, The Apocalypse Through Hebrew Eyes, 2002, p. 162). Un element în plus în Apocalipsa 17 este femeia care stă pe fiara stacojie, simbolul relaţiei dintre puterea religioasă şi cea politică. Femeia aceasta este exact opusul femeii curate din Apocalipsa 12:

În postura de „mamă a desfrânatelor”, Babilonul are multe fiice apostate. Dar Dumnezeu nu îşi asumă ereziile susţinute şi atrocităţile comise de creştinismul apostat. Poporul Lui adevărat, deşi atacat mereu de Satana, supravieţuieşte.

Apocalipsa 14:8 anunţă deja căderea Babilonului, adică apostazia lui, care conduce, în cele din urmă, la amăgirea finală – la primirea semnului fiarei (vers. 9-11). Avertizarea va fi repetată atunci cu mai mare forţă şi va culmina cu un ultim apel ca aceia din poporul lui Dumnezeu aflaţi încă în Babilon să iasă din el şi să se alăture bisericii rămăşiţei (Apocalipsa 18:1-4).

De-a lungul timpului, cercetătorii profeţiilor biblice au urmărit cu mare interes evenimentele mondiale, mai ales pe cele care aveau vreo legătură cu timpul sfârşitului. Gândeşte-te, de exemplu, la rolul Statelor Unite. Unii adventişti au susţinut încă din 1851 că America este a doua fiară (Apocalipsa 13:11-15), fapt remarcabil dacă ne gândim la situaţia Statelor Unite la acea dată. La mijlocul secolului al XVIII-lea, marile puteri ale lumii erau tot cele din Lumea Veche: Prusia, Franţa, Austro-Ungaria şi Anglia. America deţinea o armată de circa douăzeci de mii de soldaţi, mai puţin de a zecea parte din numărul combatanţilor din Bătălia de la Waterloo (1815). În 1814, britanicii au invadat şi au incendiat oraşul Washington. În 1867, triburile de amerindieni, conduşi de Sitting Bull, au anihilat Regimentul 7 de cavalerie al generalului Custer. Când au fost identificate ca fiind fiara ce avea să impună în lume semnul primei fiarei, Statele Unite se mai luptau cu băştinaşii de pe propriul teritoriu şi nu au ieşit învingătoare de fiecare dată!

Avem certitudinea că evenimentele mondiale se vor derula aşa cum spune profeţia. Însă, înainte să vină sfârşitul, trebuie să mai aibă loc o serie de evenimente. Este important ca, atunci când discutăm despre semnul fiarei, să subliniem că doar atunci când va fi impus oficial se va şti cine l-a primit şi cine nu.

7. Ce eveniment este descris în Apocalipsa 18:1-4? Ce ne spune acest pasaj despre misiunea noastră în lume?

Starea lumii din punct de vedere politic, moral şi spiritual este descrisă aici în imagini sumbre. Lumea se află sub influenţa nefastă a învăţăturii religioase false. Găsim totuşi în pasajul acesta o mare speranţă – biserica simbolizată de îngerul care luminează „tot pământul” cu slava lui! Oamenii credincioşi lui Dumnezeu care nu au aflat încă adevărurile salvatoare sunt chemaţi să iasă din sistemele false de închinare simbolizate prin Babilon. Aceasta înseamnă că poporul lui Dumnezeu care a ieşit deja din „Babilon” are de făcut până la sfârşit o lucrare pentru cei aflaţi încă în el.

Ce înseamnă faptul că Domnul îi numeşte „poporul Meu” pe unii oameni aflaţi încă în Babilon? De ce este important să ţinem cont de acest lucru în relaţiile noastre cu oamenii?

Atacul lui Satana împotriva Legii lui Dumnezeu este practic un atac împotriva lui Dumnezeu însuşi, împotriva autorităţii şi conducerii Sale. În ultimele zile, în timpul evenimentelor culminante ale crizei finale, Satana îi va ataca pe cei care păzesc „poruncile lui Dumnezeu” (Apocalipsa 12:17; 14:12), pentru că ei vor fi singurii locuitori ai pământului care vor refuza să-i aducă omagiu prin reprezentaţii lui de pe pământ. Lupta pe care a început-o împotriva lui Dumnezeu în cer cu mult timp în urmă se va continua aici, pe pământ, dar el va fi înfrânt încă o dată. „încă de la începutul marii lupte din cer, scopul lui Satana a fost acela de a desfiinţa Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a-şi atinge acest obiectiv s-a revoltat împotriva Creatorului şi, deşi a fost expulzat din cer, a continuat acelaşi război pe pământ. Scopul urmărit în mod constant a fost acela de a-i induce în eroare pe oameni şi a-i determina să calce Legea lui Dumnezeu. Fie că acest lucru se realizează prin respingerea Legii în întregime, fie prin eliminarea unuia dintre principiile ei, rezultatul va fi acelaşi în final. Omul care calcă «o singură poruncă» manifestă dispreţ faţă de toată Legea, iar influenţa şi exemplul lui sunt în direcţia neascultării. El «se face vinovat de toate» (Iacov 2:10).” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 479)

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Romani 3-9
1. Unde scrie că Avraam avea aproape o sută de ani, când a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu?
2. Ce trebuia să aducă porunca şi ce a adus ea, în schimb?
3. Care este indiciul că cineva nu este al lui Hristos?
4. Cum va împlini Domnul cuvântul Lui pe pământ?

Istoria mântuirii, capitolul 15
5. Ce au făcut egiptenii când au văzut pregătirile israeliţilor pentru ultima plagă?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!