Sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei

Cu aceste cuvinte începe cântarea lui Moise şi a Mielului. Ea este cântată de „biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei” (Apocalipsa 15:2) când stau înaintea lui Dumnezeu. Cum putem ajunge şi noi printre aceşti biruitori?

Un semnalment clar după care putem identifica poporul adevărat al lui Dumnezeu din timpul sfârşitului este faptul că el proclamă solia celui de-al treilea înger, care avertizează solemn împotriva acceptării semnului fiarei. Însă semnul fiarei a primit nenumărate interpretări de-a lungul anilor: el ar fi, după unii, un cod de bare aplicat pe frunte, numărul unui card de credit sau un cod biometric.

Această proliferare a ideilor derutante în Babilon nu ar trebui să ne surprindă. În definitiv, numele Babilon sugerează ideea de „încurcătură”. Însă poporul rămăşiţei lui Dumnezeu are nevoie de o cunoaştere clară a acestui subiect pentru a vesti cu putere solia îngerului al treilea. Săptămâna aceasta vom încerca să înţelegem mai bine ce este semnul fiarei şi ce putem face ca să nu-l primim, ci să primim sigiliul lui Dumnezeu.

1. În Vechiul Testament, existau două semne distincte de identificare a poporului adevărat al lui Dumnezeu. Unul dintre ele era circumcizia. Cui i s-a dat pentru prima oară acest semn? Geneza 17:9-11

Dumnezeu le-a poruncit lui Avraam şi descendenţilor lui să se circumcidă, ca semn al legământului dintre El şi ei. Copiii de sex masculin trebuiau circumcişi în ziua a opta (Leviticul 12:3). Dar ritualul acesta avea şi o semnificaţie mai profundă: el reprezenta nevoia de înnoire a inimii (vezi Deuteronomul 30:6). De aceea scrie Pavel: „Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru, şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate laudele nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Romani 2:29).

Texte precum 1 Corinteni 7:19, Galateni 5:6 şi 6:15 arată că pentru urmaşii lui Hristos circumcizia şi-a pierdut obligativitatea. În schimb, ceea ce evidenţiază convertirea, transformarea într-o „făptură nouă”, moartea faţă de păcat şi începutul unei vieţi noi este botezul (vezi Romani 6:3,4). De aceea declară Pavel că circumcizia nu este nimic şi că doar două lucruri au valoare: „credinţa care lucrează prin dragoste” şi „păzirea poruncilor lui Dumnezeu”.

2. Care este al doilea semn dat de Dumnezeu pentru identificarea poporului Său şi din ce motiv a fost dat? Exodul 31:13,17; Ezechiel 20:12,20

Sabatul a fost dat ca semn încă de la crearea lumii (vezi şi Geneza 2:2,3), în timp ce circumcizia a fost dată pe vremea lui Avraam. De aceea, făcând referire la Geneza, Isus a afirmat că „Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2:27). Sabatul arată că noi suntem ai lui Dumnezeu fiindcă El ne-a creat şi ne-a răscumpărat, socotindu-ne neprihăniţi şi sfinţindu-ne. Tăierea împrejur, spune Pavel, nu are nicio valoare pentru mântuire, deci nu mai este obligatorie. Dar nu spune acelaşi lucru despre păzirea poruncilor lui Dumnezeu (inclusiv porunca a patra, despre Sabat – vezi Evrei 4:9).

Dovedesc gândurile şi intenţiile tale că eşti într-adevăr „o făptură nouă”?

3. De ce trebui să ne ferim să primim „semnul fiarei”? Apocalipsa 14:9,10; 16:2

Spre deosebire de cei care refuză semnul fiarei şi care vor sta înaintea tronului şi îl vor lăuda pe Dumnezeu şi pe Miel cântând triumfători, cei care vor primi semnul fiarei vor avea parte de mânia lui Dumnezeu, vor suferi pedeapsa celor şapte plăgi şi, la sfârşit, vor fi aruncaţi în iazul de foc.

Dar ce este acest semn pe care nimeni nu şi-ar dori să-l primească? Versetele citate îl asociază cu închinarea falsă. Puterea simbolizată prin fiara a patra din Daniel 7, în a doua ei etapă (aceeaşi cu fiara ridicată din mare, din Apocalipsa 13), „se va încumeta să schimbe vremurile şi legea” (Daniel 7:25). O lege pe care a intenţionat să o schimbe este Sabatul, porunca a patra, singura dintre cele zece care se referă la timp şi precizează că Dumnezeu „a făcut… cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit” (Exodul 20:11).

Prima solie îngerească ne îndreptă atenţia către această poruncă, pe care fiara a încercat să o schimbe, şi care ne cere să ne închinăm doar Domnului, pentru că El este Creatorul. Din totalul de şapte versete care fac referire la închinare în Apocalipsa 12-14, versetul din 14:7 este singurul care vorbeşte despre închinarea adevărată; celelalte şase avertizează împotriva închinării false, care înseamnă supunere faţă de cerinţele celor două puteri – fiara şi icoana ei (Apocalipsa 13:4,8,12,15; 14:9,11). Iar în a treia solie îngerească, imediat după ce este descrisă soarta închinătorilor la fiară, cei care I se închină lui Dumnezeu sunt prezentaţi astfel: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12).

Deci vestirea celor trei solii separă omenirea întreagă în două categorii: cei care I se închină Creatorului prin păzirea tuturor poruncilor Lui, inclusiv porunca despre Sabatul zilei a şaptea, şi cei care se închină fiarei şi icoanei ei. Prin urmare, falsa formă de închinare este un substitut al închinării la Creator prin păzirea poruncii referitoare la Sabat.

Ce aspecte ale închinării sunt esenţiale pentru a face dovada loialităţii noastre faţă de Dumnezeu?

Sigiliul, la fel ca semnătura, este utilizat pentru validarea unui document. În trecut, el era ca o ştampilă aplicată pe o bucată de ceară sau de lut moale, făcând dovada autenticităţii unui act sau a faptului că un obiect aparţinea cuiva, era semnul proprietarului.

4. Ce spun următoarele texte despre sigiliul lui Dumnezeu şi aplicarea lui? Efeseni 1:13,14; Efeseni 4:30; 2 Timotei 2:19; Apocalipsa 7:1-4; 14:1

Sigiliul lui Dumnezeu este un semn al faptului că El este proprietarul şi protectorul poporului Său. Pavel vorbeşte despre pecetluire, legând-o de convertire şi de primirea darului Duhului Sfânt, pe care îl numeşte „o arvună”, un acont oferit tuturor credincioşilor ca o garanţie a răscumpărării depline şi a moştenirii viitoare, pe care o vor primi la venirea lui Isus.

Apocalipsa descrie o altă sigilare care are loc imediat înainte de revenirea Domnului. Acest sigiliu le este aplicat celor o sută patruzeci şi patru de mii prin revărsarea Duhului Sfânt în ploaia târzie. Ei „poartă pe frunte” Numele lui Dumnezeu, adică reflectă caracterul Lui, graţie lucrării Duhului Sfânt în viaţa lor.

5. Compară sigiliul lui Dumnezeu cu semnul fiarei. Ce deosebiri sunt menţionate? Apocalipsa 7:3; Apocalipsa 14:9

Sigiliul le este aplicat adevăraţilor închinători ai lui Dumnezeu, pe când semnul le este aplicat închinătorilor fiarei. Sigiliul este pus doar pe frunte, indiciu al deciziei raţionale de a I se închina lui Dumnezeu aşa cum a poruncit El. Semnul fiarei este pus fie pe frunte, fie pe mână. Aceasta înseamnă că oamenii i se închină fiarei fie pentru că încuviinţează la nivel mintal acest lucru, crezând că se închină de fapt lui Dumnezeu, fie fără să încuviinţeze, doar de teama repercusiunilor – imposibilitatea de a cumpăra şi de a vinde şi, în final, pedeapsa cu moartea (Apocalipsa 13:17,15).

„Cei care se unesc cu lumea sunt modelaţi după tiparul lumesc şi se pregătesc pentru semnul fiarei. Cei care nu se încred în ei înşişi, ci se umilesc înaintea lui Dumnezeu şi îşi curăţesc sufletul prin păzirea adevărului, sunt modelaţi după tiparul ceresc şi se pregătesc să primească pe frunte sigiliul lui Dumnezeu.” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, ed. 2016, p. 182)

Ce este deci acest semn pe care suntem avertizaţi să nu-l primim? Am văzut într-un studiu anterior că fiara a patra din Daniel 7, în a doua ei etapă (aceeaşi cu fiara ridicată din mare în Apocalipsa 13), „se va încumeta să schimbe vremurile şi legea” (vers. 25). O lege pe care a intenţionat să o schimbe este Sabatul, porunca a patra, singura dintre cele zece care se referă la timp şi care precizează că Dumnezeu „a făcut… cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit” (Exodul 20:11).

Solia primului înger – care ne îndreaptă atenţia tot către porunca a patra, pe care fiara a încercat să o schimbe – face apel să ne închinăm doar lui Dumnezeu, pentru că El este Creatorul. Apoi, după o avertizare despre soarta care îi aşteaptă pe cei ce aleg să i se închine fiarei şi icoanei ei se prezintă o caracterizare a poporului credincios al lui Dumnezeu (Apocalipsa 14:9,12).

6. Dat fiind contextul imediat, ce ne spune această caracterizare despre importanţa Sabatului în cadrul evenimentelor finale? Apocalipsa 14:12

Din „poruncile lui Dumnezeu” face parte şi porunca a patra, Sabatul, care arată că Dumnezeu este Creatorul şi singurul vrednic de închinare. Mulţi văd o legătură directă între semnul fiarei şi închinarea în ziua de duminică, falsul sabat, a cărui păzire nu a fost poruncită în Biblie, spre deosebire de păzirea sâmbetei.

Înseamnă că toţi creştinii care I se închină acum lui Dumnezeu duminica poartă semnul fiarei? Nu. Apocalipsa 13:15 spune că aceia care vor refuza să participe la această închinare falsă vor fi pedepsiţi cu moartea. La sfârşit, închinarea va deveni o chestiune de viaţă şi de moarte. Semnul fiarei va fi aplicat doar după ce fiecare om va fi avut ocazia de a lua o decizie definitivă. Deocamdată, nimănui nu i-a fost impus încă semnul fiarei.

Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus – de ce sunt acestea chiar şi în momentul de faţa trăsăturile distinctive ale creştinului adevărat?

Sabatul zilei a şaptea a fost semnul poporului adevărat al lui Dumnezeu pe tot parcursul istoriei, începând de la Adam şi Eva şi până la israeliţi. El s-a perpetuat în biserica din Noul Testament, fiind respectat şi de Isus, şi de apostoli şi fiind semnul distinctiv al „sfinţilor” din timpul sfârşitului, care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12).

7. De ce este Sabatul atât de important şi ce semnificaţie specială are el pentru creştini? Exodul 20:8-11; Evrei 4:9,10

Sabatul apare „în inima” Decalogului. El a fost dat de Creator ca semn, sau sigiliu al autorităţii Sale. El îl identifică pe Dumnezeu pe nume: „Domnul, Dumnezeul tău”. Identifică teritoriul asupra căruia El are jurisdicţie: „cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele”. Şi identifică temeiul autorităţii Sale: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul…, iar în ziua a şaptea S-a odihnit.”

Noul Testament arată că Dumnezeu a creat toate lucrurile prin Isus (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:16; Evrei 1:1,2). Aşadar, Isus a creat lumea noastră în şase zile şi S-a odihnit în ziua a şaptea! Iar faptul că El a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30), în timp ce atârna pe cruce în acea vineri după-amiază, este foarte semnificativ. Aşa cum S-a odihnit în Sabat la finalul lucrării de creare a lumii, El S-a odihnit în mormânt pe parcursul Sabatului, la încheierea lucrării de răscumpărare. Sabatul a fost astfel binecuvântat la începutul lumii şi confirmat la cruce. De aceea, potrivit cărţii Evrei, prin odihna în Sabat, creştinul arată că „se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale” (Evrei 4:10). Sabatul este simbolul perfect al faptului că nu ne putem mântui singuri, că mântuirea este de la început şi până la sfârşit lucrarea lui Hristos, făcută posibilă prin credinţă (compară cu Evrei 12:2).

Dacă păzirea Sabatului înseamnă respectarea autorităţii lui Dumnezeu, ce înseamnă păzirea duminicii?

„Imediat ce copiii lui Dumnezeu primesc pe frunte sigiliul – nu este un sigiliu sau un semn care să poată fi văzut, ci o stabilire definitivă în adevăr, atât intelectual, cât şi spiritual, astfel încât ei nu mai pot fi clintiţi – imediat ce poporul lui Dumnezeu primeşte pe frunte sigiliul şi este pregătit pentru cernere, va veni cernerea. Într-adevăr, ea a început deja; judecăţile lui Dumnezeu sunt acum peste ţară…, ca să ştim ce urmează să se întâmple.” (Ellen G. White, The Faith I Live By, p. 285)

„Sabatul va constitui marele test al loialităţii, deoarece el este partea de adevăr în mod deosebit combătută. Când oamenii vor fi supuşi încercării finale, atunci va fi trasă linia de demarcaţie între cei care îi slujesc lui Dumnezeu şi cei care nu-I slujesc. În timp ce păzirea sabatului fals – în conformitate cu legea statului, dar contrar poruncii a patra – va constitui o dovadă de supunere faţă de puterea opusă lui Dumnezeu, păzirea Sabatului autentic, în ascultare de Legea lui Dumnezeu, va fi o dovadă de fidelitate faţă de Creator. În timp ce o parte din oameni va primi semnul fiarei, prin acceptarea semnului de supunere faţă de puterile pământeşti, cealaltă parte va primi sigiliul lui Dumnezeu prin alegerea semnului de loialitate faţă de autoritatea divină.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 497-498)

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Romani 10-16
1. Pentru cine este Domnul bogat în îndurare?
2. Cine şi de ce sunt atât vrăjmaşi, cât şi iubiţi?
3. Care sunt cele trei practici pe care este bine să le evităm?
4. Cum se numea bărbatul care era ruda lui Pavel?

Istoria mântuirii, capitolul 16
5. Ce au făcut israeliţii, când credinţa lor în Dumnezeu a fost încercată?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!