Daniel şi timpul sfârşitului

Domnul a avut planuri mari cu poporul Israel de odinioară: „îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (Exodul 19:6). Acest neam sfânt, această împărăţie de preoţi avea sarcina de a da lumii mărturie că Domnul este singurul Dumnezeu (vezi Isaia 43:10,12). Din nefericire însă, el nu şi-a împlinit chemarea sacră şi a ajuns rob în Babilon.

Însă, în ciuda dezastrului adus de robia aceasta, Dumnezeu a putut să-Şi facă martori chiar din unii dintre iudeii luaţi robi la Babilon. Prin Daniel şi cei trei prieteni ai lui, El a realizat, într-o anumită măsură, desigur, ceea ce nu reuşise să facă prin Israel şi Iuda. Într-un anumit sens, aceşti bărbaţi au arătat cum ar fi trebuit să fie şi ce ar fi trebuit să facă Israel ca popor.

Da, este adevărat că ei au trăit într-o cu totul altă epocă. Dar unele calităţi ale lor ne pot servi drept model acum, în timpul sfârşitului, când suntem chemaţi, ca popor, să fim martorii lui Dumnezeu într-o lume care, la fel ca lumea de atunci, nu-L cunoaşte. Ce lecţii putem desprinde din viaţa lor?

Domnul Isus a spus: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari” (Luca 16:10). Problema nu este că lucrurile cele mai mici ar fi importante în ele însele, pentru că nu sunt; de aceea se cheamă „cele mai mici”. După cum ştim, fie din proprie experienţă, fie din exemplul altora (fie din ambele), problema este că primul compromis conduce la un al doilea compromis şi apoi la al treilea şi tot aşa, până când se ajunge la compromis „şi în cele mari”.

Cu acest gând în minte, să trecem la studiul experienţelor lui Daniel şi ale prietenilor lui, robi în Babilon, aşa cum sunt prezentate în capitolul 1.

1. Ce ne spune poziţia adoptată de Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria despre rolul pe care ar fi trebuit să-l aibă poporul Israel în lume? Daniel 1:8,11-15; Deuteronomul 4:6-8; Zaharia 8:23

Textul nu asociază în mod direct alimentaţia lor cu faptul că erau „de zece ori mai destoinici” în „înţelepciune şi pricepere” (Daniel 1:20) decât toţi ceilalţi, dar legătura există totuşi în pasaj. În capitol se mai spune şi că Dumnezeu le-a dat înţelepciune şi pricepere. Altfel spus, Dumnezeu a putut să lucreze prin ei fiindcă ei I-au fost credincioşi când au refuzat să mănânce hrana necurată din Babilon. Ei au ascultat şi El le-a binecuvântat ascultarea. N-ar fi putut Dumnezeu să lucreze la fel prin poporul Israel din vechime, dacă el ar fi fost credincios legământului cu tot atâta zel ca aceşti patru tineri? Desigur că ar fi putut. Şi va lucra la fel prin noi, cei care trăim în zilele finale, dacă îi suntem credincioşi.

Ca biserică, am primit multă lumină şi mult adevăr şi este necesar să ne întrebăm: Am fost noi credincioşi şi ascultători? În acelaşi timp, cum putem lua poziţie individual ca să fim martori puternici pentru Dumnezeu?

Capitolul 2 din cartea Daniel i-a ajutat pe nenumăraţi oameni să creadă în Dumnezeul Bibliei. El prezintă o puternică dovadă raţională nu atât despre existenţa lui Dumnezeu, cât, mai ales, despre preştiinţa Sa.

2. Citeşte Daniel 2. Ce dovezi avem în acest capitol despre existenţa lui Dumnezeu? Cum este posibil ca un om care a trăit în urmă cu mai bine de două mii cinci sute de ani să descrie cu atâta acurateţe situaţia din Europa de acum (vers. 40-43), dacă nu prin revelaţie divină?

Daniel I-a atribuit lui Dumnezeu în mod deschis şi fără sfială meritul pentru descoperirea şi interpretarea visului. Ce simplu ar fi fost să-şi asume înţelepciunea şi capacitatea aceasta, mai ales că îi fuseseră deja recunoscute! însă el ştia că adevărul era altul. Rugăciunile sale şi ale prietenilor (vers. 17-23) dovedeau dependenţa lor totală de Dumnezeu. Fără El, ar fi murit şi ei odată cu ceilalţi înţelepţi.

Daniel a subliniat înaintea împăratului ideea că niciunul dintre înţelepţii, vrăjitorii şi magii lui nu reuşiseră să-i spună ce visase, dar că Dumnezeul cerului are puterea de a descoperi tainele, fiindcă El este singurul Dumnezeu adevărat.

În smerenia şi dependenţa lui de Dumnezeu, Daniel a reuşit astfel să fie un martor puternic. Şi dacă el a avut nevoie de smerenie atunci, cu cât mai mult avem noi nevoie de smerenie astăzi! El nu cunoştea planul de mântuire atât de bine cum îl cunoaştem noi. Dacă există un lucru care ar trebui să ne păstreze smeriţi, atunci acela este cunoaşterea efectelor jertfei Domnului Isus pe cruce.

Ce ar trebui să ne înveţe jertfa Domnului Isus despre smerenie? Ce ne spune ea nu numai despre păcătoşenia noastră, ci şi despre dependenţa noastră totală de Dumnezeu pentru mântuire? Care ar fi soarta ta dacă nu ar exista jertfa Sa? Vezi Galateni 6:14.

Cercetătorii Bibliei au remarcat relaţia dintre Daniel 3 – experienţa celor trei tineri evrei în valea Dura – şi Apocalipsa 13 – descrierea persecuţiei cu care s-a confruntat poporul lui Dumnezeu în trecut şi se va confrunta în zilele din urmă.

3. Ce asemănări există între Daniel 3:1-6 şi Apocalipsa 13:11-15?

În ambele capitole, închinarea ocupă locul central şi este vorba despre o închinare impusă cu forţa. Forţele politice aflate la cârmă cer închinarea datorată lui Dumnezeu.

4. Citeşte Daniel 3:13-18. Ce concluzii putem trage de aici cu privire la situaţiile cu care ne vom confrunta în zilele din urmă, dar şi cu privire la modul în care ar trebui să le înfruntăm?

Nebucadneţar, cel mai puternic conducător de pe pământ, a râs de aceşti tineri şi de Dumnezeul lor, spunând: „Care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” Dar a aflat în scurt timp cine era Dumnezeu, pentru că a declarat mai târziu: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!” (vers. 28).

După minunea la care a fost martor, Nebucadneţar a avut convingerea că Dumnezeul acestor tineri este deosebit.

Să presupunem că tinerii aceştia nu ar fi fost scăpaţi de flăcări, posibilitate pe care ei au luat-o în calcul de altfel (vers. 18). Ce motiv ar mai fi avut să nu se supună poruncii împăratului? Experienţa lor este o mărturie clară despre credinţa lor şi despre dispoziţia lor de a-şi apăra convingerile, indiferent de consecinţe.

Ce motive avem sa credem ca vom rămâne credincioşi în zilele din urmă, când se va pune problema închinării? Dacă nu suntem credincioşi acum în „cele mai mici lucruri”, ce motive avem să credem că vom fi credincioşi într-o situaţie atât de importantă precum criza finală?

Capitolul 3 din Daniel s-a încheiat cu declaraţia lui Nebucadneţar, care recunoaşte existenţa şi puterea Dumnezeului adevărat. Însă recunoaşterea aceasta nu echivalează cu experienţa naşterii din nou despre care Isus a spus că este esenţială pentru mântuire (vezi Ioan 3:7). Şi, după cum observăm în capitolul următor, Nebucadneţar nu era nici pe departe un om convertit.

5. Care era problema acestui om? Daniel 4:30

Până la finalul capitolului, Nebucadneţar a învăţat, în urma unei experienţe dureroase, că Dumnezeu are toată puterea şi că, fără Dumnezeu, el nu era nimic.

„Monarhul, atât de mândru odinioară, a devenit copilul umil al lui Dumnezeu; conducătorul tiran şi arogant a devenit un împărat înţelept şi îndurător. Acela care îl sfidase şi îl hulise pe Dumnezeul cerului a recunoscut acum puterea Celui Preaînalt şi, cu seriozitate, a căutat să promoveze temerea de Iehova şi fericirea supuşilor lui. Sub mustrarea Aceluia care este împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Nebucadneţar a învăţat, în cele din urmă, lecţia pe care toţi conducătorii trebuie să o înveţe, şi anume că adevărata măreţie constă într-o bunătate adevărată. El L-a recunoscut pe Iehova ca Dumnezeul cel viu…” (Ellen G. White, Profeţi şi regi, ed. 2011, p. 361)

6. Ce adevăruri despre Dumnezeu exprimă Nebucadneţar? Daniel 4:35?

Daniel 4 se încheie cu recunoaşterea de către un păgân a autorităţii, stăpânirii şi puterii Dumnezeului „evreilor”. Dintr-un anumit punct de vedere, scena aceasta prefigurează evenimentele din biserica timpurie, când, în urma mărturiei date de iudei şi prin puterea lui Dumnezeu, păgânii au aflat adevărul despre Domnul şi au început să proclame acest adevăr în lume.

Citeşte Ioan 3:7. Când ne gândim la evenimentele din zilele sfârşitului, primele subiecte care ne vin de obicei în minte sunt decretul de moarte, închinarea şi persecuţia. Care este însă cel mai bun mod de a ne pregăti pentru timpul sfârşitului, potrivit declaraţiei Domnului Isus din acest text?

7. Citeşte Daniel 6 şi apoi răspunde la următoarele întrebări:

a. Ce ni se spune despre caracterul lui Daniel? Ce lecţii putem desprinde de aici despre cum ar trebui să fim noi găsiţi la o analiză minuţioasă?

b. Ce incidente din acest capitol ne trimit cu gândul la evenimentele finale descrise în Apocalipsa 13:4,8,11-17?

c. Pune-te în locul lui Daniel. Ce scuze ar fi putut aduce ca să evite rugăciunea şi să scape de pedeapsă?

d. De ce crezi că a continuat totuşi să se roage ca de obicei, deşi ar fi putut să abandoneze rugăciunea o vreme?

e. Ce afirmaţie a împăratului Darius dovedeşte că el ştia câte ceva despre puterea Dumnezeului lui Daniel şi înainte de a-l arunca în groapa leilor? Ce dovezi avem că Daniel îi dăduse deja mărturie despre Dumnezeul căruia îi slujea şi I se închina?

„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei lumii, prorociile raportate de Daniel cer atenţia noastră deosebită, deoarece se referă chiar la timpul în care trăim. Împreună cu ele trebuie unite învăţăturile din ultima carte a Scripturilor Noului Testament. Satana i-a făcut pe mulţi să creadă că părţile profetice ale cărţilor lui Daniel şi Ioan, descoperitorul, nu pot fi înţelese. Dar făgăduinţa este lămurită – o binecuvântare deosebită va însoţi studierea acestor prorocii. «Cei înţelepţi vor înţelege» s-a spus despre vedeniile lui Daniel care urmau să fie desigilate în zilele de pe urmă; iar despre descoperirea dată de Hristos slujitorului Său Ioan, pentru călăuzirea poporului lui Dumnezeu prin toate veacurile, făgăduinţa este: «Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea!»” (Ellen G. White, Profeţi şi regi, ed. 2011, pp. 377-378)

De obicei, când studiem cartea Daniel ne ocupăm de ridicarea şi căderea naţiunilor, de judecată şi eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu din strâmtorare. Totuşi cartea lui Daniel ne învaţă, prin exemple concrete, şi cum să ne pregătim personal pentru încercări şi persecuţie. Exemplele acestea conţin idei importante pentru credincioşii din zilele din urmă. Sigur că este important să ştim despre „semnul fiarei”, „timpul strâmtorării” şi persecuţia apropiată, însă, dacă nu avem experienţa necesară cu Dumnezeu, aceste cunoştinţe nu vor ajuta decât la condamnarea noastră. Mai presus de toate, avem nevoie de experienţa naşterii din nou pe care Daniel, prietenii lui şi chiar Nebucadneţar însuşi au avut-o.

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Luca 20 – Ioan 2
1. Cum a explicat Mântuitorul prinderea Sa pe ascuns, nu „în toate zilele” cât fusese prezent în templu?
2. În ce situaţie a folosit Isus metafora „copacului verde” şi a „celui uscat”?
3. Ce vorbe rostite de Ioan Botezătorul i-au determinat pe primii doi ucenici să meargă după Isus?
4. De ce nu avea Isus încredere în cei care au crezut în El la Ierusalim?

Istoria mântuirii, capitolul 7
5. Ce subiect îl tulbura pe Enoh?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!